Notiunile de baza - III

Problema cu care incheiam articolul anterior din aceasta serie, si anume, cum decizi care sunt cele mai eficiente abordari ? aduce implicit si-o noua categorie de solutii in problema alegerii intreprinderilor in care grupul urmeaza sa-si investeasca energia. Dupa anarhie si autarhie urmeaza solutiile comerciale.

Astfel, daca soldatul isi pune problema concreta sa afle ce-i mai bine de facut cu pestele, a) sa fie el sarat sau b) sa fie tinut in caldura umeda, sa putrezeasca, isi poate da tot soiul de solutii. De exemplu, luand in considerare faptul ca pestele putrezeste singur, dar pentru a-l sara e nevoie de munca, pare a fi preferabil sa-l lasi sa putrezeasca. De alt exemplu, luand in considerare ca pestele nu se poate sara fara sare, si deci ca sa-l sarezi tre' sa faci cumva rost de sare, in timp ce putrezirea nu necesita nici o adaogire, iarasi pare a fi preferabil sa-l lasi sa putrezeasca.

Pe langa aceste raspunsuri din putul gandirii, soldatul mai poate obtine un raspuns si mergand la targ. Fierarul care aduce la vanzare scutul de fier pe care soldatul nostru si-l doreste ar fi dispus sa-l vanda pentru doua sute de pesti sarati. Pe de alta parte, nu-i dispus sa primeasca nici o cantitate de peste putrezit, nici pe gratis. Problema s-a rezolvat fara alte discutii, daca vrei scutu' sarezi pestele. Daca nu-l sarezi, si-l lasi sa putrezeasca, lucrezi degeaba.

Iata deci cum comertul a rezolvat problema celei mai eficiente abordari : vorbind cu fierarul, soldatul afla ca a sara pestele e o abordare mai eficienta decat a-l lasa sa putrezeasca. Uite ce lucru interesant are loc aici : fierarul raspunde intrebarii "Ce ai prefera tu, fierarule, sa primesti in schimbul scutului astuia ?". Asta-i o intrebare la care fierarul poate raspunde, ca-i despre el. Dar raspunsul pe care-l da el e utilizabil intr-un mod care nu mai tine de fierar. Raspunsul e utilizabil in mod universal, si soldatul trage o concluzie despre metodele de procesare a pestelui din raspunsul fierarului, concluzie care nu-l mai include pe acesta.

Comertul joaca astfel un rol de vehicul de abstractizare. Ca si limbajul, comertul este o indeletnicire umana care ingaduie creerea de reprezentari din ce in ce mai complexe asupra mediului inconjurator. Acest atribut extraordinar al ocupatiei respective nu se opreste la simpla chestiune a eficientei discutata mai sus, ci decurge la nesfarsit. Spre exemplu, daca fierarul care vinde halebarda ar fi dispus s-o vanda tot pe doua sute de pesti sarati, dar pe de cealalta parte ar fi dispus s-o vanda si pe zece barne de lemn de fag, soldatul merge acasa gandit.

La ce se gandeste el ? Pai uite. Scut, 200 de pesti sarati. Halebarda, 200 de pesti sarati. Total, 400 de pesti sarati. Tipul care-i sareaza poate sara 40 la zi, deci in 10 zile s-ar face. Pe de alta parte, tipul care repara undite nu prea are treaba, oare daca l-am trimite o zi in padure, n-ar fi el in stare sa vina cu cateva barne de fag ? Ia hai sa facem o incercare.

Si intr-adevar, se vadeste ca omul aduce patru barne de fag in prima zi, si sase intr-a doua, pentru ca intre timp s-a perfectionat in activitate ("acu' stiu unde sa le caut"). Iata deci ca in loc de 10 zile, mica natiune de la malul lacului a produs destul material de schimb pentru un scut si-o halebarda in 5 zile.

Cum de-a fost posibil ? Pai, comertul n-a rezolvat doar problema abordarii celei mai eficiente, ci-a indicat de-a dreptul care-s intreprinderile in care grupul ar trebui sa-si investeasca energia. Daca, de exemplu, mergand la targ cu barnele si pestii soldatul descopera ca multa lume ar mai cumpara barne de fag, el poate trimite unul dintre cei zece pescari impreuna cu fostul reparator de undite, acum reprofilat taietor de lemne, in padure. Si daca echipa se intoarce impreuna cu 15 barne, ca-i mai usor, soldatul sta si face o socoteala.

Doi oameni la padure ... 15 barne. 15 barne... o halebarda si jumatate. O halebarda si jumatate... 60 de pesti sarati. Pe de cealalta parte, doi oameni la pescuit ... 8 pesti, nesarati. Pai frate... hai atunci sa mai trimitem din pescari la padure. Si soldatul se apuca sa faca doua echipe, conduse de cei doi fosti lemnari, fiecare cu cate doi pescari in subordine. In total, sase oameni. La barne cu ei. In scurta vreme din fostul satuc de pescari nu mai pescuieste nimeni, toata lumea taie lemne, intre timp fierarii le-au facut securi si fierastraie, si soldatul s-a gandit ca n-ar fi rau sa se apuce sa construiasca si-o palisada. Asa ca parte din lemne se folosesc in scopul asta, si si-a permis sa mai ia si doi ucenici.

Curand micul trib se apropie de treizeci de persoane, care traiesc intr-un fort, paziti nu de-un turn ci de patru, in care stau la paza nu un arcas, ci in total sase (facand cate patru cu schimbul) plus un soldat inarmat pana-n dinti, si chiar daca nu mai pescuieste nimeni totusi au nu doar peste, ci si paine, fructe si cas, de la targ. Ba chiar friptura, pentru ca soldatul s-a gandit sa trimita cate-un arcas cu fiecare echipa de taietori de lemne, ca "cine stie", si din cand in cand mai dau peste cate-un iepure.

De ce s-a apucat soldatul sa trimita pescarii in padure ? Pentru ca produsele padurii aveau mai mare cautare pe piata decat produsele lacului. Cine i-a spus lui asta ? Piata.

In lipsa unei piete functionale e destul de dificil pentru soldat sa aleaga cam ce-ar trebui sa faca oamenii. Orice alegere va fi neaparat arbitrara, si probabil eronata. De fapt, nici nu prea conteaza cine alege, fie ca oamenii traiesc dupa modelul autarhic, si pescarii pescuiesc ca "asa au apucat din mosi stramosi" iar soldatul achieseaza la starea de fapt, sa nu-si ridice lumea-n cap, fie ca soldatul hotaraste ca oamenii sa pescuiasca, dupa modelul autarhic, si ei se supun ca sa nu si-l ridice in cap, alegerile tot arbitrare sunt, si probabil eronate.

Dar odata ce exista o piata functionala, si soldatul, si pescarii pot afla ei insisi, direct de la sursa, ce ar fi cel mai bine de facut. Dupa care isi pot intemeia activitatea rational, nu fac ce fac pentru ca "asa au apucat", sau pentru ca "asa zice sefu'", ci pentru ca asa-i mai bine.