Crin Antonescu la Timisoara

Thursday, 01 October, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Am avut placerea sa fiu invitat la o intalnire a candidatului la Presedintia Romaniei cu mediul de afaceri din urbe, care tocmai ce s-a incheiat de-un ceas, si la care au participat pe parte politica d-nii Crin Antonescu, Daniel Chitoiu (vicepresedinte al Comisiei Parlamentare pentru Buget, Finante si Banci), Nicolae Robu (senator de Timis), Horia Cristian (deputat de Timis), Cristian Busoi (reprezentant al Romaniei in Parlamentul European) si alte persoane notabile, precum si un bun numar de reprezentanti de frunte ai intereselor Timisului pe parte economica.

S-a facut bineinteles si-o predoslovie despre cum si in ce fel vede si intentioneaza sa faca trebile economiei candidatul PNL, lansandu-se cu aceasta ocazie si o brosura-program, dar partea mare a intalnirii a constituit-o sesiunea de intrebari si raspunsuri, unde pe langa urari de bine si casa de piatra, si intrebari absolut legitime despre cand anume se va renunta dinspre Bucuresti la a privi Timisoara dupa alfabet, si nu dupa sens si ratiune (la care Crin Antonescu a raspuns, notabil, ca din 6 decembrie), am avut chiar si eu ocazia sa pun o intrebare!

Ei, da. Si-am intrebat cam dupa cum urmeaza : Cu mai multi ani in urma, s-a trecut la simplificarea modului in care cineva isi poate constitui o firma in Romania, si asta a fost aplaudata ca o imbunatatire, in sine. Cu cativa ani in urma, s-a introdus un program prin care studentii beneficiau de niste inlesniri si gratuitati insemnate la constituirea de firme noi, masura care a dus la nasterea multor firme, si a fost tot aplaudata ca benefica. Oamenii, studentii, si-au zis ca lasa, sa ne facem o firma, e buna, sa fie acolo. Doar nu cere de mancare. Dupa care Guvernul s-a apucat si-a schimbat Codul Fiscal, facand firmele astea sa ceara de mancare, si nu asa, o mamaliga si-o ceapa, ci sute bune de euro.

Pentru orice om rational, situatia este suspecta. Cum il convingem ca n-a fost totul premeditat, lasa-i pe fraieri sa-si faca firme, ca-i prindem noi la cotitura ? Si acum, cand se propun masuri sub acelasi ton mieros, cum ca microintreprinderile nou infiintate vor beneficia de 3 ani fara impozit, lumea pureca cu atentie textul, si observa care-s exact conditiile, si clatina din cap, stiind ca un Guvern care a schimbat Codul Fiscal in timpul exercitiului, desi in chiar Cod scrie clar, negru pe alb, ca asa ceva nu se poate face, ca un Guvern care vrea sa incaseze TVA care n-a fost in fapt colectat, prin note abuzive de impunere, nu se va sfii sa modifice legea, asa incat fraierii care s-au increzut in tonul mieros sa ajunga sa plateasca si taxele, si penalitatile de intarziere, si ceva procente acolo, taxa de fraier.

Eu unul n-am nevoie de presedinti care sa cante si sa danseze la televizor, eu unul n-am nevoie de presedinti care sa-mi aduca acasa la usa o traista de malai sau o sticla de ulei, dar am nevoie de presedinti care sa-mi garanteze mie ca Guvernul Romaniei nu va mai folosi autoritatea Statului Roman, care nu apartine Guvernului, ci imi apartine mie, si ne apartine noua, fraierilor astora adunati aici, pentru a abuza increderea si a frauda populatia. Ei, gasim oare asa un presedinte pe undeva ?

Din raspunsul candidatului am inteles ca in mintea lui, principalul rol al Presedintelui este sa vegheze la corecta functionare a institutilor statului, la respectarea drepturilor cetatenilor, si sa apere Romania tocmai de aceste disfunctionalitati. Eu il cred cand zice asta, dar daca si iese Presedinte, voi vrea s-o vad facuta, nu doar zisa.

S-a mai intrebat ce masuri are a lua eventualul Presedinte pentru imbunatatirea imaginii destul de slabe a Romaniei, si-am inteles ca nu exista din pacate un buton care printr-o apasare sa rezolve mare lucru, nu exista "un Guantanamo in Romania pe care sa-l deschid sau sa-l inchid eu", ca am ratat un numar de ocazii, incepand cu Revolutia din '89, si de-atunci incoace, c-am avut un Presedinte si-o clasa politica net dezinteresata de problemele lumii si Europei, la a caror discutie am contribuit putin, rar si mereu cu un ochi pe "cum da" acasa, si ca imbunatatirea va fi probabil lenta si dificila.

Corina Dragomirescu, vorbind din partea Academiei de Advocacy, a pus la dispozitie niste materiale, si a atras atentia pe de o parte ca ar fi de dorit o mai buna sustinere, cu date masurate si cifre concrete, cu proiectii si estimari de impact, a enunturilor cuprinse in programul oferit de Crin Antonescu, si pe de alta parte se asteapta o mai buna comunicare cu mediul de afaceri asupra masurilor luate in considerare de Guvern.

Victor Neumann, reputat istoric, a apasat cele spuse in prima parte de d-na Dragomirescu, cerand un program de sute de pagini, daca este nevoie, si atragand atentia asupra unei observatii mai vechi de-a domniei sale, cum ca in Romania discursurile politice sunt paralele, folosindu-se aceeasi termeni in aparenta, dar cu definitii diferite date de fiecare actor politic, conditii in care dialogul se mimeaza, dar nu se realizeaza. Nici afacerile nu-s acelasi lucru pentru Crin Antonescu si pentru Traian Basescu, nici democratia nu-i acelasi lucru pentru Crin Antonescu si Mircea Geoana, si asa mai departe.

Crin Antonescu s-a declarat incantat ca are ocazia de-a auzi toate acestea, si-a scuzat limbajul uneori neadecvat in care cutumele comunicarii cu publicul forteaza mesajul.

Ei, cam cu aste lucruri s-au ocupat doua ceasuri dupa pranz o suta sau cam asa de oameni, intr-o sala pe langa Opera, in Timisoara.

Category: Evenimente
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

11 Responses

  1. ..sa n-ai incredere in chip cioplit si in politicieni cu breton

  2. De multa vreme vreau sa te intreb, dar nu am prins momentul favorabil pana acum:

    Vei folosi candva Trilema in campanie electorala, ori pentru sustinerea vreunui candidat?

  3. romania inedit`s avatar
    3
    romania inedit 
    Thursday, 1 October 2009

    Dar de taxa de prima inmatriculare nu ai intrebat ?
    De ce nu condamna in mod ferm aceasta taxa ?

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Thursday, 1 October 2009

    @kokofifi Lol tu iti amintesti ce freza avea omu' in tinerete ?

    @Dan Cum vazusi, e raspunsu-n trackback.

    @romania inedit Uite ca nu mi-o dat prin cap, da' nici daca-mi dadea nu cred ca intrebam, ca-i cam ostila si eu nu eram invitat pe post de moderator de talkshow acolo.

  5. romania inedit`s avatar
    5
    romania inedit 
    Thursday, 1 October 2009

    Eu l-as intreba niste chestii , si nu numai pe el , dar nu ma invita , pentru ca asa cum zicea un om politic , eu sunt genul de om care "face opinie separata ", chiar daca eu pun niste intrebari de bun simt care sa raspunda la nesimtirea diversilor candidati care incearca sa ma abureasca !

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Thursday, 1 October 2009

    Pai eventual formuleaza-le frumos si pune-i-le pe blog.

  7. astia sant adevaratii nush dak ati vazut filmu the soviet storry nu e cine stie ce diferenta intre ei :P eu l-am vazut aici

  8. Si cand te gandesti ce bine l-o citit kokofifi. Tin sa precizez, deasemenea.

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Saturday, 21 July 2012

    Era haterita inca de pe-atunci.

  1. [...] cititor gaseste o buna ocazie de-a imi pune o intrebare care merita un raspuns aplecat. Dan vrea sa stie daca voi folosi Trilema in campanie electorala, [...]

  2. [...] documente vagi, fara substanta. Problema asupra caruia si Victor Neumann, si Corina Dragomirescu i-au atras atentia in prezenta mea, la Timisoara, si i-or mai fi atras atentia si altii, cu alte [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.