Ghidul enervarii

Sunday, 09 May, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Cum sedeam eu asa pe ganduri (gandurile neavand nimic impotriva) mi-am dat seama ca pot pune ordine intr-un domeniu care pana atunci imi parea perfect dezordonat : multimea oamenilor pe care-i scot din rabdari.

E foarte bine zis multimea, pentru ca eu am capacitatea absolut (dar absolut! intrebati-o numa' pe mama) inexplicabila de-a scoate oameni din rabdari. Nu asa, unul, doi, trei. Cu zecile. Cu sutele. Cu catraliardele.

Nu-i deliberat, nu-mi propun dinainte sa enervez lumea, nu-mi fac planul dimineata, ah, azi trebuie enervati minim 75 de cetateni de bine, si nu-mi socotesc seara daca sunt sub sau peste norma. Pur si simplu nu-mi pasa. Dar deloc. Asta-i de fapt si filamentul care transforma simpla iritare, jena comuna in furie spumeganda : le este clar victimelor (nu ale mele victime cat ale lor insile) ca mie nu-mi pasa nici cat negru pe unghie daca se supara sau nu se supara.

Asta-i cheia, nu simplul fapt ca fac sau zic eu cutare lucru, cat evidenta rece a neputintei lor de-a schimba ceva pe tema. Si ei sunt niste oameni atat de importanti si capabili ! (intrebati-o numa' pe mama lor) Dar cum este posibil !

Ei uite ca este. Sa ma omoram, zic. Dar pana atunci, sa ii clasificam pe ei.

I. Credinciosii. Infuriu pana la explozie oamenii care isi construiesc viata intr-o oarecare masura pe fundamentul putred al unor credinte neanalizate (indeobste religioase, dar nu totdeauna) pentru ca eu nu cred. Nu cred structural, deliberat si elaborat, sunt complet imun la credinte, si posed si-un sofisticat aparat care-mi permite, daca am chef, sa le demonstrez in oricate feluri, si-n termeni la indemana lor, gaunosenia credintei de care se agata. Cel mai adesea n-am chef si nu ma obosesc, dar cred ca put a pericol asa cum lupii put cainilor. In tot cazul, credinciosii mai inspirati ma evita din prima, in timp ce credinciosii mai sleampeti ma evita dintr-a doua, dupa un preinfarct mic.

II. Socialistii. A fi "de stanga" inseamna pur si simplu a-ti asuma propria imaturitate si-sau prostie (nu si/sau, adica ori una ori cealalta, ci si-sau, adica atat una, cat si cealalta) in ce priveste treburile publice. Chestiile pe care le necesita dinspre lume gandirea omului "de stanga" pur si simplu nu exista acolo. Ei sunt saracii din alt film, complet inadecvati realitatii, ducandu-si prin timp si lume cum pot mai bine sechelele lasate de-o alaptare mult prea indelungata si-sau o intarcare mult prea tardiva si mult prea violenta.

Nenorocirea mare nu-i neaparat ca eu nu simt la fel, ci ca pot demonstra fara mare efort, daca-mi pun mintea, ca ei sarmanii nu simt de fapt nimic. Asa ceva e dificil de acceptat, mai ales daca ti-ai petrecut o viata aruncandu-ti viata la cos in numele unor sentimente inexistente in fapt, dar problema asta, precum si problema balansarii cheltuielilor publice in sensul de "sa scoatem bani ca sa dam la oameni" nu ma intereseaza pe mine. Ii intereseaza pe ei, si ambele au fix tot aceeasi rezolvare : mai bine schimbam oamenii.

III. Retardatii sexual. Un mix interesant intre credinciosi si socialisti, retardatii sexual cred ca stiu ce simt. Combinatia nefericita dintre sentimentalism defectuos si ratiune disfunctionala ii aduce in pozitia de-a formula asteptari foarte bizare, foarte inguste si, daca privim la rece, de-a dreptul improbabile asupra desfasurarii relatiilor sexuale.

Practica mea este destul de vasta (nu foarte vasta, cunosc o groaza de oameni mult mai libertini decat sunt eu) asa incat sansele sa calc peste vre-o limita de-a retardatului sexual sunt destul de bune, fie ca-mi permit sa folosesc "cuvinte interzise" cand asa ceva pur si simplu nu se face (stie el!) fie chinui domnite, ceea ce clar nu se face (simte el!, ce mai conteaza ce simt ele), fie nu recunosc alte traznai (cum adica femeia-i a cui o iubeste ?! Doara-i a lui!) etc.

IV. Narcisiacii. Primele trei categorii sunt cumva oneste, adica de oameni care sincer interactioneaza cu ceva ce ei considera c-ar fi realitatea, fara ca ea sa chiar fie. Narcisiacii insa nu au aceste probleme, ci o meta-problema : cum imi permit eu sa nu observ cat de rotunzi, importanti, valorosi, nemaipomeniti scl sunt ei ?!

Traznaia atinge in principiu si oameni valorosi si nulitati, atata ca-n cazul oamenilor valorosi ea nu-i traznaie neaparat, ci poate fi si interogatie legitima. "Razboaiele" di nonline imi cer scuze ca dintr-o regretabila gresala de scriere am calomniat atat de valorosul, interesantul si variatul nonline romanesc oops....

Rrrrazboaiele zic s-au aprins fix de la aia ca cum imi permit eu adica sa nu recunosc cat de extra-super-califragilistici is diversi pusti cu cosuri pe nas si fara alte merite, reusite sau impliniri. Ca-s nou venit! Si-nonline e casa lor! Dar cum e posibil ?!

Uite ca este. Ce ma intereseaza de la dumneavoastra este sa-mi spuneti daca am reusit sa va scot din rabdari desi nu va inscrieti in nici una dintre categorii, pentru ca mie lista mi se pare exhaustiva.

Multumesc.

Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

66 Responses

  1. kokofifi`s avatar
    1
    kokofifiinsigna de criptograf 
    Sunday, 9 May 2010

    am eu vaga impresie ca vrei sa-l enervezi neaparat pe Marian

  2. Ne cunoaștem de o vreme si trebuie sa-ti zic ca de enervat n-ai reușit sa ma enervezi încă (din câte ma tine memoria online sau offline). Uneori ai reușit sa ma plictisești dar fiind noi oameni zic e prevazut in sinergia faptelor sa ne plictisim uneori, absobiti fiind fiecare de meandrele concretului.

  3. Florin`s avatar
    3
    Florininsigna de prim sositinsigna de trolinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Sunday, 9 May 2010

    Da' de ce te entereseaza ? Nu de alta, da si io ma intreb uneori daca reusesc sa scot omii din rabdari, dar asta se intampla de obicei pe baza motivului ca imi bat capul cum ca ce-mi place, sa nu harai (bine, haraiala pentru roseata din obraji zic ca-i buna), jignesc.
    Si de scos din rabdari, pe mine n-ai cum, si asta dintr-un motiv foarte simplu, aici am invatat sa incerc sa le separ, sa nu le mai amestec. Pe idei, pe motive.
    Si nu-i de colo 'sa.

  4. Nu prea. Doar o singură mențiune am. Ultima categorie, așa cum ai descris-o, ți se potrivește și ție. Să înțeleg că uneori te scoți singur din răbdări?

  5. #5 : Pseudo-filosofii.

  6. Yo...citind cu sfiala acest post ca sa vad pe unde intru la randu-mi, am dat de "posed si-un sofisticat aparat care-mi permite, daca am chef, sa le demonstrez in oricate feluri, si-n termeni la indemana lor, gaunosenia credintei de care se agata". Si mi-am zis in sinea mea ca desi eu nu-s prea dus la biserica, nici n-am a face cu vreo credinta din cele cunoscute, nici nu tin posturi nici nu pastrez datini, am totusi una a mea si mi-am zis atunci ca daca ai nervi si timp, cateva argumente pentru a-mi demonta credinta in Ceva mi-ar prinde bine (si ma refer la aspectul strict religios).

  7. @ catelul alpha: Bine punctat, votez pentru.
    @ kokofifi: Draga koko, politica e o curva. Baietii destepti nu se bat pe curve dintr-un motiv foarte simplu: exista destule. Iar in ceea ce priveste enervarea, stai pe aproape. Uite un aperitiv:
    Problema fundamentala a domnului Mircea Popescu e ca nu a mincat salam cu soia. Nu radeti, nu glumesc de data aceasta. Singur ne povesteste cam care a fost viata domniei sale de prin `90 incoace. Sigur ca e bine sa vezi capitalismul la el acasa dar e mult mai interesant sa te chinui sa-l construiesti. Iar el nu a facut asta, el a avut parte de un exemplu bun (sau mai multe) si apoi s-a lovit cu capul de realitatea Romaniei. Revolta nu putea sa si-o exprime decit intr-un partid de dreapta, ca numai astia propavaduiesc omul-leu, cel care calca pe cadavre ca sa-si indeplineasca visele. Iar acum am aflat ceva si mai grav: lipsa de credinta. Daca le adunam iese un prototip interesant intre fiara si om. Credinta crestina nu inseamna neaparat sa mergi si sa te inchini in genunchi la biserica. Insa inseamna sa fii OM, sa ajuti pe cineva daca poti si mai ales SA INTELEGI CA NU TOTI POT FI LA VIRF, EXISTA SI NAPASTUITI AI SOARTEI. O politica ceva mai sociala tine cont de aceste lucruri si mai ales tine cont de un adevar fundamental: un om e in stare de o anumita cantitate de munca, de talent, de inovatie. Lasam putin deoparte geniile, fotbalistii, manelistii si ne concentram pe cei numiti antreprenori. Astia traiesc cam 2% din munca lor si cam 98% din a altora ! In Romania insa fiecaruia i se ia 16%.

    Domnu` Mircea Popescu, domnilor liberali, fiti pe faza, ca APROAPE m-am enervat. Enervarea vine si trece, supararea insa e mai grava. Daca o fi sa ma supar ma duc glont si ma inscriu la pesedisti cu urmatoarele doua idei fixe in cap:
    1. Romania e in criza, deci luam 25 din salarii si pensii - CORECT !
    2. Romania e in criza, deci mai luam si 25% din profitul NET al companiilor pe anul 2010 si-l facem venit la bugetul de stat.
    Ca asa e logic si corect: cota unica.

    Domnul Mircea Popescu parea baiat valabil atita timp cit se ocupa de goange pe aici, era o placere sa ne distram impreuna. Insa observ ca s-a trasat sarcina blogerilor, pe linie de partid, sa dea tare cu propaganda.
    Pai uite asa putem spune ca avem si noi o categorie enervanta: politicienii.

    Si apropo de enervare, sa va povestesc patzania mea cu un jurnalist notoriu, pe numele lui Vlad Petreanu. L-am criticat dur de citeva ori pe blog pina cind intr-o zi i-am spus parerea mea sincera: Vlade, cind glumesti radem CU tine, cind te iei in serios radem DE tine ! Ce credeti ca a facut ? A luat exemplu de la colegul lui (Ciutacu) si mi-a interzis orice acces pe blog.

    Ei, acuma sa-l vedem noi pe domnul Mircea Popescu, ca e la serviciu. C-asa-i in tenis, se serveste pe rind.

  8. Mircea Popescu`s avatar
    8
    Mircea Popescu 
    Sunday, 9 May 2010

    @kokofifi Enervate-as si n-am cui...enervate-as ramului, ramului si raaaauluuuuuiiii...

    @Dr.A Ar fi si grav daca n-as reusi sa te plictisesc niciodata, ca din cate mi-au spus si mie fete mai batrane si care deci, logic vorbind, fac ciorba buna, ala-i semn de amor.

    @Florin Nu poci zice ca ma intereseaza asa, sa-mi pierd somnul, da' ma gandesc ca n-ar strica, sa vad poate imi infirm teoria.

    @cățelul alpha Mei, uneori ma scot din rabdari, da' tot mai rar cu trecerea timpului (de acord, semn rau). Nu insa din cauza de ultima categorie, pentru ca eu fiind narcisiac prin inclinatie mi-e foarte usor sa mi-o sug singur, cum ar veni.

    @dAImon Problema aici este doua, si anume, cea mare si grava, ca toti filosofii sunt pseudo-filosofi, si cea minora ca aia de care vorbesti tu sunt de fapt niste pusti speriati, care amuza (pe mine, ma) mai mult decat irita - cu exceptia notabila cand au reusit sa puna gheara pe cate-o frumusete frageda pe-aceeasi minte cu ei, dar e o buna ocazie de-a ne ascuti aparatul discursiv coborand la nivelul lor.

    @P d Y Credinta in "ceva" (adica nedefinit), asumata in termeni estetici, nu-i demontabila. Si la rigoare ea nici nu-i o credinta, in termeni de clasificarea ideilor, ci o alegere. Care-s la liber.

    @Marian S 1. Baietii destepti se bat pe curve pentru ca bataia nu-i despre curve. E despre ei. Chestie pe care curvele proaste n-au descoperit-o inca.

    2. Si arabii aveau exact aceeasi impresie despre credinta in Allah. Anume, ca in lipsa ei cum poti fi om ?! Umanitatea n-are treaba cu credinta, chiar daca aceasta din urma paraziteaza si ea ce poate ca sa se tina in viata in mintea oamenilor. Cineva poate fi foarte om urmand religia lui Kant, de exemplu.

    Problema cu varful e urmatoarea : nu toti pot fi la varf, e just, dar toti trebuie sa incerce. Toti. Absolut toata lumea. Si schiopii trebuie sa incerce sa fuga. Chiar daca ei sunt, uite, napastuiti ai soartei. Cine e in viata trebuie sa incerce.

    A, ca au incercat si nu le-a iesit, a, ca n-aveau, de fapt, nici o sansa, da, inteleg. N-am nimic impotriva sa poata trai toti, n-am nimic impotriva sa se faca concursuri speciale de fugit pentru schiopi, cu premii speciale de fugit pentru schiopi. Dar am ceva impotriva alora care sed pe cur si plang in pumni, de la facere incoace fara pauza. Nu activ, dar pasiv : n-am sa le dau nimic. Chestie care lor le cauzeaza, bineinteles, o nemultumire activa, nu pasiva.

    3. Ce-ti scapa tie aici este ca eu nu ma opun bunavointei sociale, ci transformarii ei intr-o obligatie, prin stat. Deci, daca ai o femeie saraca care se chinuie sa-si creasca trei copii de una singura in vecini, nimic, dar nimic pe lume nu te impiedica sa-i duci o oala de varza a la Cluj, sau ce-a ramas pe fundul oalei tale de varza a la Cluj, sau o felie de paine muiata in zama de varza a la Cluj.

    Dar te impiedic, eu, sa dai o lege prin care statul e obligat sa-i cumpere si ei o oala de varza a al Cluj. Pentru ca asa ceva e o prostie, din colt in colt.

    4. Noi nu luam nimic din pensii si salariile sociale. Noi DAM. Si anume, salariile si pensiile sociale. In timp ce profitul companiilor noi nu-l DAM. Ele si-l FAC. Pricepi ce zic ? Companiile FAC bani, asistatii PRIMESC bani. E o diferenta ca intre curva si nevasta.

    Si-acum, daca am dat mult, cand ne-o mers bine, vom da mai putin, cand ne merge rau. Pentru ca asa-i pe lume, dam ce ne prisoseste, si nu ce-ar avea, sau cred c-ar avea, primitorii nevoie.

    5. Haidi bre... Sarcina de partid ? Prapaditii astia nici macar nu stiu ce-i ala un blog, daca la PNListi te referi, eu il intrebam pe Crin vara trecuta ca ce planuri are pentru online si el imi raspundea ca nu stie ce-i ala si nici nu-l prea intereseaza. Ar fi, la ora actuala, un real progres sa existe cine sa dea "sarcini de partid" pe online.

    Nu ca ar conta sarcinile respective pe cea mai valoroasa proprietate din blogosfera, da' asa, ca discutie.

    6. Nu pricep exact ce mari ofense crezi tu c-ai adus, da' insista, ma gandesc ca descoperirea libertatii face bine oricarui spirit. Cel putin asa zice doctrina.

  9. Florin`s avatar
    9
    Florininsigna de prim sositinsigna de trolinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Sunday, 9 May 2010

    Marian S, "Astia traiesc cam 2% din munca lor si cam 98% din a altora ! In Romania insa fiecaruia i se ia 16%", nu inteleg de ce nu se fac toti omii antreprenori. Da te rog sa nu incerci sa-mi explici. Ca n-are rost.
    "2. Romania e in criza, deci mai luam si 25% din profitul NET al companiilor pe anul 2010 si-l facem venit la bugetul de stat." Adica, dupa 16% impozit pe profit, 16% impozit pe dividente, se mai ia inca 25%. Bun asa.
    Nu are a face felul in care o trecut prin vremurile de dinainte de '89, chiar nu are nici o legatura. La fel cum nu are de a face felul tau de a vedea credinta crestina.

  10. bun. m-am linistit.

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Sunday, 9 May 2010

    @Florin Partea amuzanta, apropo de salamu' cu soia, asa in treacat fie spus, este ca acu fo' 10 ani eu eram unul dintre expertii mai rasariti in ce priveste capitalismul local.

    De-un parigzamplu anecdotic, la putina vreme de la facerea BVB-ului, mai multi cetateni s-au apucat sa faca o mare societate de brokeraj, care mi se pare ca mai exista si astazi. In care scop au trimis invitatii unui numar de persoane, printre cele cu rezultate mai impresionante din jocul vanzarii si cumpararii. Intre care se numara si eu, fiind la vremea aceea ala cu cele mai mari profituri pe o oarecare zona geografica, nu mai conteaza care, dar destul de intinsa.

    Si nu doar ca m-au invitat, dar m-au invitat cu bilet de avion cu tot. Cine zbura pe atunci Cluj-Bucuresti in interes de serviciu ? Pai, diversi tipi, in interes de serviciu. Si eu. Tot.

    Doar ca n-a mai fost serviciu, pentru ca am mers la adresa, am zis ca buna ziua, m-au intrebat foarte uimiti ca ce doresc ?! Si le-am dat invitatia. M-ar fi angajat si trimis la specializare, dar era o singura, mica problema.

    Eu nu aveam 18 ani.

  12. @ Florin: Pai nu-ti mai explic eu de ce nu se fac toti omii antreprenori, ti-a explicat Mircea mai devreme, ca la faza asta a fost de acord cu mine.
    La punctul 2 poate mai negociem, dar nu inainte de a-mi explica si mie cineva de ce ``un somer costa Romania 5000 de euro pe an``.
    De la Varujan Vosganian citire, vezi linkul de care tot vorbesc.

  13. Mircea Popescu`s avatar
    13
    Mircea Popescu 
    Sunday, 9 May 2010

    Pai ma gandesc ca-ti explica Varujan ?

    Poate daca aduni toate ajutoarele (de somaj, asigurari de sanatate, ajutor de incalzire, ajutor de crescut copii, etc) sa-ti iasa 400 de euro pe luna, adica 1600, hai 1700 de lei. Da' el e cu cifrele in brate, eu nu m-am uitat asa in amanuntime.

  14. Stiu si eu, poate am onoarea sa imi explice el. Altminteri dam in proverbul acela cu ``un nebun arunca o piatra in balta si zece intelepti n-o pot scoate`` si zau daca merita.

  15. Si apropo de comentariul tau cu numarul 11.
    Nu zice nimeni (in mod sigur nu zic eu) ca nu esti CINEVA in materie de afaceri. Dar tine minte de la mine doua vorbe (pe moment, ca o sa-mi mai vina si altele) :
    1. Nu pornim toti in viata de la aceeasi linie de start. Conteaza multe: mediul, pedigree-ul, societatea in care te invirti, creierul pe care ti l-a dat Dumnezeu (sau Darwin, ma rog). Daca intelegi asta inseamna ca poti intelege si vorba a doua, care nu e inventia mea, e aproape un proverb:
    2. Un om are dreptul sa priveasca de sus un alt om doar atunci cind se apleaca pentru a-l ajuta sa se ridice.
    Zic si eu, nu dau cu parul.

  16. Mircea Popescu`s avatar
    16
    Mircea Popescu 
    Sunday, 9 May 2010

    Bun bun, aici n-avem o disputa.

    Eu nu privesc de sus alti oameni, pentru ca aia-s in nevoie. Eu privesc de sus niste pseudo-oameni care folosesc nevoia altor oameni pentru a se ridica pe ei. Nu doar in politica, peste tot.

  17. da n-ai zis ca enervezi si vitele, decat foarte subtil :D

  18. Vreo doua categorii le gasesc si-n ultimul meu post , deci le aprob. Cu narcisistii nu stiu ce sa spun pentru ca nu-i simt prea clar definiti. Stanga pe de alta parte e o necesitate politica (numai pentru echilibru, si tot e). Totusi, nu inteleg unde ai vazut o stanga moderata in ro ? PSD-ul e un fel de partid taranisto-comunist, fostul PD se declara de dreapta pe cand stanga ideologica e sustinuta de un fel de hipsteri-putoi. Nu prea am vazut lume care sa umble cu ''a treia cale'' sau cu o stanga intr-adevar moderata. Ce e mai grav e ca nici dreapta nu e real reprezentata in Romania. Gastile politice nu corespund vreunei ideologii.

  19. ^Ce vreau sa spun e ca votantii au in mare parte mentalitate socialista, voteaza pe baza de simpatii fiziologice si se declara de dreapta

  20. @Krossfire, cum sunt simpatiile fiziologice?

  21. Florin`s avatar
    21
    Florininsigna de prim sositinsigna de trolinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Sunday, 9 May 2010

    Mircea, ai uitat sa pui la socoteala bugetarii care socotesc drepturile somerului :P

    Marian S, pai bun, da' in cazul asta ce rost are precizarea ca 2% munca in dreptul lor (cand stii bine ca nu-i asa, ca daca bine tin minte, aveai o firma unde tu centrai, tu dadeai cu capul, tu aparai, iar acum firma aia doarme ca te deranjeaza forfetarul) ? N-are a face.
    Ii asa cum spune Mircea, se cere sa li se IA celor care fac, si sa li se DEA celor care nu fac.

  22. @Marian S

    Deci tu ceri sa plătească unu 50.000$ impozit fara sa clipesti da cand e vorba sa dai 500$ de la tine iti adormi firma? ia uite unde era ascuns "capitalistu" social :D. Tu chiar crezi ca ala care o facut 100.000$ e mai prost ca tine si o sa plateasca ?

  23. Florin`s avatar
    23
    Florininsigna de prim sositinsigna de trolinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Sunday, 9 May 2010

    Dr.A, pai din cate am inteles, il scoate din sarite principiul, banuiesc ca acela cu obligativitatea profitului. Ca principiu si mie imi pare aiurea, sunt ani in care mergi pe plus, ani in care mergi pe minus, iar cei care au rulaj foarte mare si ajung in situatia de a nu face profit, aia imi par de-a dreptul afectati. Insa ar fi si un aspect justificabil, cel care nu-i in stare sa faca afaceri, sa nu faca.

  24. Mircea Popescu`s avatar
    24
    Mircea Popescu 
    Sunday, 9 May 2010

    @MILF Pai nici ele nu-s capabile sa se enerveze decat intr-un mod foarte subtil...

    @krossfire Obiectia e buna, lipsa unei stangi nu zic inteligente, da' macar ancorata in lumea asta face discursul ideologic sa sufere fie de autarhie, vorbim noi cu noi, fie de grobianism, vorbim noi cu niste unii, hipster-putoi cum generos ii numesti.

    @MILF Asta o fo' Milf sau Petrov ? :D

    @Florin Lol atatia is, iti spun drept, ca ma simt ca unu' chemat sa afle cati draci incap in varfu' penitei. Multi, ma frate.

    @Dr.A Io cred ca-s singuru' fraier care plateste forfetaru', si de asemenea singuru' fraier care uite, nu se gandeste la cei saraci. E si asta o performanta...

    @Florin Florine, uite chestie mai tata, tu ai o firma, primesti cod fiscal, emiti acte, faci stampile. Toate astea e obligatoriu sa fie gratis ? Simplu' fapt ca ai un domeniu pe internet costa 10 dolari pe an, da' faptu' ca tii incurcat un nume de firma pe care nu-l pot folosi si altii sa fie 0 ?

    Eu zic ca daca pentru orice firma cateva sute de dolari sunt o problema, atunci ea nu e firma, si n-are de ce a fi privita ca atare in scripte. Problema si tristetea mare la forfetar nu-i nicidecum principiul, alternate minimum tax se foloseste PESTE TOT, ci felul concret in care a fost aplicat. Am mai zis aici, nu revin.

  25. @Florin
    Tu stii cam cat costa aia de la garda financiara care trebuie sa-l controleze pe el, aia de la statistica, camera de munca, aia de la IMM-uri ? Sunt o gramada de bugetari care asteapta o leafa. Nici nu exista control de la finanțe mai ieftin de 500 euro.

    Ce patron e el daca nu produce macar 100 de euro pe luna? Daca din banii aia 100 euro /luna ar trebui sa dea 55% impozit la stat cat pretinde de la altii se strang mai mult decat 500/an la cat se zgârcește el.

  26. @mirceo, tot io (Milf) i-am pus intrebarea aia lu krossfire. si chiar astept raspunsul cu interes :D
    altfel, in problema cealalta, poate ne lamureste dada, ca tot aminteai de mama ta :)

  27. Mircea Popescu`s avatar
    27
    Mircea Popescu 
    Sunday, 9 May 2010

    @Dr. A 500 de euro pe an povesti, ca-i dupa cifra de afaceri. Eu platesc mi se pare 500 de euro pe luna la ora actuala.

    @MILF Creca-i in criza, face impachetari in ciocolata sa-i treaca stresu'.

    Contine antioxidanti, stii.

  28. Florin`s avatar
    28
    Florininsigna de prim sositinsigna de trolinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Sunday, 9 May 2010

    @Dr.A, pai de aia am glumit cu Mircea pe tema cheltuielilor cu somerul, ca bugetarii astia costa, si-ti spun lucrul asta tocmai dinlauntrul si din afara sistemului, de pe ambele parti, ca-s si si.
    Si de aia am si spus ca-i justificabil prin faptul ca, cine nu-i in stare sa faca afaceri (adica sa adune batar aia 500 de oiro), sa nu faca.
    Insa tot ramane problema anilor in care firma merge pe minus si problema celor care lucreaza cu rulaj foarte mare si adaos foarte mic.

    @Mircea, doara n-am zis nicaieri ca sa fie gratis (si se plateste facul firmei, functionarea ei, cred ca voiai sa zici). Repet, cine nu-i in stare sa faca afaceri, sa nu faca, is de acord cu astya, ii justificabila. Insa tot ramane problema pierderilor. Is de acord cu indeea de impozit minimal, sunt de acord ca la noi o fost prost gandit, atat ca timp cat si ca forma, daca bine imi amintesc, Ghost o tratat foarte fain toate laturile benefice ale impozitului pe profit.
    Pana la urma, exact asta ii, un impozit minimal, daca tu platesti impozit pe profit, insemna ca pltesti cel mai mic impozit (mult maiu mic de cei 16 peste 16%).

  29. Mircea Popescu`s avatar
    29
    Mircea Popescu 
    Sunday, 9 May 2010

    @Florin Da, este ce zici tu. Dar e un efect benefic pervers la lucru aici (nu stiu unde dracu' se mai pomeneste a guverna o tara pe efecte benefice perverse, ca-n Romania) : se descurajeaza firmele mari, ceea ce inseamna implicit ca se incurajeaza firmele mici. Daca tu rulezi miliarde si profiti sute de mii, te ucide ATR-ul. Ca atare, vei fi inlocuit de cinci-zece-o suta de firme mici, care ruleaza milioane si castiga zeci de mii, si-si permit.

    E, daca vrei, cutitul in spatele mogulilor, ale caror averi se vor dezintegra complet pana la finalul mandatului lui Basescu.

    Avand in vedere ca ele au fost si nascute din relatii perverse cu statul, faptul ca un abuz al statului le pune si cruce e un fel de ironie poetica. Perversa, pana la dumnezeu, ce-i drept, dar nici intr-un caz prima problema pe lista mea.

    Una-i sa platesti o data, cand o faci, alta-i sa platesti ceva anual. Dezavantajul la prima metoda e vesnicia lui, intr-o lume unde nimic nu-i vesnic.

  30. Anonimosu`s avatar
    30
    Anonimosu 
    Sunday, 9 May 2010

    Asta cu "sa se creasca si impozitele pe venit" e cam asa: Un tip castiga bine, 10,000 ron pe luna. Din banii aia plateste tot, curent, intretinere, si ii mai da si lui fiu-so 100 de ron sa aiba si copilu un ban in buzunare. De bomboane.

    Vine criza, si tatal zice mai copile, uite sunt probleme, de-acum incolo am sa-ti dau numai 70 de ron. La care baiatu destept ii raspunde, pai de ce sa sufar eu 30% singur ? Mai bine sa-ti taie si tie venitul cu 15% si sa iei numa 8500 pe luna si asa sa iau si eu 85 de lei.

    Daca tatal chiar ar suferi caderea de 15%, atunci nu doar ca pustanul cel destept n-ar mai primi nimic, dar ar avea a scoate de undeva cate 1400 de roni in fiecare luna doar ca sa se echilibreze situatia cum era la inceput.

  31. Mircea Popescu`s avatar
    31
    Mircea Popescu 
    Monday, 10 May 2010

    Ha! Fain exemplu.

  32. Mai Anonimosule, exemplul tau ar fi perfect daca n-ar fi imperfect. Lipseste ceva din exemplul tau si o sa-mi permit eu sa adaug cu majuscule, fii atent:

    Asta cu “sa se creasca si impozitele pe venit” e cam asa: Un tip castiga bine, 10,000 ron pe luna. Din banii aia plateste tot, curent, intretinere, ii mai da si lui fiu-so 100 de ron sa aiba si copilu un ban in buzunare SI ORICUM DUPA TOATE ACESTEA II MAI RAMIN O GRAMADA DE BANI PENTRU DIVERSE FITZE SI CHELTUIELI AIUREA.
    Ideea e ca daca ramine cu 8.500 in loc de 10.000 oricum o sa mai aiba 100 pentru bomboanele lu` fiu-sau si ar fi de-a dreptul bulangiu sa taie amarita aia de suta de roni. Daca n-ai priceput... nu-i nimic, o sa desenez.

    Doua peseuri, va rog:
    1. Unde naiba e dadatroll, deja ma ingrijoreaza lipsa lui. A fluierat in biserica ?
    2. Se vede treaba ca ne lipseste Eliza, uite la ce chestii am ajuns !

  33. @Marian
    Ai fost vreodata in situatia sa-ti rămână 70-80% din salariu pentru "fițe" ?
    Daca da, cand si Unde? La stat sau la privat ?

    Daca nu, atunci mai scutește-lumea de exemple fanteziste si vino cu experienta proprie. Cand te dai rotund ca ai "experiență" de capitalist si pe urma vii cu exemple imaginare din lipsa de unele reale, se cheamă ca fraudezi meandrele concretului. :D

  34. Ete ce atmosfera tensionata ....

    Sa scoti din rabdari? Hmmm ... dar asta e o chestie buna, zic eu ... si e o arta pana la urma.

  35. Mircea Popescu`s avatar
    35
    Mircea Popescu 
    Monday, 10 May 2010

    @MarianLol. Nu poti lua cuiva "pentru ca are" bre om bun. Asa procedeaza hotii.

    Deci, daca eu fac profit o mie si Gheorghe face profit un miliard, asta nu creaza nici un fel de obligatii suplimentare pentru Gheorghe. Absolut niciuna. Dar absoolut nici un fel de obligatii suplimentare. Eu am facut profit, el a facut profit, suntem amandoi in aceeasi barca. Nu conteaza cat, un leu sau o infinitate de lei. Pe de alta parte, daca Ion IA o suta de lei, zece, cinci, asta creeaza o obligatie pentru Ion : sa-i dea inapoi.

    Deci, in discutia despre tata si fiu, nu intereseaza pe nimeni daca tata cheltuie 9,900 din aia 10,000 pe curve. Sau pe bautura. Sau sapa o groapa in pamant si-i ingroapa acolo, sau le da foc. Sunt banii lui si face ce pofteste. Fi-su in schimb, care nu castiga, ci primeste, e in cu totul alta situatie : el primeste atata cat i se da si e tinut a fi recunoscator pentru aia. Chiar si 1 leu de ia, e mai mult decat 0, si deci ce are el a spune e "multumesc".

    Intre un miliard castigati si-o suta primiti, taiem suta primiti. Ca aia castigati nu-s in nici un fel treaba noastra.

    @Dr.A Pai n-o fost exemplu' lui ?

    @Luka D Barbatii nu-s la fel de receptivi...

  36. @ Dr.A : cu tot respectul, iar ai luat-o razna pe campii !!!
    Eu am vorbit DOAR de exemplul dat de Anonimosu`, ia citeste te rog 30 si 32 ! Si Mircea si-a dat seama si a raspuns (tie) in 35. Numai domnul Dr. A are niste nervi si i se incetoseaza ochii. Sezi usurel ca faci tensiune.
    Si ca sa raspund totusi la intrebare: din 1000 - 2000 de RON nu-ti mai ramin bani de FITZE, din 10.000 sau 8.500 insa DA. Multumit, sau ma apuc totusi sa desenez ?

    Si inca ceva si gata, nu mai scriu nimic pina cind:
    1. vine dadatroll sa ma sustina;
    2. vad post cu aventurile Elizei;
    3. imi spune (si demonstreaza) kokofifi ca ma iubeste.
    Dragii mei, exista pe lumea asta o chestie care se numeste DIVIZIUNEA MUNCII. Vrem, nu vrem, avem nevoie si de antreprenori, de brutari, gunoieri si asa mai departe. Cel din fabrica face suruburi la strung si il putem plati la numarul de suruburi / ora. Profesorul are insa o munca greu cuantificabila. La fel si medicul. La fel si functionarul de la ghiseu.
    Repet ce am mai zis odata si gata: daca esti (la modul general) din aceia care produc ceva si ai impresia ca din aceasta cauza ti se cuvine totul iar ceilalti traiesc din pomana ta esti pur si simplu tampit la creierii capului (iar vorbesc la modul general, da?) Un astfel de om e rugat frumos sa mearga in jungla si sa se descurce acolo, e posibil sa reuseasca. Sau nu, Doamne ajuta, se face curatenie.
    Noi, aici, ne straduim sa traim intr-o societate.
    A, ca avem impresia ca bugetarii iau PREA MULT sau PREA PUTIN, asta e cu totul alta discutie - si e o discutie lunga. Dar de aici si pina la a considera ca traiesc din pomana intreprizatorilor e cale cam lunga si o dam in diverse.

    In concluzie, hai sa aplicam corect cota unica. La toata lumea se ia in mod normal 16%. Acum e criza si mai luam suplimentar 25%. Ce dracu` e asa de greu de inteles, domnii mei ?

  37. PS: Dr. A, comentariul numarul 22
    Tu chiar crezi ca ala care o facut 100.000$ e mai prost ca tine si o sa plateasca ?
    Nu, nu cred, deja constat. Nu plateste, gaseste metode de evaziune fiscala. Halal gandire ai, amice virtual.

  38. @Marian
    Ca unul care a facut 10.000 iti spun ca din atata la 3 persoane (exemplul tau) nu-ti raman bani de fitze.
    Tu tebuie sa fii din generatia de smecheri care tinea oamenii 10 ani fara linie telefonica sau televizor ca doar is fitze nu ? :D Si care taia curentul la 10 seara ca si ala ii fitze. Si dadea drumul la apa calda de doua ori pe luna ca doar spalatul zilnic strica coeziunea sociala si sapunu e LUX (doar scrie pe el).

    Zi tu "sa moara capra vecinului" daca nu-i asa :D !

  39. Cand ziceam si eu din titlu ca acus aflu cum sa fac sa ma enervez pe Trilema, vad ca textul e mai degraba dictionar explicativ. Cu titlul "Dar cum este posibil." Noroc de comentarii ca parca mai ofera ceva exemplu practic.

  40. Mircea Popescu`s avatar
    40
    Mircea Popescu 
    Monday, 10 May 2010

    @Marian S Pe dadatroll l-o fi impuscat careva ca-i securist bag sama.

    Diviziunea muncii nu-i ce-ai inteles tu, ca unii lucra si altii mananca. Aia-i disocierea societatii, nu diviziunea muncii.

    Aduci niste argumente de sindicalism tamp. Daca ceea ce ofera oamenii aia nu-i cuantificabil, foarte bine, nu se cuantifica. Asa cum eu nu-ti cer tie sa impletesti pietre si sa cladesti poduri din jeleu nu-mi cere mie sa platesc ceva necuantificabil. Ori cunatifici, ori o lasi balta, pentru ca altfel ce facem, deschidem discutia despre beneficiile necuantificabile ale locului de munca ? Aici discutam politica si economie, nu metafizica.

    Singurii care nu se descurca in jungla sunt aia care asteapta o tata de la care sa suga. Antreprenorii se descurca foarte bine in jungla, si stii care-i dovada ? Faptu' ca ai tu acu' calculator de pe care sa scrii, pe internet. Intr-un loc unde inainte era padure.

    Chestia cu "noi aici" e stupida, mai ales in conditiile in care noi aici esti mai degraba tu singur.

    Ce ramane din toata discutia este ca ceea ce merita facut, merita facut bine, si ceea ce merita facut bine merita platit. Alte discutii nu mai exista, si cu siguranta nimeni nu merita platit pentru ca "are nevoie" sau pentru ca "noi aici incercam sa".

    Aplicam foarte corect cota unica : alora carora li se dadea mai mult, li se va da mai putin. Ca nu-i de unde.

    @Diana Coman Nush cum se face ca tu mereu pici in capcana titlului.

  41. Stii ce ma distreaza la culme ? Credeam si eu ca esti vreun fabricant de ceva, suparat ca munceste degeaba, pentru bulangii de bugetari, cind colo ... consultanta, chestii, trestii, figuri de fraierit d`ăia care trebuie luati de mînă ca sa traverseze strada.
    Stii vorba aia: mă leşi ?

  42. Mircea Popescu`s avatar
    42
    Mircea Popescu 
    Monday, 10 May 2010

    Lol.

    Draga, eu fabric idei. Marfa foarte rara pentru ca majoritatea lumii isi foloseste capul pentru a fabrica rebuturi. Nu-i ca-n industrie, unde fiecare vede cu ochii daca a facut o piesa utila sau un rebut, ca ideile sunt in spatele ochilor nu in fata lor.

    Ti-o fi impanat tie sensibilitatile, mintea inimia si literatura Ceausescu cu idei de-astea despre importanta muschiului si primatul clasei muncitoare, cea mandra ca un soare, da' stii ce ? Mie mi-e destul de indiferent. Oricand va hotarati sa va apucati si sa va faceti o tara de-aia, pefecta, cum scrie la carte, in care adevaratele valori si aspiratii ale omului sa fie just indeplinite, sau cum zicea Carmaciul, eu ma duc in treaba mea, sa stau intre oameni sanatosi, si va las pe voi sa faceti foamea (din nou). Bun ase ?

  43. Io zic sa dai o fuga pina la Eliza si sa vezi daca a mai scris dracului ceva in caietul acela.

  44. Hmpf. Astept ghidul capcanelor.

  45. Mircea Popescu`s avatar
    45
    Mircea Popescu 
    Monday, 10 May 2010

    Stăpână, e apa jucând sub copaci.

  46. Pe mine mă enervezi în offline.
    Barba aia a dumitale, înțeapă al naibii 8-|

  47. Florin`s avatar
    47
    Florininsigna de prim sositinsigna de trolinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Tuesday, 11 May 2010

    Mari, cu riscul ca Mircea sa ma puna (iarasi) sa suflu fum pe cur, pentru indiscretia-mi, ma risc si intreb, ce inteapa barba lu' Mircea (nu dadea, nu dadea ca nu mai fac) ? Mainile le inteapa, 'sa-i ? Ca Mircea ii un gentlema si saruta mainile :D

  48. @ Florin Nu răspund la provocări :D

  49. Mircea Popescu`s avatar
    49
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 11 May 2010

    Mainile siiii buuuzeleeeee

  50. Da, foarte interesant.

  51. Cristian ♂ ☭ ♊ ♡ ☺ ⬤ ▶ ❚❚ ⬛ ⏏ ☠ ☢ ☣ ✔`s avatar
    51
    Cristian ♂ ☭ ♊ ♡ ☺ ⬤ ▶ ❚❚ ⬛ ⏏ ☠ ☢ ☣ ✔insigna de trolinsigna de tehnologinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Wednesday, 31 August 2011

    Pe mine mă enervezi cu „conținutul plătit”, deși în ultima vreme m-am obișnuit și cu asta.

  52. Mircea Popescu`s avatar
    52
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 31 August 2011

    Nu-i da omului cite poate duce.

  53. doamne-ajuta!

  54. @Mircea Popescu: adică un trilion de dolari?
    P.S. Are cineva un dicționar român care să spun clar dacă un trilion = 10^12?

  55. Mircea Popescu`s avatar
    55
    Mircea Popescu 
    Thursday, 1 September 2011

    @Cristian Ai aici un tabel convenabil :

    Matematica Limba Engleza Limba Romana
    10^6 Million Milion
    10^9 Billion Miliard
    10^12 Trillion Triliard

    Asa precum se poate constata, in limba romana "miliard" noteaza ceea ce-n engleza se noteaza "billion". In limba romana nu exista bilion (exista in schimb bulion = suc de rosii fierte respectiv bullion = aur prelucrat, in sens generic si-n fine biliard = joc de societate). Mai departe "triliard" noteaza englezescul "trillion".

  56. De bulion și miliard știam. Nelămurirea mea pornise de la http://en.wikipedia.org/wiki/Long_and_short_scales și http://dexonline.ro/definitie/trilion (unele definiții au comentarii). Sincer să fiu cel mai cinstit e să folosești prefixele SI precum giga, tera, peta șamd.

  57. Mircea Popescu`s avatar
    57
    Mircea Popescu 
    Thursday, 1 September 2011

    Pariu cu tine pe-un yottaleu ca nici dracu' n-are habar ce-s alea. Romanii sunt suficient de batuti in cap cit sa discute in "milioane" inca si azi. Imi vine sa-i pleznesc cind ii aud, de ghiolbani.

  58. asta datorita jeniilor de la academia romana si prostia romanului.

    buluion parca e ceva supa, nici decum o pasta de rosii. sau zarzavat?

  59. Mircea Popescu`s avatar
    59
    Mircea Popescu 
    Thursday, 1 September 2011

    Wikipedia încă nu are o pagină despre Bulion.

    Mi se pare logic. Dat fiind ca nu are nevoie de o banala pagina, ea fiind toat-un bulion.

  60. ma refeream la originalul in franceza.

  61. @Mircea Popescu: dacă știu să numere ieuro tot ie ghine, zic eu.
    @Juice: dă link tată, nu te mai sfii.

  62. Mircea Popescu`s avatar
    62
    Mircea Popescu 
    Thursday, 1 September 2011

    @Jooce Originalul frantuzesc inseamna pur si simplu "fiertura".

  1. [...] neaparat nevoie de visine, si de fapt nici nu pot manca atatea, dar eu, spre deosebire de alti viteji eroi ai protectiei sociale chiar traiesc pe lumea asta. Magazinul mi-a vandut o punga normala ca sa le [...]

  2. [...] si avantajul ca permite existenta oricarui sistem teologic isi doreste preopinentul, cu conditia sa-i puna botnita, adica sa nu-i ingaduie sa iasa din metafizica inspre stiinta. Nici macar nu se cere ca sistemul [...]

  3. [...] primul rind, la o discutie despre socialism si prostia imanenta lui, prostul de serviciu se gaseste sa sara in sus, si sa acuze in stinga si in [...]

  4. [...] ele mai mari pentru ca profitorii de antreprenori sug singele poporului ? Dupa care s-a vadit ca acelasi justitiar evita de zor impozitele cele prea mici [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.