O noua planeta, in fiecare decada.

In decursul istoriei vietii pe pamant, mediul a fost foarte stabil din punct de vedere chimic. Aproape oriunde pe suprafata globului, cu infime exceptii, un corp ar fi intalnit cam aceleasi substante. De la El Pueblo de Nuestra Señora la Reina de los Angeles del Río de Porciúncula pana la Preah Pisnulok, din Hofsjokull pana-n Nelspruit, tot oxigen, tot siliciu si tot potasiu, cu putin aluminiu, fier, calciu, magneziu, sodiu formand tot aceiasi bioxizi, tot aceeasi mica, tot aceleasi cuarturi, feldspalte si pirite.

Pe langa aceasta stabilitate chimica, mediul a fost foarte stabil si din punct de vedere fizic, in ce priveste temperatura de exemplu, cantitatea de precipitatii sau intensitatea si lungimile de unda a diverselor radiatii si particule care bombardeaza in mod obisnuit fiecare bolovan si pietricica.

Sigur, noi nu am reusit sa masuram temperaturile medii anuale in diverse locuri pe Pamant de-a lungul ultimelor miliarde de ani incat sa putem spune cu precizie daca apar sau nu apar variatii, cat de mari si cat de brusc. Tot ce putem ghici intr-o anumita masura este cat de drastic a fost influentata biosfera, adica, totalitatea fiintelor vii de schimbari mai degraba minore, cateva grade in minus sau mutarea unui curent cald ceva mai spre vest.

Datorita acestei stabilitati, pe care eu unul cel putin o presupun foarte stransa si mentinuta pe termen lung, fintele vii s-au format si s-au dezvoltat intr-un mod anumit. In alte conditii, nu-i exclus sa fi avut alte specii, pasari cu dinti, copaci mult mai inalti sau mult mai scunzi, frunze de cu totul alta forma, ba din contra, e chiar foarte probabil. Teoria evolutiei sustine adaptarea, lenta dar sigura, a formelor vietii la conditiile mediului. Orice schimbare in acestea, inclusiv o schimbare a stabilitatii lor, ar fi adus o schimbare corespunzatoare a formelor respective.

Tot ce recunoastem noi ca fiind "acasa", de pe planeta noastra, formele specifice pe care le au frunzele, in care un ochi de artist a recunoscut curbe si linii comune, care ne impodobesc astazi frontoanele si monezile, felul in care atarna ramurile salciei si tremura ramurile plopului, verticalitatea copacului si iuteala pastravului, toate astea sunt rezultate ale acelei stabilitati.

In Cairo, precum in toate orasele in care nu ploua niciodata, oamenii nu doar ca nu poarta umbrele, ei nici nu au umbrele. Vanzatoarele comunismului stateau plictisite in magazine goale pentru ca oamenii nu intra sa vada ce mai este de cumparat cand stiu ca nu este nimic si nici nu va fi. Stabilitatea creeaza la randul ei stabilitate. Daca de maine ar incepe sa ploua in desert, oamenii s-ar adapta : si-ar cumpara umbrele si ar incepe sa le poarte.

In ultima clipa, o fractiune de microsecunda (care la scara la care masuram noi timpul inseamna totusi doua-trei generatii), aceasta stabilitate chimica de care vorbeam a inceput sa se clatine. Exista acum asfalt, cauciuc sintetic, plastic, ciment, ingrasaminte chimice, pesticide, fum de esapament, mii si mii de substante noi, nemaivazute pana acum, si se afla cu tonele si milioanele de tone peste tot. In fiecare zi, sunt create ori descoperite altele noi, exista departamente intregi de cercetare unde mii de oameni n-au alta treaba ziua intreaga decat sa creeze noi feluri de substante chimice, pentru a caror productie sa fie apoi ridicate fabrici din care sa se verse afara alte milioane si milioane de tone de lucruri nemaivazute pana acum de fata Pamantului.

In reprezentarile science-fiction, astronautii pasind pe alte planete sunt mereu imbracati in costume care mai de care mai complicate, groase, izolante, protectoare, pentru a-i apara pe oameni de un mediu necunoscut, si potential periculos.

Ei bine, in ritmul in care mergem, noi aterizam pe o planeta noua la fiecare zece ani. Pamantul de azi nu mai este nici pe departe Pamantul original, pe care ne-am format, noi ca specie, cu hrana noastra care-i si ea o specie sau mai multe, sa-i zicem lui Pamantul I. Nici pe departe. Odata cu revolutia industriala, prin 1850, avem o noua planeta, Pamant II. Odata cu plasticul, avem Pamant III, si functie de cum numarati mai departe, astazi ne gasim undeva intre Pamant IV si Pamant MCLXVIII, oriunde, dar nu acasa, pe acel Pamant I pe care ne-am nascut.

Nu umblam inca in costume de astronaut, dar asta nu pentru ca n-ar fi nevoie, cat mai degraba pentru ca suntem lenesi. Eu imi amintesc inca, de exemplu, o vreme cand puteam sta la soare, si era chiar placut. Eu imi amintesc cum citeam cu ani in urma despre cum va ajunge omenirea intr-un viitor absolut fiction si mai deloc science, imi parea mie la acea vreme, sa nu poata bea apa de la robinet, de otravita ce era. Intre timp am avut ocazia sa vad fictiunea, cat o fi fost ea de nestiintifica, cu ochii.

Si uite asa exploram noi o noua planeta, tot la zece ani odata. Fara costum de astronaut, fara efortul de-a zbura printre stele, fara ca macar sa stim, ci pur si simplu, din comfortul propriei canapele, in papuci de casa. Si ne adaptam.