Idei si solutii

Sa incep prin a va atrage atentia sa nu va faceti prea mari iluzii, titlurile pe-aici n-au multa legatura cu continutul. Si sa continui aducandu-va la curent cu ce se mai intampla la mine "pe mess"

Eu : O idee nu este ceea ce descrii. O idee este orice expresie a unei relatii intre doua sau mai multe simboluri definite. Ce zici tu e o subclasa.
Ea : Nu eu zic. E definitia ta. Am bulit-o ?

Eu : N-am idee, citeaza ce-am zis. Poate am bulit-o eu.
Ea : "Eu (10/21/2009) : Dat fiind un set de circumstante, si un scop, ideea e o selectie specifica de metode, si un algoritm, sau un mod de-a le folosi."

Eu : A, nu m-am exprimat prea clar. Scopul nu trebuie neaparat sa fie ceva practic. Nici circumstantele. A spune "Dumnezeu se va milostivi de noi" e o idee. Nu e o idee practica, chiar daca circumstantele sunt practice. De fapt, obiectia impotriva ei curge tocmai din faptul ca ofera o solutie si-un algoritm metafizice amandoua pentru niste circumstante practice. Ceea ce-i un abuz.
Ea : Inteleg.

Eu : "Finantarea scolilor imbunatateste educatia" e tot o idee. Chiar daca circumstantele nu sunt practice, solutia propusa este. Din acest motiv, si ideea asta-i disfunctionala.
Ea : De unde stii ca circumstantele nu-s practice ?

Eu : Pai... pentru ca "educatia" e ca adevarul, un lucru care nu exista in sine. Ca atare, singurul mod de-a face ideea sa functioneze este sa definesti educatia in termeni practici, ceea ce in final aduce mai mari daune educatiei decat orice beneficiu posibil care s-ar putea obtine in urma muncii de aplicare a ideii respective.
Ea : Aha.

Ceea ce ne lasa fix in desert. E placut sa intelegi ca problemele educatiei sunt de fapt structurale abordarii, si nerezolvabile din motive de aceeasi natura cu imposibilitatea constructiei unei maturi din curatenie. E grav sa realizezi ca lucrurile cele mai importante pentru noi, precum educatia, nu sunt de fapt lucruri asupra carora sa putem aplica metodele cele mai familiare noua, anume, productia de serie. Problema nu-i singulara cu educatia, securitatea e exact in aceeasi situatie. Incercarea de-a aborda securitatea in termenii productiei de serie duce la teatrul de securitate cu care se indeletnicesc mai nou americanii. Fericirea e in aceeasi situatie, si serializarea ei ne aduce binecuvantarile intregii labareli new age, efluviile cartilor de self help si redundanta siturilor de "guru", toate aducand aminte de Marele Vartej de Deseuri Plastice din Pacificul de Sud.

Dupa cateva zeci de ani in care ne asteptam din partea politicienilor sa "rezolve problemele", mai ales acele probleme pe care nu ne simtim in stare sa le rezolvam singuri, descoperirea faptului ca ele sunt de fapt structural nerezolvabile, si cel mult ameliorabile la nivel micro, printr-un efort dezorganizat si personal, iara nici intr-un caz organizat si statal e probabil trista si dureroasa. Dar macar falimentul moral, educational, social, demografic si asa mai departe al statului este in cele din urma explicabil : tot asa cum statul nu poate organiza pentru noi viata economica, usurandu-ne de eforturile de-a stabili preturi si aloca resurse, tot asa nu ne poate scuti nici de nevoia de-a gandi singuri, de-a ne alege obiectivele, de-a cauta solutii si asa mai departe.

Solutia cea mai ieftina ramane, bineinteles, inca un valium. Poate anul asta va fi Valium Tudor, ca prea de mult asteapta la rand.