Respectul
Omul fiind un animal social, fiecare individ isi va trai viata intr-un grup oarecare de oameni. Acest grup va fi intotdeauna ierarhizat, intr-o masura mai mare sau mai mica. La rigoare, foarte mica, dar niciodata complet absenta. Tot asa cum nu exista un obiect bidimensional pe lume, o simpla suprafata fara grosime, tot asa nu exista nici grup de oameni fara ierarhie. Sigur, in practica intalnim obiecte care la prima vedere sunt bidimensionale, precum o foaie de hartie, dar la o analiza mai atenta se vadesc doar aproximari remarcabile ale unei notiuni pana la urma pur teoretice, fara posibilitate de existenta in practica.
Aflandu-se element intr-o ierarhie, fiecare individ se va situa in pozitie de superioritate fata de niste indivizi, si in pozitie de inferioritate fata de niste alti indivizi. Care la randul lor. Pozitia de inferioritate se manifesta in relatiile sociale prin respect, in timp ce pozitia de superioritate prin condescendenta. Bineinteles, dictionarele emise de cacademia romana reusesc sa confunde cei doi termeni. Ei nu sunt deloc sinonimi, ci perfect disjuncti.
Respectul denota atitudinea de-a pune nevoile de actiune ale celui respectat deasupra nevoilor proprii de intelegere. Astfel, in practica respectul se traduce, in cea mai simpla si bruta forma, prin a face ce ti se spune, in loc de-a cere explicatii si-a pune intrebari. Nu se confunda cu supusenia, care consta in a face ce ti se spune fara a-ti pune intrebari deloc. Pe de cealalta parte condescendenta denota atitudinea de-a pune nevoile de intelegere ale celui condescens deasupra nevoilor proprii de actiune. Astfel, in practica condescendenta se traduce, in cea mai simpla si bruta forma, prin a te opri din ceea ce faceai pentru a explica cuiva care nu intelege singur, ceva. Sigur, ambele notiuni sunt mult mai complexe decat aceasta explicatie sumara, dar pentru nevoile de moment ne ajunge.
Se intampla ca o societate oarecare poate fi acoperita de o singura ierarhie, sau de mai multe. Societatile primitive sunt in general prinse intr-o singura ierarhie, care intr-un fel sau in altul traduce "forta", cel mai adesea in sensul de cine omoara pe cine. In astfel de societati, respectul este o secretie spontana, naturala si abundenta a creierului, rezultand din buna functionare a circuitelor fricii. Ca atare, toti oamenii sunt respectuosi, cu atat mai respectuosi cu cat moartea e o prezenta mai comuna in viata lor.
Pe masura ce timpul trece si societatile avanseaza, apar pluralitati de criterii ireductibile care pot genera ierarhii. In aceste situatii, condescendenta este o secretie spontana, naturala si abundenta a creierului, rezultand din buna functionare a circuitelor satisfactiei/multumirii de sine. Ca atare, toti oamenii sunt condescendenti, cu atat mai condescendenti cu cat succesul e o prezenta mai comuna in viata lor.
Societatea romaneasca a trecut de curand, in urma maturizarii relatilor de productie, dintr-o faza mono-ierarhica intr-una pluri-ierarhica. Trecerea s-a facut brusc, prin rupere. Daca o generatie avea solid inculcat respectul, prin metodele cele mai proprii, si anume, violenta si amenintarea ei, generatia imediat urmatoare se trezeste lipsita de aceasta forma de socializare. Din pacate, lipsindu-i in mare parte si competentele si abilitatile care in alte societati si grupuri s-au sedimentat lent pana au rasturnat mono-ierarhia, se gaseste lipsita si de cealalta forma de socializare, prin succes.
Societatea violentei, societatea respectului si a mono-ierarhiei este foarte performanta la a organiza munca bruta a cetatenilor, dar stirbeste intr-o masura considerabila creativitatea lor. Pe de cealalta parte, societatea pluri-ierarhica e foarte performanta la a organiza si colecta creativitatea cetatenilor, dar stirbeste intr-o masura considerabila capacitatea lor de-a se intergra prin respect. Disolutia societatii romanesti perceputa si deplansa de public se poate explica, ca exercitiu de aplicare practica, pornind de la aceasta teorie.
Practic vorbind, societatea pluri-ierarhica e mai productiva pentru nevoile economiei, intrucat munca creativa a devenit pe plan economic mondial o sursa mult mai importanta de castig decat munca bruta. Se intampla insa ca desi toti cetatenii sunt capabili sa munceasca, nu toti, ci doar o minoritate sunt capabili sa creeze. Beneficiarii acestei schimbari economice sunt atunci doar o minoritate, in timp ce pagubitii sunt tot restul.
De dragul profiturilor sporite, sau sub presiunea progresului, cum preferati sa priviti, Ion si Gheorghe isi pierd structura sociala care ii obliga pe ei sa se integreze in conformitate cu abilitatile lor reale, prin respect, pentru ca Marin sa-si castige structura sociala care ii permite lui sa se integreze pe o treapta mai inalta, adica prin creativitate, si nu prin munca bruta.
Pe vremea cand armata era obligatorie, tata avea palma grea si profesorii joarde si bete indicatoare, Ion si Gheorghe nu aveau nevoie sa stie sau sa afle nimic, sistemul avea grija de ei si nevoile lor. De-acum incolo, strategia castigatoare pentru Ion si Gheorghe ar fi, bineinteles, sa-si construiasca ei insisi respectul, si sa-si continue viata intr-o societate mai indestulata prin eforturile lui Marin. Din pacate, tot asa cum prostul nu stie ca-i prost, nici Ion si nici Gheorghe nu stiu, cu de la ei putere, ca despre ei se face vorbire aici. Ca ei sunt, adica, Ion si Gheorghe.
O generatie, cum s-ar spune, de sacrificiu. Nu ma mira, astfel privind, ca filmele romanesti sunt bune in aceasta perioada.
Monday, 11 January 2010
nush de und' sa-ncep, asa ca ma gandesc, si-o sa-ncep mai tarziu. daca nu mai iau ca altele.
in linii mari, sunt de acord cu tine, ca de obicei. dar nu-mi place ca nu oferi suficienta contextualizare. exista si altii care au spus asta inainte, sub alte forme. de ce nu-i citezi? de ce nu faci trimiteri catre wikipedia?
o mare bucata din antipatia cu care te privesc unii este determinata de chestia asta. sigur, e si alta parte determinata de faptu' ca le strici socotelile, dar n-ar fi mai fain s-o ai numa' pe-a doua? ar fi mai interesant de urmarit..
Monday, 11 January 2010
Sunt doua probleme aici, si-o observatie. Prima problema este ca educatia mea nu survine din lectura wikipediei. A doua problema este ca aceste mici texte, oferite publicului interesat cu titlu gratuit pe blog, adaugite si completate in felul in care ceri tu, adica, cu aparat critic si restul dichisului, s-ar numi studii, pentru care se plateste anticipat prin bugete de cercetare, si respectiv cursuri, pentru care oamenii platesc ceea ce se numeste taxa de scolarizare. Cred ca e evident de ce nu voi oferi material care indeobste costa mai mult decat intreaga blogosfera romaneasca in mod gratuit, pe blog.
Observatia este ca nu ma intereseaza de nici o culoare dificultatile de digestie ale acelor unii. In fiecare an, in sute de mii de sali de curs, zeci de milioane de tineri sau mai putin tineri se chinuie sa-si modeleze mintea dupa rigorile unor structuri semantice care nu-i includ, si care nu-s interesate deloc de dificultatile pe care le intampina ei. Ma gandesc ca daca lumea nu s-a prabusit ca rezultat al acestei absolut intolerabile stari de fapt, oi supravietui si eu cumva.
Pana la urma, de ce-ar fi mai fain ? Mie-mi pare ca o viata dusa dupa urcusurile si coborasurile simpatiei altora e de-o tristete fara margini. Daca vroiam sa fiu "popular" ma faceam actor in State.
Monday, 11 January 2010
"educatia mea nu survine din lectura wikipediei"
Presupun ca asta este raspuns la "de ce nu faci trimiteri catre wikipedia?". Motivul pentru care eu (si probabil altii) facem trimiteri catre wikipedia este ca este un numitor comun (de baza), accesibil tuturor. Se pot face trimiteri si catre Britannica, dar pe langa ca sunt mai greu de identificat / gasit in privinta timpului, foarte putini oameni au asa ceva prin biblioteca sau DVD-urile lor si ca urmare astfel de trimiteri sunt inutile. Exista si oameni care evita wikipedia pentru ca o considera inferioara altor surse de "informatie", cum ar fi Biblia.
Adaugarea unor referinte nu transforma un articol intr-un studiu, tot astfel cum aparitia parului pubian nu este echivalenta cu pierderea virginitatii, dar este deseori o etapa intermediara.
Trimiterile si contextualizarea ti-ar servi in primul rand tie, dar daca tu nu le consideri necesare, e desigur dreptul tau. Eu ti-am spus numai ca mie (si probabil nu numai mie) mi-ar place sa le vad. Pot sa te citesc si fara ele, nu-i bai.
Cum ziceam intr-un articol recent, nu-s un fan al epilarii totale, imi da senzatia de desert si inaspreste discursul.
Monday, 11 January 2010
Sa ne cautam deci adevarul la mijloc ;)
Eu n-am nici incredere in nici simpatie pentru wikipedia. Nici macar nu mi se pare o idee prea buna in ce priveste chestile astea, sa le zicem lor mai "fundamentale", in sensul in care se foloseste cuvantul in fizica. Chestia-i bineinteles discutabila, dar pana la urma fiecare pictor isi alege pensulele, si fiecare rockstar chitarile. Daca lui nu-i place Fender, nu-i place si gata.
Deci, eu sunt unul dintre oamenii care considera wikipedia inferioara altor surse de informatie, cum ar fi privitul zidului alb, pentru ca nu este o sursa de informatie.
Adaugarea de referinte la un anumit standard de calitate, si modificarea unui articol de 5-6-900 de cuvinte pentru contextualizarea lui, tot la un anumit standard de calitate, il transforma fara discutie in ceea ce zic eu. Pentru comparatie, situatia este cam urmatoarea : eu am o bicicleta. Ea e un produs bine finisat, pentru o bicicleta. Tu ma intrebi de ce nu ii adaug motor, si eu iti raspund ca nu-s dispus sa produc masini cu mana in propriul garaj. Tu zici ca mnoa, nu tre' sa fie masina, poate fi scuter, sau o alcatuire inca mai bizara. O fi putand. Eu prefer sa-mi petrec timpul incercand sa fac biciclete excelente.
Subsidiar, intr-un sens acest blog e si un experiment asupra unei teorii proprii a semnificarii. Ca majoritatea lucrurilor de pe aici, nici contextualizarea nu-i intamplatoare, nici ca volum nici ca maniera. Fac biciclete si nu masini din curiozitatea de-a vedea daca oamenii pot sa zboare.
Inca si mai subsidiar, epilarea totala fu de cand ma stiu obligatorie pentru orice vai de le-am fost stapan. Asa ca poate pana la urma intreaga chestie-i o simpla problema de gust.
PS. Nu stiu de ce ori de cate ori discut cu tine imi iese textul aspru ca o lama noua de otel. Da' sa stii ca n-am nimic cu tine, din contra.
Monday, 11 January 2010
"Astfel, in practica condescendenta se traduce, in cea mai simpla si bruta forma, prin a te opri din ceea ce faceai pentru a explica cuiva care nu intelege singur, ceva."
Ciudata definitie... Poate ca nu servea scopului tau, dar ai lasat afara aroganta/obraznicia/sfidarea - care fac parte importanta din intelesul condescendentei.
"Ca atare, toti oamenii sunt condescendenti, cu atat mai condescendenti cu cat succesul e o prezenta mai comuna in viata lor."
Sa stii ca eu unul, nici prin observatie directa si nici prin judecata, nu am reusit sa ajung la concluzia asta. Ba chiar am observat ca multi dintre oamenii de top sunt plini de respect, bunavointa si jovialitate. As zice ca, desi succesul o fi ajutand el o atitudine condescendenta, ea is are izvoarele principale in alte parti si nu musai in aranjarea oamenilor in ierarhii diverse, cu relevanta sociala varaibila.
Asta unu la mana, si oarecum tangent la miezul articolului.
Doi - de ce spui ca in RSR (banui ca la perioada aia te referi?) aveam o societate mono-ierarhica? Mi se pare simplificat.
Cred ca ai tu in cap, ca modele, niste contexte specifice din care extragi tot ce scrii mai sus; dar scrii despre "societatea romaneasca" si asta implica un nivel mare de generalitate - ori nu mi se pare ca merge.
Altfel interesant.
Monday, 11 January 2010
Eu zic ca nu fac parte chiar asa de integranta. Sunt ele un subtext care au ajuns sa devoreze sensul principal, tot asa cum gay nu mai inseamna "vesel".
In rest, sigur ca nimic nu se mai pusca, daca inlocui definitia pe care o folosesc eu cu o alta. Cel mai bun exemplu pentru a intelege condescendenta asa cum o definesc eu il gasesti pe o lista sau forum de suport software. Oamenii iti raspund la intrebari, fara ifose, si cu rabdare, cu conditia sa chiar pui intrebari. Aia-i o atitudine condescendenta, in sensul propriu.
La doi, nu ma refer strict la RSR, situatia a mai continuat si dupa revolutie. Organizarea societatii nu are nici o legatura cu politica, ci doar cu economia, si anume, cu metodele de productie. As zice ca o buna aproximatie a punctului de inflexiune e momentul finalizarii privatizarilor. Sau daca vrei pe linie istorica, ultima venire a minerilor.
Tuesday, 12 January 2010
Definitia ta e custom-made, eu stiam fix ce stia si Andu. Englezii par sa stie la fel.
http://www.askoxford.com/concise_oed/condescend?view=uk
http://www.merriam-webster.com/dictionary/condescension
http://dexonline.ro/search.php?cuv=condescenden%C8%9B%C4%83
Sigur, sensul pe care-l semnalam e peiorativ, nu e in sensul de baza, totusi el exista. Asa cum in sensul cuvantului "respect" se ascunde si samburele fricii, micut.
Revenind la articol.
Zici ca prin prisma organizarii sociale, in privinta un om poate fi ori sub altul (deci il respecta), fie pe aceeasi treapta, fie mai presus (deci este condescent). Bun. In treacat fie spus, nu cred ca-i cazul sa le reduci - frica nu genereaza respect, ci ura, asa cam ca intr-o societate totalitara. Prin urmare intr-o societate totalitara nu putem vorbi despre respect sau condescendenta, pentru ca nu exista valori reale care sa nu fie subsumate politicului deja.
Asa c-o sa-ti rescriu ipoteza.
Societatea romaneasca nu a fost aproape niciodata pluri-ierarhica. Exceptand cateva franturi de istorie (2-3 decade), cred ca se poate sustine ca in Romania viata economica a fost pusa in bataia jocului politic. Chiar si in chestiuni total apolitice, precum cultura, se poate observa aglutinarea in jurul oamenilor care au parut influenti; aglutinare si nu challenge, forta fricii si nu rezultatul unei intreceri.
Mergand pe idee mai departe, presa chiar este a patra putere in stat. Pentru ca masinaria media are capacitatea, ea singura, de a crea vedete, staruri si personalitati de luat in seama. O ierarhie oarecum fragila si din carton cateodata, dar nu-i relevant. Prin urmare, da, putem fi de acord ca ultima mineriada marcheaza sfarsitul mono-ierarhiei in Romania, si as adauga ca pe-atunci prin '93 presa lucra ogorul cu mult mai mult sarg decat o face acum.
Lipsa unor referinte reale poate fi o explicatie buna si pentru stagnarea Romaniei timp de 20 de ani. Practic, cam tot ce s-a facut in tara a fost fie la comada straina (fabrici), fie sub infuenta straina (pana si legi copiate), fie pur si simplu intamplate datorita progresului care n-a putut fi oprit (inceput de autostrazi). Ce ma contraziaza oarecum este ca pana in ziua de astazi nu avem o a patra putere a statului capabila sa exercite presiune asupra primelor 3.
Pana la urma societatea poti spune ca baleiaza intre astea doua extreme - frica si recompensa. Noi trebuie sa invatam (the hard way) care-s avantajele competitiei, si asta nu putem face privind la OTV si suspinand dupa Revelionul cand comunismul ne punea pe masa divertisment si-o juma de salam. Pana atunci, romanii care-au vrut recompense si competitie reala au plecat in afara.
Tuesday, 12 January 2010
Definitia mea e custom made, nu neg. Zic insa ca-i mult mai corecta/adecvata decat cea pe care-o stie dex-ul : "CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant." Dupa cum vezi, noi ne aflam inca intr-o stare suficient de primitiva, lingvistic vorbind, asa cat sa nu fi ajuns inca la definitia inghitita de subtext folosita in alte parti.
Nu vad cum viata economica poate fi "pusa in bataia jocului politic". Politica survine economiei, nu invers. Nici macar nu-s pe acelasi plan. Si ultima mineriada fu in 1999, Radu Vasile, Cozia, alea, daca mai retii.
Chestia remarcabila cu competitia este ca pe masura ce lucrurile avanseaza, non-competitia tampilor devine tot mai atractiva pentru oamenii competenti, romani sau straini. Uite de exemplu cazul concret cu "mediul online" vs Mircea Popescu. Sigur, deocamdata barierele lingvistice, granitele inca prezente si primitivismul ingrozitor fac improbabila o invazie de straini. Dar in 10-20 de ani vom avea interbelicul din nou, acea perioada de extraordinara nemaipomenita si fantastica perfectiune, din ce zic astia batranii. Adica, practic vorbind, magazine tinute de armeni, banci tinute de evrei, o economie intreaga facuta aproape exclusiv de oameni care nu-s romani.
Nu neaparat pentru ca "romanii sunt prosti", mai degraba pentru ca-s incapatanati in rele.
Tuesday, 12 January 2010
Mineriada din '99 nu a fost (zic eu) controlata, ortacii parca doar cereau diverse chestii pentru ei, nici macar n-au ajuns la Bucuresti sa bata pe cineva ci s-au oprit tot prin Valea Jiului la negocieri.
Vorbind despre economie, aveam saptamana trecuta in mana o cartulie de articole din perioada interbelica, ba chiar de dupa razbel putin. Din ce am reusit sa formez ca imagine, Romania acelor ani nu avea economie proprie, foarte putine fabrici si alea cu capital strain, iar pe industria usoara n-o duceam prea bine. Prin urmare viata economica reala nu prea poti zice ca exista atunci, poate un inceput. Alta plangere a oamenilor vremii era ca se dadeau ordonante si legi clar favorizante, cu dedicatie pentru afacerile lui X sau lui Y, mergand pana la impiedicarea importurilor pentru ca un oarecare sa poata sa-si vanda marfa la pretul dorit. Eu prin asta inteleg "economie subsumata politicului", lipsa unei piete care sa creeze concurenta adevarata si necontrolata, si impiedicarea crearii uneia.
Sub auspiciile astea, nu-i neaparat de mirare ca populatia saracita de razboi a privit socialis-comunismul ca pe ceva mantuitor. Promisiunile erau marete.
Romanii is incapatanati in rele asa cum un copil autist e incapatanat sa nu-ti dea "Buna ziua". Nu stiu c-ar trebui sa fie altfel, si daca spui nu intereseaza. Intrebarea-i daca-i vindecabil.
Tuesday, 12 January 2010
Dap. Tocmai de aceea zic c-a fost punctul de inflexiune. Baietii de-un anume tip s-au disipat sub presiunea societatii de-un alt tip. Acel tip care cu o decada inainte aduna 1.x% pentru candidatii ei, si nu reusea sa-si impuna ideile politice nici macar cat sa ajunga la masa discutiilor.
Cum adica "nu exista economie" ? Exista, sigur ca exista. Doar ca nu in proprietatea grupului X de cetateni. Dar economia influenteaza societatea prin consum mai mult decat prin proprietate. Cat priveste legile "cu dedicatie", chestiunea aia exista si azi, si aici, si in SU de exemplu, si nu este in nici un fel o subsumare a economiei fata de politica. Chiar dimpotriva, politica e o biata unealta, neglijabila si interschimbabila, in mana interesului economic. Pentru ca economia are oricand alternative pentru orice solutie politica, dar politica nu are niciodata alternative pentru nici o solutie economica. Atat si-ar fi demonstratie deajuns.
Imi place sa vad ca incepe incet-incet sa se desprinda mintea de stereotipurile "comunismul cel impus", si observatia cu autismul e excelenta. Ramane, asa cum zici, intrebarea.