Pasa-n trei cu schimb de locuri.

Sa ne incalzim cu un exemplu teoretic. Fie trei persoane, A, B si C, care impreuna alcatuiesc o comisie, avand scopul de a imparti suma de 100RON pentru proiectele personale ale celor trei persoane. Decizia comisiei se ia prin majoritate, si fiecare persoana are interesul rational de a obtine o alocatie cat mai mare din bugetul respectiv, neavand nici un beneficiu dinspre sumele alocate celorlalti doi. Fiecare pentru el, cum ar veni.

1. A ii propune lui B sa-si imparta ei doi suma in mod egal, 50RON fiecare.

• Pentru A, 1 este o propunere preferabila impartirii egale, cu 17 RON.
• Pentru B, 1 este o propunere preferabila impartirii egale, cu 17 RON.
• Partile urmeaza sa accepte propunerea 1.

2. C, aflat in situatia de a ramane pe dinafara, ii face o contra-propunere lui B, prin care B primeste 60 de RON, si C restul de 40.

• Pentru B, 2 este o propunere preferabila lui 1, cu 10 RON.
• Pentru C, 2 este o propunere preferabila lui 1, cu 40 RON.
• Partile urmeaza sa accepte propunerea 2.

3. A, aflat acum in situatia de a ramane pe dinafara, ii face o contra-propunere lui B, prin care B primeste 70 de RON, si A restul de 30.

• Pentru B, 3 este o propunere preferabila lui 2, cu 10 RON.
• Pentru A, 3 este o propunere preferabila lui 2, cu 30 RON.
• Partile urmeaza sa accepte propunerea 3.

4. C, aflat acum in situatia de a ramane pe dinafara, ii face o contra-propunere lui B, prin care B primeste 80 de RON, si A restul de 20.

• Pentru B, 4 este o propunere preferabila lui 3, cu 10 RON.
• Pentru C, 4 este o propunere preferabila lui 3, cu 20 RON.
• Partile urmeaza sa accepte propunerea 4.

5. B, aflat acum intr-o pozitie de forta, ii face o contra-propunere lui A, prin care A primeste 5 RON, si B restul de 95.

• Pentru B, 5 este o propunere preferabila lui 4, cu 15 RON.
• Pentru A, 5 este o propunere preferabila lui 4, cu 5 RON.
• Partile urmeaza sa accepte propunerea 5.

6. C, aflat acum in situatia de a ramane pe dinafara, ii atrage atentia lui A ca nici A nu se afla intr-o situatie mult preferabila, si ca in fapt just si principial ar fi sa se imparta suma in mod egal intre cei trei participanti.

• Pentru A, 6 este o propunere preferabila lui 5, cu 28 RON.
• Pentru C, 6 este o propunere preferabila lui 3, cu 33 RON.
• Partile urmeaza sa accepte propunerea 6.

1'. In contrapartida, A ii propune lui C sa-si imparta ei doi suma in mod egal, 50RON fiecare.

• Pentru A, 1' este o propunere preferabila impartirii egale, cu 17 RON.
• Pentru B, 1' este o propunere preferabila impartirii egale, cu 17 RON.
• Partile urmeaza sa accepte propunerea 1'.

Dupa cum observati, negocierile pot sa continue in principiu la nesfarsit, cei trei schimbandu-si locurile intre ei dupa cum au inclinatie si rabdare, dupa cum bate vantul, dupa cum barboteaza apa minerala scl.

Acest exercitiu simplu ne arata de ce anumite probleme politice nu pot fi transate, in principiu, niciodata, de catre nimeni (nefacand noi nici o supozitie despre cine sunt A, B, C, rezultatele aplicatiei asupra lor sunt in principiu aplicabile oricarui actor rational).

Doua supozitii principale apar in constructia problemei, si anume,
I. Ca deciziile vor fi luate prin majoritate.
II. Ca partile nu au nimic de castigat din castigul celorlalte parti.

Evident, incercarile de rezolvare a trilemei in practica se ancoreaza de negarea uneia dintre aceste doua supozitii. Sistemele de negociere prin unanimitate invalideaza, cel putin in principiu, supozitia I, ingaduind o solutie stabila trilemei.

Sistemele de negociere prin co-interesare, in practica cea mai des intalnita incercare de a rezolva trilema (pentru ca este si cea mai ieftina de implementat) se straduiesc sa creeze relationari, in asa fel incat castigul lui A sa fie, intr-o oarecare masura, si un castig pentru B si C.

Problemele cu ambele aceste categorii de solutii vin din realitatea lor. In masura in care cu adevarat unanimitatea functioneaza, trilema este rezolvata. In masura in care oricare dintre parti isi pierde interesul intr-o solutie unanima, problema revine ca in prima zi. Este relativ dificil, mai ales pentru grupuri mari de decidenti, sa mentina atat de mult interes pentru ceilalti membrii in fiecare dintre ei.

La fel, in masura in care beneficiile lui B si C din castigurile lui A sunt reale, si intelese ca atare de B si C, problema poate fi in principiu rezolvata. In practica insa, construirea unei situatii cu adevarat echilibrate este cvasi-imposibila, si masurarea ei cu atat mai mult.

Pe vremea cand G.J. Sussman era preparator, Marvin Minsky l-a gasit butonand la PDP-6.
"Ce faci ?" l-a intrebat Minsky.
"Antrenez o retea neurala aleatorie sa joace X-0"
"De ce este aleatorie?" a continuat Minsky.
"Pentru ca vreau sa nu contina bias in modul de joc."
Minsky si-a inchis ochii.
"De ce inchizi ochii ?" s-a mirat Sussman.
"Pentru ca laboratorul sa fie gol."

Aventura l-a iluminat pe Sussman, si ma gandesc ca ne instruieste si pe noi, cat priveste imposibilitatea relativa de a obtine solutii echilibrate bazandu-ne pe co-interesari intre A, B si C existente independent de problemele pe care au a le rezolva.

Exista deci posibilitatea distincta ca problemele politicii in tara noastra, asa cum sunt ele percepute de catre public, sa fie de fapt probleme ale politicii in sine, si nu ale politicienilor, nici ale tarii.

Solutiile la ele, evident, sunt ale lui A, B si C.