Opiniile oilor

Nu stiu daca stiti gapingvoid.com, dar in orice caz va pot spune ca pe mine ma amuza Hugh MacLeod, pentru modul aproape Chaplin-ian in care se impiedica in propriile bulendre printre averi nesfirsite si intr-un final cade afara cu miinile goale.

Asta-i, dupa mine, cam cea mai corecta descriere a cetateanului, un hot in general cam fricos citind cu infrigurare cartulii de self-help dedicate dronelor de prin corporatii ca sa ajunga el un hot mai bun. In timp ce baietii buni se omoara in strada si-si traiesc viata facind surfing pe spuma adrenalinei zilelor, el ia ore de feng shui ca sa-si deschida chakra mafiota.

Dupa care, ocazional, se nimereste privitor la cite un eveniment mai important, sau macar remarcabil. Sa zicem ca intr-o zi calda de vara Peter Acworth cu trupa filmeaza ceva chestii cu gagici legate si batjocorite-n piata, si Hugh nimereste si el in zona, asa ca-l intreaba producatoru' delegat daca vrea sa dea si el o tura ? Hugh se excita, se dezbraca, se agita, da telefoane pe la prieteni sa le povesteasca chestia, se suie intr-un copac, sare, urla, alearga... dupa care... dupa care... cind isi revine din frenezie observa ca 1) e demult seara ; 2) se afla-n Inglewood, chit ca nu-si aminteste cum a ajuns acolo si respectiv 3) Desi are un prezervativ instalat pe penisul balanganind la vedere, totusi de ejaculat n-a apucat. Uneori chiar si 4) in mod inexplicabil tine in mina o bila cu curele si il ustura putin in fund.

Intr-o alta zi ajunge din gresala intr-un sac cu bani care-i dus fara alte formalitati fix in hrubele de sub Fort Knox. Generatii de hoti au visat planuri de-a realiza minunea asta, generatii de hoti s-au chinuit ani in sir sa o puna cumva in practica. Lui Hugh i-a iesit, ce-i drept fara nici o contributie din partea lui, dar i-a iesit. Iese din sac, observa lanterna care in mod inexplicabil se gaseste convenabil plasata la indemina, se agita, alearga, imburda rafturi cu lingouri de aur, isi baga miinile-n pulbere, arunca confetii din bonuri de tezaur de cite-un milion bucata, dupa care se impiedica, cade in aerisire si in urmatoarele cinci minute parcurge un traseu incredibil din punct de vedere mecanic cu punctul terminus aflat in latrina orasului. Unde apele uzate spala ultimele urme de praf de aur care i-ar putea aminti unde si-a petrecut ora precedenta.

El se crede artist, dar nici intr-un caz nu este artist. E o oaie care poate ca ar fi putut sa fie artist, nu-i clar, si poate ar fi avut talent, desi si asta-i indoielnic. In fapt, e un fel de Sisif, o constanta tinta a batjocurii zeilor : de indata ce vrea sa duca apa la buze, pamintul o inghite. As putea sa folosesc drept exemplu articolul cel mai recent, unde i-am dat si link, chit ca ma tem ca exemplul ala ar putea fi rau inteles : dupa zece ani de prezenta pe web, el inca povesteste despre cit de umeda-i apa, incercind-o uneori cu degetul de pe mal. Apa aia in care innot eu, de exemplu, de ceva vreme. Observatia asta n-ar trebui in nici un caz sa sugereze cit de special sunt eu insumi : nu sunt, si nici vorba de asa ceva (de-asta si ziceam c-ar putea fi rau inteles). Exemplul ilustreaza pur si simplu ce mare blestem e dusmania zeilor.

Sa luam mai bine drept exemplu imaginea folosita ca ilustratie dinsus. "Pretul pentru a fi oaie e plictiseala. Pretul pentru a fi lup e singuratatea. Alegeti ori una ori cealalta cu multa atentie". Ei bine... Lol. Hahahah. E adevarat, pentru o oaie alegerea se prezinta cam asa : "Pretul pentru a fi oaie e plictiseala. Pretul pentru a fi oaie imbracata intr-un costum de lup e singuratatea." Dar pentru un lup, chestiunea nu se prezinta la fel, chit ca oaia, chiar si imbracata in costum de lup ($29.95 @ Woolworth's) nu are cum sa-si reprezinte diferenta. Pentru un lup singuratatea nu exista ca atare, pentru ca lupul nu-i animal de turma, ca oaia, lupul e animal solitar. Sigur, uneori formeaza familii si grupuri. Dar in moduri si-n feluri care sunt perfect inaccesibile intelegerii oii.

Teoretic intr-o alta lume problemele astea se vindeca prin mila lui Ares. Hemingway imi pare un exemplu excelent in acest sens, in tinerete si el fu un fel de nulitate a la Hugh MacLeod. Trimitindu-i un pachet de trupuri de femei tinere reorganizate dupa nevoile razboiului, Ares l-a salvat pe tinarul Hemingway de la soarta de-a ajunge, dupa ani, cindva tinarul MacLeod.

Pina la urma, dezavantajul unei pasuni prea abundente este ca oile devin, incet-incet, bizoni. Hugh MacLeod nu este inca un bizon, asta-i cert, dar la fel de cert e si ca nimic nu-l poate impiedica sa devina. Asa incit ma astept sa ma distrez in continuare cu gapingvoid, ani si ani de zile.