Bai, mi-e lene

Saturday, 13 February, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Eu ma tin cu mai multe domnite, alese pe spranceana, si nu dupa aia ca-s neaparat aspectuoase (desi, in mod oarecum nesurprinzator, se intampla ca din intamplare ca sunt), nu neaparat inalte, nu neaparat 90 de-a-mprejurul peptului de arama, da' mai ales destepte. Adica la devla. Si in completare, aproape la fel de cinice si psihopate ca mine, imprejurare pe care-o gasesc foarte satisfacatoare.

Asa incat faptul ca se apropie iata 14 brumarie, ziua indragostitilor, are pentru noi si cuibusoarele de nebunii care este o relevanta fantastica, aproape comparabila cu noul album al lui Florinel Salam, si respectiv presedintele Iordaniei, in aceasta ordine. Aceasta stare de fapte continuand deja de multi ani, pe care sincer mi-ar veni dificil sa-i numar, tre' sa marturisesc ca am suferit anumite deformatii, am pierdut anumite calitati, am ramas fara unele capacitati.

N-ar conta, pana la urma adaptarea la mediu e si normala si benefica, dar iata ca se intampla ca-n acest an, precum nu s-a mai intamplat (ca nu m-am ostenit cu de-astea) de ceva vreme, ma prinde 14 februarie c-o caprioara de copchila in ghiarele de zgriptor, fata de liceu (si anume, intr-a unspcea) frumusica si sprintara, si cu niste ochi asa, mari. Care in mod vadit abia asteapta sa-si manifeste senzualitatea feminina dintr-ansa, doar ca-i putin sfioasa, da' altfel de conditie buna, fata de militar si altfel destul de desteapta si silitoare la scoala. Si-un pic virgina.

Ceea ce mie personal imi displace teribil, dar iata ca am reusit cumva sa ma invat sa traiesc cu ideea ca nu-i chiar toata lumea tocmita avand in vedere strict confortul meu propriu si personal, asa ca reusesc sa nu dau atentie. Si-acum ajungem la subiect : eu maine nu voi fi in oras, fie pentru ca am niste afaceri urgente de incheiat in Ungaria, dac-o intrebi pe tanara de care va spui, fie pentru ca mergem mai multi cu mai multe la o bauta care va sfarsi cel mai probabil prost, in imprejurimile Szegedului, daca intrebi pe oricine altcineva dintre apropiati (aia care merg, cel putin).

Ca atare, am de gand sa-i trimit un pachet de oaresce dulciuri, precum de exemplu bomboane, la care ma gandesc ca ar fi minima amoralia (ho! ca de la amor vine, nu sariti!) sa alatur o scrisoare, scrisa din inima pe hartie parfumata cu creioane colorate sau in fine, prindeti ideea. Problema e ca n-am mai scris asa ceva de mult, si caprele astea ca mai bine nu le-oi zice nu-mi dau decat sugestii proaste si foarte proaste, precum sa scriu cu dermatograf (pff!) si alte asemenea.

Deja am petrecut jumatate de ora incercand sa produc ceva, intre hit-uri de cognac si sugestii "binevoitoare", si nici macar nu mai am increderea ca in cazul in care mi se da o sugestie care pare buna, ea e chiar buna, sau e de fapt mult mai rafinat rea, suficient de rafinat rea incat sa nu observ.

Asa incat apelez la bunavointa publicului. Fiti atat de buni si ajutati un om rau, scriindu-mi ca la o pagina de dulcegarii in gustul elevelor de liceu din ziua de astazi, pe care eu sa pot apoi s-o alatur unei cutii de bomboane si s-o dau unui sofer de incredere s-o livreze maine asa indepranz, pentru ca o fata buna sa poata visa in voie in timp ce lumea isi vede de treaba ei.

Va multumesc anticipat si va urmaresc cu atentie.

Category: Lifespiel
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

102 Responses

  1. Roses are red
    Violets are blue
    This blog sucks ass a lot
    But still not as much as Gramo!

  2. "Fiti atat de buni si ajutati un om rau, scriindu-mi ca la o pagina de dulcegarii in gustul elevelor de liceu din ziua de astazi..."

    doara nu umbli cu liceence? :O

    la dulciuri nu ma pricep. nu am mai mancat dulce de cateva luni bune, vreo doua sa fie mai exact. si nu ca as avea ceva boli, ci doar asa... sa se faca muschii! :D

  3. BA! E pentru prima data cand il vad pe dadatroll scriind corect dpdv gramatical. Si-n engleza! Ntz ntz, nu-mi spune ca dadatroll e fata aia de liceu o.O!
    Fete de liceu? A 11-a zici? Mai bine trimite-i o carte...

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Saturday, 13 February 2010

    @dadatroll Perv.

    @Mihai Mei, tu ai citit pe diagonala, spune drept.

    @fleurdulys Constat cu surpriza ca cititorii sunt chiar mai rupti de meandrele concretului decat mine :D

  5. cel mai "dragutz" text ar fi: " http://trilema.com/2010/bai-mi-e-lene/"...

    o sa inteleaga ea :D

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Saturday, 13 February 2010

    Cred ca ar fi chiar prea dragut, cel putin deocamdata.

  7. Fetiţo, I'll get to you when I get home. In teh meantime enjoy something better than men - or so you'd think. Yours for now, (insert grinning emoticon)

  8. Mikael Eon`s avatar
    8
    Mikael Eon 
    Sunday, 14 February 2010

    ma asteptam si la vreo poza cu vreun vulg dezvaluit.

  9. mai exista fete din astea? nu prea cred.

  10. Marian S.`s avatar
    10
    Marian S. 
    Sunday, 14 February 2010

    Cica fata e un pic virgina. Tare sunt curios cum de ti-ai dat seama ? Singura ocazie in care poti sa fii sigur e atunci cind zici: ptiu, drace, fata asta ERA virgina !!!
    Cit despre plicul cu scrisorica. Scrie ce vrei, nu conteaza ! Nu conteaza atita vreme cit pui in plic si niste poze. Ma rog, pe vremea mea erau alte poze. Acum e la moda una cu I.L. Caragiale, un tip simpatic foc, mai ales de cind i-au pus astia si cifra 100 in coltul din stinga jos. Pune citeva poze din astea linga scrisorica si te asigur de cel mai mare succes.

    PS1: vreau dezbatere stiintifica despre citi de ``i`` am pus eu in expresia ``sa fii sigur``. Ca sa discutam si noi ceva serios, ce naiba.
    PS2: n-o bagi in juriul acela cu pozele barbatilor ?

  11. Marian S, stie mei, ca o jurat biata fatuca drept pe rosu, cum ca mai ii un pic, asa ... pe margini :P
    Auzi tu la trilemoi, cu fetite de 17 ani, ptiu ...

  12. Mircea Popescu`s avatar
    12
    Mircea Popescu 
    Sunday, 14 February 2010

    @dAImon Minus fetito e chiar bine... putin prea in stilul onest, da' noa, facem si noi ce putem. Mersi, stiam io ca solidaritatea masculina ma va salva.

    @Mikael Eon Noi nu ne indeletnicim cu pornografia, nu stiu dac-ai observat!

    @corina Pai tu nu crezi, da' nici nu cauti, imi inchipui. Asa ca de un' sa stii ?!

    @Marian S Nu vreau s-o invat la bani ca pe urma se strica. Sunt multe feluri in care poti sa-ti dai seama, in afara de "pfoai, era". Las descoperirea lor ca exercitiu pentru cititor. Dezbaterea o fost, si anume, aici : http://trilema.com/2009/aveti-mila-de-mine/ Si n-o bag in juriu pentru ca-i inocenta in ce priveste mari parti din onlain, ceea ce mi se pare cel putin deocamdata chiar sanatos.

    @Florin Tre' sa te hotarasti daca sustii ca ea-i curva si eu victima sau dimpotriva, ca ea-i de 17 ani si eu ptiu! Ca nu suntem in Lolita aici. Si chiar daca suntem, nu esti tu Nabokov :D

  13. Care Lolita nene? La 17 ani nu mai e nimfeta, e deja batrana.

    Asta daca nu cumva este un copil-minune care a sarit peste scoala generala si a ajuns direct la liceu.

  14. Mircea Popescu`s avatar
    14
    Mircea Popescu 
    Sunday, 14 February 2010

    Draga, incercam si eu sa gadil fanteziile cititorilor care este, ca am citit intr-un manual ca daca nu ramai fara.

  15. Fleurdulys, tinand cont de un anume comportament al fetilor, drept zici, ii batrana, mergad in cealalta directie, asta pentru trilemoiul care nu numai ca-i trecut mai ceva decat vremea carabusilor fata de domnita, da-i de-a dreptul la seniori (ca sa nu zic mosi) si joaca cu copiii.

    Mircea, nici taiat, nici prin vis (am fost instruit bine), fetile nu-s curve ! :P

  16. eu zic sa-i faci cadou un domeniu web .ro (apropiat de numele ei, interesele ei, etc.), cu host cu tot, cu WP instalat, iar tipa sa inceapa sa bloggereasca :)

  17. Mircea Popescu`s avatar
    17
    Mircea Popescu 
    Sunday, 14 February 2010

    @Florin S-avem pardon, barbatul, ca si salamul afumat (din care de altfel, dupa cum bine stim, e facut), se trece cand incepe sa mucezeasca, iara nu cand incepe sa se usuce.

    Bonus, faptul ca io m-am iubit cu femei peste dublul varstei proprii imi da dreptul sa ma iubesc si cu femei peste jumatatea aceleiasi. Iar faptul ca am chef imi poate da la nevoie chiar si dreptul idem cu femei sub jumatatea, sfertul, si la rigoare zecimea, daca inventeaza astia ceva smecherii cu celule stem sau ce-or fi. Si cum pe trecerea timpului banetul se tot aduna, si intelepciunea se tot sedimenteaza, banui ca voi chiar face toate acestea, dac-oi avea chef.

    @laurentiu peste cele cincizeci sau cate-or fi fiind de-aici
    http://trilema.com/2010/castigatorii-concursului-de-proza-arhiscurta/ ?

  18. Mircea, he he, da cine o spus ca n-ai dreptul ? Io am zis ptiu ... ca sa zic mai bine de ptiu cela ... daca as fi fost tata de fete, ca pe coasa ii bateam pe handralaii de 29 ce pohtesc la fete de 17 ... ca pe coasa.
    In rest, ca tata de baiat, daca va pohti la dublul varstei, n-are decat, insa in casa no sa am a-l primi cu feti ce i-ar putea fi copile (daca s-ar incorda putin).
    Cum zici tu, "intelepciunea se tot sedimenteaza", nu-mi pare moral ca un berber trecut de prima tinerete sa se joace cu creierasii (in formnare) unei tinere factuci ce nu stie inca bine ce vrea.
    Dar iarasi zic, poate-s prea acru din cauza varstei.

  19. cel mai sigur ii faci o criptograma da nu literata cum de obicei practici ci in imagini cam ca ale mele. In privinta mesajului nici nu-i musai sa te complici cautand unul. Atata timp cat sunt niste amosasi si inimioare in peisaj, imaginatia ei va functiona mai bine decat a ta intru intuirea sensului. am zis

  20. Mircea Popescu`s avatar
    20
    Mircea Popescu 
    Sunday, 14 February 2010

    @Florin Una, ca io am 30 mai nou, si-a doua, ca nu stiu cat de sanatos e sa te iei de handralaii de 30, cine stie unde mai ajungi. Tata de fete sau tzatza de matza fiind (sa-mi scuzi mircismul, da' nu puteam lasa tata de mata, intelegi tu). Si-n rest, mi-ar parea chiar bizar sa-l "primesti tu in casa" adica, la asa varsta. Ori ca-i esti foarte recunoscator ca-ti face onoarea sa vina sa te vaza, desi ar avea lucruri mult mai bune de facut, da' uite ca-i baiet de treaba si mai discuta si cu carabusii, vorba ta, ori altfel chiar n-avem ce povesti.

    Cat despre fata, una, ca fetile si la varste mai inaintate se intampla sa ajunga fara sa stie bine ce vor, si-a doua, ca cum iti inchipuiesti tu ca pot afla, daca nu de la unu' asa, ca mine ? Ha ? Deci mie nu mi se pare doar moral, ci chiar o datorie civica, pentru barbatii in putere, sa ajute la educatia tinerilor sau tinerelor, dupa gustul fiecaruia. Ceea ce da, include partile amoros-erotice.

    @Dr.A Nu zici tu rau ce zici, da-i usor tardiv, ca io privesc acu la cum nu este zapada pe sosea la unguri, inexplicabil, iara dansa probabil inghite bomboane. Sau ma rog, ce-o fi inghitind, da' io prefer sa cred ca bomboane.

  21. kokofifi`s avatar
    21
    kokofifiinsigna de criptograf 
    Sunday, 14 February 2010

    a-haaa, de aici reactia la observatia mea cu 'under age' !

  22. Mircea,
    1. N-am stiu ca ai facut 30, la multi inainte, fericiti si sanatosi.
    2. Apoi nicand n-am avut probleme de luat de handralai, mai mult de crapat (iarasi) capu', n-au ce sa-mi faca.
    3. Nu prea inteleg de ce-ti pare bizar, mai ales venind din partea unuia care nu are de gand sa faca. In casa la mine is reguli, reguli care nu se pleaca in bataia vantului cum ca-mi face onoarea. Poate sa nu respecte regulile in alta parte. Intradevar, va avea altele mai bune de facut, si le va face, poate ca-si va face timp si pentru carabus, da asta numai in conditiile carabusului, altfel, mai bine lipsa.

    Iara fetile pot afla foarte bine SI de la unu ce nu-l pot lua drept tata. Hotarate-te mei, vrei sa o educi ori o indragesti ? :P (oricum, faina asta cu datoria civica :D)

  23. Mircea Popescu`s avatar
    23
    Mircea Popescu 
    Sunday, 14 February 2010

    @kokofifi Auzi la ea cica a-haaa de parca-i cel putin reporter de investigatie si ogar de vanatoare suturati intr-o singura fiinta. Pai eu ti-am spus cu gura mea, fata-hai, ce a-haaa ?

    @Florin Multam. Aia periculosii sa stii ca nu bate cu paru', si-ti pot spune pe cuvant ca ba are. N-ai avut tu nenorocul sa intalnesti altceva decat baieti de comitet daca n-ai avut ocazia sa aflii.

    Dar de aflat foarte bine de la unu' pe care nu-l pot lua drept tata n-au cum. Pentru ca ala stie fix tot ce stiu si ele. Iar educatie fara dragoste, si dragoste fara educatie, nu s-o inventat inca.

  24. kokofifi`s avatar
    24
    kokofifiinsigna de criptograf 
    Sunday, 14 February 2010

    a-haaa!
    pai, abia acuma s-a dat de gol gura ta! atunci faceai pe niznaiu'
    :p

  25. <3

  26. Spunei toate astea cu dragoste fara educatie si viceversa unui tată de fată, tu avand 30 si ea 17, sa videm ce spune si dansul despre faptul ca vrei sa faci un bine si sa-ti bagi pula in munca lui de aproape o viata, si asta asa ... manat de simtul civic :D

  27. Mircea Popescu`s avatar
    27
    Mircea Popescu 
    Sunday, 14 February 2010

    @kokofifi Hahaha capoasa nu se lasa! Cum s-a "dat de gol", cand scrisa cu tot deliberatimentu' din lume ? Ha ? Mai avem doi pasi pana intr-o sceneta de Gilliam.

    @fcbl Adica de bine sau de rau ? E cur sau inimioara ?

    @Florin Pai banui ca se gaseste macar unu' printre stimatii lectori. Iara daca nu, iti dau mandat sa-i dai unuia, oricarui poftesti. De preferinta, aluia de-ti place fata de-o vreme-ncoace :D

    De unde si pana cand mentalitatea asta ca femeia i-o valoare monetara in proprietate privata care paleste prin copulatie ?! Ce-i aici, Mongolia ?

  28. Noa hat, io am fost cat pe ce sa fiu despicat de un astfel de tata, chit ca am fost doar cu 3 ani mai mare decat domnita, el n-avea treaba cu varsta mea, ci cu 'intentiile mele educative'

    La 17, parintii ii spun fata, nu femeie. De aici. Spune-i femei fetii, vezi cum fac parintii :P

  29. Mircea Popescu`s avatar
    29
    Mircea Popescu 
    Sunday, 14 February 2010

    Apoi tu ai probleme lingvistice pana la urma ? Io vreau sa te asigur ca nu-i nevoie de asa situatii complexe ca sa te certi cu ominii din cuvinte, se poate obtine de la lucruri mult mai inexistente, gen politica, religie, alea.

  30. Stai om bun, ca nu stiu daca inteleg bine. Zici ca n-ai a spune asa ceva parintilor de fete ? Cum nu, daca-i moral, datorie civica, educatie ... cele cele ?
    Da ce au parintii ceia de vor cearta doar dintratat, is bolunzi ? Banui ca daca ai avea, ai fi incantat, chiar i-ai da sfaturi junelui, nu ?

  31. Mircea Popescu`s avatar
    31
    Mircea Popescu 
    Sunday, 14 February 2010

    Toti oamenii sunt bolunzi tot timpul. Costurile de-ai dezbolunzi, in timp pierdut si capete sparte sunt prea mari ca sa justifice o abordare in care dezbolunzesti pe toata lumea de toate celea imediat. De fapt, o groaza de literatura isi trage seva humorului din indivizi incercand asa ceva. Care-s, bineinteles, bolunzi.

    Tu dai telefon tuturor sarbilor pe care-i cunosti sa le atragi atentia ca Romania batu Serbia de cate ori se intampla ?

  32. uite, daca tot nu stiti cum sa va achitati onorabil de VD, puteti sa-i urati prietenei mele La Multi Ani, de ziua ei, astazi.

  33. Mie imi place abordarea asta http://pavajdecatifea.wordpress.com/2008/02/13/unor-valentini/

  34. cum ar zice ovreiu: da! ai dreptate

  35. @lexy229 mie asta http://www.cp-b.ro/2010/02/14/happy-valentines-day/

  36. kokofifi`s avatar
    36
    kokofifiinsigna de criptograf 
    Sunday, 14 February 2010

    a-haaaa again!:p

    on topic, de data asta: pai daca dulcineea ta e asa cum o descrii (cinica si psycho, drill sergeant's daughter, silitoare si cam virgina), atunci oricum n-o intereseaza velăntainzu'! te-ai scos din start.

  37. Anonimosu`s avatar
    37
    Anonimosu 
    Sunday, 14 February 2010

    @kokofifi Ma intreb ce intelegi din telenovele. Este ca toate au cate un singur personaj feminin?

  38. Porcul de York`s avatar
    38
    Porcul de York 
    Sunday, 14 February 2010

    Post Valentine's Bay, ia auzi aici :

    "Draga ..... tatii.
    Iti scriu pentru ca te iubesc si nicicum nu as vrea sa crezi ca ma destraBALEZ prin alte parti cu prietenii, spre exemplu la Szeget. Nici gand, sunt incovoiat sub povara actelor pe care le-am semnat astazi in toate pozitiile mele ...da' s-ale lor. Fara indoiala dupa un pic de analiza simpla se cheama ca am muncit. Si-am muncit cu tristete, iata, fara tine. Si indurerat fiind de acestea, eu m-am gandit ca la intoarcerea mea in bratele tale mangaietoare, sa luam exemplu de la sticla de vin. Un vin bun si timpuriu, pe care nu l-as lasa se se invecheasca si sa devina pretios si gustos altuia.
    Al tau .. Mircea"

  39. kokofifi`s avatar
    39
    kokofifiinsigna de criptograf 
    Sunday, 14 February 2010

    @ Anonimosu : nu stiu, ca nu ma uit la asa ceva! dar daca tu spui...te consider sursa sigura :p

  40. Pai iam dat copy paste de aia.

  41. Porcul de York`s avatar
    41
    Porcul de York 
    Sunday, 14 February 2010

    Ahh...Mircea...sigur in Ungaria si nu in Belgia ? :P scuze, nu da !

  42. Marian S.`s avatar
    42
    Marian S. 
    Sunday, 14 February 2010

    ``Sunt multe feluri in care poti sa-ti dai seama, in afara de “pfoai, era”. Las descoperirea lor ca exercitiu pentru cititor.``

    Ei, o stiam si eu pe aia cu limba care nu intra decit pe jumatate dar ma gindeam sa nu te supar prea tare.

  43. inteligenta e afrodisiaca, lol :)

  44. Da cu privitul ca la ginecolog ce s-a intamplat? Nu mi-s specialista, da stiu pe unul care a cracanat domnisoara si s-a pus pe examinat, fiind ajutat de numeroasele cunostinte castigate studiind temeinic tratatele despre himen, reusind chiar sa determine tipul acestuia. Al himenului, no. Mai departe, ca n-a reusit nici in ziua de azi sa patrunda acea pielita insignifianta, asta e alta mancare de peste, lucru pe care nu ti-l doresc si matale, stimabile Mircea.

    cu toate acestea, si lansand la o parte discutia despre moralitatea actului (de fapt planurilor) dumneavoastra, eu zic ca actul educativ sa inceapa cu lectia despre cum se face un oral temeinic si cum acest lucru nu e de rusine, ba chiar aduce numeroase satisfactii (si poate chiar folosinte pentru tanara domnisoara) daca e exersat frecvent. Sunt convinsa ca urmatorii masculi ce vor urma (caci neaparat va fi rost si de asa ceva), fie de varsta ei sau scorojiti ca tatal ei (ca poate ramane fata cu preferinta, stiu si eu) iti vor fi profund recunoscatori, ba aproape chiar ca vei putea sa-i recunosti lucratura dupa exclamatiile admirative pe care vor tine sa le exteriorizeze in diverse contexte pline de testosteron, cum ar fi in toaletele din locurile publice.

  45. Draga Narcisa, nu-i bun oralul ca produce dependenta. Plus ca daca are limba ascutita si defloreaza minunata floare neprihanita? Mai bine o carticica de genul: Sa ne cunostem trupul.. sau in genul.. :P

  46. Marian S.`s avatar
    46
    Marian S. 
    Sunday, 14 February 2010

    Fetelor, da` ce gură mare aveţi ! La jurizare n-aveţi curaj dar la meliţă nu vă întrece nimeni !
    Ca să nu mai vorbim, dragă Luisa, că n-ai inţeles nimic din ce a spus Narcisa. E vorba de cine dă şi cine primeşte. Să-ţi desenez ?

  47. Laura Driha`s avatar
    47
    Laura Driha 
    Sunday, 14 February 2010

    "Draga mea, sa n-ai emotii!
    Proba scrisa la Romana e parfum iar la oral stim amandoi cat de bine te pricepi!
    Primeste aceste bomboane nevinovate de la mine si intelege ca mi-esti draga indiferent daca n-adorm in fiecare zi cu tine-n gand inghesuita.
    Hepi velantains dei!
    C-un amor fierbinte,
    Mircea"

    *Asta asa, ca-i BAC-ul aproape zilele astea :-D

  48. Laura Driha`s avatar
    48
    Laura Driha 
    Sunday, 14 February 2010

    Acum am vazut... Sarumana pentru link lexy229!

  49. Iar nu cititi cu atentie ! fata e intr-a un`shpea, adica tocmai buna.
    Intr-a doi`shpea e stresata de examenul de bac, fie el oral sau de alta natura. Ce oameni, dom`ne, ce oameni !

  50. Mircea Popescu`s avatar
    50
    Mircea Popescu 
    Monday, 15 February 2010

    Noa deci s-o strans ceva. Sa-mi cer scuze ca v-am neglijat ieri dragilor, fiind usor ocupat cu ministratul, si sa purced la a raspunde deci.

    @corina La multi ani! Da' n-am stiut ca tu ai prietena ?!

    @lexy229 Awww. Cred ca ti-ar place si autoarea.

    @fcbl Mersi, si tie la fel :p

    @kokofifi Draga, alea cu care ma tin io nu-s fete de liceu. Credeam ca rezulta.

    @Anonimosu Aspru, aspru... ce-ai cu fata ?! Sa nu-mi zici ca ?

    @Porcul de York Desi e adevarat ca prima panica genitiva a survenit pe undeva in jurul varstei de 13 ani, pot spune ca pe de-o parte s-a dovedit la momentul respectiv nefondata, si pe de cealalta ca era mai degraba rezultatul unor rationamente... peculiare desfasurate in mintea partenerei de trafic (care, ca sa-ti faci o idee, nu realizase ca ce varsta am eu). Asa ca "tatii" cade.

    PS. Constat ca voi nu stiti vorbi cu femeile, ma oameni buni! Pai pozitia ei nu-i, doamne apara-ne, de "vai cum nu-mi pot io trai viata fara tine" lalala. Unde dracu ajungem daca copilele de 17 ani incep sa creada sincer ca-s asa, un fel de dive fara care se opreste lumea, in pana mea ?! La varsta aia n-au minte sa priceapa diferenta dintre discorsi di letto si prelegeri universitare. Vreti sa ramana ciocnite la cap ?!

    @kokofifi Eu zic sa incercati odata sa priviti impreuna. In beneficiul stiintei, zic.

    @dadatroll Nu pleca urechea la ce zic astia pe-aici, ca-s invidiosi mei.

    @Porcul de York In Ungaria, ca sa nu batem la ochi, stii ? Belgienii aduc marfa in dubite.

    @Marian S. Mai sunt :p

    @gabi Ai patit un mic accident ? :D

    @Narcisa Specialista poate ca nu esti, te credem daca zici, da' preocupata esti cu siguranta, poti sa zici tu ce vrei. (Si io stiu pe unu' care cracaneaza domnisoare, rezultatul fiind vizibil mi se pare chiar si pe-aici pe undeva prin zona).

    Cat ce priveste partea orala, te asigur ca atat teoria, cat mai ales practica se desfasoara in bune conditii si cu multumitoare frecventa (chiar usor exagerata, dracu' stie ce da-n ele odata ce descopera ca intra-n gura numa' bine fac asa o usoara fixatie orala o vreme, nu stiu dac-ai observat).

    Iara despre urmatorii masculi, mi-e usor mila de ei, nu s-o pomenit inca gagica absolventa a Universitatii de Proaste Moravuri Mircea Popescu (UPMMP) care sa nu sfarseasca mereu deasupra, ca uleiul, daca imi intelegi metafora. Sigur, stiu ele presta tot soiul de chestii pe care omului obisnuit i-ar fi rusine sa le ceara unei curve luata de pe autostrada, si culmea le chiar face placere, da' nici om liber nu mai scapi din gheara lor.

    @Luisa Iote cine stie. Spune drept acu, sa te stie blogul (si cu el, tara intreaga), tu de unde stii ca produce dependenta ? (Si cum ai scapat ? - daca ai scapat).

    @Marian S. Tu deseneaza linistit :D

    @Laura Driha Nici nu-i rau, da' imi pare ca abordezi chestiunea gresit (adica, mai degraba din perspectiva dubiilor si nesigurantelor tale ca potential mascul cap de harem, iara nu din perspectiva corecta a nevoilor, asteptarilor si capacitatii de intelegere a tinerei aspirante). Bonus : Bacul doar anul urmator. E frageda, si tu nu citesti cu atentie :D

    @Marian S. Nu crez ca va fi cine stie ce stresata, sincer iti zic. Sexul relaxeaza.

  51. "Draga, alea cu care ma tin io nu-s fete de liceu. Credeam ca rezulta", sa inteleg ca io am batut in taste dejaba ? Adica, cred ca am batut in taste dejaba.

  52. Mircea Popescu`s avatar
    52
    Mircea Popescu 
    Monday, 15 February 2010

    Noa deci sa scriem libret la opereta, ca vad ca voi nu puteti interactiona cu realitatea nuda, tre' neaparat sa fie mediata printr-un al 4lea zid. Deci

    1. "mai multe domnite, alese pe spranceana, si nu dupa aia ca-s neaparat aspectuoase (desi, in mod oarecum nesurprinzator, se intampla ca din intamplare ca sunt)," Personaj colectiv compus din mai multe persoane de sex feminin, cu atribute fizice, intelectuale si morale in conformitate cu descrierea din text.

    2. "o caprioara de copchila" Personaj diferit de 1 a carui adaugire ansamblului creaza si intriga povestirii.

    Noa, e mai lamurit ?

  53. Hihihi! Dragule, stii cum e: multi (multe) o fac putini (putine) o recunosc!Cel putin doamnele si donsoarele nu ar recunoaste nici sa le pici cu ceara! Ca ajungi sa te intrebi cu cine naiba fac barbatii sex oral! Si cine a zis ca vreau sa scap de dependenta? :D E singura mea dependenta sanatoasa! :))

  54. Mircea Popescu`s avatar
    54
    Mircea Popescu 
    Monday, 15 February 2010

    Depinde si cu cine te aduni. Daca-ti traiesti viata in compania proastelor vesnic infantile e cum zici. Dar in societatea normala, din cate am observat eu, nu se sfiesc a recunoaste cine stie ce. Sigur, asta nu inseamna ca ia locul salutului.

  55. Cu elevele scapi repede ... cu elevii e mai naspa ...

    Da Doamne (cu toate ca e o incompatibilitate in concepte) ca in viata viitoare sa fiu barbat!

  56. Mircea Popescu`s avatar
    56
    Mircea Popescu 
    Sunday, 21 February 2010

    Dar de ce tocmai barbat ?!

  57. De ce barbat?

    Fiindca vreau sa stiu si eu cum e (permite-mi sa le zic fara paravan cu scuzele de rigoare pudibonzilor legati inca de blogul asta) ... cum e sa te stranga o pasarica fierbinte in ea, cum e sa mi se scoale organul fara drept de apel si eu sa ma mandresc cu el ... dar ce ... p**a mea ... si nu in ultimul rand sa simt cum e sa umpli o gurita fierbinte si s-o supun ....
    Si gata, ca ma expun in toata natura mea porno ... lol sec ...

    Mi-am dat seama ca atunci cand am draci vin aici si citesc un blog.

  58. Mircea Popescu`s avatar
    58
    Mircea Popescu 
    Sunday, 21 February 2010

    Pai io ce pot sa-ti spun... e bine :D

  59. P.S.:
    Si nu in ultimul rand ... pentru ca barbatul din ziua de azi nu ma mai face sa ma simt femeie. Nu sunt feminista sau oi fi ca nu prea stiu clar ce e feminismul asta, dar .. vreau sa stie cand vreau sa ma puna capra si/sau cand e cazul sa ma tina de mana cu dragalesenie, cand e timpul sa ma asculte si cand e timpul sa vorbeasca. Nu vreau sa ne epilam impreuna si nici nu vreau sa ne pensam reciproc.
    Nu vreau sa ma apuc eu sa fac sculptura in el, vreau sa-l iau asa. Si de ce toti prietenii mei au fost in majoritatea cazurilor barbati, si de ce i-am pierdut ... neah, asta nu ma mai intreb.
    Scuzati-ma pentru introspectii, aici is mai ferita ...

  60. Si daca eu iti spun ceva tu ma crezi pe cuvant?

    Eu vreau sa simta ochii mei, pielea mea, mintea mea, organul meu ...

    Am o problema, prea multe vreau-uri ...

  61. Mircea Popescu`s avatar
    61
    Mircea Popescu 
    Sunday, 21 February 2010

    Da' vrea linistita draga si nu te sfii, ca voitu-i slobod.

    Sa notez totusi in treacat ca "barbatul din ziua de astazi" nu exista in practica mai mult decat exista "pagina de carte medie".

  62. Spune-mi limitata sau cum vrei dar explica-mi “pagina de carte medie” ... ca habar nu am ce inseamna ...

  63. Mircea Popescu`s avatar
    63
    Mircea Popescu 
    Sunday, 21 February 2010

    Pai limitato (da' ce fetis bizar, sa ceri oamenilor sa-ti spuna asa !?), stii sigur ce-i o carte, si intr-ansa se afla pagini. Si aceste pagini sunt diferite, da' intr-un mod ireductibil, asa incat nu se poate cu adevarat alcatui o medie a lor, si orice obiect ar fi propus pe post de medie n-ar putea in nici un caz fi reprezentativ pentru ele.

    Stii cum zic ?

  64. Imi ascund erorile/iesirile in decor in limitari pretinse ... sau nu ... nu e un fetis ci un fapt.

    Da, stiu cum zici dar nu e multumitoare diversiunea "Sa notez totusi in treacat ca “barbatul din ziua de astazi” nu exista in practica mai mult decat exista “pagina de carte medie”.".

    Ai un stil de a explica ceva ...

  65. Mircea Popescu`s avatar
    65
    Mircea Popescu 
    Sunday, 21 February 2010

    E stilul meu si mi-e drag de el :D Si eventual, e un faptis ce zici tu.

  66. Nu's daca-ti mai amintesti de discutia apropo' de sfiosenia mult regretata de tine, sfiosenie aflata in posesia femeilor de odinioara .... cred ca era discutia ta cu dAimon, asa si cu mine relationand cu barbatul din ziua de azi.

    E un hatis ce zic eu. :)

    Iar deviez subiectul scriituri ....

  67. Mircea Popescu`s avatar
    67
    Mircea Popescu 
    Sunday, 21 February 2010

    Deci nu pot sa crez ce vaz cu ochii! Ai mancat un i!

  68. Nu-mi plac dulciurile dar ador I-urile ...

    Le devorez sau le multimplic ceva de speriat .... nu pot sa cred ca nu ai observat asta pana acum.

    Mmmmmrhhhmmm am mai papat un I .. YammmYY ... :D :D :D

  69. Mircea Popescu`s avatar
    69
    Mircea Popescu 
    Sunday, 21 February 2010

    In tot cazul, unde regretam eu sfiosenia muierilor d-antan ?! Ca mie nu mi-o placut niciodata ametitele.

  70. apropo de stil: http://www.youtube.com/watch?v=rZZUiida8GM

  71. @dAImon Luka D este inca un exemplar din soiul ala de femeie curajoasa literar vorbind, si altfel caprioara sfioasa, din bar pana-n pat. Hi hi hi. Nu-mi dau seama cum si de ce s-au prasit in halul asta, dar parca-parca regret vremurile cand era obligatorie sfiala universala pentru femei. Macar stiai o treaba.

    Aici ... cu ocazia asta am aflat ca apar si pe Google ... Luka D sfiosenia ... sfiosenia mea ...

    http://209.85.135.132/search?q=cache:YJ0eqmxWWIQJ:trilema.com/2010/continut-sexi-pornografic-nu-intrati/+luka+d+sfiosenia&cd=1&hl=en&ct=clnk&client=firefox-a

    Nu pot lasa comentariu direct pe blog ... imi da nu's ce eroare ...

  72. Mircea Popescu`s avatar
    72
    Mircea Popescu 
    Sunday, 21 February 2010

    Ahahaha vai ce tare! Cuvinte, nu le mai am.

  73. Mircea Popescu`s avatar
    73
    Mircea Popescu 
    Sunday, 21 February 2010

    @Luka D Apoi io ziceam la sarcasm, ca sa stii!

  74. Nu vad locul sarcasmului ... la adresa mea ... tot ca sa stii! :)

  75. Cristian`s avatar
    75
    Cristian 
    Saturday, 13 August 2011

    Ce i-ai trimis până la urmă și care a fost rezultatul?

  76. Mircea Popescu`s avatar
    76
    Mircea Popescu 
    Saturday, 13 August 2011

    Io-s de principiu' ala sanatos cu "you get noffin fo' noffin". Data viitoare veniti 10-20 cu compunerile frumos lucrate-n dinti la doua-trei ore dupa ce ofer ocazia si poate, daca am chef, public pe urma ce-am facut si ce-a iesit si alea.

    Da' duma asta in care nu contribuim nimic da' avem pretentii si asteptari... mnoa, tre' ca e de pe alt blog.

  77. Cristian`s avatar
    77
    Cristian 
    Saturday, 13 August 2011

    Lulz! Cred că m-ai înțeles greșit. Am ajuns aici de la bemveul tău și eram curios ce-a ieșit până la urmă. Mă gândeam că oi fi scris vreun articol în care-ți informai cititorii ce și cum și ai uitat să faci și un trackback. Apropo de bloguri, mai era și să scriu greși traceback, deh defect profesional.

  78. Mircea Popescu`s avatar
    78
    Mircea Popescu 
    Saturday, 13 August 2011

    Lolz. My powers of deadpan are truely.

  79. Cristian`s avatar
    79
    Cristian 
    Saturday, 13 August 2011

    P.S. Oricum cu ce compuneri să mai vin acum la un an și jumătate? Doar să-mi dai mașina aia a timpului pe care ai folosit-o ca să furi de la Manowar ca să mă-ntorc în timp și să scriu compunerea atunci când era cazul.

    P.P.S. Apropo, ce-a făcut tânăra la bac?

  80. Mircea Popescu`s avatar
    80
    Mircea Popescu 
    Saturday, 13 August 2011

    Pai a trecut, ce te-astepti ?

  81. pe sub masa

  82. Mircea Popescu`s avatar
    82
    Mircea Popescu 
    Saturday, 13 August 2011

    De ce sunteti hateri ? Fata ie chiar desteapta. Nu doar pentru ca eu nu fut proaste, ci si din alte motive.

  83. oricum solutia e/era simpla. inviti fata la cinema si iei floricele la cutie de carton, asa, carton mare. si in timpul filmului faci manevra. cand se cam termina floricelele, hopa ce avem aici. gulpgulpgulp. si-am terminat povestea.

    si deci a promovat mirshea fata-n blogosfera sau?

  84. Mircea Popescu`s avatar
    84
    Mircea Popescu 
    Saturday, 13 August 2011

    Da' sa stii ca nu e nevoie de cacareze de-astea cu cartonu' nustiuce.

    Fa o incercare, du fata la cinematograf, dupa ce se sting luminile pune-o sa se dezbrace si pe urma va descurcati voi.

    Numa' nu faceti galagie, ca deranjati lumea.

  85. deco te-ai cam uitat prea mult la filme

  86. Mircea Popescu`s avatar
    86
    Mircea Popescu 
    Saturday, 13 August 2011

    Pe bune daca nu asta fac cam in 50% din cazurile cind ma duc la cinema.

    Ma rog, de fapt eu pun fata sa-si lase pantofii&toalele la intrarea-n rind, sa nu fie dupa ce ne asezam pe-acolo la indemina sa incurce. Da' ca principiu zic. Astea pentru avansati cind ajungeti si voi mai la o virsta. De fapt, mai ales tu.

  87. cum de nu te faci tu regizor de filme cu ideile astea minunate bazate pe fapte reale. imediat scoti metrajul, doar ai totul in cap. oh wait.

  88. Cristian`s avatar
    88
    Cristian 
    Saturday, 13 August 2011

    @Freud: n-a trecut pe sub masă sau nu sub masa ălora de la Siveco în orice caz. De făcea asta, altfel stătea treaba cu rezultatele la bacalaureat.

    @Mircea Popescu: la cinema la tine acasă?

    Da' virgină mai e sau se păstrează pentru știuletele pe care-au fost floricelele?

  89. Cristian`s avatar
    89
    Cristian 
    Saturday, 13 August 2011

    @Freud: doar să nu iasă filmele dintr-alea cu negrii răi ca-n Matrix, care te-ndoapă cu pastile.

  90. Mircea Popescu`s avatar
    90
    Mircea Popescu 
    Saturday, 13 August 2011

    Nu buei, in oras. Sunt doua-trei aci la noi in urbe.

  91. Cristian`s avatar
    91
    Cristian 
    Saturday, 13 August 2011

    Am băgat cam multe vocale cel mai probabil fiind afectat de lipsa lor la Freud. Deci s/negrii/negri/.

    @Mircea Popescu: și nu e înghesuială fie din cauza spectatorilor, fie din cauză că-s scaunele prea apropriate?

  92. Mircea Popescu`s avatar
    92
    Mircea Popescu 
    Saturday, 13 August 2011

    Nu prea e inghesuiala, in principal din cauza ca oamenii sunt ciudati. Am explicat pe undeva cum fiind deranjat de lume in ceva bar am pus o gagica sa-si dea jos topu' si s-o facut liniste. Cam asta-i ideea, oamenii nu sunt ce-si inchipuie ei ca sunt. Du o gagica nuda-n lant in directia lor si brusc le tremura genunchii. Ca daca n-au programu' cu "ce se face in situatia asta" is cam ca niste copchii de 6 ani confruntati cu aspiratoru'.

  93. Cristian`s avatar
    93
    Cristian 
    Saturday, 13 August 2011

    E bună remarca ta, dar cred că uiți de femeia nesuferită și alții precum ăia din Vamă care au aruncat în Puya. În bar chiar merge o țâță goală, se poate spune că face parte din programul artistic, pe când la cinema altu-i programul artistic.

  94. Mircea Popescu`s avatar
    94
    Mircea Popescu 
    Saturday, 13 August 2011

    Apai depinde de clientela, evidement.

  95. imi dau overdose pe trilema, this stuff is better than drugs

  96. Mircea Popescu`s avatar
    96
    Mircea Popescu 
    Monday, 20 April 2015

    Ingioi.

  1. [...] trecut de la violat blogeri prosti la corupt minore frumoase, si ca atare petrec mult mai putin timp in fata [...]

  2. [...] independenta mentala pe care fetele de liceu indeobste nu le-au dobandit inca (exista, bineinteles, exceptii). Nu mult mai in etate pentru ca fiecare deceniu in plus inseamna un deceniu de bagaj in plus (sub [...]

  3. [...] bun si generos cum ma cunoasteti, am purces de indata la educarea tineretului, sa nu se duca tara - Doamne fereste! - de rapa. [...]

  4. [...] o minora virgina, primeste chiloti in fidesjuisiune** si-n general se gaseste atit de plictisit cit nici nu se mai poate obosi***. Da' odata indeplinite astea (si nu inainte!) puteti trece la sinuciderea exotica, dat fiind [...]

  5. [...] interesanta : nu ma costa nimic sa-i cer numaru' de telefon si s-o invit in oras. Imi este oarecum lene, pe de-o parte, si reprezinta o investitie (in principal de timp si efort). Pe de cealalta parte, [...]

  6. [...] aveam eu o tinara si dragalasa liceeanca prinsa-mi ghearele-mi de zgriptor, foarte tinara si foarte cruda, in etate poate de 16 primaveri, sau la rigoare nici atita, depinde [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.