A nu avea.
Sigur, va asteptati sa povestesc despre bani, pamanturi, case, vite, scule, masini, grane si ce-o mai fi. Despre asta-i titlul, nu ? A avea, avere.
Totusi, a nu avea bani nu-i mare lucru. N-a murit nimeni din lipsa de pamanturi, de pe la 1907 incoace. Se traieste si fara masini, si chiar mai bine. Vitele cer de mancare si acareturile se cer intretinute, nu-i chiar asa simplu. De fapt, dintre toate lucrurile pe care se poate intampla sa nu le avem, fara tranganele de-astea traim chiar bine.
Azi am sezut pe o banca, sub un pom, intr-un parc, si-am privit niste albine band apa de pe ghizdul unei fantani arteziene. Cald afara. Sete printre albine. Sa n-ai un pom, sa n-ai o banca sub el, asta-i ceva mai grav. Eu n-as trai fara, n-am acceptat niciodata, dar unii oameni accepta, si traiesc, sed intre betoane anul intreg, ziua intreaga. Corporate, baby. Sa le fie de bine.
Si ei, care n-au parc, dar au betoanele dragi, si eu, care n-am [chiar atatea] betoane, si am ceva mai multe parcuri, ambii avem optiuni. Nu ne place, ne ridicam si plecam in treaba noastra. Ne-am plictisit, ne-am dus. Si asa, mergand agale dinspre parc, am trecut pe langa un spital. Oameni batrani. Cei mai multi nu mai au mult. Asta e. Au avut, nu mai au. Care-or avut. Care n-or avut, tot nu mai au. Nu-i mare diferenta, cand nu mai este. Dar pana-n ultima clipa, au si oamenii astia, si sperante, si amintiri. Si gandurile lor.
Singur cu gandurile tale, nu esti chiar de tot singur, si chiar daca nu mai ramane nimic, ceva tot o fost, macar in amintire. Cat de cat.
In spitale nu-s doar oameni batrani. Sunt si oameni tineri. Copii. Copiii din spitale n-au nici gandurile lor, cat sa nu fie singuri, nici amintiri, cat sa fie impacati. Copii din spitale sunt mereu singuri si speriati.
Unii se fac bine, si merg mai departe. Este un salcam langa trotuar, are un ciot. Crescuse intr-o vreme intr-o parte, dar cine stie cand si de ce, i s-a taiat, si-a ramas fara. O fi plans, el in de el, cine stie, dar dupa o vreme si-a revenit, si-a pornit-o pe de alta parte. Acum creste ramuri, face flori, da frunze si oboseste albine. Dar nu din partea ciuntita. Acolo, nu creste nimic.
Altii nu se fac bine. Unii copii nu se fac bine niciodata. Unii, de exemplu, nu pot sa umble. Si nu vor putea sa umble niciodata. Altii nu pot sa se miste deloc. Si nici nu vor putea. Niciodata.
N-au incotro. Asta-i nenorocirea, a fi paralizat, imobilizat la pat inseamna sa n-ai incotro. Ce ai, atunci cand n-ai incotro ?
Depinde. Poate ai carti, ziare, reviste. Vorba scrisa ingaduie cititorului o viata vicara, o viata cat de cat, a imaginatiei. Poate ai fotografii, Discovery, ajungi sa vezi alte locuri, alte lucruri, de departe. Nu-i chiar ca si cum ai fi acolo, dar macar poti sa-ti inchipui. Daca ai un pic de imaginatie, tot e ceva. Poate ai parinti, prieteni, rude, care vin sa te vada. Si tu poti sa-i vezi pe ei. Si tot ai ceva. Poate.
Poate citind, scriind, gandind ajungi, ca si salcamul din curte, sa te implinesti ca om, intr-o alta directie. Nu toti umblam, nici Hawking nu umbla, asta-i viata. Faci ce poti cu ce ai. Daca ai ceva.
Dar cu cat ai mai putin, cu atat ai mai multa nevoie. Ai nevoie de ajutor, si ai nevoie sa te apere ceilalti, pentru ca nu te poti apara singur. Ai nevoie de oameni, chiar daca ei n-au nevoie de tine.
Asa ceva e greu pentru oricine. Doare. De cate ori iti amintesti, doare, si de cate ori ti se aminteste, doare si mai tare.
Si intr-o buna zi, cineva vine si-ti scoate ochii, si asta nu intereseaza de fapt pe nimeni. Restul povestii, la fanita. Eu ma duc sa-mi pun ceva de baut.
Friday, 19 June 2009
cutremuratoare povestea de la Jucu; se reduce la a a nu avea suflet a avea indiferenta din plin
Friday, 19 June 2009
pe mine mă miră faptul că oamenii când aud de povestea asta preferă să fugă cât mai departe. bine zis, nimănui nu îi pasă.
Friday, 19 June 2009
Hmm, postul ma face sa ma gandesc la Hemingway in esenta si la modul in care banii iti pot conditiona si ultima farama de existenta. A avea si a nu avea...trista treaba.
Cat despre cazul din finalul articolului intr-adevar am tendinta de a o lua la fuga avand in vedere ca dupa frica de moarte, frica de orbire ocupa locul II in cazul fricilor biologice (abia apoi vine paralizia). Eu sunt pro eutanasiere, in masa....si pro eugenie. As fi un Hitler bun, dar trebuie sa AM ocazia :P
Saturday, 9 October 2010
Te asteptam sa intri si tu in concursul nostru unde poti castiga premii in bani!
Saturday, 9 October 2010
Sa-ti spun eu ca esti penibil sau iti dai seama singur ?
Friday, 7 October 2011
C€ hat€r €ști Mir$€a. Omul îți of€r€a posibilitat€a d€ a avea 50 d€ dolari $i tu tu-l refuzi. Ț ț ț, $e duc€ Int€rn€tul d€ râpă cu oameni ca tin€.
P.S. Am băgat suficienți iepuroi pentru un SEO de calitate?
Friday, 7 October 2011
Lol faina idee asta cu eurodolaru'.
Da' mi se pare penibil sa vii la singura entitate care pompeaza bani in onlainu' autohton cu dume de-astea ieftine. Adica bun, am inteles, tipul nu si-a facut temele si nu stie unde e. Tot ie penibil.
Friday, 7 October 2011
Da, e penibil.
Mi-a venit acum o idee. Pe vremea aia exista fain împreună cu vreo secțiune cu asemenea concursuri? Dacă da, puteai să-l trimiți și tu acolo. Cel mai haios ar fi fost să ofere premii taman din banii primiți pe karma :-)))
Friday, 7 October 2011
Fain exista din August 2009, karma se vinde din Iulie 2010. Rubrica de Concursuri exista aici pe Trilema din Martie 2009. Sa comparam "trimite un photchop si poti cistiga o mie de lei" cu "Te asteptam sa intri si tu in concursul nostru unde poti castiga premii in bani!". Sau mai bine sa nu.
Friday, 7 October 2011
Aha, dar eu nu vorbeam de concursurile tale, ca pe alea le știu, ziceam de concursurile altora. Alții își pot promova concursurile pe fain sau cât de des se practică asta?
Friday, 7 October 2011
Pai pot promova orice poftesc, fie ca omu' sarac pe filiera directa, cont si introdus articolu', fie cu proiecte speciale, daca le da mina.