De ce scrie prost Doina Popescu

Sunday, 03 October, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

A, nu stiti cine-i Doina Popescu. Sa nu intram in panica zic, nu-i prima oara cind vorbesc pe-aici despre persoane de care n-ati auzit. Ba am putea spune chiar ca fenomenul sta intrucitva la temelia relatiei dintre noi, eu stiu oameni pe care nu-i stiti si vorbesc despre ei, voi astfel aflindu-i.

Pentru pasionatii de detalii biografice Doina Popescu e o cucoana din Braila, maritata, cu doua fete, cu slujba, cu daraveri cu bancile, demna reprezentanta a renascindei (pentru a cita oara ?) clasa de mijloc romaneasca valeat 2010. Cred ca-i destul atita, sau macar ar trebui sa fie, pentru o curiozitate de partea asta a patologicului.

Pentru pasionatii de literatura, Doina Popescu e o autoare neglijabila. Da, asa cum v-ati si astepta si asa cum e si frumos, cultura nu-i cu totul straina de preocuparile mindrei reprezentante a nascentei clase de mijloc de care ziceam. Se preocupa sa scrie, ceea ce-i frumos, dar o face cu diletantism, ceea ce-i pina la urma de asteptat.

Productiile Doinei contin numeroase vicii structurale si destule probleme si stingacii cit sa intoarca nasul si sa piarda interesul scriitorului priceput precum si a criticului experimentat. Asta nu l-ar impiedica, la rigoare, sa produca o bucatica elogioasa in contrapartida cu rate, giste, tuiculita si ce alte monezi de schimb se mai practica pe la noi, ceea ce s-ar putea sa si satisfaca nevoile subiective ale autoarei aspirante. Din pacate il impiedica de la a trata problema serios, cum ma impiedica si pe mine.

Totusi, tinindu-ma de nas am sa subliniez, dezbuc, expun si explic citeva probleme mai importante, chiar daca n-am primit nici rate, nici giste, nici tuiculita si nici alte ghesefturi. Nu-i cu totul pe gratis, am primit totusi ceva. Si anume, am ajuns prin interactiune la convingerea ca Doina Popescu crede sincer in scrisul ei, ca nu-i, adica, o simpla indeletnicire de bon ton, un pass-time similar crosetatului, pentru a-i ocupa in mod placut ceasurile serii in tihna verandei construita din sudoarea muncii ei. Daca ea se ia in serios avem datoria, oricit de incomoda, de-a o lua in serios. Nu cred ca exista lucru mai trist decit copilul care incearca sa invete matematica de unul singur, neavind cine sa-i sublinieze in rosu caietele si sa-i rupa in bucatele paginile cu vorbe aspre, pentru ca jumatate din oameni sunt prea tolomaci ca sa inteleaga adunarea, si deci il mingiie protectiv pe capsor, iar cealalta jumatate sunt mult prea avansati ca sa se mai oboseasca cu probleme elementare de analiza plana, si deci il mingiie protectiv pe capsor.

Primul si cel mai grav defect al maculaturii la ora actuala produsa de Doina Popescu este mecanicitatea. Chiar daca bucatelele disparate pot parea la prima vedere noi si proaspete in abordarea unor teme importante precum sexualitatea fara indoiala este, ceea ce le-ar scuza si superficialitatea si ceea ce ar parea o aparenta si afectata stingacie, nenorocirea este ca Doina Popescu foloseste o reteta, pe care o repeta la nesfirsit si mecanic, cu exact aceeasi superficialitate, si cu exact aceleasi stingacii, care de-acum nu mai pot fi nici afectate nici scuzate, ci apasa direct asupra persoanei autorului aspirant. Impresia generala aminteste oarecum de abilitatile de actrita ale starletei de soft-porn Lindsay Lohan.

Un al doilea defect major este lipsa documentarii. Scriitorii adevarati, cei care fac din aceasta preocupare, de-a murdari hirtia, o arta, care justifica astfel sacrificiul copacilor, transformindu-l din pacat in sublim se indeletnicesc, inainte de a scrie, cu o activitate plicticoasa, obositoare, dificila si scumpa numita documentare, pentru ca daca nu fac asta ajung in pozitia regretabila de-a vorbi despre lucruri pe care nu le cunosc, spre amuzamentul celor care le chiar cunosc. Asa cum face Doina Popescu. Problema majora aici este ca arta nu poate fi altfel decit adevarata. Chiar daca o mare parte dintre cititori nu au experienta imediata a celor descrise intr-un text si la rigoare nici habar de ele, nefiind ei traitori la 1700, pe Marte sau in Regatul Thailandei, arta lucreaza totusi, independent de constiinta lor, dar daca si numai daca este adevarata. Daca nu este adevarata se creeaza impresia penibila de film produs in serie si pe banda la Hollywood, unde aceiasi baieti rumeni si falcosi joaca cu aceleasi miscari si aceleasi tonuri in voce si nobili la curtea Regelui Soare, si haidamaci prin vestul salbatic, si cosmonauti pe Luna si orice altceva. Decorurile se schimba, intr-o oarecare masura, si gata, bam, suntem in Spania Razboiului Civil. Cu accent de Ohio.

Un bun exemplu in ce priveste lipsa documentarii este abordarea homosexualitatii feminine in scrierea Doinei Popescu. Datorita unei false perceptii despre publicul "consumator" (ca adica "lezbiencele se cere"), o multime de oameni s-au apucat sa scrie si sa descrie, sa-si aroge cunostiinte si sa-si asume atitudini si preferinte care le sunt intru totul straine. Nu-i Doina Popescu prima femeie care din tinda gospodariei si peste umarul barbatului isi aroga familiaritati de natura sofranului, mai avem destule. La toate jeneaza, la toate avem neplacuta impresie de baet neinceput care ne explica tainele SEO, la toate fetele care chiar se iubesc intre ele ridica nemultumite din sprincene.

Cit despre celalalt mare defect, am sa ilustrez expunind o stingacie specifica : lipsa controlului fluxului naratiunii. Cu exemple.

Un gând nebunesc îl făcu să ia cu el hainele sergentului şi, deschizând cu grijă uşa unsă din vreme cu untdelemn, pe-aci ţi-e drumul!

Vulpoiul pedepsit.

Era furios-Dunăre dar un gând îl făcu să zâmbească: Lena era singura femeie cu care-o înşelase pe Mia.

M-a inselat nevasta.

Exemplele se gasesc cu duiumul, si ilustreaza o problema similara cu cea pe care-am explicat-o apropo de manipulare si gindirea somnambulica :

Atunci cand viseaza, mintea omului parcurge de fapt lantul epic pe care constiinta il recepteaza drept vis in sens invers curgerii subiective a timpului. Daca va treziti pentru ca suna telefonul, si va reamintiti ca inainte de-a va trezi visati ca mergeti pe-un drum de tara, cu plopi pe margini, si-ntr-un plop se afla o cotofana care tine in cioc un telefon care suna, calea pe care-a parcurs-o mintea este de fapt “suna telefonul” - > “care e tinut in cioc de-o pasare” - > “care-i cotofana” - > “care sta pe-o craca intr-un plop” - > “care se afla pe marginea unui drum de tara” -> “pe care ma plimb eu” si reflecta trezirea treptata, adica inervare diverselor nivele succesive ale scoartei cerebrale ca rezultat al stimulului sonor. Odata cu trezirea super-ego-ului (ce cautam EU acolo ?!), trezirea efectiva survine in mai putin de-o secunda, si nu mai este loc de inca un pas.

Mintea Doinei Popescu procedeaza exact la fel cind scrie, ridica obiectele de care are nevoie din recuzita dupa care isi pune intrebarea ca totusi, ce cauta ele in povestire, si le incropeste la explicatie o repezeala lipita de text dar nesustinuta de el. Pentru a construi naratiuni care se sustin strategia povestirii trebuie gindita inainte de-a te apuca sa scrii, cam tot asa cum mesterul abil isi aduna toate sculele de care va avea nevoie dinainte de-a incepe lucrarea, nu intrerupe lucrul la jumatate dupa care umbla de nebun dupa ele prin casa.

In aparenta acest defect poate trece drept naratiune fragmentata sau surprinderea cititorului, asa cum si superficialitatea poate trece intr-o prima faza drept stil de abordare, asa cum si lipsa vadita a cunostintelor despre subiectul tratat poate trece la inceput drept pregatire pentru o gluma mai la vale. Daca toate aceste putinte sunt insa inselate sistematic, cu regularitate de ceasornic rezultatul net este proza Doinei Popescu, sau ceva absolut echivalent ei.

Sunt curios cit de mult poate folosi din acest dureros dar valoros cadou.

PS. Tot de la mine, argumentul contrar.

Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

45 Responses

  1. draga domnule Mircea Popecu, de ce ma trimiti dumneata la to felul de persoane ciudate pe blog ca sa imi bat eu capul cu tot felul de... nu mediocritati, niste chestii asa banale si sterpe, unde se agita batand din palme nijte oameni lipsiti de oua?
    Am avut aceeasi senzatie ca atunci cand ma uit la realitatea TV(este o emisiune cu 2 ochelaristi, o doamna si un domn care e chel) si imping invitatii de la spate zicand pe ce poteca sa o ia cu discutia (sa te uiti de curiozitate sa vezi n ce hal a ajuns RTV)
    Doamna respectiva... are asa un sictir in ea, un las ca merge si asa. Un fel de compunere de clasa a 10-a la profilul Metalurgic, lipsit de orice chef de scris, de orice poveste, de orice comic de orice..

    Dar inteleg pornirea de Mama Dolores, poate ca sunt eu prea egoist sau prea blaze sa mai incerc sa mai pricep ceva.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Sunday, 3 October 2010

    Lol ce sec suna draga domnule Mircea Popecu.

    In tot cazul, cred (poate cu naivitate) ca exercitiul merita, nu doar pentru persoana in cauza cit si pentru restul de aspiranti la literatura. Numai scriind mult prost si foarte prost se poate ajunge a scrie bine.

    Alternativa, o labareala-n cerc, toata lumea batind prietenos pe umar pe toata lumea am vazut-o la lucru, si i-am vazut rezultatele. Eu unul sunt perfect dispus sa ma lipsesc.

  3. Cateodata esti prea drastic.
    Nu am citit-o pe Doina decat sporadic si mie personal mi-a placut, deci iti iau in calcul rationamentele expuse mai sus, insa ... nu critica ta constructiva ma surprinde.

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Monday, 4 October 2010

    Pai daca-s drastic foarte bine, si daca ti-a placut tot foarte bine.

  5. Prea drastic ... Mircea.
    Nu toti raspundem la fel cand suntem expusi unei motivatii negative.

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Monday, 4 October 2010

    N-am vazut inca aur care scufundat in acid sa se topeasca ori sa se sfarime. Ala-i strict apanajul tinichelelor de orice natura.

    Calea cea mai sigura de-a evita a te trezi scufundat in acid este sa nu te dai drept aur.

  7. Oh bun ... asta in cazu' in care agreezi aurul.

  8. Mircea Popescu`s avatar
    8
    Mircea Popescu 
    Monday, 4 October 2010

    Frumusetea principala a aurului consta in aia ca n-are nevoie de agreementul meu. Tinichelele au nevoie de conventie si conventional pentru a putea trece drept ceea ce nu sunt.

  9. Daca majoritatea adera conventiei si conventionalului implicit (am mai avut sub alta forma discutia asta?!) cerceteaza aderentii, e posibil ca ei sa fie cauza ci nu generatori de efecte.

  10. Mircea Popescu`s avatar
    10
    Mircea Popescu 
    Monday, 4 October 2010

    Tu, decit sa ma apuc sa fac analiza chimica a zidului prefer, si sub prisma eficientei si sub prisma calitatii actului fiintarii si sub ce prisma mai vrei tu sa-i fut una cu barosu' sa vedem ce iese. Indiferent de cauze, efecte, generatori, explicatii, motive, am-copii-mici-de-crescut-si-doua-joburi scl etc. Alea tin la oameni. Eu nu-s om.

  11. Aia am costatat ...
    Futei tu una, am zis eu ceva? Da' la cald ... :)

  12. Interesant ca Doina n-a trecut pe-aici sa se apere. Stie de articol, doara l-a mentionat, ceea ce inseamna ca recurge la suportul "multimii" - lol ce sec suna asta cand te gandesti la internet ...

    In rest io ce poci spune, si pe mine ma calca pe nervi articolele ei care ajung toate promovate fara exceptie, da' nu cred c-am comentat la adresa lor, meritul ei ca exploateaza partea de "social" a /fain. Maybe there's something to learn from that.

  13. Dom` Popescu, de ce vrei sa-mi provoci o mare scarba ? De ce te straduiesti mereu ?
    Mai ai pe blog articolul in care o laudai sau l-ai sters (nu am cautat) ? Hai, ca ti-l dau eu inapoi.
    Si acuma de ce sari la gatul fetei, ca te-a criticat cu folos ? Ca are perfecta dreptate ? (vezi comentariul meu mai amplu de la fainodrama).

    Esti de toata coma, zau asa.

    Noroc ca am avut si o surpriza placuta, se pare ca trebuie sa-mi schimb parerea despre Luka D. In bine, evident.
    (Daca vrea, poate).

  14. Marian's daca-ti sparg balonu' ma spui la mama mea?

    Las' ca te mituiesc c-un Brifcor.

    Luka D nu vrea, chiar daca poate.

  15. @ Luka: ma refeream DOAR la comentariile tale de mai sus.
    Daca imi spargi balonul nici nu mai trebuie sa te spun la mama ta, te vede ea singura dupa 9 luni. Deci nu sparge baloanele baietilor, te implor, e spre binele tau.
    Brifcor ? Daca mai gasesti, cu mare placere !

    In rest este strict problema ta ce vrei, ce poti, ce vrei si nu poti, ce poti dar nu vrei. Daca vrei sa fie si problema mea n-ai decit sa mi-o spui, dar in particular, ce ne vede lumea pe aici. Stii cum e gura lumii: sloboda.

  16. Domnu` Popescu se face ca nu vede acest comentariu.
    Repet, dom` Popescu: ai o problema de memorie ?
    Nu te mai ajuta goagle, nici macar pe blogul tau ?
    Nu gasesti articolul in care o laudai pe Doina Popescu ?
    Vrei sa-l scot eu de la arhiva, in caz ca l-ai sters din greseala ?

  17. A, literatura. Vreti sa spun care-i legatura articolului cu titlul. Bine. Simplu : sa fie clar ca orice discutie despre bloguri este o discutie despre literatura, si orice discutie despre literatura e o discutie despre bloguri. Punct. Clar ?

    A, da, exista niste obiecte anacronice, zise carti, compuse din ceva motiv din bucatele de hartie lipite laolalta, lipsite de posibilitatea link-ului si fara google asociat. Ele nu sunt literatura, exact asa cum trasurile nu sunt mijloace de transport. Au fost, sigur ca da, si la momentul la care erau, erau. Acel moment a trecut, si a trecut pentru totdeauna. Mijloacele de transport sunt astazi masini, si literatura este astazi bloguri. Orice discutie despre carti e doar o discutie despre istoria literaturii, astazi, asa cum orice discutie despre mituri, basme si eresuri era o discutie despre istoria literaturii, ieri. Protoliteratura.

    Asta e. Ma bucur ca am fost pe scena.

    Nu vrei tu sa te duci si tu odata de pe scena asta ?
    O sa fie ceva mai multa curatenie prin Romanica, zic.

  18. Hai ca acum am vazut si acel PS.
    Ma bucur ca recunosti greseala, chiar daca o faci cu jumatate de gura.
    Astept cu incredere sa-ti apara avocatii din oficiu, in special daimonu`, ca vad ca s-a tras la apa mica si sta pe burta.

    Pina una-alta eu ma duc sa vomit un pic.

  19. Mircea Popescu`s avatar
    19
    Mircea Popescu 
    Monday, 4 October 2010

    @dAImon Femeia a folosit o ocazie excelenta de-a demonstra daca-i proasta sau nu asa cum a putut. Eu nu pot mai mult decit sa ofer oamenilor ocazii.

  20. cipslim`s avatar
    20
    cipsliminsigna pentru 1000 de comentarii 
    Monday, 4 October 2010

    Da cine-i Marian S. asta caruia tre sa-i dai dreptate ca daca nu face spume la gura?
    Si cu ce acuzatii originale vine:
    Cine ii da dreptate lui MP il pupa in cur si e sclavul lui! Freedoooom!
    Cine nu e de acord cu mine e un imbecil!
    Ascultati-ma o voi cititori natangi si creduli!

  21. pletzalcoatl`s avatar
    21
    pletzalcoatlinsigna de criptograf 
    Monday, 4 October 2010

    Cine e Marian S? Un prost.

  22. Mircea Popescu`s avatar
    22
    Mircea Popescu 
    Monday, 4 October 2010

    @cipslim Probabil ca pe la ei prin RSR ase e obiceiul.

  23. pot sa scriu ca ai dreptate, dar nu o fac din ... cavalerism :P

    dar cand ai timp sa citesti bloguri insipide ?
    sunt curios, ai o reteta a dramuirii timpukui ?

  24. Mircea Popescu`s avatar
    24
    Mircea Popescu 
    Monday, 4 October 2010

    Pai am pe de-o parte o reteta de dramuit timpul, pe de alta ma mai ajuta si diverse scule si circumstante gindite pentru a sustine eficienta muncii, e o intreaga poveste asta, cum sa dai rezultate pe internet.

  25. Cum era aia cu do share in traducere .. "impartaseste" :D

  26. Mircea Popescu`s avatar
    26
    Mircea Popescu 
    Monday, 4 October 2010

    Dac-as avea cum as. Problema cu chestiile astea este ca nu pot fi receptate de oricine oricind. Expuse pur si simplu publicului nu-s mai mult decit niste banalitati. Pentru a chiar functiona au nevoie sa se impleteasca cu o anumita experienta intr-un anumit fel.

  27. @pletzalcoatl

    marian s nu e prost. e doar neperseverent. sau orice antonim pentru perserverent ai gasi dumneata! :D

  28. Au americanii astia o vorba: you make me sick.

  29. fantoma lui marian es... ce te face sick? ca marian es zicea mare si tare ca el, gata, nu mai comenteaza pe aici.

  30. Mihaita, tata, stii ce bine stii sa canti in cor ? Ai voce.
    Sa ma scuzi ca te-am botezat Mircea la alt comentariu si sa vii sa-ti dau mielu`.

  31. Mircea Popescu`s avatar
    31
    Mircea Popescu 
    Monday, 4 October 2010

    @Mihai Bine mo, hai sa fim seriosi.

    Cit era pariul apropo, ca nu mai retin ? O rezistat saptamina lui dAImon, sau cum ?

  32. @Fantoma lui Marian S

    oare cum sa o zic mai subtil?! unde este acel marean care zicea ca renunta la a mai comenta pe blogul lui mircea? unde, unde? ;))

    ai venit dumneata sa o aperi pe doina popescu? bine ca nu vine ea, dar bravezi tu pe aici... daca ar fi dadatroll pe aici, ti-ar zice ca: "tear prinde bine un costum de avocaddo, mey" avocat al internetului!

  33. excelenta critica, mi-ar placea sa incerci exercitiul acesta si cu scrierile mele, desi mi-e putin frica de ochiul tau critic, recunosc ca e rece si corect, bineinteles daca nu cer prea multe si ai destul timp de pierdut. oricum, un stil deja format, e greu de schimbat, dar cine stie sa-si recunoasca greselile e pe jumatate iertat. te astept, in speranta ca-mi vei face acest favor iti multumesc de pe acum. :)

  34. @ Mihai: mey, tu chiar nu ai inteles nimic. Hai sa-ti desenez:
    - De citit mai citeam pe pulimedia, ca distractia e mare, nu se poate rata asa ceva.
    - De comentat - m-am abtinut cit am putut.
    - Cind am vazut ``fainodrama`` uite ca nu am mai putut. ACOLO am plasat primul comentariu (dupa exilul autoimpus). Numai ca dom` Popescu nu pune si ora pe blog, stie el de ce. De-aia nu stii cum au evoluat lucrurile.
    - Ce s-a intimplat pe fain este exact ce am prezis eu mai demult, asa ca nu m-am putut abtine. Si stiti ceva ? Inca nu s-a terminat, o sa mai vedeti si alte grozavii.
    - Imediat imi sare privirea pe articolul cu Doina Popescu. Imi aduc instant aminte cine este, ca doar el a laudat-o mai demult (pe 20 iunie 2010, daca ai chef de arhive)
    - La semnalarea mea dom` Popescu pune un fel de PS cu linkul catre articolul vechi.

    Pai sa nu te apuce scarba ? Ba da, dar dom` Popescu nu a inteles mesajul meu de acum vreo saptamina si ma tot provoaca. Nu-i nimic, pot sa ma razgandesc si eu si sa nu respect ce am scris pe blogul meu.
    Acesta a fost un mic aperitiv.

    Dragul meu Mihai, esti tinar. Sfat: incearca sa vezi cu cine te insotesti la drum. O sa-ti prinda bine sfatul, te asigur.

    PS: toate comentariile de pina acum imi apartin, vad ca dom` Popescu nu a mai facut gluma aia proasta cu ``fantoma`` mea. Sper sa nu o faca nici de acum incolo. Si mai sper intr-un raspuns inteligent.

  35. Mircea Popescu`s avatar
    35
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 5 October 2010

    @Mihai Cred ca si dadatroll ii suparat. Plin de suparati netu' asta dom'le.

    @Mikael Eon Mei, sincer iti spun ca apreciez atitudinea ta. E ceva.

    Te-am citit, nu 100% dar pariu ca mai mult decit jumatate dintre cei ce ti-au dat pareri, in public sau in particular.

    Chestia e, nu stiu ce ti-as putea zice ca sa te ajute. Nu e nici intr-un caz un defect al tau asta, pur si simplu nu ma pricep eu destul cit sa am o parere despre care sa-mi para c-ar fi relevanta, sau nu mi-o picat inca fisa.

    Dar daca imi pica te anunt. Cel mai probabil in particular, ca n-ai dat dovada de-atita hybris cit sa se ceara bataie cu frisca in public neaparat si numaidecit.

  36. Abrobo de ce zice Mikael, aş cere şi io review da' deja presimt obiecţiile de fond (frecvenţa redusă fiind prima). Dacă n-ar exista pe la noi o teamă patologică de critici mai că ţi-aş sugera să oferi şi servicii de blog review.

  37. Mircea Popescu`s avatar
    37
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 6 October 2010

    Pai ofer :)

    Si da, ai dreptate. Tre' sa scrii semnificativ mai des intii.

  38. Da, mai des ar fi o chestiune, nu pot sa zic nu, dar nu-mi permit ca tot ce-mi slobozeste mintea sa dau pe net, ca doar nu fac spam aiurea p-acilea. Postez ce cred ca ar place si altora sa ceteasca, n-am ingamfarea sa zic "ca eu sunt in stare de 3-4 texte pe zi de CALITATE" cum am citit de curand la unii, de parca ne asumam singuri calitatea, nu ne-o confera cititorii.

  39. Scriitoarea Doina Popescu-Braila la un pas de a fi batuta

    Aceasta a fost confundata cu "ambulanta neagra care fura copii pentru organe", o isterie nefondata aparuta in mediul online. Scenele incredibile s-au petrecut in Bucuresti, in apropierea Garii de Nord. Politistii au salvat-o la timp din mainile agresorilor. Totul a fost transmis live pe Facebook chiar de catre unul dintre indivizii violenti.

  40. Mircea Popescu`s avatar
    40
    Mircea Popescu 
    Saturday, 26 January 2019

    Tate obositele la un pas de-a intra-n literatura : Nede la un pas de-a fi fututa, astalalta la un pas de-a fi batuta, vai de voi pe-acolo, viata-ntreaga la un pas de fiindu' fiindului fiintarii. Pittis ce mai face, o luat Bacu' sau tot la un pas de ?

  41. Ce sa faca biet, iaca doaga dogele dogina.

  1. 42
    Deci nu exista prosti online - exercitiu practic pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu. (via Pingback)
    Friday, 31 August 2012

    [...] N-o sa ghiciti niciodata ce-a mai urmat. Adica, v-o amintiti pe pizduta aia increzuta cum aviatoare ? Sau pe pizduta aialalta, idem increzuta si ceva mai vivace, de-mi facea intr-o vreme pizza si-i [...]

  2. [...] te pozitiona corect intr-o conversatie cu cei ce-ti sunt superiori). Asa incit atunci cind ii spui vre-o doua, decit sa puna mina si sa-si indrepte cocoasele arogantul suficient prefera sa se socoteasca [...]

  3. [...] mai discutat problema asta apropo de o alta autoare teleghidata. Ziceam atunci Mintea Doinei Popescu procedeaza exact la fel cind scrie, ridica obiectele de care [...]

  4. [...] N-o sa ghiciti niciodata ce-a mai urmat. Adica, v-o amintiti pe pizduta aia increzuta cum aviatoare ? Sau pe pizduta aialalta, idem increzuta si ceva mai vivace, de-mi facea intr-o vreme pizza si-i [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.