Reintoarcere la Brideshead

Tuesday, 03 March, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Brideshead Revisited este ecranizarea facuta de un regizor oarecare (de fapt, un regizor direct-to-TV), cu actori oarecare, dupa un roman.

Romanul a ajuns o data in lista celor mai bune 100 romane din toate timpurile, dupa revista Times. Discutabil. Nu este neaparat prost. Mie nu-mi place. Intr-o scrisoare catre Greene, prin anii 50, autorul il considera mizerabil, si isi explica alegerile stilistice si estetice prin foametea din timpul razboiului.

Dintre actori, pieptul lui Hayley Atwell ar merita poate mentionat, daca si l-ar dezgoli privirii, ori macar daca n-ar fi atasat de rest. Din nefericire nu este cazul, asa incat considerati-l dezmentionat. (Tot ea joaca amanta ducelui in Ducesa, daca stau sa ma gandesc, acelasi lucru se poate spune si acolo). Vom fi siliti a ne multumi, pe post de maiestrie actoriceasca, cu un soi de frematare a respiratiei de cabalina dupa trap, si avand in minte cei 27 de anisori batuti pe muchie nu-mi inchipui mult loc de progres pe viitor.

Ben Whishaw e un actor mai degraba de teatru, care nu reuseste tocmai bine sa traiasca in film. Spre deosebire de Hayley, are timp, si daca insista s-ar putea sa devina un actor bun.

Veterana Emma Thompson (ne-o amintim din Ramasitele zilei alaturi de Anthony Hopkins, si din Sense and Sensibility, unde a fost nominalizata pentru Oscar ca actrita, si daca ma serveste memoria l-a chiar castigat, ca scenarista) pare mai degraba plictisita si nemotivata.

Filmul sta sa moara in ridicol spre inceput, inecat in porcarele de sablon despre "perle pe un gat alb" si alte asemenea rebuturi gay-mainstreamification. Lent si parca fara voie evita soarta de-a fi un Brokeback Mountain Revisited, castigand o oarecare forta dramatica. Pana in final, principalul merit al filmului il constituie relativa libertate (cred eu mai degraba neintentionata) pe care o lasa in interpretarea relatiilor dintre personaje si a motivelor introduse.

Cat de mult e catolicism, si cat de mult proasta crestere ? Unde incepe Dumnezeu si unde se sfarseste Lady Marchmain ? Sunt cei doi prieteni sau iubiti, si ce inseamna, pana la urma, a fi prieteni, ori a fi iubiti, in colegiile si palatele acelei vremi ?

Faptul ca lasa toate aceste intrebari deschise, faptul ca le pune delicat si suav, fac faptul ca-si vede de treaba lui de-a nu fi cine stie ce mare lucru de film nu doar scuzabil, dar de-a dreptul placut. M-am simtit in situatia unui specialist in pietre cazute din cer, chemat sa vada o piatra cazuta din cer in curtea unui pietrar, oarecum celebra in plan local, si odata ajuns, gazda imi serveste un ceai, imi povesteste cum o fost cu piatra cand o cazut, ma duce la ea si el se duce sa-si vada in liniste de taiat niste pietre de-ale lui. Treaba mea ce fac mai departe, si daca am nevoie de oarece, n-am decat sa strig.

Filmul putea fi usor asa de prost sa-mi vina sa urlu. E drept ca nu-mi vine nici macar sa strig, dar nu m-am hotarat inca daca asta-i chiar un merit. O scadere sigur nu-i.

Category: Trilematograf
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

3 Responses

  1. Nota 7 spre 8, dacă mi se permite să ofer o notă acestei ecranizări...

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 4 March 2009

    Pe-acolo.

  3. Nu ştiu de ce te oboseşti să scrii despre un film slăbuţ. (L-am văzut şi eu) Vezi că eşti dator acum să scrii şi cu laude despre altul, să nu creadă lumea că-ţi place să critici :)

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.