Inca o generatie pierduta

Sunday, 04 July, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Urmeaza un articol dureros, poate cel mai dureros de pana acum. Pentru a-i inlesni digestia v-oi spune un banc : Cica un roman cumpara un pachet de chibrite, aprinde unul, isi aprinde tigara si arunca pachetul. De ce ? Pentru ca in pachetele de chibrite romanesti arde cel mult un chibrit.

Morala este ca aruncatul cutiei nu invalideaza in nici un fel faptul ca totusi, chibritul ala care-o ars, o ars. Singur, da, dar de ars a ars. Pur si simplu se discuta despre altceva aruncand cutia decat despre chibrite individuale. Bine ? Sa purcedem atunci.

Toate generatiile pana la mine au dat treapta intre a 10-a si-a 11-a. Eu n-am dat. Se desfiintase intre timp. Toate generatiile pana la mine "au cerut prietenia" fetelor, cu tot cortegiul de dureroase si in fapt stupide timiditati asociate chestiei, demne de-un alt secol. Eu n-am cerut nici o prietenie, pe cand fetele incepeau sa ma intereseze a doua oara (ca ne mai jucasem noi de-a doctoru-n pielea goala o tura si la gradi) lumea se schimbase masiv in ce priveste obiceiurile sexuale.

Nici o generatie pana la mine n-a avut calculator acasa, de la care sa se smulga pentru a merge la scoala. Nici o generatie pana la mine n-a avut acces liber la limbi straine, la carti si reviste straine, la biblioteci de istorie, de strategie militara, de teoria economiei, de filosofie, de toate celea, da' pe bune, nu "materialist-dialectice". Nici o generatie pana la mine n-a avut acces la internet, nu atunci cand chiar conta.

Am avut noroc. Un noroc orb, chior, dement, isteric, societatea s-a prabusit in bucati exact cand aveam eu varsta la care toti oamenii vor sa vada societatea prabusindu-se in jurul lor. Am fost copilul ala care zice ca el va genera un cutremur, se concentreaza si absolut intamplator, chiar atunci Pamantul se cutremura. Am fost copilul care-a declarat ca el daca se enerveaza bine ia o cometa si da cu ea in Jupiter de nu-si revine Jupiter ani de zile, cinci minute inainte s-apara Shoemaker-Levy.

Altii n-au avut noroc. Uite de exemplu generatia imediat anterioara. Pe cand lovea Revolutia, ei tocmai ce trecusera prin scoala, facusera armata, primisera repartitia, luasera o fata, acum recent insarcinata sau proaspat lauza, si se instalasera acolo, in pozitie, in bucatica lor de transee. Urmau sa mai construiasca putintel, pe ici-pe colo, la socialism. Si dintr-o data... poc!

N-o mai fost socialism. Si ratarea lor, aspra, vasta si universala le-a devenit dintr-o data palpabila. In primul rand sexuala. Ce ani de coabitare fericita, ce doua gagici pe saptamana, ce discoteci, ce orgii, ce pana mea ? Nimic, ciorapul flausat pe pula, aia-i ce-or prins ei, cand erau tineri. Si la 30 de ani nu te mai apuci, nu-ti mai vine sa te apuci, sa-ti recuperezi adolescenta. Cei mai curajosi au incercat, cu rezultatul previzibil : nefiind pregatiti de nimic sa traiasca in noua lume nu si-au putut gasi decat nefericirea. Cei mai fricosi, sau ma rog, "intelepti" au sezut deprimati la o bere o decada-doua, pana le-a murit hormonu-n sange, explicandu-si unul altuia ca femeile sunt curve.

In al doilea rand, economica. Cum sa mergi cu copii mici in Turcia dupa marfa ? Cum sa lasi tot si sa pleci in America sa lucrezi acolo ? Lasa ca nu se stie ce va fi maine, mai bun e un loc la stat. Castigi doua mii de lei, da' macar stii pe ce te bazezi. Intr-o perioada in care nu vorbim de lumea interlopa, da' si un prapadit de taximetrist facea banii aia intr-o zi-doua. Da' totusi... riscuri... sa fii taximetrist nu se incadreaza in cercul ingust de lume-si-viata pentru care te-a "pregatit" scoala. Poti ajunge sa vorbesti cu necunoscuti! Inimaginabil! Unii, mai curajosi, au incercat. Cativa au murit, restul au supravietuit, pentru totdeauna marcati, oarecum defectati la cap de socul experimentului. De-aia se manifesta asa de bizar "imbogatitii tranzitiei", in termeni umani. Sunt niste oameni care-au dat totul pe, de fapt, nimic : nu-si vor mai regasi echilibrul niciodata.

In al treilea rand culturala. Unii zic ca mintea nu mai functioneaza la fel dupa treizeci ca inainte de douazeci. Poate fi adevarat sau nu, dar cu siguranta e mai greu sa corectezi ce-ai invatat prost decat sa-nveti din capul locului bine. Ce sanse mai aveau nenorocitii astia, cu capul doldora de tampeniile cele mai funeste ale unui regim eminamente ideologic sa invete ceva util ? Sigur, unii au incercat, cu rezultate mai modeste decat ar fi putut avea daca nu sufereau zece ani de lobotomizare zilnica la douazeci de ani. Frustrarea perfect justificata li se revarsa si astazi, in pasiunea cu care-si construiesc si apara bisericutele care la randul lor ii apara si de realitatea cruda, si de potentialul lor care-ar fi putut sa fie. Si nu va fi niciodata.

Lista poate sa continue la nesfarsit, pentru ca ratarea generatiei asteia e cu adevarat universala. Nu exista domeniu in care sa nu-si agite, tristi, cioturile cauterizate pe care poate, cine stie, ar fi putut creste aripi. Si-au petrecut primii 30 de ani pregatindu-se sa-si ocupe, cumva, locul intr-o lume foarte complicata care a disparut cu totul exact cand ei implineau varsta de-a trece la treaba. Nimic, nimic din punctele de reper de pana atunci n-a ramas in picioare. Ganditi-va ce inseamna sa te chinui si sa te antrenezi in fiecare zi pentru echipa de gimnastica, si cand ajungi la Olimpiada sa constati ca tu de fapt ai a participa la sectiunea "Istoria Romei". Si trebuie sa stai in sala aia si sa te chinui sa scrii despre Istoria Romei tot restul vietii tale. Si privind pe geam vezi copii jucandu-se si facand acrobatii, si iesi pe usa, si treci pe hol, si iara o usa, si acum esti la "Teoria Coardelor". Da' afara numa bas nu reusesti sa ajungi odata.

Niste oameni care n-au avut de fapt de ales, niste oameni de care n-are nevoie, de fapt, nimeni. Aia care striga "faceti un cerc! faceti un cerc!" in pustie, si nimeni nu se gandeste serios sa faca un cerc cu ei. Sunt prea multi, e prea dificil, si daca e s-o spunem pe ai dreapta, nu se merita.

Dupa o generatie de cacat iata c-a urmat o generatie de pisat. Macar asta-i steril. Sper totusi sa reusim cumva sa tragem totusi apa.

Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

9 Responses

  1. deci daca aveam 7 ani in 90 e mai posibil sa nu ma ratez? hmm... hmm...

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Sunday, 4 July 2010

    Pai la nivel de persoane e fix la fel de posibil pentru toata lumea.

    Adica 0.

    Da' io la nivel de grupuri ziceam.

  3. Pe mine m-a prins '89 la 35 de ani. După teoria ta gata ratată. Nu aş fi fost nu ştiu ce geniu dacă eram de vârsta ta, foarte puţini sunt genii, eram ceea ce sunt acum. Un om din clasa de mijloc(mă refer la IQ) dar la nivelul educaţiei bat o sumedenie de contemporani, am pus mâna şi am învăţat, primul PC m-a băgat în sperieţi(am absolvit informatica, aia cu Fortran, Cobol şi Asiris). Învăţ şi acum, niciodată nu e prea târziu. Am avut şi 10 ani de mic patron de firmă. Aşa că eşti ratat doar dacă te laşi copleşit. Dacă nu, eşti un om al timpurilor tale.

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Sunday, 4 July 2010

    De acord. De-aia ziceam ca la nivel de indivizi nu se pune. Ca la nivel de indivizi nu se poate pune, soarta indivizilor e-n mana indivizilor nu a teoriei si statisticii.

  5. Ei traiesc inca in lumea in care cineva trebuie sa le deie de munca si in care inca asteapta sa castige la loto.
    sechelele educatiei comuniste nu pot sa se stearga, vrei sau nu sa admiti, si noi avem ramasite de gandire de asta datorita educatiei primare pe care am primit-o. insa noi, astia care am prins copilaria in durerosul downfall economic al anilor 80 suntem o specie foarte diferita, duplicitatea fiindu-ne intiparita in codul gandirii din pruncie.
    zicea raku:
    Nu-ti doresti a sti, vreuna din meserii, cand tatii se sting saraci muncind zi de zi...

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Sunday, 4 July 2010

    Mei, si cu stinsul asta... e in mare parte o problema de atitudine. Se tot vaita lumea ca se "stinge" de munca grea cel putin de la 1800 incoace... iote minune ca de munca n-o murit nimeni. Mor pe capete copchii tampiti, incolaciti in jurul plopilor pe drumu' spre Arad, da' nu mi se pare ca de munca grea e aia.

    Indeobste oamenii se vaita de bine si crapa de rau, zic eu.

  7. Nu mey! Se sting saraci, de stins toata lumea se stinge.

  1. 8
    avemblog.net (via Trackback)
    Tuesday, 6 July 2010

    Inca o generatie pierduta pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu....

    Despre o generatie prinsa intre "sisteme", pierduta intr-o lume noua, pentru care nu i-a pregatit nimeni....

  2. [...] instead pretend like we're not entirely disjunct, for the sake of conversation. [↩]A blog that USG.Docker, his employer owner has meanwhile [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.