In calitate de antropolog

Ei da, am pe undeva in vre-un cufar o hartie pe care scrie langa numele meu ca-i diploma si de antropologie, nu-i clar la ce calitate, chit ca tot acolo scrie noua si trei firtale. Dar sa trecem si sa intram in subiect :

Zice candva pe undeva un oarecare Tocqueville (ca de exemplu Alexis de, in L'Ancien régime et la Révolution, Michel Lévy Frères, 1856)

Une chose surprend au premier abord : la Révolution, dont l'objet propre était d'abolir partout le reste des institutions du moyen âge, n'a pas éclaté dans les contrées où ces institutions, mieux conservées, faisaient le plus sentir au peuple leur gêne et leur rigueur, mais, au contraire, dans celles où elles les lui faisaient sentir le moins ; de telle sorte que leur joug a paru le plus insupportable là où il était en réalité le moins lourd.

Dans presque aucune partie de l'Allemagne, à la fin du XVIIIe siècle, le servage n'était encore complètement aboli, et, dans la plupart, le peuple demeurait positivement attaché à la glèbe, comme au moyen âge. Presque tous les soldats qui composaient les armées de Frédéric Il et de Marie-Thérèse ont été de véritables serfs.

Adica pe romaneste,

O chestie surprinde de la prima privire : Revolutia, al carei obiectiv propriu era sa aboleasca peste tot ce mai ramasese din institutiile Evului Mijlociu, nu s-a aprins in locurile unde aceste institutii, mai bine conservate, faceau cel mai mult oamenii sa le simta frecusul si rigoarea, ci, dimpotriva, in acele unde apasarea se simtea cel mai putin ; asafel incat jugul le aparea cu atat mai insuportabil celor pe care in realitate ii lega cel mai putin.

In aproape orice parte a Germaniei la sfarsitul secolului XVIII, servajul nu era cu totul inca abolit, si, in general, oamenii ramasesera peste tot legati de glie, ca in evul mediu. Aproape toti soldatii care au compus armatele lui Franz Josef si ale Mariei Tereza erau serbi in cel mai literal sens.

Si-acum, hai sa aplicam lupa asta pe doua filme, aparute succesiv in Romania comunista, si anume "Liceenii", din 1986 si "Extemporal la Dirigentie", din 1987.

Pentru ochiul meu, intre cele doua se casca o prapastie de exact acelasi fel si aceeasi natura ca intre Germania imperiala si respectiv Franta comunei. Liceenii e o opera de propaganda in cel mai curat stil, reverberand de preocuparile anilor 70, de "materialismul stiintific" care-i de fapt, cum se stie, cel mai naiv idealism teoretic, dus pana aproape la idilism, cu copii care din dragoste curata (pentru munca) se strecoara noaptea in fabrici si uzine unde cu orice risc recupereaza ramanerile in urma in productie, unde se diseca cu acelasi abac care-a numarat ingerii din varful penitei daca Gheorghe o iubeste pe Didina sau vrea binele colectiviului (de sapat, tot sapa) si unde discoteci nu exista, si la un sarut se munceste, frate, trei sferturi de film. E filmul din ale carui framantari interioare nu intelegem chiar nimic. Dar nimic, nimic.

Pe de cealalta, diametral opusa parte, Extemporalul pare sa se desfasoare exclusiv in discoteci, fetele de scoala au rochii cu bretele si li se vad sanii (unde li-s cordelutele ?!), Isoscel s-a transformat din principalul pilon al filmului intr-o caricatura marginala iar Socrate, dintr-un biet tolerat e clar de-acum centrul de putere al intregii istorii, importanta masculilor e minora, si conflictele, problemele si "framantarile" lor sunt foarte departe de-a compune in totalitate discursul epic (asa cum se intampla in Liceenii) si asa mai departe.

Ei, si ca sa revenim la titlu : este prin sala cineva calificat, care poate vorbi in calitate de antropolog deci, sa ma lamureasca si pe mine daca asa-i sau mi se nazare ? Pentru ca mie mi se pare ca ruperea era vizibila cu ochiul liber din 1987 cel tarziu, si nici nu era asa greu de ghicit ce urma, pentru intelectul avizat.

Multumesc.