Critica si meta-critica

Principalul avantaj in a tine un blog, pe langa celelalte avantaje principale este ca sfarsesti inspirat de cititori. Dupa Radu Ciocan care m-a facut sa scriu articolul recent despre romani si contractualitate e randul lui Daniel Mihu sa-mi cauzeze, dupa cum veti citi mai jos.

Sa luam ca punct de inceput urmatorul banc :

Abil si Balbil povestesc la o bere.
A : Si daca esti in padure si vine ursul, ce faci ?
B : Pai fug.
A : Un' sa fugi ca ursu' fuge mai repede ca tine.
B : Pai sar in rau si inot.
A : Da' si ursu' inoata. Chiar mai bine ca tine.
B : Pai ma sui in copac !
A : Si ursul se suie in copac. Mai repede decat tine.
B : Auzi ma, suntem prieteni de nu stiu cand, si tu tii cu ursu' ?

Dincolo de haha, se vadesc doua categorii de demersuri. Abordarea lui Abil este critica : in raport cu fapte Abil discuta si evalueaza evolutii probabile. Abordarea lui Balbil din ultima linie este meta-critica : el discuta si evalueaza discursul lui Abil, si nu fapte anumite.

Din intelegerea mea, abordarea critica este intotdeauna benefica, pentru ca nu poate avea decat rezultate benefice : fie evaluarea este corecta, si atunci se pune in evidenta si eventual se chiar rezolva o problema in fapt, fie evaluarea este gresita, si atunci se pune in evidenta si eventual se chiar rezolva o problema a procesului de evaluare, facandu-l cu atat mai util pe viitor. Este de fapt sora geamana cu metoda stiintifica, si inca geamana univitelina. Sunt practic acelasi lucru.

Pe de cealalta parte, abordarea metacritica este adeseori malefica. Nu voi spune ca este intotdeauna malefica, pentru ca asa ceva nu se poate din considerente filosofice (binele e un universal, raul nu), dar strict din considerente filosofice. Pentru ca altminteri, in practica, meta-critica e fix un rahat pe bat. Dintre multele si numeroasele-i bube in cap, sa vedem cateva :

Meta-critica este fundamental un discurs ad personam. Chiar daca in anumite cazuri fericite, si cu mult efort si abilitate, se poate evita transformarea meta-criticii in proces de intentie, mentinand-o in generalitate, totusi in vasta majoritate a cazurilor ea nu discuta despre fapte, ci despre persoane. Problema cu acest mod discursiv nu-i ca nu-mi place mie, sau ca "nu-i frumos" si "nu se face", ca asa or zis niste neni barbosi. Nici vorba. Problema cu acest mod discursiv este ca pierde vremea : de indata ce persoana preopinentului este inlocuita cu o alta, intregul discurs trebuie re-construit de la 0.

Asta este cauza profunda pentru care in multe domenii ale vietii sociale in care (din prostie) meta-critica are precadere in discurs ni se pare ca se vorbeste degeaba, se bate apa in piua, se "vorbesc discutii". Pentru ca asa si este. Asta este si cauza profunda pentru care se ajunge la concluzii precum "toti sunt la fel" : intr-o lume in care discursul se vede nevoit sa se reinventeze la fiecare schimbare de preopinent, se vor dezvolta natural anumite expresii si exprimari fixe, bune oricand si oricum. Si ce inseamna asta, decat o aplatizare a receptarii, si o banalitate a reactiei ?

Aceste locuri comune fiind absolut necesare economiei discursului meta-critic (pentru ca nu are pur si simplu timp sa elaboreze noi discursuri la toate schimbarile de preopinent), ele dicteaza evolutia lui inspre superficialitate : cu cat este mai superficial discursul, cu atat mai usor de construit locuri comune universal utilizabile. Pana la urma, motivul pentru care jurnalistii, politicienii, comentatorii si editorialistii nostri discuta cat de lungi sunt unghiile si cat de mari cariile lui X si lui Y sunt efectele directe si necesare ale abordarii meta-critice a realitatii.

Nu-i foarte greu, odata inteleasa diferenta intre critica si meta-critica, sa descoperim daca demersurile noastre ori ale altora se inscriu in una sau in cealalta. Data fiind in coroborare observatia de simt comun ca stiinta se dezvolta din anul 1000 incoace absolut exponential, in timp ce politica n-a reusit inca un progres masurabil, oricat de mic din 500 (ien) incoace, as zice ca pentru o persoana rationala, perseverenta in meta-critica e contraproductiva.