Istoria Romaniei, de la FSN la PSD si PDL

Monday, 23 November, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Am a spune niste lucruri clar si raspicat. E un obicei prost, dar macar il urmaresc consecvent. Deci :

I. Crin Antonescu a pierdut pentru ca nu a meritat sa castige. Nu exista si nu pot sa existe alte explicatii, cum nu pot sa existe justificari sau scuze. Nu se admit interpretari. Ce s-a intamplat duminica a fost ca Antonescu a pierdut, nimic altceva.

Omul a incercat, onest si de buna credinta sa castige, cu un plan care parea bun in teorie dar s-a dovedit slab in practica, si care a fost in general prost implementat. Rezultatul net al acestei aventuri politice este ca Antonescu, Partidul National Liberal si Romania au pierdut alegerile din 2009. Singurul mod in care paguba nu-i totala este daca reusim sa intelegem ca planul a fost prost gandit si inca mai prost executat, dar sa intelegem de-adevaratelea, nu doar dand din gura, si sa aplicam aceasta intelegere profunda pe viitor.

Ne-am imbatat cu apa rece, care dintre noi ne-am chiar imbatat, pe teoria ca nu se stie, ca cine stie, ca poate, ca lumea decide etcetera. Ei bine, lumea a decis, si retrospectiv se vadeste ca am propus un candidat care parea bun in teorie, dar era slab in practica. Electoratul a ales sa nu repete gresala din 1996, unde tot noi (dreapta, adica) am propus un candidat tot bun in teorie, tot slab in practica. Atunci oamenii au ales sa mearga pe mana noastra orbeste, alegere ce s-a dovedit cel putin funesta. Nu poti cere acelasi lucru de doua ori in douazeci de ani.

II. Judetul Timis si orasul Timisoara nu au forta politica de-a face ceea ce Crin Antonescu si-a inchipuit ca vor putea face. Cu o prezenta la vot sub media pe tara, al 11-lea de la coada ca sa fim exacti, Timisul nu este locul unde se decide presedintele. Ilfovul, cu 64% prezenta la vot, Teleormanul cu 63%, Dambovita, Mehedintiul, Giurgiul fiecare peste 60% sunt la ora actuala centrele de opinie politica in Romania.

Cu cat vom intelege mai clar si mai repede acest fapt simplu, noi cei din Timis, cu atat mai repede ne vom putea apuca de constructie, si, daca constructia este in fapt posibila, si daca noi suntem in fapt capabili de-a construi ceva, vom putea eventual vedea rezultate. Nu intr-un an, nici in cinci. In zece sau in cincizeci, cei dintre noi care vor avea anduranta sa dea in branci cincizeci de ani, nu o luna sau un an.

III. Nu avem, ca partid, si nu are Crin Antonescu, ca sef de partid, ca politician, sau ca persoana privata, caderea de-a da sfaturi in ce priveste votul in decembrie. Nu o avem. Am demonstrat clar ca nu o avem in 22 noiembrie, si asa ramane. Poate, candva, o vom avea din nou. Nu azi, nu maine, nu luna viitoare, nici intr-un caz.

Sigur ca tentatia este mare de-a "face aliante", de-a ne da cu parerea, de-a sustine pe unul sau pe altul, de-a negocia si asa mai departe. Sa tinem in minte doua chestii cat mai clar :

Intaiul, ca suntem cei mai slabi negociatori dintre toate partidele politice active astazi, si posibil cei mai slabi negociatori din toate timpurile si din toate locurile. Noi am creat PDL-ul de astazi, dintr-un partid de importanta si greutatea Partidului Conservator de azi (pe care uite ca PSD-ul reuseste sa-l tina acolo unde-i e locul, nu-l promoveaza pe post de factotum al tarii). Date fiind proastele recomandari cu care ne prezentam, ar trebui sa renuntam la pretentiile de negociator si sa tacem din gura. Nazurile, figurile si impresiile de "partener", "aliat" si asa mai departe pe care ni le-am putea aroga sunt fix asta, nazuri, figuri si impresii care vor fi scump platite.

Al doilea, ca avem un bazin electoral propriu, si nici o capacitate de-a persuada electori din afara lui. Ca atare, supravietuirea noastra ca partid depinde strict si exclusiv din a nu ne supara acesti sustinatori. Nu avem nevoie de nici unul dintre "baronii", dintre importantii, dintre functionarii, sefii, sefuletii si ciolanagii care poate ca se afla astazi printre noi, si-ar pleca maine daca nu intram si noi pe-un deget si-o buca la guvernare. Cu ei si fara ei, tot pulberea. Duca-se la PDL, duca-se la PSD, duca-se unde s-or duce.

Un PNL compus din 0 parlamentari, 0 primari, 0 consilieri locali, si 0 sefi de deconcentrate, dar iubit in continuare de 20% din electoratul romanesc, si anume, oamenii care nu-si vand votul pe-un Brancusi sau pe-un Floriol, oamenii care au o firma, care au o profesiune, care au o educatie, o idee si-o speranta este de departe mai infloritor, mai puternic si mai de dorit decat un PNL compus din oricati parlamentari, primari, consilieri, directori, sefi si asa mai departe, dar care si-a scuipat electoratul propriu.

Asa ca mucles pe toate fronturile, nu sustinem pe nimeni, nu ne aliem cu nimeni, stam in durerea noastra si incercam sa construim ceva pana in 2015. Nu avem nici caderea nici interesul sa sfatuim pe nimeni nici intr-un fel in legatura cu alegerile din decembrie.

Fiecare face cum se pricepe. Fiecare alegator voteaza cum il duce capul. PNL nu are o opinie, nu are nimic de spus. Pentru ca nu are de ce.

Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

29 Responses

  1. Flaviu Comănescu-Balla Luchian`s avatar
    1
    Flaviu Comănescu-Balla Luchianinsigna de criptograf 
    Monday, 23 November 2009

    Io te cred pe tine că iaști profund implicat.

  2. Avea sperante mai mari la citirea titlului, chiar nu ma asteptam sa fie o postare exclusiv liberala ... eu asteptam sa zici de ce au ajuns cei 2 in finala :)

    Pe scurt eu zic asa ... Astia de sunt acum fanatici liberali sunt ca aia de acum 5 ani de erau fanatici portocalii si credeau ca o sa faca rahatu praf basescu si culmea, l-a si facut. acum astia credeam ca antonescu (forma fara fond va face ceva) mai bine ca nu a fost ales ca altfel mai venea o dezamagire in tara si atunci chiar nu ar mai fi existat optimisti!

    nu inteleg cu aia de la pdl spun ca psd`ul e comunist .. culmea Basescu e varfu lanciei
    el care a fost comunist cu carnet de PCR, dupa a fost in FSN si ministru sub iliescu (parca) s-a rupt FSN`ul in PSDR si PD ... el a devenit sef PD si ... cine-i comunist? Daca e sa o luam dupa hartii Geoana e in PSD din 2000, ma rog .. detalii!

    Acum sutn egal distant de amnadoi astia de sunt in turul 2, dar il voi vota pe geoana pentru ca arata mai bine ca basescu, ceea ce nu e greu, vb cursuv engleza, cunoaste protocol si politica externa, are relatii prin toate tarile dezvoltate ceea ce ceilalti 2 nu aveau.

    Parca atributiile unui presedinte se limiteaza la politica externa si aparare nationala, el ar fi potrivit pentru asta intr-o tara normala, in romania unde e balamuc eu zic ca nu e, dar sper sa fie ales! Adica nu ca sper .. ar fi super sa se imbolnaveasca mandoi de gripa si sa se voteze din nou!

    Mie-mi place Diaconescu, ex-ul de la externe PSD ... dar cu mintea si inima liberala. E singurul om politic de-mi place!

    Scuze pentru greselile gramaticale sau de exprimare, dar imi e lene sa recitesc ce am scris! :)

  3. Uno: nu pricep legatura dintre titlu si text, ca-s pe doua cai fix diferite, anume eu ma asteptam la o poveste despre barcile stangiste in care s-a dat PD'u in astia 20 de ani. Dar in fine.

    And second, as putea sa accept ca electoratul nu va vota "de dreapta" in corpore, insa ce ma uimeste dincolo de logica este cum a putut Geoana sa obtina 30% din 50% sau cat a fost procentul de prezentare. Asta inseamna roughly vreo 3 milioane asa, enorm chiar daca pui urechea la vorbele despre fraude & stuff. Calculand ca si Traian este populist, putem declara linistiti ca 60% din tara asta e socialista?

    Ce mi-a placut la Antonescu a fost modul razant in care a urcat, practic nu era creditat cu sanse aproape deloc, discutia despre chestiuni liberale a fost mult timp monopolizata de chestiunea Johannis, pentru ca apoi in doua dezbateri televizate Antonescu sa culeaga 20%. Lucru mare, vorba ta.

    Ma mai bucur ca a pierdut la scor Oprescu. Nu-mai-stiu-la-care alegeri a candidat si Ciuhandu, a scos 1%, dar macar a revenit cu coada intre picioare acasa, si n-a facut tam-tam inainte. Sorin se credita singur cu sansa a patra, de nu-i adevarat, un fel de Radu Duda mai virulent asa. Daca pana si Vadim i-a luat fata ..

  4. Doamne sunt analfabet ... am recitit acum ce am scris si nimic nu are logica, greseli peste greseli! M-am facut de ras ... ma rog, e tarziu maine la scoala de la 8, e intuneric si scriu repede ca sa ajung mai repede in pat!

    Aaaa maine le dau lucrare la toti ca eu sa pot dormi la ore. Sper totusi sa nu apar pe youtube! :))

  5. @Ionut : chill mane, e aproape coerent :))

  6. `aproape` e destul de bine pentru mine! mersi pentru sustinere! :))

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Monday, 23 November 2009

    @Flaviu Comănescu-Balla Luchian Crede, da' cerceteaza.

    @Ionut Apoi n-am scris de ei ca nu ma intereseaza cine stie ce. Poate c-am fost prea stilistic cu titlul.

    Lol, tu esti profesor ? Ce predai ?

    @dAImon Tocmai asta-i ideea, sa sublinieze ca-s pe doua cai diferite.

    Nu ma mira, si nici nu cred ca-i de mirare, sa descoperi ca electoratul in Romania e 2/3 stangist, dar stangist rau, de la o stanga populista a la Basescu pana la o stanga corporatista a la Nastase/Geoana. Pe langa motivul evident din istorie - o jumatate de secol de comunism nu se curata in douazeci de ani, oricat de optimist era Brucan (de fapt, el se referea la galantare nu la urne), mai este si motivul ca noi suntem defazati fata de Europa, noi acuma facem faza lor de votat socialisti care i-a propulsat pe alde Blair acu 10 ani.

    Sorin Oprescu a muscat-o aspru pentru ca oamenii si-au amintit promisiunea lui despre cum nu va parasi primaria. Asta daca vrei sa fii idealist. Daca vrei sa fii realist, n-ai vazut un banner cu el dupa bariera Bucurestilor. Pai ?

  8. Deci in 1996 pe Constantinescu la Cluj l-am plimbat prin sate ca pe moastele lu sf paraschiva. Altfel nu iesea. Alegerile se castiga pe teren.

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Monday, 23 November 2009

    Nu poti zice ca n-o umblat terenu' deloc. Pe de cealalta parte, omul a trait dintr-o valiza doua saptamani, sau asa ceva, fugarindu-l ba pe Base ba pe Geoana, un' sa-l duci prin sate cand el avea de facut desanturi surpriza pe la tevee ?

  10. mircea, asta este opinia ta. ceilalti din pnl(majoritatea), trag la ciolan. sigur sunt frumosi 3 ani pana la urmatoarele alegeri, ca apoi sa iesi in top. dar nu-s banosi. iar politicienilor le trebuie bani. mai ales acum, pe criza.

  11. "Nu poti cere acelasi lucru de doua ori in douazeci de ani. " Dar poti sa ii repui pe Ilici sau pe Basel cand tara a mers tot prost? Se pare ca poti...

  12. @Mircea
    Omu nu-i candidat. E presedintele partidului. Asta inseamna ca are o echipa pe care si-a ales-o. Filmul are si Partea 1-a nu doar Partea a 2-a. Daca echipa lui da gres atunci si-o asuma. Zic: daca. Or asta inseamna o evaluare necesar la rece.

    In ce priveste nevoia de putere, asta e mai degraba necesara ca sa rezolvi finantari pe bani negrii propunand incompetenti. Nu sunt convins ca e un must pentru a ajunge in top in cazul iunui sistem teoretic. Realitatea e mai complexe asa ca un echilibru trebuie luat in considerare.

    Partea esentiala e sa inteleaga junii ca cel mai bun lipitor de afise nu e obligatoriu si un bun director la RAPTL. Si ca oricum ca nu asta e criteriul de competenta.

  13. Mircea Popescu`s avatar
    13
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 24 November 2009

    @fanitza Bun, dar ciolanul asta e ca si creditul doar cu buletinul. Ca sa para o mare reusita, trebuie sa fii miop.

    Majoritatea ceea de care vorbesti are in fata decade de viata politica, indiferent daca reuseste sa gandeasca in termeni de decada sau doar de la saptamana la saptamana.

    @Ciolanus Sigur ca poti.

    Hai sa incercam un exemplu, fie o femeie, Geta asa pe la 40 de ani, 3 copii, muncitoare in fabrica. Ea are un sot de-o varsta cu ea, care-i strungar, bea posirca ieftina, nu se spala pe picioare si din cand in cand o mai bate pe Geta. Nu grav, asa, doua curele la curu' gol sa se stie cine-i muierea-n casa.

    Rica Venturiano se indragosteste de Geta. Crezi tu acum ca Rica are baza sa-si puna intrebarea de ce Geta nu doarme minimum o noapte cu el, o noapte cu strungaru', alternativ, ba chiar, la drept vorbind ar trebui sa doarma tot cu el ? In virtutea faptului simplu ca mnoa, el e marele, educatul, curatelul, progresistul, liber schimbistul, jurnalistul Venturiano care combate bine ?

    Lumea nu merge asa. Lumea merge de fapt fix invers : Geta doarme cu strungarul noapte de noapte, cu rare exceptii : cand Rica are ceva chiar remarcabil de oferit.

    @Dr.A Mei, ce zici tu e corect in general, dar mai aplicabil unuia precum Basescu decat, in situatia de acum, unuia precum Antonescu. Mai mult echipa l-a ales pe el decat invers, sa zicem.

    Si la al doilea punct ceea ce zici tu e corect in general. Problema e ca ne aflam intr-o conjunctura de asa natura, ca intre a fi femeie cinstita pe 0 lei si-a fi curva satului pe-o bere, e chiar preferabil sa ne vedem de treaba.

    Chestia cu intelesul de care zici : stii si tu cum stiu si eu cum stie orice politician, chiar si cu sfert de norma, e de departe cea mai dificila sarcina ce-o poti trasa unui tanar. Mai ales unui tanar simpatizant ori membru PNL.

  14. Planul ala a fost slab in practica si datorita persoanei care-l executa, sau poate mai ales de-asta.

  15. zici tu bine ce zici, dar o greseala tot faci, aceeasi pe care a facut-o si endocrin, care a declarat ca numai alegatorii lui sunt de "bun simtz".
    liberalismul asta ar trebui sa includa si o oarecare toleranta fata de cei care voteaza alta culoare politica, nu numai tânjitul dupa un mediu de afaceri fara amestec de stat.

  16. Mircea Popescu`s avatar
    16
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 24 November 2009

    @krossfire Posibil. Depinde si cum privesti problema, la confruntarile televizate de exemplu omul a facut buna figura.

    @kokofifi Acu, eu nu-mi dau seama ce articol ai citit, ca nu-mi pare ca vorbesc despre ce zici tu (indiferent ce-o fi zis sau facut endocrin, care nu-s eu, cred ?) dar pot zice ca pentru cei care voteaza alta culoare cred ca am mai mult decat toleranta, sincer sa fiu imi sunt la fel de dragi ca ai de voteaza asta culoare.

    Problema mi-s oamenii care nu voteaza o culoare politica. Nu-i vorba ca n-am toleranta, e vorba ca n-ai ce tolera, e ca si cum mi-ai cere sa am toleranta pentru statutul matrimonial al curvei cu clientul ei. Pai care statut ?!

    In tot cazul, liberalismul nu-i tanjitul dupa un mediu de afaceri fara amestec de la stat, liberalismul e tanjitul dupa vot fara amestec de Floriol, economie fara amestec de functionarime, viata privata fara amestec de plutonieri majori, viata publica fara amestec de hoti si mincinosi si asa mai departe. Apa curata, in toate cele, cum ar veni.

  17. Noa c'a bagat PNL'u oistea in gard si sustinerea in PSD.

  18. Mircea Popescu`s avatar
    18
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 24 November 2009

    Apoi ai vazut tu prostie sa stea multa vreme nefacuta ?

  19. Mikael Eon`s avatar
    19
    Mikael Eon 
    Tuesday, 24 November 2009

    profunda dezamagire, de data asta chiar plec definitiv din tara, nu mai e de stat, dupa 20 de ani tot nu se schimba nimic, nu inteleg de ce l/au mai impuscat pe ala in decembrie '89, Caragiale e etern definitoriu pentru rromanica: sa se schimbe dar sa ramana la fel in punctele esentiale...

  20. Mi-a placut comparatia ta :))
    Oricum, eu nu ma duc la vot in turul 2, ii las pe altii.

  21. Mircea, Mircea ...

    Pe bune, cu mana pe inima, tu chiar ai crezut vreun minut intreg (toate cele 60 secunde din el) ca nea Crin are cea mai mica sansa ? Cu Patriciu si Johannes in spate ?
    Cand nea Oprescu, cateva zile inainte de primul tur de scrutin, declara public "in turul 2 80% din voturile mele merg la Basescu", marile minti politice din PNL au transpirat oleaca ? Sau nimeni n-a bagat de seama ca ala si-a "vandut" voturile inca din turul intai ?
    Cand primarul sectorului 2 Bucuresti, reales cu majoritate zdrobitoare, a sarit din psd in pdl si i se umplea gura de miere vorbind de Basescu, liderii pnl nu s-au simtit curentati ?

    disclaimer: NU sunt fan pdl, psd, basescu.

  22. Mircea Popescu`s avatar
    22
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 25 November 2009

    @Mikael Eon Ie, ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica.

    @Ciolanus Cam asa.

    @Valentin Mei, nu tre' sa fii sau sa nu fii fan anume al nimanui, e libertate. Chit ca discutii de-astea post factum sunt in general inutile, toata lumea stia ce va fi dupa ce-o fost, totusi stii ce-i aia suspension of disbelief ? N-am crezut neaparat, dar am zis ca mnoa, daca delegatii l-au ales, sa-i dam deci o sansa.

  23. pnl-ul nu mai e ce a fost si din asocierea asta cu psd o sa piarda electorat masiv...antonescu dupa ce a aruncat cu rahat in geoana si base acum se pupa cu psd de parca sunt cei mai bun prieteni...

  24. Mircea Popescu`s avatar
    24
    Mircea Popescu 
    Thursday, 26 November 2009

    Dezavantajul de-a promova tinerei de-astia "necorupti", au tot atata coloana cat orice rama.

  1. [...] sa-i faca campanie lui Mircea Geoananacu’. Amuzat, nu dezamagit. De ce nu dezamagit ? Doar scrisesem pe tema, si daca “leaderii” se apuca si dau cu ideologia-n gard, se caca pe ce-or promis si [...]

  2. [...] vede treaba ca situatia n-a fost corect inteleasa in mintea putina a politicienilor liberali (cu o singura exceptie). Nu degeaba rubrica se intituleaza “Politica si Prostie”. Poate termenii se cereau [...]

  3. [...] am si eu slabiciunile mele, printre care aia cu vorbirea adevarului, asa ca daca ma intreaba oameni, bine stimabile, dar nu-i frumos, uite, ei asa bun rau, mult putin, [...]

  4. [...] dupa primul tur de scrutin. Fix acolo unde mintile limpezi din partid (adica, sa fim intelesi, eu) spuneau ca trebuie sa ne pozitionam, de la bun inceput, adica dupa primul tur de scrutin (la cateva ore dupa, sa se consemneze).Iata ca [...]

  5. [...] mai bizar imi pare cum rastorni lucrurile in capul lor. Eu propun sa ne retragem si sa ne reconstruim, Crin refuza pentru ca-l mana din spate ce ? Gregarul, nevoia [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.