Astazi fiind 25 Noiembrie este, in unele parti ale lumii (si anume cele care incep pe celalalt mal al Oceanului Atlantic) precum si in unii ani (si anume cei in care a patra joie din Noiembrie cade pe 25), Thanksgiving. Adica o ocazie de-a multumi, in general divinitatii, sau daca nu pentru a multumi asa in general, sau macar a compune si verbaliza o lista cu chestiile pentru care te simti recunoscator. Dat fiind ca-i o trista proba de saracie sufleteasca sa n-ai nimic pentru care sa fii recunoscator.
Eu m-am gindit ca ar fi o buna ocazie de-a multumi comentatorilor de aici de pe Trilema, si cum putem face asta mai bine decit printr-un concurs ? Iata deci ca avem Concursul Name Your Prize!
De ce un nume asa de bizar, si inca in limba engleza ? Pai, pentru ca din nefericire limba romana nu are notiunea, si ca atare n-am incotro. Name your prize inseamna ca ori cistigatorul ori cistigatoarea, dupa caz, isi alege singur ori singura premiul. Adica, un concurs la care cistigi ce vrei. Este ca-i o idee ?
Pot sa participe doar persoanele care au lasat cel putin trei comentarii pe Trilema, de la facerea lumii si pina ieri, 24 Noiembrie, si anume :
parle; Yoga; dana; Bogdan Grigore; zoso; Adrian Mihalcioiu; R.R; anonimosu; bleumarin; krossfire; Maria Barbu; Vlad; andix; sorin; grid; Xela; sam; BlegooPR; als; Bau; luminitza; f?ni??; Alina; dadatroll; puck; Cora; Laura Driha; moldovan bela; Dan; Catalin; Anonimosu; Oceania; Ion; Rox; dojo; evergreen; Marci Darcy; did; strongvaleriana; Tomata cu scufita; de ce?; Pinocchio; Dojo; ana pauper; solarian; starchimachim; Gibzie; A.Faith; Tudi; Ciolanus; zamolxis; Ovidiu; filadel; clau; catfish; Vania; vecinadeblog; romania inedit; toader; Carmen; dAImon; Il Grillo Parlante; Ligia; Lanternativa; fanitza; Constantin; Psihologul cu Blogul; ioana; Robert; gothik12; Gabriel; Cristian Lisandru; Porcul de York; corina; marius; Adrian; selfhelp; Mihai; ghost; bazutzu; Lisandru Cristian; roxana; spyked; costin; NanE; lexy229; aprozarnet; Ingineru; antifa1964; lorena; Andrei Paraschiv; Raluca; Domnul Bolog; Imago; DoDu; Ionut; llama lana; Roxana Radu; Vorbe Grele; un nou dictionar; Andruska; PAH; Fluture; Teo; Gabriela; A.M.; Mircea; pjr; Stilicho; Paul; anne; alphadog; bogdan; adi; sandu; Bluarto; Albire dinti; Dan Anghel; Bibliotecaru; geni; Gelu Anton; Jim; Florin; a; claudia panaitoiu; Monica; Dr.A; esop; nuconteaza; Olivian BREDA; urangutanita; Porkul de York; kokofifi; Bogdan; Madelaine; esk; Promoter; Porcusorul Radioactiv; Andrei H; Sensio; McGogoo; Adi; mulliganoglu; zanaparca; t.s.; gala; Valentin; Alex Dumitru; ighenighentroll; Concediaza-ti seful!; Gina; bola de nieve; tecnos; alex moldovan; a. d.; mihaela; Maria; Laura; Cata; Ciupanezul; cKy; Anca; jocuri; Gramo; Oana; jorjette; a. m. d.; Alex; ByREV; palconi; Andu; Mercu; andruska; Magus; Marius; Food For Depression; Spanish Flu; ionut; Vanessa; Pafnutia; strelnikov; andrei; sensio; Alin; anonim; Roxana; Radu Ciocan; Radu; Invisible; Cristescu Bogdan; donted; [idiot]; gabi; dan ghemes; Cristian; dan; Mihaela; mioriticul; parvan; klubbingman; Stefan; Adrian din Arad; Dragomirescu Mihail; alex mazilu; catalin; Bogdan Barbuta; Zoly; Meet The Sun; dennis; dorel; Grijincu Dragos; Andrei; Mister Devil; Melicovici Adrian; val; diana; TargetShop; cosmin; Claudiu; Gab; LaLena; ionesco; MeetTheSun; dyde; fanita; sf Empedocle al Bilelor; Sf. Leufteriu Mucenicul; Preafericita Lateralia; Papa Leo X6; Cuviosul Termomel; pgeo2000; newdada; Preacurvioasa Linda; Florin Puscas; Dexter; Mihai Pintilie; yo9fah; fabryo; skythes; Costel; rouademunte; Capitanul Nema; moto_lady; Geocer; rotterdamse; Cosmin; Cristi; irina; lektor; Imparatul Utopic al Balcaniei; Law; Marius Patrascu; donTed; alexut; Radu Boncea; Raul Molnar; Cristian VADUVA; Dan Lee; factor; alex; irongates; Mikael Eon; Mekone; Liviu; Leo; Raka; bog; mace; Lucian; maria postu; Anda; red devil; mofturi de ochelarist; F4D; Flaviu Com?nescu-Balla Luchian; starsgates; Horia Dragomir; gabhry_el; ivory; Eugen; Flaviu L. Com?nescu-Balla; CRISTAL; cipslim; Cristina; Mari; beyaas; zerocinci; gazutza; mihai; raluca; lunatic; fcbl; Minigirl; Mircea C; Marius Ola; Iulia Mihai; hamsyela; Diana; Petrov; pletzalcoatl; Flory; paul; cipri; Gogu; the marketeer; ana; mami ing; Flaviu L. Comanescu-Balla; C?lin; Korbu; Dan Ciulea; Marian S.; Vasile Manu; pierlapatrat; zamo.ca; ct; Raluca Nicula; LePetitPrince; LauraT; Florin Buzdugan; byrev; SingurEu; c??elul alpha; MisterDevil; cristian; licuriciu; SatanicVals; Sushena; Adia; Lucia; i4ever; maria; Luka D; cell61; vave; Ionut-Daniel Ungureanu; florentina; Velea Alex; Robrer Raiz; dinu_ro; dan teodoroiu; Denysa; strumfita cu esarfa; Luisa; Synthia Jacob; ionutu; animaloo; Alex Mazilu; Dan Patrascu; Alex Velea; radugo; Ellie; laborator; adriatika; ina; Dyu`; macanta; erwin; HOBBITU; DA NU; ioana ciurea; alexander; Anihilator; Narcisa; Stefania; LeeDee P.; stelar92; fleurdulys; Victor B; Marian S; aurra; Rux; MILF; Tudor Rus; Mitza; laurentiu; Ana; Mihai St?nescu; Alex.Velea; Dorin Victor Vasile; cb; Perfu; Flaviu; kolector; brontozaurel; Diana Coman; blogurim; Adinel; Ioan Nicut; F; seoslayer; griddy; chinezu; Stefan Murgeanu; Sf. Empedocle al Bilelor; DeMaio; Florin carabusul; Teo Negura; Geanina Lisandru; Dora; Gicu Seoistu; law; Cristi Ariton; Ionu? Staicu; Ukavra; anatati; Pisi; Barbosu Eugen; GeoGeta; Morom3t3; keltghost; adakiss; Nedy; Ionu?-Daniel; Alexandru Husaru; Annnn; Pavel; iguana; fusarum; simf; nicoleta; Ion Toma Ionescu; Functionara; Magykhurin; Alexandra; Gabriela Popa; mariusz5692; Ardat Lilith; incertitudini; raducu; xxl; Tania; spi-oana; Deea; Kirb.zât; calmogen; Doina Popescu; Noni; spire; WhoCouldDizBe; nebuloasa; Porcul de Pork; un fel de anonim; Cornelius; PATRICKdan; George; Melicovici; george; Porumbelul; Co?ofana; fanel; Vitalie; Tudor; ?opârloiul; lucianB; quijote; tibi; Bogdan Popa; dumnez?u' ei de grebl?; ionut tudor; Paul-Sorin Ti?a; coralie; gheorghe; Béranger; Manole; Emil; Seafim; yuri; Claudiu G; Cristina Stanciu; Mircea Alex; amour de jour; Ovid.Eu; Angela; Satirikon; Ionu?; asteris; Anonim; amalia livia
Se sparie gindul, este, cinci sute sau pe-acolo de nume ?
Modul in care se va desfasura acest concurs este pervers de simplu : oricare dintre aceste persoane poate nominaliza (cu conditia s-o faca folosind aceeasi adresa de email ca si pina acum) pina la trei alte persoane din lista (cu conditia sa nu se nominalizeze pe sine).
In ziua de Craciun cel ce-a intrunit cele mai multe nominalizari cistiga, si ne poate spune (daca doreste, iara daca nu poate da pe mail) care va fi premiul acestui concurs.
A, si sa nu uit : Multumesc! :)
Thursday, 25 November 2010
grid
Dan
Porcul de York
.. damn it, de ce doar 3?
Thursday, 25 November 2010
Ca sa fie greu :D
Thursday, 25 November 2010
Eu-s doua :P
Thursday, 25 November 2010
Ţin foarte mult să spun că DeMaio nu mai există, aşa că ar trebui scos, pentru ca oamenii să nu piardă un vot care se poate dovedi util altcuiva. Ar fi nedrept să se întâmple aşa :) Thanks.
PS - Probabil că am să revin şi eu cu nominalizările mai pe seară.
Thursday, 25 November 2010
@Luka D Pai vb cu ceva doctor :D
@bogdan Corect.
Thursday, 25 November 2010
DrA
dAimon
Bogdan
Pai daca vrea omu casa poporului? Deci hai sa fie clar care's limitele.
Thursday, 25 November 2010
Dr.A
Porcul de Pork
dAImon
Ma scuzati, eu lucram confidential lol
Thursday, 25 November 2010
dAImon
Flaviu L. Comanescu-Balla
Porcul de York
Thursday, 25 November 2010
prima companie auto care va da faliment
taxa auto la valoarea veche
Preacurvioasa Linda
Thursday, 25 November 2010
Iau si eu trei nume din lista ta la intamplare, unde pica pointerul de la mouse, sa vedem ce o fi
Diana Coman
Leo
Raul Molnar
Thursday, 25 November 2010
@cipslim Limitele nu se iegzista decit in mintea oamenilor, mey ppl.
@Florin Lol. Mai trage o tura.
@Cata Pfoai, nici nu s-o oprit asa rau. Chiar, oare ce mai face fetele ?
@Ceilalti : S-a notat.
Thursday, 25 November 2010
zoso x 3 :D
Thursday, 25 November 2010
rahat, pe mine nu m-a nominalizat nimeni! huooo ba comunistilor! :))
Thursday, 25 November 2010
flaviu comanescu,c.vaduva,zamolxis
Thursday, 25 November 2010
PATRICKdan
Satirikon
Melicovici
Thursday, 25 November 2010
DrA
dAimon
LauraT
Bafta!
Thursday, 25 November 2010
@Ionut Pai tu mergi sa te nominalizeze zoso hehehe
Diana Coman
grid
Mari
Thursday, 25 November 2010
some kind of failure cu diacritishele obsarv...
Thursday, 25 November 2010
Din nefericire, data fiind imensitatea listei, mai scapa si gunoaie. In cazul asta individul zis Fluture. Ptiu!
@Ionut Ejti troll buei ? :D
@cipslim Diacriticele r ebil.
Thursday, 25 November 2010
BlegooPR
Tomata cu scufita
Concediaza-ti seful
Eu cred ca nu am sanse ca nu prea ma stie lumea de aici :) Succes tuturor
Thursday, 25 November 2010
Wow, interesant concursul. Plusez premiul cu 60 RON, cu care castigatorul sa ofere mai departe recunostina de craciun, cumparand dulciuri pentru niste copii saraci (vecini, rude sau pur si simplu un necunoscut de la coltul blocului.
Thursday, 25 November 2010
Florin
dAImon
Dojo
PS - Ionuţ a luat-o razna, că altfel primea nominalizare de la mine :))
Thursday, 25 November 2010
@Cristian VADUVA Ia uite, buna idee, dati cu bomboane in copii!
@bogdan Functia educativa a coercitiei eh ? :D
Thursday, 25 November 2010
Domnul Bolog, Alex Maxilu, Kolector.
Thursday, 25 November 2010
Pai ma voteaza Zoso. Da stii cum? rau de tot! :)) acum ma urasc si sclavii lui ... da si grasunul prietenos m-a facut vita de doua ori pe twitter si intr-un comment pe un blog unde-mi mai fac veacul. Vezi ironia? Eu vita cand el e un bou ... si mare si prost! :))
M-am razgandit, nominalizatii meu sunt:
zoso, fluture ... si mai caut! :D
Thursday, 25 November 2010
@Cristian Lisandru Oho, bun venit pe la noi maestre :)
@Ionut Hahaha, buei, tu vei ajunge presedinte daca nu te spinzura pina atunci.
Thursday, 25 November 2010
De nu l-o spanzura o femeie ... e bine de precizat lol
Thursday, 25 November 2010
In primul rand ai uitat pe unu care are foarte multe comentariipe aici.
Apoi, in calitate de "unul din castigatorii ultimului concurs de proza preascurta" (am lipsit o perioada dintre cei vii, sper ca n-a mai fost si alt concurs de atunci), cred ca am datoria de a nominaliza si eu pe cineva, dar intai astept sa vaz ce faci cu cel de la primul paragraf din acest comentariu.
Thursday, 25 November 2010
Porcul de York
dAImon
Dr.A
Thursday, 25 November 2010
@Luka D Crezi ca numaidecit o femeie ?!
@Valentin De tine zici ? Nu te-am uitat, esti acolo in lista mei, intre gala si Alex Dumitru.
Thursday, 25 November 2010
Simplu, o să aleg primele persoane în funcţie de prenumele pe care le posed şi anume: Alexandru Cornel-Mihai, aşadar primele persoane care încep cu A, C şi M. sunt:
A: Adrian Mihalcioiu
C: Cora
M: Maria Barbu
Thursday, 25 November 2010
Ehehe daca mai aveai niste nume Picasso iesea din tine!
Thursday, 25 November 2010
Nu-l vad pe calin hera! Nu a comentat macar de trei ori pe blogul tau?
Revin apoi cu nominalizarile.:)
Si da, faină idee!:)
Thursday, 25 November 2010
Apare sub forma surprinzatoare de C?lin.
Thursday, 25 November 2010
@ Mircea: cred ca se spanzura ei inaintea mea. ai vazut tu nebuni care sa moara de batranete? cedeaza nervos si le explodeaza neuronii iar creieru se lichefiaza.
@ Luka D : daca cea de la gravatar esti tu ... propui ceva? sa stii ca m-as lasa sugrumat de tine! :))
Thursday, 25 November 2010
Culmea e ca nu de mine zic, pe mine m-am regait in lista dupa lupte seculare care au durat cateva zeci de secunde.
Dar cert este unu' care are FOARTE multe comentarii pe triema polimediei si nu e in lista.
Ca sa sti.
Thursday, 25 November 2010
Treaba îi că nu-mi amintesc când am comentat eu de minim 3 ori :D
Da' să votăm, dară:
bogdan (el "se" scrie cu minusculă)
dAImon
Ionut (că pe el nu l-a nominalizat nimeni, de aia:D)
Thursday, 25 November 2010
@Mircea Mnoah da, kamikaze omu' sau cu tendinte din astea BDSM ...
@Ionut Mi-e mila de tineretile tale :P:P:P
Ia baga tu si uita-te la http://www.youtube.com/watch?v=bk_aOjfkCrY minutul 5:18, eventual baga tot filmul :)
Thursday, 25 November 2010
@Ionut Daca zici tu...
@Valentin Cine buei ?!
Thursday, 25 November 2010
grid
dadatroll
ByRev
Thursday, 25 November 2010
@anantati - Cu minusculă mă scriu :)) Da' e posibil să adopt denumirea blogului, aşa se va şti cine este "nervuri" :)
Thursday, 25 November 2010
andreea de la etajul4bis
irina din japonia
liz
Thursday, 25 November 2010
Serafim, Andreimituca si Floungureanu
Thursday, 25 November 2010
@anatati : Serviciul recuperari comentarii de pe linga Intiiul Blog al Tarii raporteaza : http://trilema.com/2010/reforma-invatamantului/
Thursday, 25 November 2010
pardon! era grid nu ghost!!!!
Thursday, 25 November 2010
ciplism
noni
amour de jour
unde 'ceai ca se opreste imaginatia.....imi faci un banner cu sanatate daca asta vreau ca premiu?
Thursday, 25 November 2010
Bue frate deci nu mai pot tine pasu' cu comentariile!
@raducu Da' cine-i liz ?! Zi si tu cum is acolo sa-i poci identifica.
@fcbl Ok, corectez.
@spire Dap.
Thursday, 25 November 2010
nu ti-l zic. ghici.
ideea e ca daca il nominalizezi in lista aia, probabil ca - la misto sau pe bune - va fi nominalizat de toti si deci s-ar sti inca de acum castigatorul :-))
hint: a mers cu calu' sa vada piramidele. or something like that. :-P
Thursday, 25 November 2010
Mihai Pintilie
Ukavra
Teo Negura
Fain "concurs". De fapt e "event" dar tot fain e :)
Thursday, 25 November 2010
@Valentin E plm, nu m-oi nominaliza pe mine lmao. Doara de multumit imi multumesc mie insumi in fiecare zi, era vorba sa fie ceva mai deosebit astazi.
@Seafim Zii drept Serafime, tu esti ririit ?! :D
Thursday, 25 November 2010
No, mnoah, este Mircea Popescu unu gajiu care s-a dat cu comenturile pe aici de mai mult de 3 ori /
Estem.
Deci, cum care va sa zica, daca e trile.. asta, triplu-comentator, sa-i dam o sansa egala.
Ca asa-i in demo-(holly)crap-tie, ca sa zic asa.
Thursday, 25 November 2010
Buei acu ma uit mai bine pai voturile astea sunt un fel de Gloria Bistrita cu Ceahlaul pe vremuri!
Thursday, 25 November 2010
Desi am comentat doar ocazional, se pare ca am peste 3 comentarii. Cu toate astea, nu sper sa castig, dar, daca tot vine Craciunul, am sa fac macar un bine unui numar de 3 useri.
Dupa cum urmeaza...
Teo Negura
Lisandru Cristian
Vania
Numai bine, Mircea.
Thursday, 25 November 2010
Catalin
LauraT
brontozaurel
Thursday, 25 November 2010
Atunci uite-i si pe nominalizaţii mei:
Călin Hera
Cristian Lisandru
Leo
Thursday, 25 November 2010
Fac o scurta lista si, daca se poate, las si o motivatie.
1. Tomata cu scufita (pentru ca o cheama Andreea si vine Sf. Andrei in curand)
2. BlegooPR (pentru ca am incredere ca va face ceva minunat cu premiul pe care il va alege, asa cum as face si eu, de altfel :P)
3. Anda (pentru ca cine nu citeste cum/ce scrie nu poate intelege :) ).
Spor in toate si fie ca cel care va castiga sa isi aleaga intelept premiul! :)
Thursday, 25 November 2010
A, multumesc si eu !
Imi imaginez ca ai febra musculara de la trimis atatea mailuri. :)
Bineinteles ca ii nominalizez pe... (sa arunc un ochi in lista !)
starsgates
iguana
LePetitPrince
Iaca pozna ! Cuiva i s-a oprit "pointerul de la mouse" pi mini ! :))
Thursday, 25 November 2010
Interesant concursul. Ar fi tare sa castige Zoso. Serios ca mi'ar placea momentul :)).
Pana una alta, lista mea.
Paul Sorin Tita
Teo Negura
Cristian Lisandru
Thursday, 25 November 2010
@Valentin Trilema nu-i democratie, e republica :D
@spire Lol de ce ?
@Iulia Mihai Si tie! :)
@Leo Ba te-or votat vreo doua persoane, din ce-am vazut pina acum.
@Dan Patrascu E, ne sutor ultra crepidam, zic.
Ceilalti : s-a notat, bineinteles :)
Thursday, 25 November 2010
jorjette, raducu si teo negura
Thursday, 25 November 2010
He, he Leo, o să creadă lumea că ne-am vorbit.:))))
Oare te am în lista mea de mail-uri??? Nu, nu cred.:)
Thursday, 25 November 2010
Mari
Dadatroll
Cornelius
Multumesc si eu. ;)
Thursday, 25 November 2010
@Mircea Popescu :)
@bogdan, păi vezi bine că lumea cam ştie cine-i nervuri. de la avatar ţi se trage :D
Thursday, 25 November 2010
zamo.ca si zamolxis nu-s unu si acelasi ?
;))
nominalizari:
Diana Coman
zamolxis
BlegooPR
Thursday, 25 November 2010
@Valentin Ba, sunt citiva care apar sub mai multe nume, si Luka e tot asa.
Thursday, 25 November 2010
Mircea, nu sunt bune ? Din lista le-am luat :))) Daca nu-s bune alea 3, atunci astea :
Concediaza-ti seful!
Papa Leo X6
Sf. Empedocle al Bilelor
Thursday, 25 November 2010
dan teodoroiu; Denysa; strumfita cu esarfa; (adica cei trei care imi urmeaza in lista ta)
Thursday, 25 November 2010
Got ză mail.
1. Nu era mai ok dacă puneai şi un link la fiecare om? Ar fi luat mai mult, ce-i drept, dar aşa ştiam şi eu dacă să mă semnez cu "roxana" sau cu "Roxana". :D
Şi propunerile mele sunt:
krossfire
alex mazilu
ştrumfiţa cu eşarfă.
Happy Thanksgiving, bloggers!
Thursday, 25 November 2010
@Florin Asa da.
@Roxana Daca puneam 500 de link-uri in post ma scuipa Google intre ochi.
Thursday, 25 November 2010
Hai să arunc și eu 3 voturi pentru niște oameni din online ce-i apreciez...
Dojo
Cipslim
Ștefan Murgeanu
Thursday, 25 November 2010
Pe krossfire l-as pune si de trei ori , dar la celelalte doua nume ma mai gandesc dupa ce-mi raspunzi la intrebarea de mai jos.
Oana este cumva Oana Anghel ?
Thursday, 25 November 2010
@romania inedit Nu, de fapt e doua : Oana Pasat si respectiv Oana Ionita. Ceea ce-i oarecum grav, ca nu se mai deosebesc la vot, hmm...
Thursday, 25 November 2010
Urangutanita nu are blog ?
Cum dau un search pe blogul tau , ca nu gasesc .
Thursday, 25 November 2010
N-are din citestiu. Urangutanita fu un mister, daca i-l gasesti sunt curios.
http://trilema.com/2009/cautare-pe-blog/
Thursday, 25 November 2010
Cristian Lisandru
PATRICKdan
dojo
p.s. noroc cu email-ul :); saptamana asta stau mai putin pe net
Thursday, 25 November 2010
keltghost;
Teo Negura
Magykhurin
Thursday, 25 November 2010
Deci , eu il propun pe krossfire , urangutanita si pe vecina de blog .
Pe urangutanita o stiu , este o bruneta buna de .................. vorba . :P
Thursday, 25 November 2010
Calin Hera
Teo Negura
Leo
Thursday, 25 November 2010
daimon
Ionut
DR A
Thursday, 25 November 2010
Ăuci, eu prea cred în chestii de-astea, dar fie:
A.Faith
dAImon
ByREV
Vezi că în pomelnicul tău sunt şi duplicate, de pildă ByREV şi byrev, mă-nţelegi.
Thursday, 25 November 2010
Am o slabiciune pentru fete, deci..
Diana Coman
Luka D
lexy229
Good luck!
Thursday, 25 November 2010
krossfire
Alexandra
zamolxis
Thursday, 25 November 2010
Baaa, am un vot, hahhaha, sunt smecher! :D
ps. tare de tot filmul ala!
Thursday, 25 November 2010
Nominalizarile mele sunt:
@Dojo
@dAImon
@Mihai Pintilie
Thursday, 25 November 2010
@Mircea
Nope. Da' îs oleacă sîsîit :)
Thursday, 25 November 2010
andrei, Alin, Gabriela Popa
Thursday, 25 November 2010
Roxana, Romania Inedit, Dojo, Imparatul, Daimon - Dar asa voiam sa bag inca vreo 10 (de la Satirikon la Psiholog). Ma hotarasc la trei pana mai tarziu. Pe moment am vreo 15 oameni in selectie :))
Thursday, 25 November 2010
LePetitPrince
lektor
Functionara
Thursday, 25 November 2010
@Béranger Pai sunt exact asa cum le-au scris onor proprietarii, eu nu-mi permit contributii.
@Catalin Mai sa vezi chestie, si eu. Oare de la ce vine ?!
@Ionut Esti facut, gata, ce mai.
@Serafim Hehehe, bun si-asa.
@krossfire Pai asa, mai alege din ei si revino.
Ceilalti : s-a notat dragilor!
Thursday, 25 November 2010
Krossfire, fleurdulys, zamolxis
:)
Thursday, 25 November 2010
Trilema mea se învârte în mare parte în jurul următoarelor persoane - deși alegerea clar nu a fost una ușoară: a trebuit să trec toate datele printr-un filtru Bayes, apoi să aproximez o densitate de probabilitate folosind o oarecare metodă de estimare (nu dau link că intră la moderare) și apoi să aleg cele trei persoane care se situează la cele mai mici abateri față de medie, după o metrică pe care doar eu o știu... sau nu (în sensul că nu, n-a trebuit să trec prin toate astea... hopefully).
În fine, cele trei persoane sunt:
grid
dAImon
Diana Coman
Thursday, 25 November 2010
Leo
Cell61
Cristian Lisandru
Thursday, 25 November 2010
@spyked - ur such a geek :D
Thursday, 25 November 2010
Mihai/fanita
Porcul de York
dadatroll
Thursday, 25 November 2010
what [pletzalcoatl] said
Thursday, 25 November 2010
Gramo, Gogu, Narcisa
Thursday, 25 November 2010
Ziua bună!
merci de mail, de înștiințare și de toate cele. frumoasă inițiativă așa că n-am cum să nu particip.
în concluzie zic: Ionuț, Meet the Sun și Ionuț-Daniel Ungureanu
Thursday, 25 November 2010
Eu propun pe
dAImon
Dojo
Horia Dragomir
Multam de notificare :)
Thursday, 25 November 2010
D'Aimon - pentru ca poate
Diana Coman - pentru ca ma sperie uneori
Luka D - pentru ca si ea... poate poate
Thursday, 25 November 2010
MILF
Petrov
incertitudini
Thursday, 25 November 2010
E nu m-am gasit pe lista de si am avut mai multe comentarii,adica am avut un articol de pornire "realitatea e holograma" proiectii holografice dintr-un sistem multidimensional" si altele..limita cunoasterii si alte traznai. nu stiu daca eu am fost botezat alax.moldovan. E bine si asa daca castig un purcel de craciuni.
Thursday, 25 November 2010
@spyked Deci sa oferi codu' sub GPL zic :D
@a.moldovan Io suspectam ca-i fi moldovan bela, banca de la geam, rindu-al treilea. Nu ?
PS. Multumiri votantilor!
Thursday, 25 November 2010
Ideea concursului e faină, iar premiul e cel puțin neașteptat :) Eu unul cel puțin n-am mai văzut concurs de genul "Name your prize". Păcat că sunt destul de nou pe-aici și abea ieri am început să las comentarii :p
Friday, 26 November 2010
dadatroll,dan ghemes,Mari
ps:♥Catalin♥:D
Friday, 26 November 2010
@DrCriss De fapt asta-i primul, din moment ce o trebuit sa ti-l aprob.
Friday, 26 November 2010
@Mircea Popescu Înseamnă că am înțeles eu greșit. Comentarii pe Trilema, nu comentarii la alte articole de pe polimedia :) Ce să-i fac? Încă sunt nou și n-am băgat la cap cum stau toate lucrurile pe aici :p
Friday, 26 November 2010
A, tu zici de fain. Da, ala-i alta mincare de peste.
Friday, 26 November 2010
@DrCriss - "Pot sa participe doar persoanele care au lasat cel putin trei comentarii pe Trilema, de la facerea lumii si pina ieri, 24 Noiembrie, si anume:"
Ce vezi mai sus nu e de la mine, e din ce a scris Mircea...
Friday, 26 November 2010
@Mircea Popescu Da, de fain ziceam. Se pare că mai am de umblat pe polimedia.us o vreme până să încep să înțeleg cum se învârt lucrurile :)
@bogdan Da, am citit asta la început și mi s-a părut ciudat, fiindcă nu știam ce e Trilema. Am accesat articolul printr-un link primit pe twitter și credeam că are legătură cu fain. Se pare că m-am înșelat :p Mă bucur totuși că sunt oameni care mi-au clarificat lucrurile :)
Friday, 26 November 2010
@Ionut Sa nu-mi zici ca l-ai vizionat cap coada tat?
@PdY Stii tu treaba aia cu speranta :P
Friday, 26 November 2010
grid, kokofifi, spyked
Friday, 26 November 2010
Luka D, nu-i tocmai asa. Pe vremuri, pe cand oamenii se imbracau in ...piei.. de animale desigur.. mergeau la fel ca si azi la agatat. Ascundeau insa la spate de fiecare data un ditamai ciomag pe care il tranteau in molalele capului norocoasei care era tarata in pestera unde ... ahhh ... la ce ma mai obosesc... noapte buna !
Friday, 26 November 2010
@Porcul de York Povesti mei, de unde ai scos tu ditamai pornu' ?!
Friday, 26 November 2010
Nah ca ai si aparut sa distrugi bunatate de mit. Fac pariu ca 9 din 10 d-re care citesc randurile cu pricina s-au imaginat tarate in pestera inainte sa termine de citit propozitia.
Friday, 26 November 2010
@PdY Soamne sa ai mah :P
@Mircea L-am stimulat eu?! :O
Friday, 26 November 2010
@Porcul de York E, s-or fi inchipuit, ce sa-ti povestesc, si concentratia n-are nici o legatura cu intimplarea ca-s alese dintre domnisoarele care citesc blogu' unuia ce leaga fetele-n lanturi si le tiriie prin oras. E pur si simplu asa, unbiased, reflecta niste adevaruri profunde despre natura femeii.
@Luka D Nu, si nici daca-ti faci site cu niste prietene unde sa puneti video de cum va ungeti voi cu uleiuri pe tot corpul n-o sa se uite.
Friday, 26 November 2010
licuriciu, klubbingman, Minigirl
Friday, 26 November 2010
Mircea Popescu! Mircea Popescu! Mircea Popescu!
aaa, stai un pic, ce faceam? ah da...
Dr. A, dadatroll, Porcul de York
Friday, 26 November 2010
Ioan Nicut
Alex Mazilu
A.Faith
Friday, 26 November 2010
Dr.A,daimon, Mari,Cipslim,Diana Coman,Porcul de York,Luka D,Bogdan,Florin,factor, i4ever,pletzalcoatl,kokofifi,spyked...si,si...si Dadatroll
1,2,3,4...ies mai multi de trei!
Oricum MP, eu am facut partea mai grea, acum ia tu creionul tau rosu si taie daca n-ai inima. Si n-ai!
Sint recunoscator (si) pt Trilema...
Salud y pesetas !
Friday, 26 November 2010
pai ori facem cadou ori nu mai facem?
asta e concurs...
cu nu am dreptul sa ma nominalizez si nici nu ii cunosc prea bine pe comentatori zic pas.
daca vrei sa imi faci cadou insa plata curentului pt 2 luni, ca sa nu il taie Enel atunci sa fie primit.
dar ma anunti cu ce te pot ajuta.
ps: e fun siteul ala al tau da' nu am karma si nici nu inteleg cum creste...
pune si ntu explicatii acolo pt cei care au doar un singur neuron plictisit.
Friday, 26 November 2010
geaninalisandru
i4ever
dumas
:)
Friday, 26 November 2010
Si zici ca noi putem vota de doua ori?
Friday, 26 November 2010
@Andu Ejti fan ?
@calmogen Primii trei, ce mai.
Sunt curios daca ti se va plinge dAImon ca i-ai scris numele gresit sau ti se va bucura ca l-ai votat :D
@mcgogoo Pai mo, scrie in dreapta acolo in sidebar ca "Ghid". Chiar ase plictisit sa fie neuronu' cela ?
@Dr.A Zic ca nu, oricare iti fi voi. Un vot per email. Da' ma rog, in cazu' ca ati fost prevazatori si v-ati facut identitati distincte, nici n-am cum sa impiedic.
Friday, 26 November 2010
LePetitPrince
Geanina Lisandru
starsgates
Friday, 26 November 2010
Sandokan
piedone
pinochio
:D
Friday, 26 November 2010
@MP: Se exista care nu ejte?
Friday, 26 November 2010
@Andu Pai da, ejte hateri.
Friday, 26 November 2010
ByRev
grid
dadatroll
Noroc cu emailul, ca altfel ramaneam pe dinafara. Succes participantilor!
Friday, 26 November 2010
mircea: da' nu pot sa ambele chestii, gen?
Friday, 26 November 2010
@dAImon Pai pi mini ma intrebi ce poti tu ?! Suntem bagabonti sau nu mai suntem ?!
Friday, 26 November 2010
dAImon
Dojo
Adia
Friday, 26 November 2010
Io daca am apucat la interneti (din 24) numa acuma, mai am voie ? :-S
Zic ashea, trii la domnite :
Mari
Kokofifi
lexy229
si inca trii la domni, iti alegi tu ce si cum :D
Adrian MIHALCIOIU
Grid
dAImon
Friday, 26 November 2010
Stefan Murgeanu
Calin Hera
Roxana
Friday, 26 November 2010
Wow, ce de nominalizări am obținut. Chiar nu mă așteptam!
Anonimosu
pletzalcoatl
lexy229
calmogen
Florin
...Sincere mulțumiri!
Io îi nominalizez pe cei enumerați dinsus, la care mai adaug pe: dAImon, Diana Coman, Dr.A, Ionuț, kokofifi, Luka D, Porcul de York, spyked și Cornelius. :D
Vă îmbrățișez pe toți cu drag!
Friday, 26 November 2010
si noi pe tine :D .. :p
Friday, 26 November 2010
aprozarnet
krossfire
dadatroll
(pe ceilalti nu i-am prea citit, dar sunt convins ca sunt la fel de buni)
Saturday, 27 November 2010
PdY, ştii bancul cu porcul şi papagalul? tu eşti un fel de cross-breed sau cum? :D
ontopic, toţi în cor: Ma-ri! Ma-ri! Ma-ri!
Saturday, 27 November 2010
@Florin Ai voie, de ce sa n-ai ? Pina la Craciun mai este timp.
@Mari Pai mai bine sa nu te astepti, ca in felu' asta nu poti fi surprinsa decit placut.
PS. Nu-mi mai tot imbratisati atita fata ca mi-o topiti!
Saturday, 27 November 2010
flaviu comanescu
alex moldovan
animaloo
mircea, te ajut la numaratoare daca vrei, e un hobby de-al meu :)
Saturday, 27 November 2010
BlegooPR
Tomata cu scufita
Concediaza-ti seful
Saturday, 27 November 2010
@[idiot]
"ajutatul" la numaratoare e mai aproape de lobby decat de hobby :D.
Saturday, 27 November 2010
Io daca am mai multe identitati pot sa mai bag ? (de putut pot, da se pune ? ) :D
Inca trii la domnite :
Fleurdulys
Diana COMAN
Laura DRIHA
si la domni :
Bogdan
Krossfire
Anonimosu
(mai pot o tura si in dreptul lui sorin ? :))
Saturday, 27 November 2010
@dAImon & Porcul de York Buey, aveți grijă că io nu-s vulpe ci leoaică! :D
@Urâcios Ce-i drept, mă cam topesc de dragul lor. :P
Saturday, 27 November 2010
Simpatic :)
bafta
Saturday, 27 November 2010
1. maria postu
2. incertitudini
3. mcgogoo
Saturday, 27 November 2010
stimate dAImon, inevitabil il stiu, si cred ca as putea raspunde cu "da". problema e ca porcul si papagalul nu se inteleg mereu, nu au invatat inca sa faca pace si drept rezultat uneori luftam urat. si eu... si ei... ca suntem la pachet.
Saturday, 27 November 2010
@[idiot] Cu placere, da un rezultat partial neoficial, sunt chiar curios.
@Dr.A Pai doara se verifica, ce crezi ca suntem in Romania aici ? Trilema e republica independenta.
@Florin carabusu Buei, in primul rind ca Florin nici macar nu esti tu ca-i altu', si anume, fix pustanu' ala cu worldchanged.eu de tocmai ce l-am banat pe fain. Ca si el tot Florin si masina nu distinge.
Da-n rest, nu :D
@Mari Esti vulpoaica, sinteza.
@Gina Mersi. Sa fie :D
@Porcul de York Zi-l ca nu-mi ridica nici o amintire.
Saturday, 27 November 2010
@Porcul de York Multumesc, dar cum asa "uneori"?
Saturday, 27 November 2010
Nu îmi este destul de clar cum poţi să îţi alegi singur premiul. Este o listă de opţiuni, sau poţi să alegi absolut tot ce vrei? Pentru că nu cred că premiul ar putea fi un BMW sau un apartament cu 3 camere!
Saturday, 27 November 2010
Apai noa.
Saturday, 27 November 2010
Nominalizările mele:
blogurim
Dojo
strumfita cu esarfa
Saturday, 27 November 2010
Deja si-o luat banhammeru' ? Io am vazut vreo trii cartonase galbui, nu ma asteptam sa-i dai rosu atat de iute. In fine, Florin Porumb (baetu cela cu worldchanged.eu) are ceva posa la gravatar, io n-am, ashea ca din sus de carabostes sunt io, si mai dinsus de mine ii baetu cu banu.
Saturday, 27 November 2010
E o idee riscanta sa te apuci sa te certi cu toata lumea, mai ales daca de fapt n-ai absolut nimic de spus, si nici macar o prapadita de inovatie formala nu aduci. Ca greselile de scriere nu prea se pot socoti sub rubrica inovatii.
Saturday, 27 November 2010
Papagalul se hotaste intr-o zi ca ii place vulpea si ca trebuie sa mearga la ea s-o incerce … s-o f*ta, mai pe romaneste. Parfumat frumos, cu flori si un zambet de zile mari. Refuzul vine promt pe motiv de “fata mare”. Pleaca pagagalul dezamagit, se intoarce a doua zi, mai parfumat, mai colorat, mai bine imbracat si ii marturiseste sincer vulpii ca o iubeste. Vulpea, ca orice vulpe, nu se lasa usor impresionata si-l trmite la plimbare cu clasicul “stii, relatia noastra inca nu a ajuns atat de departe incat sa ma gandesc la astfel de pasi”.
In ziua urmatoare se intoarce papagalul plin de el, dar tot elegant si stilat. O arunca pe vulpe pe pat si-i spune cu voce de macho: “Vulpito, acum! Vreau sa te am acum, simt ca explodez, trebuie s-o facem!” Vulpea se intoarce pe o parte si ii marturiseste induiosata de trairile lui “Stii, sunt pe stop, nu se poate”.
Pleaca papagalul dezamagit, cu penajul pleostit de atatea refuzuri, cu egoul facut praf si ghici cu cine se intalneste? Cu porcul.
-Unde te duci, bai, porcule?
-La vulpe, s-o f*t.
-Cum adica? Cum asa? Pe mine tocmai ce m-a refuzat!…
De unde, repede, morala: degeaba ai papagal, uneori trebuie sa fi porc daca vrei sa f*ti o vulpita! :))
Sunday, 28 November 2010
@Diana Coman uite, nefiind un tip in totalitate misogin .. ma bucur cand vad femei care pot speria barbatii cu abilitatile lor intelectuale. Si nu-i un compliment ci un fapt. Sa lasam papagalii din bancul stimabilului dAImon sa faca complimentele. Nu uneori, pe mine mereu :))) si ma supara, dar fiecare trebuie sa-si duca crucea
Sunday, 28 November 2010
Nu-s bre! Vezi că a zis Porcul de York bancul și te prinzi de ce.
Hint: Coamă, gheare, colți, gen. :P
Sunday, 28 November 2010
@Porcul de York You gotta polish that dood. Just sayin'.
@Mari Ie lipite cu scoci, doara se vede, ce crezi ca-s papagal ?! :D
Sunday, 28 November 2010
Neah, cum aș putea să cred așa ceva?!
P.S. Are you my conscience? :D
Sunday, 28 November 2010
Just a leetal Deus ex Trilema.
Sunday, 28 November 2010
Ești modest. ;))
Monday, 29 November 2010
Cristescu Bogdan,
Bogdan,
bogdan.
I-aş fi votat pe toţi Bogdanii, dar am voie numai trei. Păcat!
P.S. Cu plăcere. :P
Monday, 29 November 2010
@Mari Decit un intelect modest...
@vave Ti-s tie dragi descalecatorii cestia ? :D
Monday, 29 November 2010
Cam aşa ceva... :D
***
A world without Bogdani it's a world not worth living. :lol:
Monday, 29 November 2010
pe principiul ca ceva/cineva ce/care stie sa descalece... stie sa si ..
Tuesday, 30 November 2010
@Dr.A era doar o gluma, eu nu mai am blog de mult si oricum nu scriam pentru premii
Tuesday, 30 November 2010
Multumesc frumos Florin carabusu! Am sa retin nominalizarea asta toata viata mea... Multumesc!
Tuesday, 30 November 2010
@vave Bogdani and blue food!
@Porcul de York Deseneze ?
@Laura Driha Ce se stie carabusu', este ?
Wednesday, 1 December 2010
Tomata cu Scufita
Vania
Roxana Radu
Thursday, 2 December 2010
Anihilator; Narcisa; Stefania;
O zi buna si multa bafta!
Friday, 3 December 2010
:)) Anihilator=Morom3t3. Deh, personalitate multipla. Feriti-va, deci!
Merit un vot pt fair-play, nu? :D (io-mi doresc jocul StarCraft 2 ca asta crackuit nu merge bine)
Votez can oi ajunge la locu' de frecat menta, ca n-am timp sa-i detectez pe cunoscuti. Acu' sunt cu pantalonii in vine si, la 06:30 tre sa ies din casa. La 07:00 tre sa fiu pe santierele patriei.
Friday, 3 December 2010
Te salut cu un traditional Tarii cit mai mult carbune!
Friday, 3 December 2010
Noroc!
1. Dadatroll. Pentru ca nu trolleaza pe oricine. Cand articolele mele ajung in topul celor mai bune de pe wordpress, hop si el cu comentariul dadatrolic.
2.Zoso. Futu-te-n galci de retard, stii cum sa-ti cauti numele cu CTRL+F, ai? (Invincible)
3.Petrov (zis si Piskeshu) . Asta mai mult pentru ca, atunci cand ma vede, se face mic-mic si scanceste -stie el de ce.
Pe langa asta, face niste sugeri de pla... Prezent Keshule! :D
Friday, 3 December 2010
Salut.
dAImon,
Dr. A,
kokofifi
Cam târziu, dar deh, n-am mai avut de mult acces la net...
Tuesday, 7 December 2010
1. dadatroll
2. milf
3. dr. a
Tuesday, 7 December 2010
Io-s chiar curios ce-si doreste dadatrollu' la caz ca cistiga.
Wednesday, 8 December 2010
un snitel de vita ?
Wednesday, 8 December 2010
Lmao ce hater ejti buey ppl!
Friday, 24 December 2010
Atentie, miine e ziua cea mare. Ultima sansa pentru nominalizari.
Saturday, 25 December 2010
Cistigatorul fu anuntat, vezi pingback dinjos.