Romancele si bataia

Tuesday, 02 March, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Bataia e rupta din rai, zice proverbul.

fetele_si_bataia

1.200.000 de femei sunt agresate zilnic, zice Libertatea, de la care mi-am permis sa preiau si poza de mai sus. Asta ar veni cam o femeie din 5. Zi de zi. Dintre ele, doar cateva mii depun plangere, restul rezista cu vitelie, zice tot Libertatea. Ma rog, minus partea cu vitelie, aia am pus-o eu. Ei ii ziceau vitejie, da' mi se pare c-au gresit termenul. Se mai intampla, din graba.

Violenta domestica este cu siguranta o problema in Romania, cum este in majoritatea tarilor in curs de dezvoltare, lumii a treia si respectiv tarilor arabe (sper ca n-am ratat nici una dintre afliliatiile Romaniei profunde). "Pe fondul consumului exagerat de alcool", cum zice expresia. Chestia asta o stiam, si ma gandesc c-o stiati si dumneavoastra, n-o aflam taman azi taman din Libertatea.

Ce aflam din Libertatea (desi stiam si aia, de fapt) este ca si ziarele se elaboreaza tot pe fondul consumului exagerat de alcool. Pentru ca nu vad ce altceva trebuie sa ai in cap pentru a ilustra o poveste despre cum un milion si mai bine de femei iau bataie cu o imagine clar si evident falsa. Adica, daca fenomenul pe care-l descrii e larg raspandit, atunci pe de-o parte ar trebui sa fie usor sa obtii poze reale, si pe de cealalta parte cititorii vor sti cu totii cum arata de fapt pozele reale, si daca pui falsuri rad de tine. Cum este cazul aici de fata. Iar daca fenomenul pe care-l descrii nu e larg raspandit (ceea ce nu-i adevarat, dar pentru completitudine logica zic), atunci sigur ca poti folosi linistit falsuri pe post de poze, si nici cititorii nu se vor prinde.

De unde deducem ca dupa parerea pasiv-agresiva a editorului Libertatii, violenta asupra femeii nu-i de fapt o problema larg raspandita in social. Ceea ce inseamna ca omul ori era baut, ori e prost. Eu as prefera prima varianta, pentru ca vorba lui Churchill, din aia te mai trezesti. Se aude Gheorghe ? Nu vorbesc de donsoara prostuta care-a scris magaria, vorbesc de tine, ala care cica esti seful ei, si-n loc sa-i dai doua peste ceafa sa iasa la teren si in general la munca pe bune, publici rahaturi de-astea facute-n fotosop.

Ca sa incheiem apoteotic, sa citam de-a dreptul :

Bărbaţii din România sunt aspri la mânie şi îşi plesnesc, la fiecare două minute, fără milă soţiile, concubinele sau iubitele [a]. Acestea sunt rezultatele unui sondaj CURS, care arată că peste 1.200.000 de femei sunt agresate zilnic. Din acestea, numai câteva mii au curajul [b] să depună plângere [c] împotriva agresorilor [d], restul rezistând cu vitejie [e] în faţa bătăilor repetate [f].

Si-acu hai sa ne distram cu popularul joc de societate "gasiti eroarea".

  1. Termenul "agresiune", in jurul caruia se invarte sondajul CURS, nu implica neaparat o relatie sexuala intre agresor si victima. Tatii isi bat fiicele, fratii surorile si la rigoare cumnatii cumnatele, verii verisoarele, vecinii vecinele, colegii colegele si asa mai departe. E adevarat ca in cea mai mare parte dintre agresiuni victima isi cunostea agresorul inaintea agresiunii, dar asta nu inseamna ca era prietena/amanta/iubita lui. Faptul ca nu percepe diferenta asta in mod spontan ne spune cate una-alta despre stimata Alexandra Cariciu si respectiv satucul din fundurile tarii de unde vine dansa.
  2. Nu mi-e clar daca-i neaparat o chestiune de curaj. Poate unele sunt constranse fizic. Poate altele sunt constranse social. Poate altele au incercat sa depuna, si politia le-a ignorat (au fost constranse deci sistemic/institutional). In general copiii depasesc utilizarea semnului universal "curaj" pentru a nota orice activitate cu un grad mai insemnat de dificultate undeva in jurul varstei de 16 ani, sau odata cu examenul de capacitate. Pana atunci e un festival de "ba! tu ai curaj sa faci asa ?!".
  3. Ambiguul si vagul sunt la locul lor in comunicarea interpersonala, deci la o cafea, pe bloguri, dar nu sunt la locul lor in comunicarea formalizata, adica la televiziune, in presa, in rapoarte de cercetare sau administratie scl. Ca atare, se cere precizat, ce plangere si unde. Daca nu poti preciza, inseamna ca nu ti-ai facut complet meseria, ca ziarist. Daca nu simti nevoia sa precizezi se aplica aceleasi considerente ca la punctul anterior, cu precizarea ca aceasta distinctie corespunde mai degraba varstei de bacalaureat.
  4. Aceeasi obiectie, nu-i clar de ce se foloseste pluralul. Sunt in general mai multi ?
  5. Vitejia n-are treaba in chestie.
  6. De ce "repetate" ? Stim ca sunt in general repetate, sau sunt in general acte singulare ? Pe ce ne bazam ? Despre ce vorbim ? Cine, de ce, cand, unde, cum ?

Vreau sa notez in final ca desi sunt impotriva violentei contra femeilor in masura in care ea survine din aceea ca ele-s femei, ele sarmanele neavand nici o alegere in chestiune, nu sunt deloc impotriva violentei contra proastelor, in masura in care survine din aceea ca ele-s proaste, si fara discriminare de gen aplicata in acelasi fel si in aceeasi masura si prostilor. Ca acolo au de ales. Si leneselor, idem. Pentru ca si acolo au de ales.

Sigur, in mod normal si intr-o tara civilizata nu-i nevoie de asa ceva, dar asta numai si numai pentru ca intr-o tara civilizata oamenii sunt si ei civilizati, chestie masurabila prin aia ca asculta de vorba buna. In Romania cea de terta lume in care ne gasim sunt atatea Alexandre care se cred ziariste si atatia editori ca prostul de-o pastoreste care se cred manageri de presa, ca o luna de bataie cu vergi de alun si apa rece mi se pare nu doar acceptabil pentru beneficiul lor, dar chiar imperios necesar.

Category: Trilema Presei
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

21 Responses

  1. kokofifi`s avatar
    1
    kokofifiinsigna de criptograf 
    Tuesday, 2 March 2010

    cititorii tai vor stii cu totii ca oaminii care bat femei n-au nici o scuza!
    :p

  2. asa-ti traba daca citesti Libertatea

  3. Mircea Popescu`s avatar
    3
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 2 March 2010

    @kokofifi Ce, doara n-am scris iara aiurea pe undeva ?!

    @fcbl Sa sti!

  4. Alex.Velea`s avatar
    4
    Alex.Velea 
    Tuesday, 2 March 2010

    Iti dai seama ca io, cum umblu cu mai multe femei (si le pleznesc pe 66% dintre ele zilnic) le-am dat statistica peste cap complet! :)

  5. Dar o statistica de genul : barbati batuti de sotii! de ce nu fac!?

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 2 March 2010

    @Alex.Velea Norocu' ca n-or facut statistica aia pe internet, zic :D

    @Ionut Ca aia si-o merita, da-i in pula mea de porci sovini ?

  7. Valentin`s avatar
    7
    Valentin 
    Tuesday, 2 March 2010

    "f.De ce “repetate” ? Stim ca sunt in general repetate, sau sunt in general acte singulare ? Pe ce ne bazam ? Despre ce vorbim ? Cine, de ce, cand, unde, cum ?"

    Cum adica de ce ? E clar: se repeta (bataia) de 1.200.000 ori pe zi, nu ?

    Ca batuta nu si-o ia de fiecare data aceeasi si nici de la acelasi bataus (apropo, unele is batute si de persoane de sex feminin, alea, la ce categori intra ?), asta nu e relevant.

    Asta imi aduce aminte de un concert a lui Bono cu el oprindu-se din cantat si batand din palme asa cam la 1-2 secunde, de cateva ori, apoi spune "de cate ori bat din palme, un copil moare ..". Din sala imediat cineva " Pai nu mai bate din palme, boule ..."

    Ah, inca ceva: plangere depun doar cele nemultumite de prestatie, presupun ..

  8. kokofifi`s avatar
    8
    kokofifiinsigna de criptograf 
    Tuesday, 2 March 2010

    aliniatul 3 rândul 5
    (karma minus points 4 you)

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 2 March 2010

    @Valentin Io zic ca masura paleativa sa trimita astia fata in fata unei comisii formate din tine si Alex, eventual.

    @kokofifi Lmao fail @ me.

  10. Mikael Eon`s avatar
    10
    Mikael Eon 
    Tuesday, 2 March 2010

    mi se pare ca in fiecare redactie a cate unui cotidian, saptamanal, ziar de citit pentru oameni care este, exista cate un calendar de genul acelora cu cate o reteta pe zi, dar in loc de retete sunt prostovaniile astea de articole care apar cu obstinenta in fiecare an, legat de cate o sarbatoare sau un timp mort cum este acesta. ca de exemplu Alexandra, care ii zice redactorului: N-avem desore ce scrie, azi n-avem de scobit in nici un rahat ca sa starnim un scandal ca sa cumpere fraierii ziarul. si atunci redactorul ii zice: Da-n calendar ce scrie, l-ai consultat, anu' trecut pe vremea asta şi acum 2 ani, şi acum 3 ani, şi acum 4 ani, dar acum 5 ani ce naiba am publicat de au cumpăarat distruşii (cititorii) ziarul, si gandeste-te si tu la ceva "creativ" sa nu fie exact la fel ca articolu' de anu' trecut.

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 2 March 2010

    Tu vorbesti din sistem, bag sama :p

  12. Porkul de York`s avatar
    12
    Porkul de York 
    Wednesday, 3 March 2010

    acum inteleg ... in sfarsit pricep chintesenta expresiei ...UN PUMN de flori !!!
    Vine 8 martie, vrea cineva un pumn de flori ? :D

  13. Nu pot sa cred. Tu tocmai ai comentat un articol din Libertatea?!

  14. Mircea Popescu`s avatar
    14
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 3 March 2010

    @Porkul de York Eu credeam ca se scrie "un pumn de fiori" si se traduce in engleza ceva cu fisting...

    @Narcisa Da! Da' nu din cauza aia, ci din cauza ca-i cu fete.

  15. Ciolanus`s avatar
    15
    Ciolanus 
    Thursday, 4 March 2010

    Bataie e buna, dar administrata lejer :P

  16. E parte din scenariu. Se suie femeile cu coaiele peste noi, iar mie nu prea-mi vine sa ma rid:

    "The domestic violence industry is one of the most corrupt and unaccountable enterprises in modern-day America. Every year it sucks over $1 billion from the federal treasury and ships the money to (...)"

    (continua pe: http://grapheina.blogspot.com/2009/02/rapirea-sabinelor-2.html )

  17. Mircea Popescu`s avatar
    17
    Mircea Popescu 
    Friday, 5 March 2010

    @Marius Hehehe you tease you.

  18. Luka D`s avatar
    18
    Luka Dinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Friday, 5 March 2010

    Am mai zis azi treaba asta ... cultura mass-media la noi s-a dezvoltat grotesc. Romanul cere putin din punctul asta de vedere, romanul nu face analiza pe text, romanul vrea simbolistica seaca si estetica hada.
    Deci de luna asta am renuntat complet la a mai cumpara orice tine de presa, mai bine ma uit albumul meu Banksy si ma fac autista pe zi ce trece sau aspie ...

    Cat despre femeile agresate ... m-ar interesa mai mult soarta copiilor agresati decat un om in toata firea ce-si poate decide singur ce-i ploua si cand. Dar la noi chestiile astea ne doare ...

  19. elena stanescu`s avatar
    19
    elena stanescu 
    Monday, 14 June 2010

    e tare chestia asta cu vitejia, care vitejie e o virtute, deci proaste-s care fac plangere si tari care rezista:)

    zi buna!

  20. din seria marketingul, psihologia si sociologia sunt facultati, stiinta d'le, etc; poate ar putea mentiona niste puleti cu studii reale prin articolele astea ca idea cu alcoolul e pur si simplu un pretext pentru a repeta abuzurile suferite in copilarie, prin aceasi metoda si pretext, din stra-stra[,,,]bunici si pana acuma.

    a plm era beat. a plm n-am dat eu peste ala cu masina, s-a pus el in fata mea. a plm n-am ajuns eu tarziu la munca, e de vina ora la ceas. etc etc

    cum s-a ajuns la asta?

    o stiti paia cu bataia-i rupta din rai? mbun.

  1. [...] fosta presa socialista, fosta, actuala si viitoare presa de cacat sub presiune). [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] daca simtiti nevoia sa recititi referinte.Nu-i nevoie sa fii cine stie ce expert ca sa [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.