Apropo de Vladimir rizind de Ioana

Deci ca sa intelegeti ce se intimpla : Ioana [Pascu] e o fiinta inca vie, Vladimir [Nabokov] e o fiinta deja moarta. Fiinta vie-si inchipuie fiinta moarta rizind de ea, si eu comentez pe aceasta tema. Daca mai exista cineva care se scalda-n falsa convingere ca poate exista argutie mai complexa decit blogurile sa ridice mina sus.

Zice fata (despre care aflam cu aceasta ocazie ca-i medic, cine stie, poate la un moment dat vedem si-o poza) :

Majoritatea cazurilor de abuzuri sexuale asupra unui minor citate in literatura medicala de specialitate descriu insa experiente traumatizante, cu consecinte care se intind pe tot parcursul vietii adulte, indiferent de interventia discret – atenuanta a demersului psihoterapeutic, devenit o moda a ultimilor ani. Am lucrat cu copii abuzati proveniti din centre de plasament ori case de copii si e, socotesc, inutil, sa impartasesc experienta dobandita, caci ar avea o pronuntata componenta subiectiva, care nu serveste cauzei propuse.

Pot confirma prima parte, chiar intarind-o : n-am cunostiinta (in urma unei preocupari de pur diletantism pe tema venind din directia antropologiei fizice ca subtema de preocupare cvasiprofesionala, recunosc cinstit) de abuzuri sexuale asupra minorilor descrise-n literatura medicala altfel decit ca experiente traumatizante. In parte pentru ca trauma-i mai interesanta medical decit orice altcevaⁱ si-n parte din alte posibile motive pe care nu reusesc sa mi le inchipui.

A doua parte insa pune o problema de principiu, si fara legatura cu tema discutiei (copii, adulti, sex, droguri, rock'n'roll) : de ce-ar fi inutil sa-ti impartasesti experienta dobindita ? Asa ceva nu poate fi adevarat. Chiar si ocolind referinta la teoria despre scrisul articolelor pe blog si nediscutind deci o subtila bogatie tematica, tot ramine intrebarea asta : daca nu-i ca sa-ti impartasesti experienta, pentru ce-i atunci blogul ? Sau darul vorbirii, daca e s-o ducem pina la capat, interogatia asta (altfel perfect legitima). Sigur, se poate scrie pe blog si din perspectiva critica, procedind deductiv de la niste principii. Dar si deductiile astea, tot se orienteaza inspre o realitate experimentata, altfel se gasesc in plina deriva, indistincta de completa confuzie mentala a participantilor la viata de zi cu zi prin azilele de preafericiti. O blogosfera compusa exclusiv din critica n-ar fi discernibila de-o blogosfera scrisa aleator de masini numerice, si ca atare experienta-i intotdeauna bine primita pe bloguri.

Si-apoi, partea subiectiva. Pai de ce sa nu fie subiectiva ? Cum s-ar scrie obiectiv, in principiu vorbind, nu doar bloguri ci de-a dreptul orice text - e o problema filosofica adinca aici, ce-i aia "scris obiectiv" ? Cine si cum ar putea citi asa o minune ? Cam ce rost ar avea dinsa ? Sigur ca-i subiectiv, de ce ne-am teme de propria subiectivitate ?

Nu contest ca va fi fost si vreun Alan Turing care se va fi itit pe lume ca urmare a vreunei forme precoce si originale de manifestare a sexualitatii.

Aici banuiesc ca zace ingropata o referinta, anume la faptul ca eu am zis la articolul cu clasificarea homosexualitatii ca "decit inca un singur Alan Turing nefericit pe lumea asta, mai bine oriciti gogi suparati ca alti gogi se pupa-n bar, sau ce timpenii mai fac dinsii". E drept, am zis, dar daca acolo-i referinta atunci e pe dos, nu-i vorba ca pedofilia va naste cine stie cum femei fatale, actrite exceptionale sau cosmonaute de elita din fetite abuzate sexual in copilarie. Ci dimpotriva, e vorba ca pedepsirea pedofiliei poate duce la pierderea unor talente din rindul pedofililor, cam tot asa cum demascarea elementelor contrarevolutionare a costat Romania cam tot capitalul sau uman in perioada respectiva. Orice aplicare-a legii contine-n sine neaparat si inevitabil un element de taiere-n carne vie, ca n-ai cum sa tai doar ce-i necrozat si numai atit, si-atunci discutia-i perfect legitima in directia de-a vedea dom'le totusi, ce tai tu acolo ?!

majoritatea subiectilor abuzati sexual la varste fragede descriu si manifesta tulburari ale sexualitatii in viata adulta

Problema mare cu aceasta privire (si care problema imi pare ca invalideaza complet si de la radacina orice abordare stiintifica sau medicala a temei) este ca nu exista de fapt sexualitate normala. Exista sexualitate comuna, care-i pe cale de consecinta banala si deci nereusita. Sexualitatea este poate singurul domeniu al existentei umane in care normalitatea este semn de disfunctie! Altminteri, fiziologia sexualitati reclama o minima doza de anormalitate, e un comportament de limita si se consuma la limita. Exact care-s limitele pentru fiecare individ sigur ca nu-i nici precizat si nici precizabil, de unde o suma de probleme-n interactiunea sociala. Dar problemele respective nu se vor putea rezolva niciodata proclamind sexualitatea banala drept norma si disfunctia drept regula, de banii aia mai bine ne taiem toti partile.

Obiectiile pot fi duse mai departe, aratind de exemplu ca supraalimentarea (carbohidrati in principal) cit si expunerea la poluare (hormoni ajunsi din pastielele anticonceptionale ale femeilor si cele de crestere ale vitelor via urina in apa de baut a fetitelor) are drept efect maturizarea sexuala (din punct de vedere biologic) tot mai precoce (si-aici am sa va spun ca stiu o mama a carei fetita de opt ani si zece luni tocmai a avut prima menstruatie, ca sa va faceti o idee, in cartile de le citeam eu in tinerete scria 11-13 ani nu 8!) fara ca asta sa agite pe nimeni. Prin comparatie, expunerea la informatie are cu siguranta efecte neglijabile. Obiectiile nu merita insa duse mai departe, ajunge cred cit am zis : mi se pare mai mult decit indoielnic ca se poate vorbi medical (sau stiintific) despre sexualitatea indivizilor.

Teoriile referitoare la instalarea / pre-existenta discernamantului la copil pot fi tratate, de asemenea, ca simple speculatii sau pot fi luate serios in calcul, in functie de scopul propus si de pozitia profesionala pe care se situeaza analistul care efectueaza studiul.

Problemele cu teoretizarea discernamintului in sexualitate sunt numeroase si destul de grave. Schematic :

• Electorii nu dau nici un fel de dovada a discernamintului lor cind aleg. Daca e necesara dovada discernamintului pentru acuplare, ar trebui sa fie si pentru votare, ba chiar intr-o mai mare masura.
• Exista suficiente cazuri de adulti care procedeaza la activitati sexuale demonstrabil lipsite de discernamint. Daca nu fixatiile adultilor sunt cauza limitarii (cel putin teoretice) a activitatii sexuale a copiilor, ci o preocupare reala pentru discernamint, cum se face ca adultii respectivi nu-si vad similar limitate activitatile sexuale (cel putin la nivel teoretic, sigur ca da) ?
• Se presupune fara a se demonstra ca in fapt "discernamintul" participantilor (un concept de fapt nedefinit, nu doar la standardele la care se tin definitiile conceptelor in stiinte, dar chiar la standardele mult mai reduse ale inteligibilitatii in vorbirea comuna) contribuie in vre-un fel la "succesul" sau in fine, "bunastarea" cuplului rezultat. Totusi, dovezile istorice ne arata ca atunci cind imperecherea se impunea social tinerilor, fiecare primind o pereche aleasa de parinti in general pe considerente economice (si deci, in aceasta discutie de biologie, aleatorii) rezultatele pe termen mediu si lung erau mai bune decit sunt ele acum, cind zisii discernauti discern chestii, aparent nediscernindu-le defel sau ceva.

Ar mai fi de spus pe tema asta, da' eventual dezvoltam dupa nevoi, in comentarii.

Nu stiu care va fi varsta la care fetitele se vor socoti apte, biologic si psihic, sa-si asume reproducerea speciei.

Protestez impotriva tristei confuzii intre sexualitate si reproducere. Cele doua au aproape la fel de putin in comun cit au si reactoarele nucleare cu bombele nucleare.

Caci rasul lui Nabokov imi staruie si-acum in urechi, cu intuitia lui inteleapta de-a transa peste ani (textul e datat 12 noiembrie 1956) o „galceava” intelectuala dintre un scriitor (fie el si antropolog pe deasupra) si un biet Ph.D-ist fara prea multe pretentii, un John Ray in fusta, ce cata sa aplice unei largi respiratii (literare, bunaoara, sau chiar antropologice) rigorile eticii si moralei.

E pai da. Cu asta se ocupa arta, sau ca sa citam... naspa, ca nu mai retin unde-am spus, da' oricum am spus in multe locuri inclusiv pe la cursuri, ca arta-i acea forma sensibila care inseamna in alte universuri de semnificatie decit stapinea autorul lor. Adica fix asta, cind Nabokov iti raspunde tie la dezbateri pe care urma sa le ai, chit ca nu te cunoaste, fiind rece (de patruzeci si mai bine de ani). Si de fapt nici n-am spus eu primul, ca-i o idee comuna pina la banalitate-n filosofia artei, si mi se pare ca nici n-am puit-o eu (pentru mine zic, nu pentru lume) ci-am citit-o da' n-as putea jura unde.

Banalitatile. Banalitatile sunt cea mai importanta parte a istoriei.

1. Cite monografii ati vazut scrise pe tema cetateanului Vasile care se simte bine ? Ca-n general daca citesti Vasile stii deja ca bietu' Vasile o patit ceva, si de fapt probabil ie deja rece. [↩]