Catastrofa si presa.

Wednesday, 01 April, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Acum un deceniu, daca va mai amintiti, se punea problema ca o data cu trecerea din anul 1999 in 2000, diverse aparate electronice isi vor pierde ancora temporala, cauzand cine stie ce catastrofe. Presa a huruit ani de zile de scenarii care de care mai apocaliptice, in care avioane apartinand curselor comerciale regulate urmau sa execute operatii de apendicita din gresala, oficiul starii civile urma sa cunune gargarite si papadii, iar tutungeria de la colt urma sa vanda inghetata de scame si profile de aluminiu, in urma unor confuzii intervenite pe sistemele de comunicare datorate, nu-i asa, fiorosului, temutului si ingrozitorului Y2K bug, cum a fost el denumit. Razboiul nuclear, de exemplu al insulelor St Mauritiu cu regatul Brunei parea de asemenea iminent, indiferent ca nici una dintre cele doua nu are nici rachete, nici bombe nucleare, nici vre-o suparare cu cealalta.

Ei bine, a venit si-a trecut, l-am uitat, si uite minune ca nici catastrofa nu fu, nici de amintit nu ne mai amintim. Pe de alta parte, zilele acestea, citind presa, mai ales de peste ocean, am o impresie de-a dreptul inversa.

Indexul actiunilor cotate la bursa a scazut la jumatate intr-un an (si anume de la treisprezece mii si ceva la sase mii si ceva). Presa abunda in povesti despre cum o anumita zi a vazut "a patra crestere de la al doilea razboi mondial". Felicitari. Bine ca n-o fost a 195-a din 1914 incoace, mare minune. Daca dumneavoastra aveti o mie de lei, si eu va iau noua sute, dupa care mai de mila mai de sila va inapoiez doua, nu inseamna asta ca ati obtinut o crestere de 300% a averii dumneavoastra. Inseamna doar ca ati recuperat o mica parte din pierderi. O intoarcere spre medie de cateva procente calculata asupra unei baze de pornire mult diminuata poate parea lucru mare, mai ales pentru cititorii neiubitori de aritmetica elementara, dar nu este.

Populatia neocupata in munca in SU a atins probabil 20% din totalul populatiei active, dar aceasta stare de ingrijoratoare anomie economica, la limita disolutiei sociale, nu ingrijoreaza pe nimeni. Se raporteaza in schimb scaderi ale estimarilor numarului somerilor nou veniti intr-o luna oarecare, estimari care pe de o parte sunt in general eronate, primind rectificari in 7 luni din 12 anul trecut, si pe de cealalta parte nu reflecta nimic anume.

In zeci, poate sute de locuri, mii de oameni manifesta in cel mai periculos mod, si anume, in contra. Nu in contra unei persoane, ori unei institutii, ori unei idei, politice ori sociale, si nici macar in contra unui fapt anumit. Oamenii au ajuns sa manifeste in contra pur si simplu, ceea ce se constituie intr-un foarte grav semnal de alarma pentru continuitatea ordinii sociale, care noua, oameni cu o foarte valoroasa experienta de viata castigata supravietuind decadei 1990, ne suna intr-un fel anume. Si raspunsurile autoritatilor, care in general se inscriu in linia unei cresteri de 20 de lei a alocatiei pentru femeile gravide, ne suna tot intr-un fel anume. Totusi, presa nu pare interesata de aceasta tema.

Observ in acest punct o foarte bizara schizofrenie a celei de-a patra puteri (in mintea ei) : Atunci cand lucrurile sunt indisputabil sub control, dar ar fi putut sa fie catastrofice, sau atunci cand lucrurile sunt de-a dreptul catastrofice, dar nu afecteaza decat niste oameni anumiti, putini la numar si pe cat posibil izolati, presa titreaza apocalipsa si se da de ceasul mortii.

Atunci cand lucrurile sunt oricum doriti, dar sub control nu, atunci cand catastrofa este evidenta, iminenta si dupa toate aparentele ineluctabila, atunci cand problema se pune in termenii cei mai duri, de supravietuire a unei ordini sociale, ori a unui popor de-a dreptul, atunci presa abordeaza tema superficial, si in cheie optimista.

Exemplele in sustinere nu se rezuma la cele doua alese de mine, cautati orice pereche va interseaza pe dumneavoastra, scufundarea Titanicului versus ascensiunea partidului nazist in Germania, orice doriti. Atunci cand o piatra de dimensiunea unei plase de cumparaturi cade din cer in mare, presa titreaza disperata, luni de zile, despre catastrofa ingrozitoare si inspaimantatoare prin care a trecut Pamantul. Atunci cand un asteroid de dimensiunea Alaskai (doamne fereste) se apropie, in halul ca e vizibil cu ochiul liber, ziua in amiaza mare, presa titreaza triumfator rezultatele echipei de baschet The Rocks si concertul Rolling Stones.

O fi ea, presa, o putere in stat, dar ma gandesc ca in viata indivizilor ce compun statul presa este de fapt puterea somnului, lenei si ignorantei, legate cu funda si trasa-n tipla.

Category: Trilema Presei
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

12 Responses

  1. O concluzie care ar trebui să dea de gândit multor jurnalişti. Pe mine m-a pus pe gânduri. Sunt un Gânditorul de la Bucureşti...

  2. O intrebare primordiala ai pus postat pe filosofiaenecesara.wblog.com, la care poti sa-ti raspunzi singur daca vei da clic pe acel mare link.
    Cu referire la jurnalisti pot sa sa spun ca "are balta peste", dar nu tot pestele e bun. Trebuie sa recunoastem ca exista jurnalisti prosti, care se remarca prin prostitutie intelectuala si cei putini dar buni, care se ridica la cel mai inalt nivel profesional.
    Presa se confrunta cu o acuta lipsa de profesionalism, umor, ratiune, si exceleaza in a face praf si pulbere propria profesie. Continuati domnilor ziaristi sa va faceti Harachiri si sepuku, dupa caz...

  3. Mircea Popescu`s avatar
    3
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 1 April 2009

    Link-ul nu merge. wblog.com e o pagina parcata, si weblog.com nu are subdomeniul respectiv.

  4. Gesuse, ce e cu poza noua din header. Matale in tinereti? Lipsesc un pic si hopa nouatate.

    Ontopic - despre ce e postul, mi-e lene sa citesc e prea lung pentru decolteul meu si nu are titlu elocvdent captivant.

  5. Mircea Popescu`s avatar
    5
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 1 April 2009

    Ce tinereti, eu in 2005.

  6. Me glumeam, but era in ziua nuntii the picture?

  7. Incearca oamenii sa-si vanda marfa cu orice pret !

  8. Mircea Popescu`s avatar
    8
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 1 April 2009

    @Blegoo&sanii ei : Ba, ca-s holtei.

    @ri : Da, da' care ?

  9. Incerca sa vanda si ei ce gasesc !
    Presa de azi daca gaseste un kkt si li se pare gustos , incerca sa-l vanda drept ciocolata si lumea se inghesuie sa guste .

  10. păi care e raţiunea de a fi a presei? presa e făcută să dea imagini (scrise, vorbite, vizuale, dar imagini să fie, pentru că omul cu imagini se hrăneşte dintotdeauna - uneori e onest şi le zice "viziuni", iar alteori se încăpăţânează să le numească "realitate").

    presa are rolul de a confecţiona un simţ al realităţii. jurnaliştii de profesie se ofensează foarte uşor când le spui că a "face" ştirile echivalează cu "a produce realitatea". ei nu se vor agenţi ai simulării. ei fac o muncă cinstită. încearcă să fie cât mai obiectivi. de parcă asta ar fi o valoare, nu un defect.

    hai să vedem, cum încearcă jurnalistul obiectivitatea unui fapt? păi cu degetul, adică subiectiv. a spune că jurnalistul "aleargă după senzaţii / senzaţional" nu e deloc o figură de stil sau o exprimare figurată; nu, ei fac asta la modul propriu, adică nu relatează un fapt dacă nu _simt_ ei că trebuie relatat. nu e o decizie raţională sau logică. decizia de a relata (şi mai apoi de a emite relatarea) e bazată strict pe ideea de impact. acuma eu am zis "senzorial", dar am făcut-o cu titlu de comparaţie. miza reală e cea _emoţională_, că doar impactul emoţiilor se caută - ele dor sau produc plăcere ca orice alt stimul real, fizic. emoţia e metafizică, adică e legată de cum percepe sau cum se raportează omul la propriile lui senzaţii. emoţional vorbind, durerea e mai ambiguă decât la modul fizic - ea poate să doarăsau să producă plăcere; la fel, plăcerea poate să inducă o emoţie pozitivă (o eliberare de durere) sau negativă (o intoxicaţie cu starea de bine). aşadar jurnalistul "obiectiv" e un jurnalist care are antene emoţionale foarte fine, permanent orientate. el ştie, la un moment dat, din tot ceea ce se întâmplă, care e ştirea care va prinde la public, pentru că ştie care e punctul sensibil al masei de oameni. cand masa e inertă şi amorfă, are probabil nevoie de un şut în cur. (efectul pervers al acestei abordări e că inerţia emoţională percepută de jurnalist poate fi de fapt efectul unei stări fizice precare a celor din masa de oameni, aşa că şutul în cur poate fi luat tot aşa de bine şi de un muribundul care e luat drept un caz de apatie.)

    revenind la metafora senzaţionalismului în presă, ideea jurnaliştilor despre obiectivitate este că ea trebuie să producă o senzaţie (o participare emoţională, o reacţie la senzaţie). dacă nu produce, nu e ştire. după criterii jurnalistice, nu orice fapt e un fapt de presă - există şi fapte moarte. şi, în general (peste 90 % dn cazuri) senzaţia urmărită e durerea. dacă doare înseamnă că e bună, se difuzează. (nota bene: perversitatea acestui demers cu privire la realitate - una e să reacţionezi în mod natural la durere, în sensul de a nu recurge imediat la anihilarea sau controlul ei, şi alta e să cauţi durerea cu orice preţ, ca mod de a verifica dacă trăieşti sau nu.) în mod similar, dacă ai la un moment dat o experienţă / senzaţie plăcută, care-ţi produce o emoţie pozitivă, una e să încerci să o pepetuezi la nesfîrşit, reproducând-o aproape automat şi tocindu-ţi astfel răspunsul emoţional la stimul şi alta e să te bucuri de ceea ce s-a întâmplat fără a-ţi crea un tipar mental de urmărire a acestei senzaţii pe viitor.

    jurnalismul însă urmează calea resuscitării emoţionale. trebuie spus de la bun început că emoţiile sunt singurul lucru iresuscitabil din om. poţi să creezi stimuli, poţi să condiţionezi răspunsuri la ei, poţi face din om o admirabilă maşină de senzaţii dar nu poţi prevedea sau induce un anume răspuns emoţional. emoţiile, ca şi adevărul, fac parte din garanţia fiinţei - sunt teritoriu absolut intangibil. există, sigur, manipulare emoţională, de ale cărei mecanisme presa nu e deloc străină, însă manipularea nu merge de multe ori - (ab)uzează de o emoţie până la tocirea sa completă.

    de ce trebuie omul "ştirizat" în permanenţă? ce nevoie directă şi nemijlocită am eu să ştiu că în somalia somalezii nu se spală pe dinţi, că sultanul bruneiului a fost vizitat de fisc sau că în iubitul meu oraş vor ateriza mâine 40 de mii de chinezi? nu am nici o nevoie - doar o dorinţă bolnavă, disperată după satisfacţie. vreau să "simt" ceva pentru somalezi? vidul emoţional în care trăiesc mă face să-mi doresc asta? ei bine, imaginile mă vor ajuta să-mi croiesc o senzaţie la care să-mi închipui că răspund. că sunt acolo, că particip, că mă implic. emoţia mea vizavi de somalezi, în cazul în speţă, e legată de o durere a mea, nu a somalezilor. ei n-au cunoscut pasta de dinţi, dar au totuşi dinţii sănătoşi (sau, mă rog, mor cu toţi dinţii), pe când eu sunt obligat să folosesc pasta de dinţi şi de-aia tot fac carii. aşadar, starea zis "precară" a somlezilor îmi reflectă mie propria-mi precaritate, drept pentru care am o participare emoţională la imaginea respectivă. dar ştirile nu sunt niciodată despre ceea ce pretind că sunt. cu alte cuvinte, ni ni se arată niciodată ceea ce (se) arată de fapt (într-)o ştire.

    jurnaliştii sunt, de aceea, absolviţi. ei transmit, dar habar n-au despre ce. ei simt, desigur, dar n-ar putea spune ce. job-ul lor e însă meschin pentru că, deşi nu înţeleg niciodată ce anume îi mişcă pe ei la o ştire, se aşteaptă ca noi să fim la rândul nostru mişcaţi de ea în modul pe care ei şi-l doresc. mai rău chiar, se aşteaptă să fim mişcaţi pur şi simplu - de dragul ratingului să avem o zvâcnire, ceva ce să le comunice lor că trăim, că suntem vii. ei bine, nu tot ce zboară se mănâncă şi nu tot ce mişcă e viu. mai sunt şi tresăriri spasmodice.

    ştirile curentează. atât.

  1. [...] Catastrofa si presa 1 4 2009 [...]

  2. [...] 1 Aprilie 2009 aparea pe Trilema ideea ca a lucra in presa e o injosire, sau textual O fi ea, presa, o putere in stat, dar ma [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.