Cel mai bun presedinte pentru PNL
a fost ales la congresul PSD, si se numeste Victor Ponta.
Florin Ciolac : Definiţi, vă rog, relaţia viitoare PSD-PNL.
Victor Ponta : Şi aici lucrurile trebuie să fie mult mai clare. Ne-au sprijinit în campania prezidenţială şi le mulţumim pentru asta, dar ei sunt un partid de dreapta, drumul lor este foarte clar. Avem foarte puţine lucruri în comun. Nu sunt dispus deloc să mai facem rabat de la principiile noastre social-democrate. Mă uit la ei că sunt la fel de convinşi pe valorile lor de dreapta, vom fi adversari politici din punct de vedere ideologic şi singurele momente în care vom conlucra vor fi acelea în care vom trebui să apărăm statul de drept şi instituţiile fundamentale de abuzurile unei puteri care, în acest moment, deţine tot.
Iata cum, printr-un simplu gest, acest adevarat vizionar rezolva problemele identitare ale PNL (generate de iresponsabilitatea unui tip cu vechime, dar cumva magic ramas fara experienta de pe urma ei, de parc-ar fi traversat-o ca gasca apa). Iata cum planurile stupide de fuziune si disolutie ale lui Antonescu, un om prea grabit sa scape de partidul castigat pe neasteptate, gata sa-l adauge la orice si sa-l dea oricui de parca i-ar fi prea mare povara si i-ar apasa prea greu umerii se topesc si dispar.
Iata cum aflam si noi (sper ca la toate nivelele de conducere, hm?) ca suntem un partid de dreapta, iata cum aflam si noi ca avem un drum, care-i al nostru in aceeasi masura in care suntem si noi ai lui, iata ca aflam ca avem valori, si iata ca aflam ca suntem convinsi de ele. N-am stiut, eu unul in naivitatea mea, si nici n-ai fi crezut, judecand dupa comportamente si declaratii, dar e bine, totusi, ca aceste lucruri sunt si exista, la locul lor. Sa ne tinem de ele, deci, hm ?
PSD ne pozitioneaza, prin greutatea lui de balena si vocea subtirateca a "verisorului" (eu cel putin asa declaram la poarta internatului, ca merg in vizita la verisoara mea) lui Nastase fix acolo unde trebuia sa fim, de la bun inceput, adica dupa primul tur de scrutin. Fix acolo unde mintile limpezi din partid (adica, sa fim intelesi, eu) spuneau ca trebuie sa ne pozitionam, de la bun inceput, adica dupa primul tur de scrutin (la cateva ore dupa, sa se consemneze).
Iata ca dupa trei luni pierdute aiurea, din noiembrie pana astazi, ne gasim exact unde ne gaseam si atunci, si vom face exact ceea ce trebuia sa incepem inca de atunci. Cine plateste drumul si masa ? Pai nimeni, bineinteles, ca la noi asa se practica, toti vor responsabilitati in sensul ca, sa fie ei sefi, si nimeni nu-si asuma responsabilitati, in sensul ca daca iese prost, ei raspund. Nu stiu cand s-a prasit acel prim sens, complet imaginar, al termenului de responsabilitate, si nu stiu cand a disparut din vocabular sensul real, dar asta-i situatia, cu asta defilam.
Intre timp, presedintele nostru, ala care declara ca daca nu iese presedinte isi da demisia (macar avu inspiratia sa nu mai declare acelasi lucru si despre Geoana), ala care ne vedea fuzionand cu partidul trandafirilor lui Iliescu, mai draga, profesorul, rafinatul, oratorul si reformatorul Crin Antonescu vrea sa candideze pe liste inchise. Desi nu asa scrie in statut, da' mai da-l si dracului de statut, n-ar fi prima oara, ce, ne impiedicam acum de-un statut ?
Desi Ion Iliescu a declarat ca sistemul listelor este "prea comunist chiar si pentru el". O fi fiind prea comunist pentru Ilici-KGB, dar nu-i suficient de comunist pentru Crin Antonescu. Asa-i ca-i simpatic baiatul ?
Din pacate concurenta, compusa din Catarama-SAFI-FMOA-Elvila e un ce inca si mai indigerabil, asa ca avem in cadrul PNL placerea de-a trece printr-o sesiune de alegeri similara cu aia Ilici versus Vadim Tudor. Cu un tip mai naiv si aiurist decat Vadim Tudor pe post de Iliescu, si cu un alt tip mai corupt decat Iliescu pe post de Vadim Tudor.
Inchei aici ca deja ma ia ameteala.
Friday, 26 February 2010
mai, draga! cu riscul sa te calc pe nervi tin sa-ti amintesc ca io te-am prevenit c-o sa ajungi la concluzia asta, inca de pe vremea când il gaseai pe gladiol foarte ok.
Friday, 26 February 2010
D'apoi de ce sa ma calci pe nervi, faptu' ca paharu' are totusi ceva in el nu-i contrazis de faptu ca paharu' clar nu-i plin.
Poate ca-i vine mintea la cap, vorba' lu' Sorel.
Friday, 26 February 2010
pai si matale ce mai astepti, stai acilea si ne scrii noua de pasurile lu' matale, de parca pe noi ne-ar durea capu'... implica-te, ia fraiele in mana, pune-te pe liste, iesi acolo, ia-te la bataie cu greii, iti pierzi vremea cu de-alde zoso. treci la next level.
Friday, 26 February 2010
Umm... deci obiectia e ca de ce scriu pe blog ? Pai altceva nu pot face, pe blog, decat sa scriu. El fiind blog. Adica aici unde suntem noi. Stii cum zic ?
Friday, 26 February 2010
Frumos spus. Profund.
Saturday, 27 February 2010
nu, obiectia nu e de ce scrii pe blog, obiectia e de ce nu te implici mai mult in demersurile partidului la centru, la Bucuresti. sunt de parere ca ai avea un cuvant de spus si de ce sa nu-l exprimi cu voce tare in interiorul partidului. stiu ca-ti viziteaza multi blogul, si iau contact cu tine prin intermediul blogului dar blogosfera e inca privita ca un hobby sau o distractie pe la noi, nu prea e luata in serios. eu vad atitudinea ta ca a unuia care sta pe margine si comenteaza, vrei rezultate, implicate foarte serios.
Saturday, 27 February 2010
Ca sa-l parafrazez pe dottore Adi, pentru ca Mircea e cu filosofeala si nu cu murdaritu' pe maini. Sau ma rog, si cu murdaritul daca s-or termina fetele prin Timisoara si o deveni atractiv Bucurestiul incat sa poata locui in el.
Troll-style, un filfizon :D
Saturday, 27 February 2010
@dadatroll Decat protata... o voi lua ca un compliment.
@Mikael Eon Da' tie ti se pare ca nu ma implic ? Doara ai exemple chiar in link-uri hombre. Cat despre liberali, mai multi dintre cei de frunte au bloguri pe care le iau in serios. Minus Antonescu, care imi spunea asta vara ca el nu le are cu tehnica si nu-l intereseaza.
@dAImon Pfoai. Da' nu poti sa judeci activitatea offline a omului dupa cea online in sensul ca nu, doar in sensul ca da. De exemplu, daca pun online poze ecografice pe blog poti stii ca intr-adevar am fost la doctor offline, dar daca nu pun poze cu mine la dus, nu poti deduce ca de fapt n-am facut dus cel putin din 2008.
Sunday, 28 February 2010
Nu cumva esti tu? :P
Sunday, 7 March 2010
Cristian Preda e de aceeasi parere:
http://cristianpreda.ro/2010/03/07/invingator-e-ponta-nu-antonescu/
Sunday, 7 March 2010
@Ciolanus Eu sunt prea tanar, am alte probleme si alte preocupari. Mai vorbim in 20 de ani.
@Anonimosu On one hand, great minds think alike. On the other hand, idiots seldom differ.
Sunday, 10 June 2012
un an mai tarziu oh noes usl.
Sunday, 10 June 2012
Ca-n viata.