Metalul descoperirilor

Hai sa vorbim putin de Tabela lui Mendeleev, daca tot ne-am jucat cu ea intr-o criptograma recenta (chestie demna de retinut, apropo, multe mesaje pot fi codate folosind aceeasi metoda).

Batranelul moscraciunic care va priveste din dreapta este tocmai Dimitrie Mendeleev. Un fel de cabalist doar ca nu era evreu, ci rus ortodox, si nu studia kaballah, ci chimia. Da-n rest tatatat la fel. Mai ales prin aceea ca s-o prins el de regularitati intrinseci care i-au ingaduit sa ordoneze materia de asa natura incat sa poata prezice proprietatile fizice si chimice ale unor elemente care nu fusesera descoperite inca!

Daca exista vre-un caz in istoria milenara a stiintei (sic!) de cetatean pe care dansa l-a facut dumnezeu, apoi asta-i cazul. Sa poti spune tu ca X va fi asa pentru ca asa trebuie sa fie X, inainte ca lumea sa fi vazut macar un X e simplu si net atribut al divinitatii.

Odata ce lumea s-a prins ca tabela respectiva nu-i o simpla prostioara iesita dintr-un creier bolnav, ci de-a dreptul Adevarul, s-a declansat o mare goana pentru a identifica elemente, si-a le boteza. Intru gloria eterna a diverse parti din anatomia Fatherlandului si-a iubitei (sincer acum, nu-mi explic, pur si simplu nu-mi explic de ce nu exista de exemplu Pulium, faptul contrazice orice asteptari rationale despre comportamentul uman). Spre finalul cursei se si dadeau premii pentru succes, si anume, in medalii oferite de institutul Nobel si anemii aplastice oferite de Radiatia Electromagnetica. Ceva bani, Glorie eterna si Moarte urgenta, sa fie toate gaurile astupate.

Ei, dar iata ca trecusera oamenii de optzeci si se apropiau vijelios de suta si totusi ramasese o gaura. Numarul 43. Metalul descoperirilor.

In 1828 a fost descoperit pentru prima data, ca impuritate in minereul de platina, si-a fost botezat poliniu. Pe urma s-a descoperit ca zisul poliniu este de fapt iridiu impur.

In 1846 s-a descoperit pentru a doua oara, si s-a numit ilmeniu. Pe urma s-a descoperit ca zisul ilmeniu era de fapt niobiu impur.

In 1847 s-a descoperit pentru a treia oara, exact la fel ca si a doua, doar ca nu i-a mai zis ilmeniu ci puliu. Adica vreau sa zic pelopiu.

In 1871, Mendeleev s-a plictisit de-a astepta dupa astia si i-a dat numele provizoriu de ekamangan, ca trebuia sa scrie ceva in casuta, si-a scris eka-mangan, adica mangan + 1, in sanscrita. Fiind gauricea chiar sub mangan.

In 1877, un alt chimist rus (S. Kern) a crezut ca l-a descoperit, si l-a numit davyu (ori in memoria expresiei celebre davay ceas, or in memoria lui Humphry Davy, un alt chimist). Dar apoi s-a descoperit ca presupusul element era de fapt un aliaj de iridiu, rhodiu si fier.

In 1896 s-a descoperit pentru a cincea oara, si a fost botezat luciu. Dar mai apoi s-a descoperit ca-i de fapt yttriu, si deci nu-i nou. Intre noi fie vorba incercarile astea doua din urma nici n-ar trebui sa conteze, ca-i la mintea cocosului ca asa nume tampite n-aveau cum sa ramana in tabela oricum. Si sa duceti acasa morala ca daca descoperiti vre-odata un element, sa nu-i dati un nume de-asta de-a-m-pixu', ca pe urma se va descoperi ca de fapt nu era element.

In 1908 un japonez (M Ogawa) l-a descoperit in final, pentru a saptea oara si definitiv, si i-a zis niponiu. Atata doara ca-n 2004 s-au facut noi determinari asupra presupusei descoperiri, si s-a descoperit ca descoperirea nu descoperise metalul descoperirilor, ci un alt metal deja descoperit de alti descoperitori, anume rheniul.

In fine pentru a opta oara un grup de chimisti au descoperit din nou metalul descoperirilor, in 1925, si l-au numit masuriu. Tipii au sustinut ca masuriul lor produce raze X corespunzatoare metalului in chestie, dar nimeni nu le-a putut verifica experimentele, asa ca nici asta nu se socoteste.

Inca si mai in fine, in 1936 descoperirea definitiva s-a facut in Sicilia, la Palermo, din niste bucati folosite dintr-un ciclotron second hand, care contineau molibden ce fusese bombardat binisor. Si intr-adevar, singurul mod de-a obtine tehnium, adica metalul descoperirilor, e prin bombardarea molibdenului, pentru ca acest element bizar, cu numarul atomic 43 nu are nici un singur izotop stabil, si deci nu se gaseste in natura (cu exceptia unor concentratii infime in rocile bogate in uraniu, unde survine in urma descompunerii uraniului).

Si s-o mai fi descoperind si astazi, daca nu l-or fi descoperit intre timp. Pentru ca daca nu s-ar descoperi, nici nu s-ar povesti :)