Nesimtirea la sate si orase

Ingaduiti-mi sa va pierd vremea povestindu-va din propria mea experienta nemijlocita, cum aud eu ca se mai practica pe chestiile astea zise ele bloguri, si nu vreau sa raman mai prejos.

Am organizat ieri un studiu de piata electorala intr-o comuna din judetul Timis, nu conteaza de fapt care. Scopul principal au fost de fapt trei, va zic cu toata sinceritatea, si anume :

1) Avem o trupa de tineri entuziasti si dispusi sa munceasca. In general, oamenii intrati in partide se duc acolo tocmai ca sa nu munceasca, macar nu atat de mult, daca nu se poate deloc. Asta-i scopul, sa evite munca cinstita, de ce sa fac eu afaceri pe bune cand pot face cu statul ? De ce sa-mi caut servici in ziar cand imi pot ridica banu' direct pe card din impozitu' fraierilor ?

Ei uite ca totusi intr-o sambata dimineata, si anume la ora 8, zece pustani (din care 7 pustoaice!) erau stransi ciopor in sediu si ascultau cu atentie instructajul. Mie mi-s dragi, sincer va spun, si-mi pare ca-i absolut de datoria alora mai batrani sa-si rupa din timpul dedicat facerii de bani, orgasme, vise, literatura si ce-o mai fi, ca sa-i ajute pe ei. Sa-i ajute sa nu se piarda, sa-i ajute sa puna entuziasmul ala intr-o forma care conteaza, sa-i ajute sa nu munceasca in gol si sa nu alerge de nebuni pana-si frang gatul, cum cu mult cinism se practica pe la noi.

Deci, scopul principal, notat ca "formarea echipei" era in fapt tocmai asta : sa-i invatam cum sa faca ca sa fie bine. Cum se face ca sa nu se piarda ce-am facut, ci sa ramana si sa conteze. Mare lectie asta, si se cere indeobste distribuita delicat, prin experienta directa. Nu-i la prima vedere mare lucru, vaca da lapte, dar ca el sa nu se strice pana maine, trebuie fiert. Poti tu sa pierzi zile si ani, galoane de lapte incercand de nebun, de unul singur, sa redescoperi cum se face. Punem o crenguta de cires in lapte. Nu merge, tot se strica. Il punem intr-o piele de oaie si-l rostogolim pe deal in sus. Nu merge, tot se strica. Daca nu-i unu' acolo sa-ti spuna, cand termini de muls "bun, acu' pune-l la fiert sa dea un clocot", degeaba te-ai chinuit cu vaca.

2) Al doilea scop era reprezentarea. Sunt oameni care locuiesc la sat, in Romania moderna. Prin al caror sat trece drumul national, de curand asfaltat, in Romania moderna. Pe care-i injura hipsterimea ametita, posesoare de blog, ca vai dar carutele nu-s semnalizate la om in sat (pe drumul national). Cam asta-i interactiunea deosebit de valorosilor, educatilor si in mintea lor reprezentativilor pentru Romania, cu satul.

Rusine. Cu cat vad mai multe chestii de-astea, cu atat imi devin mai simpatice masurile din iepoca. Sa mor daca n-as semna azi, fara greturi, pe-un decret care ar obliga orice pusti intre 18 si 22 de ani sa petreaca o luna pe an ajutand la munca pamantului, intr-o familie oarecare. Pentru ca ruperea de contact are efecte dintre cele mai nocive. Nu vorbesc in dodii, sa dam un exemplu deci :

Pare uimitor pentru mintea tanarului orasean ca oamenii astia "stau toti in acelasi sat", dar au opinii vast divergente asupra acelorasi subiecte. Cum e posibil ? Astia nu-s in regula, ii pare omului obisnuit sa-si rezolve interactiunile sociale online, unde grupurile se constituie pe interese. Cum sa nu fii de acord cu prietenii tai de pe facebook, cu urmaritorii tai de pe twitter, cand tocmai de-aia sunteti voi impreuna, ca sunteti de acord ? Asta a fost dintru-nceput criteriul selectiei, comunitatea de idei. Ce divergenta creativa ? De unde ? Cu cine ? Ce buna crestere si buna purtare ? Unde si in ce scop imaginabil ? Mnoa.

Mi-au spus oamenii prin comuna ca n-au vazut pe nimeni sa-i intrebe de sanatate cel putin din 2004. Ma-ntelegeti dvs ? Exista o comuna in Banat, care-i fruncea, si nu un sat prapadit, ci o comuna cu mii de locuitori, prin care n-a trecut nimeni sa-i intrebe ce cred ei despre lumea asta. De ani de zile. "Dom'le, da care-s problemele cu care va confruntati ?". Nimic, oameni buni, pauza.

Mie unul nu-mi pare nici acceptabil, nici civilizat asa ceva, si deci asta fu al doilea scop principal, la fel de principal ca si primul scop principal : sa poata oamenii astia vorbi cuiva.

3) Si-n fine, voiam sa aflam niste date concrete, despre cum merge, cum ar putea sa mearga, care-s persoanele, cum sunt privite partidele, in totul douasprezece intrebari. N-am sa intru in detalii, nu pentru ca acest al treilea scop principal ar fi mai putin principal decat primele doua, ca nu-i, dar pentru ca mnoa, fiind un efort privat, datele respective au un proprietar.

Ei, ne-am intors dupa zece ore, despre care toti participantii au fost de acord ca nu stiu cand au trecut. Eu stiu, au trecut umbland pe drum, vorbind cu oameni, respirand aer curat si in general, traind natural. Si-n decursul acelor ore, am intalnit si oraseni momentan relocati la sat.

Care, cu una sau doua exceptii, s-au manifestat cel putin bizar. Stiti cum zugraveala din camera pare alba, ca asa stim noi ca e, pana cand apare o iubita noua cu dinti albi si bluza alba si sutien alb, dar albe de-adevarat, si brusc observam ca drace, zugraveala-i cenusie si bate-n negru ? Noa asa. La oras nu se observa cat de nesimtiti sunt orasenii, dar luati si dusi la sat, pe fundalul localnicilor, doare pur si simplu.

Cum adica imi permit eu sa-l salut ? Da' cine-s eu sa-i zic lui buna ziua ? Si ce doresc ? Si de ce ? Si cum imi permit ? Dar cum adica sa-l intreb eu pe el cati ani are ? Cum e posibil ? Dar cum se poate ?

Sateanul imi poate spune cu acelasi zambet si ca-i merge greu, si ca are 50 sau 70 sau 88 de ani, si ca are patru, sau zece, sau noua clase. Dar oraseanul nu poate sa-mi spuna nici macar cu ce probleme se confrunta, si cu siguranta nu-mi va putea spune vre-odata ca are 88 de ani, ca dupa cum isi traieste viata si isi simte lumea, n-are nici o sansa sa-i ajunga.

Cam asta.