Mascarada

Friday, 17 September, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

wilks_s_lgs

In ilustratia de deasupra veti recunoaste, daca aveti rabdare, 1234 cuvinte englezesti care incep cu litera S. Imaginea face parte din Alfabetul Definitiv, publicat de Mike Wilks in 1986. La aparitie cartea continea si-o provocare pentru cititori, carora li se promitea un premiu daca vor identifica toate cele 7777 cuvinte reprezentate.

Cartea romaneasca n-a ajuns dupa stiinta mea niciodata pina la asemenea moduri de folosire alternativa, multumindu-se sa zumzaie potolit la un nivel de dezvoltare asociat in alte parti feudalismului bisericesc. Aceasta stare de fapt traduce, mi se pare mie, o aculturalitate fundamentala a poporului roman, ramas inca mult prea aproape de oralitate si pastrind o distanta prea respectuoasa fata de reprezentarea ideii pe hirtie ca sa poata conta intre popoarele creatoare de cultura.

Oricit v-ar parea de nedreapta, jignitoare si intolerabila evaluarea de mai sus, ea se bazeaza totusi pe ceva. Un simbol este, daca doriti, vasul in care se depune o abstractizare. Este atunci simbolul o abstractiune sau un ce concret ? Evident, este o abstractiune. Dar prin uz, indelungat, abundent si repetat, simbolul ajunge sa capete o carnatie aproape materiala in ochii creatorilor lui. Aceasta stare dureaza cit dureaza dupa care mintea cea curioasa a omului va incerca sa aplice simbolul ca obiect in interactiune cu alte obiecte materiale.

Asta este, pina la urma, gindirea magica, propunerea ca o litera anumita, avatar al unei abstractiuni, poate interactiona cu o piatra oarecare. Asta-i povestea toiagului ajuns sarpe, a sigiliului cu cele o mie de nume ale lui Allah, a aurului care se intrupeaza din plumb. Ideea de-a explora capacitatile de-a interactiona nemijlocit cu lumea ale simbolului sunt deci foarte vechi, in ebraica datind de exemplu dinainte de nasterea lui Cristos. Asta tradeaza faptul simplu ca limba ebraica a fost folosita pentru a minui abstractiuni mult timp de multi oameni. La fel limba araba, si limba latina (careia-i adaugam franceza medievala, pentru bune motive in care nu vom intra aici) se apuca undeva in antichitatea tirzie de aceleasi nastrusnicii.

In engleza sunt mai mult sau mai putin recente, dar cu siguranta ulterioare revolutiei industriale. Sigur, ideea in sine este gresita, o abstractiune nu poate niciodata interactiona nemijlocit cu realitatea, dar gresala este una scuzabila si usor de inteles, traduce firea omului si functionarea mintii lui, si este de asemenea un semn al sanatatii si extensiunii functionarii aceleiasi. Tot asa cum nu se poate dormi bine fara a se visa, tot asa nu se poate gindi mult fara a avea si-o cantitate de preocupari magice de aceasta natura (si notati ca descintecele nu intra aici, sunt cu totul altceva, si anume, un cu totul altceva inferior).

Aceasta forma particulara a facut furori in cultura engleza (prin care termen intelegem, aici ca si peste tot unde vorbim de ea, cultura vorbitorilor de limba engleza, din California pina in Tasmania) odata cu introducerea ei in 1979 de un oarecare Kit Williams. Povestea este interesanta, si merita spusa, asa ca s-o spunem dara.

Cindva in anii '70, Tom Maschler de la editura Jonathan Cape i-a cerut lui Kit Williams sa scrie o carte pentru copii "cum nu s-a mai scris niciodata".

Ideea s-a cristalizat in cele din urma intr-o carte ale carei imagini urmau sa fie studiate cu atentie, pentru ca indicau locul unde se ascunde o comoara. Comoara a existat cu adevarat, sub forma unui iepure din aur de 16 karate si diverse pietre pretioase, inchis intr-o cutie ceramica pentru a-l proteja de eroziune precum si de curiosii echipati cu detectoare de metal, inscriptionat cu "I am the Keeper of the Jewel of MASQUERADE, which lies waiting safe inside me for You or Eternity" care s-ar traduce ca "Sunt Pastratorul Nestematei Mascaradei, care sade in siguranta in mine asteptindu-te pe Tine sau Eternitatea".

Pe 7 August 1979 comoara fu ingropata "undeva in Anglia", in prezenta unui prezentator celebru de televiziune, pentru siguranta, Williams anuntind ca toate indiciile necesare descoperirii ei se vor gasi in cartea pe care urmeaza s-o publice. Carte care s-a publicat si s-a vindut in sute de mii de exemplare. Ceva mai mult, adica, decit totalul beletristicii romanesti vindute intr-un an, ca sa nu intram in discutii despre carti pentru copii originale.

Sub presiunea faptului ca cititorii englezi aveau avantajul ca isi puteau verifica teoriile mult mai simplu decit neozeelandezii sau californienii, Williams a comis o gresala majora, dovedindu-si astfel slaba intelegere a problemelor de securitate in comunicatii, gresala care de altfel va construi o intreaga explozie dramatica (dramatique, in lb. engleza in original). Anume, a promis ca va confirma rezolvarea corecta oricui ii scrie.

Cartea a creat o adevarata psihoza (s-a vindut pina si in Japonia apropo, sub numele de 仮面舞踏会), mii de oameni sapind zeci de mii de gropi (si ajungindu-se pina acolo ca un anumit loc din Anglia sa fie sapat in asa hal incit a ajuns sa poarte numele Haresfield Bacon in urma aventurii, autorul platind din buzunar un indicator care informa cititorul ca iepurele nu se afla ascuns in locul respectiv).

In 1982 (dupa trei ani deci!) autorul a anuntat ca iepurele fusese gasit. Si intr-adevar chiar fusese gasit, dar comedia abia incepe. Kit Williams, autorul, a trait o vreme cu o femeie pe numele ei Veronica Robertson. Dupa ce s-au despartit, Veronica s-a mutat impreuna cu un tip pe numele lui John Guard. Cit timp traise cu Williams, Veronica aflase aproximativ cam pe unde vine ingropata comoara, si noul ei prieten John a convins-o sa-i dezvaluie secretul pentru ca fiind amindoi activisti pentru cauza animalelor, cistigul urma sa fie folosit in scopuri nobile legate de respectiva cauza (un bun motiv pentru a da afara din casa acum, pe loc! orice boarfa cu care impartiti diverse daca-i activista pentru prostii de-astea - nu prezinta nici un fel de incredere).

Aflind astfel ca iepurele de aur se gaseste undeva in Ampthill, Bedfordshire John si cu niste prieteni s-au apucat si-au periat toata zona cu detectoare de metal (fara sa stie ca iepurele se gasea bine mersi ecranat in cutiuta lui). Dupa ce au cautat pina le-a ajuns fara nici un succes, John s-a apucat si-a desenat o schita aproximativa a locului si i-a trimis-o lui Williams, care de buna credinta si-a imaginat ca in sfirsit ghicitoarea fusese rezolvata! Asa incat i-a dat telefon "gasitorului" si i-a indicat unde sa sape dupa comoara.

Culmea chestiei este ca exact in acelasi timp doi prieteni, Mike Barker si John Rousseau, ambii profesori de fizica de liceu chiar gasisera iepurele, si-l chiar si dezgropasera, dar fara sa se prinda ca in cutia ceramica se afla scopul cautarii lor. Asa ca au aruncat-o, si John, care isi pierdea vremea pe acolo mai mereu a gasit-o intimplator mai tirziu.

"Cistigatorul" a incercat apoi sa foloseasca iepurele ca premiu pentru un joc pe calculator, care insa n-a prea reusit, multa lume considerindu-l pur si simplu o alaturare intimplatoare de desene si text fara inteles.

Iata deci o poveste interesanta si plina de intelesuri, care ne spune cite ceva despre niste categorii anumite de oameni (Veronica, femeia nesuferita, John, ambitiosul, Kit Williams, autorul cel de buna credinta, oamenii de stiinta cei naivi si incapabili sa recunoasca o comoara si de le-ar cadea pe picior, chiar daca-s perfect capabili sa gaseasca acul in carul cu fin si asa mai departe). Felul absolut teleghidat in care interactioneaza ei in realitate, ca si cum ar fi de fapt intr-o piesa de teatru scrisa dupa toate regulile artei ne explica, printr-un exemplu simplu si la indemina, care-i efectul aplicarii abstractiunii ca obiect in interactiunea cu simple obiecte : ilumineaza mecanismele care controleaza functionarea lumii.

Prezentatorul de televiziune care-a fost martor la ingropare, si-a urmarit intrucitva desfasurarea evenimentelor, Bamber Gascoigne, a comentat ca il surprinde capacitatea mintii umane de-a se pacali singura. In cuvintele lui,

Tens of thousands of letters from Masqueraders have convinced me that the human mind has an equal capacity for pattern-matching and self-deception. While some addicts were busy cooking the riddle, others were more single-mindedly continuing their own pursuit of the hare quite regardless of the news that it had been found. Their own theories had come to seem so convincing that no exterior evidence could refute them. These most determined of Masqueraders may grudgingly have accepted that a hare of some sort was dug up at Ampthill, but they believed there would be another hare, or a better solution, awaiting them at their favourite spot. Kit would expect them to continue undismayed by the much publicised diversion at Ampthill and would be looking forward to the day when he would greet them as the real discoverers of the real puzzle of Masquerade. Optimistic expeditions were still setting out, with shovels and maps, throughout the summer of 1982.

Adica, Zeci de mii de scrisori primite ca rezultat al Mascaradei m-au convins ca mintea umana are o capacitate egala pentru a recunoaste regularitati si pentru a se duce de nas singura. In timp ce unii apucati fierbeau ghicitoarea in sine, altii mai hotariti continuau propria lor vinatoare dupa iepure, fara sa le pese de stirile ca iepurele fusese deja gasit. Propriile lor teorii ajunsesera atit de convingatoare incat nici un fel de dovezi din exterior nu le mai puteau infringe. Acesti fermi mascarazi ar fi putut, poate, sa admita printre dinti ca ceva iepure a fost intr-adevar gasit la Ampthill, dar in mintea lor ar mai fi existat un iepure, sau o solutie mai buna, care-i astepta in locul visat de ei. Kit s-ar astepta din partea lor sa continue cautarea, fara sa se lase pacaliti de diversiunea de la Ampthill, si priveau cu speranta spre ziua cind ii va felicita drept adevaratii descoperitori ai adevaratei ghicitori a Mascaradei. Expeditii optimiste inca mai porneau, cu harti si hirlete, in toata vara lui 1982.

Ei, si-acum, pe final, ca sa va faceti o idee despre ocupatiile lumii civilizate in timp ce noi sedeam frumos la coada la ulei (sau era zahar in ziua aia ?), sa vedem solutia. Pentru a rezolva Mascarada, cititorul avea a trage linii din ochii animalelor reprezentate prin degetele lor cele mai lungi, liniile astfel obtinute intersectindu-se in litere tiparite pe marginea foii, compunind mesajul

CATHERINE’S LONG FINGER OVER SHADOWS EARTH BURIED YELLOW AMULET MIDDAY POINTS THE HOUR IN LIGHT OF EQUINOX LOOK YOU

Adica, in mare, Cauta linga monumentul Caterinei de Aragon din Ampthill Park, in locul pe care-l atinge virful umbrei acestuia la ora prinzului pe data echinoxului. Diverse alte confirmari sunt imprasitate prin carte pentru a asigura rezolvitorul de corecta rezolvare.

Si, ca sa inchei : nu faptul ca nu i-a venit nimanui la noi ideea sa faca asa o traznaie consfinteste inferioritatea culturala a limbii romane, ci faptul ca s-au gasit sute de mii de persoane interesate de aceasta noua utilizare a cuvintului scris acolo, si aici nu se gasesc cititori nici cit de-a acoperi firmiturile ramase dupa masa de prinz.

masquerade-jewel

Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

One Response

  1. On December 11, 1988, The Sunday Times exposed the winner of the Masquerade contest as a fraud. The winner, "Ken Thomas", was revealed to be a pseudonym of Dugald Thompson. Thompson's business partner, John Guard, was the boyfriend of Veronica Robertson, a former live-in girlfriend of Williams. Guard had apparently convinced Robertson to help him because both were animal rights activists and Guard promised to donate any profits to the animal rights cause.

    Da ba full story. De altfel interesant.

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.