Sea of Love

Sunday, 13 December, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

sea_of_love

Un film din 1989, pe un scenariu scris de Richard Price (The Color of Money, dupa romanul lui Walter Tevis ; Night and the City dupa romanul lui Gerald Kersh), in regia lui Harold Becker (City Hall ; Malice ; The Onion Field). Un film excelent pentru un numar de motive.

Pentru Price, este ultimul scenariu digerabil, semnalizand zenitul unui deceniu in care a produs tot ce va ramane din cariera lui, si inceputul unui alt deceniu, de prabusire lenta inspre oribil si chiar mai rau, made-for-TV. Pentru Becker, este primul film reusit dupa o suita de incercari pe care cu putin noroc nu si le va mai aminti nimeni, marcand inceputul unei cariere care va culmina cu City Hall (sau Mercury Rising, desi mie imi pare deja o scadere). Cam asta-i viata in Hollywood, muncesti 10 ani ca sa apuci sa te chinui 15 ani ca sa apuci poate 5 sau 10 ani de creatie adevarata, dupa care te mai chinui inca 5, 10, 20 sau pana cand mori, complet in afara cercului. Groaznica soarta.

Pentru Ellen Barkin (Helen Cruger), este filmul care te face sa te intrebi "de ce nu ea ?". Femeia s-a nascut in '54, a prins primul rol cameo in '78. De-atunci pana azi (4 filme in post-productie la ora actuala) a muncit ca un caine, eficient si diligent. Are un agent bun, are un fund frumos, e blonda si e cu siguranta talentata. Priviti-o in Sea of Love si spuneti-mi unde si cum e inferioara unei Sharon Stone. Unei Michelle Pfeiffer. Nu este. De ce nu ea, de ce Stone si Pfeiffer ? Inexplicabil. Cariera ei nu s-a incheiat inca, si nu mi-as permite sa spun ca-i un esec. In urma vietii si muncii oricarui actor raman filmele, si daca priviti Sea of Love si Basic Instinct unul langa altul, s-ar putea sa aveti o mica surpriza. Dar daca cineva incearca sa va vanda gogorita cu "munca si talentul" care ingemanate chipurile vor ridica pe oricine pe culmile gloriei, American Dream style, transmiteti-i din partea mea doua cuvinte, din care primul e Ellen. Si daca cineva are nevoie de dovezi ca intregul sistem actual de organizare a muncii intelectuale, pornind de la copyright-uri si sfarsind cu star system e imperfect, dovezile sunt chiar aici.

In fine, pentru Al Pacino (Frank Keller) acest film e ocazia sa fie ce n-a mai fost niciodata. Sigur, e tot politist. Dar asta-i o chestie marginala. L-ati vazut vre-odata pe Al Pacino holbat ? Dar holbat cum se cade, si secunde in sir, nu asa, jucarie. L-ati vazut vre-odata pe Al Pacino alergand in cerc ca o gaina decapitata, de frica ? L-ati vazut vre-odata pe Al Pacino jucand (convingator, bineinteles, absolut convingator) rolul unui italian oarecare, un tip fundamental bine intentionat, mai degraba limitat intelectual, traind cu totul intr-o lume situata intre Yankee Stadium, West 84th St si Long Island Rail Road sau asa ceva ? O pisica mare intr-o cusca prea mica, dupa propria lui expresie. Ei, daca n-ati vazut nimic din toate astea, e pentru ca n-ati vazut Sea of Love.

As zice ca-i cazul.

UPDATE : Noroc cu kokofifi, ca uitasem cu totul : Muzica! "Sea of Love", cantata de Tom Waits o data pe final, si in general de Phil Phillips. "Beyond the Sea" cantata de Bobby Darin, si inca destule bucatele de pe vremea cand eram si noi mai tineri, pick-up-urile invarteau 45-uri si aerul diminetii avea cu totul si cu totul alt gust.

Category: Trilematograf
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

21 Responses

  1. Răspunsul la faza cu Sharon Stone & Michelle Pfeiffer e doar norocul de-a fi fost mai mult promovate astea două decât tipa din filmul ăsta. Cred. Imediat după ce văd Antichrist o să-l văd și pe ăsta (timp în care se descarcă).

  2. Pe Ellen Burkin am mai văzut-o în filme bune. Pe Pacino, ultimul film parcă cu De Niro, jale... Sunt curios. Mersi de recomadare.

  3. Pacino e praf si pulbere de ani de zile...omul unui singur rol in general (cu vreo cateva exceptii cu-adevarat notabile, cariera lui s-a bazat mai mult pe ''brand'')

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Sunday, 13 December 2009

    @Flaviu L. Comănescu-Balla Enjoi

    @Marius Ola E drept, nu ajunge nici la o mila de Heat. Oamenii se mai schimba, mai imbatranesc, asta-i viata.

    @krossfire Trece printr-o perioada mai slaba, dar se intampla in cariera unui actor. Unii isi revin, altii nu. Dar n-as zice ca-i omul unui singur rol, mi se pare mie sau a jucat in Scarface ? Si in Scent of a Woman ? Si in Devil's Advocate ? Si-n City Hall ? Deja am acoperit cam tot universul, as zice.

    Pe de alta parte, este si nenorocirea de Recruit, de exemplu, sa ne intunece memoria recenta.

  5. Ellen Burkin e cea din poza? I se vede un sfarc! :D

  6. nu am vazut filmul.... dar am sa ma uit si eu sa il vad...

  7. fain film!
    mie-mi place barkina cu nasul ei strâmb de boxerita, cred ca tzine la el, ca nu si l-o operat. si muzica din film, ai uitat sa pomenesti muzica din film!

  8. Mircea Popescu`s avatar
    8
    Mircea Popescu 
    Monday, 14 December 2009

    @kokofifi Am uitat sa zic de muzica! Da!

  9. Cum aș zice io "Fute-m-aș!" sau cum ar zice careva mai franc așa: "Catch you later".

  10. Mircea Popescu`s avatar
    10
    Mircea Popescu 
    Thursday, 17 December 2009

    Mnoa deci iti placu ?

  11. Crecă pot înțelege mult mai bine, acum c-am recitit articolul, de ce-ți plăcu dumitale.

  1. [...] din povestea asta, ca-i o tampenie. Chestia aia e “asa e in Romania”. Povesti. Asa e peste tot in lume, asa a fost dintotdeauna, si asa va si ramane. Probabil pentru ca asa-i normal sa fie.Si pe final, [...]

  2. [...] ca de fapt e un actor excelent care-a avut ghinionul sa se nasca irlandez. E si asta un ghinion, ca nenumarate altele. John Vincent Hurt, CBE face un rol bun, dar de la el ne (ma) asteptam (chiar daca n-as fi crezut [...]

  3. [...] jeneaza, murdareste, pentru ca observind ca Sharon Stone e o actrita destul de buna, dar Ellen Barkin e cel putin la fel de buna, si totusi banii, atentia, admiratia sau in fine, lauda se imparte 99-1 [...]

  4. [...] o lamurim cumva pe hasperita de Elizabeth Taylor sa-si tina titele-n sutien respectiv pe curva de Sharon Stone sa-si tina picioarele incrucisate. Da’ totusi, cum facem filmele astea [...]

  5. [...] mai amintesc de Ellen Barkin si va las sa va vedeti de [...]

  6. [...] sau ceramice futeam cauciucuri sau statui, da’ dupa ce-ati privit la un film (de preferinta unul bun) cu capul rezemat pe-un piept generos si constatati ca nu va doare nimic veti intelege. Titele mari [...]

  7. [...] pina-i trec gargaunii si gargaunele, da’ mnoa. E de fapt un fel de echivalent in oglinda al Sea of Love, Pacino nu-i politai, e puscarias, fata nu-i un drac teluric si competent, e o caprita eterata si [...]

  8. [...] Supposedly "luck" aka the good fortune of being in communion with overpowering talent could make an anonymous blondy's career, but not even god himself should be able to re-start the career of a has-been. Except in this [...]

  9. [...] Fairuza Balk and unfortunately Colin Firth. [↩]Dangerous Liaisons. [↩]Not that it'd be the first time. [↩] Category: Trilematograf Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or [...]

  10. [...] been a collector of female failure for many years now ; you perhaps recall the discussion of Ellen Berkin. You certainly recall the passing mention of Maria Schneider for (her absence in) Caligulaviii. [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.