Alaptarium

Thursday, 12 August, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Una dintre ideile mele cele mai controversabile (si anume, de catre mine, prin actul expunerii lor unui public, ca daca le pastrez neexpuse nu pot sa fie controversate, logic vorbind) in pofida faptului ca e foarte buna este Alaptariumul.

gazebo_redcedar_octagonCe este Alaptariumul ? Pai este o institutie publica adapostita intr-un gazebo sau cum i s-o fi zicand in romaneste. Aveti o poza alaturat pentru edificare (alaturat nu se acorda la feminin, fiind complement circumstantial de loc si nu atribut subordonat substantivului poza).

Spre deosebire de gazeboul destinat zgairii (to gaze, in limba engleza in original), gazeboul destinat alaptarii, sau Alaptariumul are peretii din lemn intreg, cu o despartitura cam de doua-treizeci de centimetri inaltime incepand de pe la un metru si-un sfert de la sol. Pe partea exterioara are amplasate banci, si pe partea interioara o rampa lina care urmeaza conturul interior al constructiei, urcand cam jumatate ori trei sferturi de metru pe toata distanta. Gratie acestei ingenioase rampe femei de orice inaltime isi pot alege un loc asa incat sa se potriveasca inspre exterior de la gat pana ceva deasura de buric.

Care este functia sociala a Alaptariumului ? Pai, simplu spus, alaptarea. Cam toate femeile care alapteaza folosesc la ora actuala niste barbare dispozitive din plastic cu care sa se mulga ca pe vite. Va asigur ca vitele cele autentice, muu-muu, ar prefera, dac-ar fi posibil, sa-si vada ugerele usurate prin aplicarea naturala a buzelor, limbii si gingiilor viteilor decat prin zbarnaitoarea mecanica. Spre deosebire de femei, vacile sarmanele n-au din nefericire nici o alegere in chestie, dat fiind ca nu le intreaba nimeni, si nici ele de unele singure nu prea pot face mare lucru, copitate mari cum se gasesc. In aceste conditii femei botezate, cu degete opozabile si cu capul la ele sa-si aplice acelasi tratament fundamental inuman pe care-l sufera cornutele prin grajduri imi pare ceva putin dincolo de linie.

Pe de cealalta parte, un mare numar de cetateni sufera in mod vizibil de faptul ca n-au mai beneficiat demult de caldura unui san bosumflat de lapte si-o imbratisare matern toleranta. Unul dintre simptome este ca umbla prin oras cu palariute ridicole. Altul dintre simptome este ca se incaiera de nebuni, de exemplu la razboi. Cred ca majoritatea mutrelor acre, enervarilor pana la urma nejustificate si nejustificabile ca toate enervarile, pulsiunilor devastatoare, deversarilor de bila prin locuri in care bila nu prea are fiziologic vorbind ce sa caute scl se datoreaza mai pe-aproape sau mai pe la origini lipsei sanului cald si frustrarii de-mbratisare.

Complicat spus, deci, functia sociala a Alaptariumului este pacea si armonia generalizata, pe care chiar daca n-o va realiza de unul singur, totusi nu cred ca om sanatos la cap si cat de cat informat in legatura cu functionarea mecanismului in discutie poate pretinde ca n-ar ajuta. Eu va garantez ca veti vedea bosorogi in baston plangand de emotie pentru ca uite, in sfarsit, dupa jumatate de secol de orfanitate (sau cum se numeste in romaneste starea de-a fi orfan ?) au supt si ei o gura de lapte cald direct de la san. Veti vedea copii de scoala, militari in termen, jurnaliste si fete de pension inghesuindu-se la coada de jur imprejurul Alaptariumului (motiv pentru care vor trebui construite mai multe), veti vedea porumbei albi gangurind si zburand in stoluri, veti auzi muzica sferelor si probabil veti descoperi si bosomul Higgs.

Bineinteles Conspiratia Celor Rau Intentionati si pe care altfel n-am sa-i numesc desi se cunosc ei foarte bine va incerca sa impiedice realizarea acestui maret plan, pentru a mentine si pe mai departe omenirea infundata in haul tristetii si disperarii, si-a-i putea ei folosi si exploata ca pe niste carpe, ca pe niste vite de jug puse sa traga inutila si pana la urma ridicola caruta a "statului", din razboi in razboi si din inchisoare in inchisoare.

Pana intr-o zi cand sanii se vor destepta si laptele va curge liber, rauri rauri, pe marmura oraselor perfecte.

Galileu, o Galileu!

PS : Exemple practice.

Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

125 Responses

  1. Foişor îi spune pe româneşte. Presupun cã vine ori de la "foi" ori de la "a se foi", mai probabil ultima variantã, cu sensul de "frecuş iubãreţ", cum îi place tineretului cuprins de cãlduri. Şi nu numai.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Thursday, 12 August 2010

    Mai ales nu numai.

  3. Porcul de York`s avatar
    3
    Porcul de York 
    Thursday, 12 August 2010

    Da sexarium ce-are ? Aceeasi chestie da' acoperita si cu' gauri undeva jos sub buric... sa nu poti vedea decat ...chipul. Si "russian roulette sexarium" unde toata pagoda aia sau ce-o fi sta inchisa, lemn de sus pana jos, gaurile raman, dar printre femeile dinauntru pui si un cimpanzeu cu curu' la o gaura. Daca esti norocosul castigator... cade cortina ca sa vezi si tu ce-ai facut. Nah... eu am pus toata treaba asta asa...schitata...in linii mari ...dar pusa la punct poate deveni o mare atractie turistica la modul in care au degenerat lucrurile pe Pamant.

  4. A fost bun alaptarium tau ca am adormit gramada pe el si am dormit vreo 12 ore :D

  5. Articolul l-am uitat in boscheti ...

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Friday, 13 August 2010

    @Porkul de Yorc Pai una la mana ca exista deja, si-a doua la mana ca sa nu confundam filia cu erotica, zic io.

    @Luka D Vezi ? You are clearly doing it rite.

  7. Categoric da ... acum admir peretii dar ... sunt odihnita :))))

  8. Foișor sau pavilion de grădină, îi zice pe la noi.

    Ideea e bună, dar parcă mai este de lucru la ea, în forma asta pare a fi ceva complementar cu ”Free Hugs” și nu știu dacă îți dorești asta.

    Dacă tot zici dumneata că există un mare numar de cetățeni care ar avea nevoie de așa ceva, de ce nu introduci și o posibilitate de monetizare? Doar ești antreprenor. :D

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Saturday, 14 August 2010

    E ceva complementar cu free hugs in masura in care si DNC e ceva complementar cu lecturi urbane, sau orgia ceva complementar masturbarii in internet cafe (all night!).

    Posibilitatea de monetizare e contrara spiritului chestiei, cam ca si notiunea de "stapan for hire". Ala de merge la san nu se duce acolo din pozitia unuia ce-o platit cazarea la hotel si "se asteapta" la "servicii", ci din postura aluia care gangure "mami".

    Si-n plus nisa aia e deja acoperita, in orice gheto gasesti prostituate lauze care costa acelasi 5-10-20 de euro ca peste tot.

  10. Să avem iertare. Așa am interpretat ideea, la o primă (rapidă) citire.

    Dacă nu monetizezi cum procedezi împotriva inevitabililor ”haplea”?

    De unde vrei să știu eu ce se găsește prin ghetouri, când eu stau cuminte...sau așa ceva, aici în beci? :D

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Sunday, 15 August 2010

    Pai de ce sa procedezi impotriva ? Esenta chestiei-i ca-i pro, nu contra. Lasa-i sa se indestuleze, ce-are.

  12. Cred că am înțeles, ideea dumitale e ”pentru hrănirea flămânzilor şi ospătarea străinilor”, gen.

    P.S. Dacă erai dumneata și pro îmbrăcarea celor goi, erai întruparea Sf. Parascheva.

  13. Mircea Popescu`s avatar
    13
    Mircea Popescu 
    Sunday, 15 August 2010

    Haha. Eu sunt pro dezgolirea celor imbracate, banui ca ma face Sf. Paraotschi.

  14. 1. parca era boson Higgs asta... nu bosom sau cum scrie pe-acolo :P
    2. care-i faza ca palariutele? ca ieri alaltaieri mi-am luat si eu una de paie a la stilul George Bush. ce vrei sa zici? :D
    3. in principiu da

  15. Mircea Popescu`s avatar
    15
    Mircea Popescu 
    Monday, 16 August 2010

    Hehehe @1

    Si-n rest, e clar ca ai nevoie de niste lapte proaspat si cald :D

  16. Mircea Popescu`s avatar
    16
    Mircea Popescu 
    Sunday, 22 August 2010

    Updeitid.

  17. anonimosu`s avatar
    17
    anonimosuinsigna de prim sositinsigna de tehnolog 
    Thursday, 7 July 2011

    Ba fraier ai fost ca ai scris aici, uite ca ti-o furat ideea! Si fara link, nimic: http://pittsburgh.cbslocal.com/2011/07/06/local-woman-envisions-mobile-breastfeeding-truck/

  18. Mircea Popescu`s avatar
    18
    Mircea Popescu 
    Thursday, 7 July 2011

    Plm sariti ca mi-o furat ideea.

  19. Sase http://www.foxnews.com/us/2011/09/10/arizona-temple-worker-accused-prostitution-calls-himself-spiritual-warrior/

  20. Mircea Popescu`s avatar
    20
    Mircea Popescu 
    Saturday, 10 September 2011

    O may gawd! Male prostitutes hugging fat women! To the Bastille!

  21. auzi ma da cine ti-a dat tie dreptu sa postezi lista cu ce sa luat la bac ?esti cumva vreun profesor faci parte din comisie sau ce ca nu inteleg te pomenesti ca tu oi fi luat bacu din prima :-jsterge pagina asta ca te faci de ras

  22. Mircea Popescu`s avatar
    22
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    Sa-nteleg ca picasi examenul de maturitate, printeso ?

  23. nu picai nimik stai fara nici o grija ca am luat examenu de bacalaureat nu maturitate si m-am inscris si la facultate da nu inteleg cine ti-a dat tie dreptul sa postezi lista cu cine a luat examenu si cine nu ce treaba ai tu cu ce fac elevi ?daca esti in stare bineinteles sa imi raspunzi la aceasta intrebare domnu oltenia ca esti oltean nu dupa sau esti din moldova ca nu prea le am cu romani eu asa de felul meu

  24. dupa accent ca m-am si pierdut in fata unui intelectual ca tine na belea :))))

  25. Mircea Popescu`s avatar
    25
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    Ei, pai vezi, asta-i problema : tu nu intelegi cine mi-a dat mie dreptu'.

    Vezi aici.

  26. e na serios pai daca nu vrei sa zici inseamna ca nu ti-a dat nimeni dreptu nu ma lua ca nu inteleg eu mai omule ce ti-e greu sa zici cine ti l-a dat si sa terminam cu comentariile astea si oricum sterge lista aia ca a expirat ca sa mai dat bacaluareatu si in toamna si s-au schimbat rezultatele daca tot ai drepturi pune si lista din toamna ;)

  27. Mircea Popescu`s avatar
    27
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    Domnita, ai citit ce ti-am indicat sau numa' bati din taste ?

  28. bat din taste cat vreau eu ai inteles si nu ma intereseaza ce mi-ai dat tu ca e pliktisitor eu atat ti-am zis daca ai drepturi afiseaza si lista din toamna si gata nu mai bat din taste ;)

  29. http://picardfacepalm.com/ THIS

  30. @oana: Mircea Popescu nu are root-ul, nimeni nu-l are. Trebuie să scrii iddqd pentru god mode.

  31. Mircea Popescu`s avatar
    31
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    @spyked Tie cine ti-o dat dreptu' sa pui link la poza aia ba ? SCOATEL IMEDIAT!

    @Cristian Faza oarecum amuzanta e ca fata a ales fix articolul zis Alaptarium. Oare-o stringe o cupa ?

  32. da cine e mircea popescu asta ca nu am auzit de el am intrat din intamplare pe site-ul lui si i-am pus o intrebare la care evita sa imi raspunda nush din ce motive sa inteleg ca e si el un scriitor pe net cel putin asa am dedus eu

  33. Mircea Popescu`s avatar
    33
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    Pai si cum ai intrat din intimplare ? Ti-a aparut asa brusc pe ecran dintr-o data ?

  34. auzi bai mircea popescu asta strangi cupa tu ai auzit am ales articolu asta pentru ca aici am putut sa pun coment nush ce ti se pare asa amuzant in loc sa iesi din casa stai pe bloguri te-ai tampit de la atata scris pe net aiurea ai ca m-ai pliktsiit deja stau sa o iau si eu pe urmele tale cu blogu tau tampit inlok sa ma bucur de viata gata pun finish ca mam saturat de tine ramai cu blogu tau aici

  35. da mi-ai aparut brusc pe ecran ca esti si tu o mare vedeta pe internet si te gaseste lumea usor ai o zi buna ;)

  36. Mircea Popescu`s avatar
    36
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    Daca esti obraznica vezi tu ce patesti de Mos Niculae.

  37. @Mircea Popescu: da, i-a apărut ca în Matrix.

  38. @oana: vezi că-i serios omul.

  39. =)))eu nu mai cred de mult in mos nicolae si nu ma face tu pe mine obraznica cand defapt tu esti in fruntea obraznicilor si te mai si consideri un intelectual pe net ai veziti de alaptarimiu tau

  40. Mircea Popescu`s avatar
    40
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    Pai tocmai aia-i problema, mindro, ca io-s in fruntea obraznicilor. Si daca tu esti obraznica, imi cazi in gheare, si pe urma iti explica Cristian acolo ce te paste.

    Ca vezi tu, ca tine au mai fost pe lumea asta, uite de exemplu chiar ieri una, da' ca mine ntz.

  41. ok

  42. Mircea Popescu`s avatar
    42
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    Mnoa, vedeti dragi cetateni din asistenta, minunea intimplindu-se pe viu : joarda, chiar si virtuala numai, reduce debitul verbiajului feminin precit si indreapta atitudinile deplasate, readucind exemplarul in parametrii acceptabili de functionare.

    Mai buna dovada nu cred ca se poate da. Tot ce va ramine e sa desfrunziti un alunis pe drumul catre casa.

  43. Ha ha ha! Dă-mi voie totuși să fiu hate® și să pun la îndoială faptul că oana de la #41 e aceeași cu cea de la #39.

  44. in primul rand cristian eu daca zic ca ma opresc din discutii ma opresc si nu are rost sa ma cert pe tema la un bacalaureat si am si o ultima intrebare pentru mircea popescu esti cumva avocat din ilfov ?sau gresesc

  45. @oana: să nu-l crezi pe Mircea în stare de așa ceva, uite dovada 1 și dovada 2.

  46. Mircea Popescu`s avatar
    46
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    @Cristian Sa stii ca-i exact aceeasi.

    @oana Dintr-o sursa de neincredere aflam ca eu sunt om de afaceri din Timisoara.

  47. pai si nu esti avocat ?

  48. Mircea Popescu`s avatar
    48
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    Pai cu siguranta nu-s inscris in baroul Ilfov.

  49. ce-mi place gagica ... de ce trebuie sa-ti dea cineva dreptul sa publici la tine pe blog chestii facute publice de catre Ministerul Educatiei?

  50. pentru-ca asa mi se pare mie normal sa iti dea cineva dreptul daimon ai ca ma apuc si eu sa public lista la mine pe facebook ai sa postam toti listele de la bac pe diferite siteuri pai ce facem aici poate uni care nu au luat bacu nu vor sa stie toata lumea ca nu au luat ei bacu si are cine sa afiseze rezultatele edu.ro acum intelegi si tu domnu popescu ok am inteles esti avocat dar nu din ilfov asa apari pe net ca esti din ilfov o zi buna va doresc numai am ce face pe acest blog

  51. @oana: ai niște mici greșeli de tipar: unii, nu mai plus un L lipsă la substantivele articulate.
    Și pe mine mă enervează la culme ce-a făcut MP cu rezultatele de la bac deoarece accesul la acele pagini nu e gratuit, dar să știi că saitul ministerului o suge pentru că necesită Flash.

  52. ok gata am pus punct la discutia asta o zi buna va doresc ca mai am si altceva de facut

  53. @oana: de dat la facultate?

  54. poate uni care nu au luat bacu nu vor sa stie toata lumea ca nu au luat ei bacu si are cine sa afiseze rezultatele edu.ro

    Odata ce a facut cineva publica o chestie ea ramane publica si o republica cine are chef, nu-mi dau seama ce nu-i clar in chestiune. Asa cum un artist care compune o melodie si o pune la el pe sait nu se poate plange dup-aia ca o copiaza lumea si o pune si pe trackere de torrente.

    Daca rezultatele erau confidentiale atunci ele ar fi fost comunicate strict persoanei implicate. Dar cum notele de la bac sunt publice pe saitul EDU, cine vrea musai sa afle daca ai picat sau nu poate verifica acolo. Faptul ca exista inca o copie a setului de date nu vad cu ce deranjeaza - nu mai poti spera ca cei de la minister vor sterge candva lista?

    ai ca ma apuc si eu sa public lista la mine pe facebook ai sa postam toti listele de la bac pe diferite siteuri pai ce facem aici

    Ma indoiesc ca tu ai trecut la romana avand in vedere modul in care te exprimi. Dar fie.

    ok gata am pus punct la discutia asta o zi buna va doresc ca mai am si altceva de facut

    La revedere, da' vezi ca se poate vorbi si in absenta ta, folosind ce ai zis tu. Ai oferit material bun pentru un studiu de caz :D

  55. @dAImon: ce-i drept faptul că ministerul a publicat niște chestii, nu înseamnă neapărat că oricine poate face ce vrea mușchiul lui cu ele.

  56. @cristian : nu poti sa ceri copyright pe datele alea, notele fiind ale elevului in sine. vrei ca toti ce 1-5 milioane de elevi-studenti ai romaniei sa dea semnatura ca sa nu stie gigel care euroi in spania ca prostii de au ramas in tara "suge" pula in continuare si sa rada de fostii colegi la telefon?

    de ce esti rau? ;D

    @oana : lasama sa ghicesc, te-ai inscris la :

    1. administratie
    2. marketing
    3. management

    ??

  57. Mircea Popescu`s avatar
    57
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    @dAImon Argumentul pe care-l oferi e deosebit de slab, simpla publicare nu ofera licenta de republicare, si da, cineva care se apuca sa publice chestii nu pierde prin asta dreptul de-a interzice republicarea de catre alte surse. Pe de cealalta parte rezultatele la examenul de bacalaureat sunt informatii publice prin efectul legii, indiferent daca le publica mined sau ba. Tot asa cum dezbaterile din salile de tribunal sunt publice (cind instanta nu dispune anume evacuarea) chiar daca nu le publica la ora actuala nimeni (si-ar fi o idee buna sa le publice, de fapt).

    @oana Foarte rau ca la frageda virsta-ti pare tie normal sa-ti dea cineva drepturi. Tine minte ce ti-oi spune acuma, si daca nu mai inveti nimic de la nimeni cit traiesti tot ii fi mai rasarita decit restul generatiei tale : nimeni nu are ce drepturi sa-ti deie, tu le ai deja pe toate. Statul poate cel mult sa ingradeasca drepturi, dar sa deie niciodata, ca n-are de unde.

    Pe de cealalta parte, singurul mod de-a te asigura ca nu stie toata lumea ca tu ti-ai picat bacul este sa-l treci. E o lectie adinca aici, si iarasi utila, s-o tii minte toata viata : singurul mod de-a te asigura ca nu-ti cunoaste lumea lipsurile este sa nu le ai. Deci, daca vei ajunge cu fundul mare, solutia nu va fi sa-i ceri lui iubi sa-ti spuna ca ai fundu' mic, si sa te incrunti la toti aia care rid de tine ca esti grasa, "ca cine le da dreptu' lor". Solutia va fi sa pui curu' pe bicicleta.

    Si burtica pe carte.

    @Freud Nu poti pretinde copyright pe date din domeniul public. E falsa ideea ca datele sunt "ale elevului in sine". Notele sunt ale organizatorului examenului.

  58. da freud m-am inscris la management la artifex

  59. vai de viitorul tau...

  60. da asa ai dreptate domnule mircea popescu dar eu bacu l-am luat si sunt inscrisa si la facultate;)si oricum pentru domnul daimon nu pe calculator se demonstreaza inteligenta ci in viata de zi cu zi

  61. dc vai de viitorul meu ?freud

  62. stai linistit freud ca o sa ajung mai bine ca tine de mi de ori asa cu limba mea romana stricata nu te agita tu ca o sa fie vai de viitorul meu :-joricum nu ma intereseaza parerea amatorilor si atata timp cat am pus punct unei discutii pai punct sa fie nu inteleg dc atatea comentari in plus fara rost eu am incheiat de mult subiectul bac ;)o zi buna inca o data

  63. 1. facultate de stat > facultate privata.

    aia de stat are avantajul ca acolo e competitie pe note, locuri, burse etc. la privata nu-i probleme de chestia asta, intri cu nota mica la bac, dai bani pentru loc, etc.

    2. marketing-ul, management, administratie si economie fac parte dintr-un sector numit servicii in care numai investeste nici pulea. s-au dat bani acolo pentru reclame, nu s-a vandut nimica, ex. case(vezi spania, italia) si nu numai ca e saturat ca locuri de munca, ci e si in criza. mai intra acolo si contabili, informaticieni, etc.

    daca nu stii sa faci cine stie ce, poti sa stai linistit cu mana intinsa.

    pe la vreo 40 de ani numai ai tu mutra de birou si s-ar putea sa dispari, ca social media, reclame si etc, e mai mult cu zambet, bust, cur si picioare decat facut treaba pe bune.

    3. stiinte sociale < stiinte. ase < politehnica.

  64. @oana: dar ce are dacă discutăm? Dacă ai luat bacul și te-ai și înscris la facultate, ar trebui să fii chiar relaxată.
    Freud are dreptate, unele domenii sunt ceva mai nasoale decât altele, dar dacă ție îți place domeniul și crezi (cu tărie) că e de viitor, foarte bine. Doar să fii conștientă că sunt o groază de absolvenți de management care se plâng că nu sunt angajați pe posturi de director. Eu îți urez succes, dar să știi că nu va fi așa ușor să ajungi să menegeruiești o afacere. Uite poate îți zic domnu' patron burghezo-moșieresc capitalist comunist socialist Mircea cum e cu condusul afacerilor.

    @Freud: nu [SPAȚIU] mai. Doar ți-a explicat și Mircea. Tu negi acolo verbul a avea, deci e nu [...] ai.

  65. deah, o sa fie directoare, la supermarket. pe 800 lei lunar.

  66. Revenind ontopic http://www.theblaze.com/stories/caught-on-camera-cambodian-authorities-upset-after-18-month-old-caught-suckling-from-cow/

  67. :)))))=)))auzi mah freudel da dc nu iti vezi tu de copilasi tai daca ai bineinteles sau de ce o sa faci tu de ce te doare pe tine de ce o sa ajung eu ma faci sa rad esti foarte complexat pana la urma urmei fiecare om face ce vrea in viata si stai linistit ca avand tatal mort are si a avut grija de mine de acolo de sus ca sa imi fie bine si sa duc o viata frumoasa si lipsita de grija financiara ;)

  68. @Freud: nu-i problemă, e un început și ăla. Mai sunt și alții care au început modest:

    Peter Imre si-a inceput cariera in 1985 la Hertz Rent-A-Car Budapesta. In perioada 1988 - 1993 a fost consultant de marketing pentru Phillip Morris, iar in perioada 1993 – 1998 a detinut diverse functii de conducere in cadrul Kraft Jacobs Suchard Austria si Romania, inclusiv cea de Director General Interimar al Kraft Jacobs Suchard. In 1998 a devenit Director Corporate Affairs Phillip Morris pentru Romania si Bulgaria, functie pe care a detinut-o pana in 2009. Din anul 2000, Peter Imre a fost membru al Clubului Roman de Presa, iar in perioada 2002-2003 a fost membru al Consiliului Director al Camerei de Comert Americane si Vicepresedinte al Asociatiei pentru Promovarea Tinerilor.

    Cine știe și ăla ce wc-uri spăla pe la Hertz.

  69. @lexy229: propagandă jidănească americană împotriva Cambogiei. Presimt că-i invadează acușica și pe ăia.

  70. Mircea Popescu`s avatar
    70
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    @oana Pai felicitari atunci.

    Da' auzi, calculatoru' nu-i in viata de zi cu zi ? Sau tu intri numa' din viata de noapte pe calculatoare ?

    PS. Sa ajungi mai bine ca tinaru' de mi de ori nu-i chiar asa de mare realizare, ca el sta destul de prost. Daca ziceai de sol de ori, sau macar de fa de ori mai ziceam, da' mi pur si simplu nu mi-i destul.

    PPS. Sa stii ca-i profesionist, nu-i amator. Doar ca inca nu s-a descoperit la ce anume. Intr-un sens, cam ca si tine.

    @Freud Managementul nu face parte dintr-un sector numit servicii. Pe de cealalta parte ceea ce numesc romanii management nu face parte din management, deci per total e ok.

    @lexy229 Cambodgia iese din tita da' se duce pe pula...

  71. Ungurele Prietenosul`s avatar
    71
    Ungurele Prietenosul 
    Tuesday, 13 September 2011

    Dara cum doara are si avut grija de tine draghe Oana tatale tau mortul este contra grijile materialice? Numa daca nu cu spirikizmus apara Istenem-boa.

    Unde in orasul esti studenta la Pontifex mangi men?

  72. nu m-am referit ca ,calculatorul nu e pentru zi m-am referit ca inteligenta nu se demonstreaza neaparat pe calculator ci mai mult in afara lui

  73. Mircea Popescu`s avatar
    73
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    @Ungurele Prietenosul Ahahahahahaaa

    @oana Dar este adevarat ca prin comentariul de mai sus numerotat cu 67 te-ai oferit sa-i porti copiii (3 de i, vezi ?) ipotentului aluia de Freud ?

  74. doamne ce oamenii rai vai de tine ungurele daca tu vorbesti asa pe un om mort nu iti doresc sa ai tatal mort ca sa vezi cum e sa te fereasca dumnezeu si sa iti mai imbuneze sufletul ala inradacinat cu rautate

  75. @mp : atunci la ce plm intra aia? nu sunt 3 : agricultura, industrie si servicii?

    @oana : ma, o sa vezi tu mai tarziu in viata cat o sa te ajute pe tine tataie ala imaginar din ceruri. vezi tu ce si cum atunci.

    eu ti-am spus niste chestii. eu n-am cu ce sa fiu complexat pentru ca n-am deaface cu sectorul tau absolut deloc. probabil nici nu stii sa folosesti corect termenul.

  76. nu m-am oferit:)))doamne fereste -ma si apara-ma ca nu as suporta nici o zi sa il am de sot pe freud

  77. Ungurele Prietenosul`s avatar
    77
    Ungurele Prietenosul 
    Tuesday, 13 September 2011

    Am gasit-o estem site pe Internetul la adresul http://www.artifex.org.ro/ Din regretabilul nu se demonstreaza inteligenta nici pentru noaptea nici pentru zilul.

  78. mai baiatule ia vezi tu cum vorbesti de tata ca deja ma calci pe nervi ai grija cum mergi pe strada sa nu iti dea cu ceva in cap tataie ala din ceruri

  79. @hun : e daia de garsoniera ca hyperion.

  80. @oana : tataie ala imaginar din ceruri e dumnezeu si sufletul e o constructie sociala, da' cum vrei tu.

  81. Mircea Popescu`s avatar
    81
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    @oana Da' o zis rele ? Ca io nu prea pricep ce scrie cetateanul conlocuitor.

    @Freud E administratie. Da' uimeste-ne, cum se foloseste corect termenul "complexat" ? Ca si-asa cica tu esti autoritatea, sau ma rog, tizu-ti.

    @oana Nici sa nu te oferi, mai bine lipsa. Toata ziua o suge din trabuce si-asa mai departe.

    @UP Cu multumiri.

    Rolul profesorului este acela de a deschide uşa, dar de intrat studentul trebuie să intre singur (proverb chinezesc) pentru că “ceea ce devenim depinde, în mare măsură, de ceea ce citim după ce toţi profesorii au terminat cu noi. Cea mai mare universitate este o colecţie de cărţi” – Thomas Carlyle.

    Este evident un liceu foarte poliglot.

  82. stiam ca nu sunt proasta freud inteligentu daca tu il faci tataie inseamna ca nu ii porti nici un respect si ce va doare pe voi la ce facultate m-am inscris eu altceva nu aveti de discutat decat persoana mea si la ce facultate sunt si de viitorul meu vedeti-va de ale voastre

  83. @oane : nu te obliga nimeni sa comentezi aici

    @mp : de ce esti hater ba.

  84. Mircea Popescu`s avatar
    84
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    @oana Pai daca-i fascineaza persoana-ti, despre ce sa discute, despre mine ?

  85. @Freud: liniște în bancă!!!!123456789
    Eu aș propune să facem un blogmeet la Artifex.

  86. Ungurele Prietenosul`s avatar
    86
    Ungurele Prietenosul 
    Tuesday, 13 September 2011

    Cerem scuze la domnitul Ona care nu cu intentie nici branza denumit impropriu parintele genitorul care ei gustos este. Noi aici la Regiune Antonimica Sekely nu folosim cuvintele injuriosului sau nedreptate. Pace vostru pentru care limbul latina furat de la Geza strabunica meu. De catre romanii care invadatori-tigani! NEDREPTATEA!

  87. Mircea Popescu`s avatar
    87
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    @Cristian De ce, si tu tot acolo-ti agheti ciorapii ?

    @UP Si pe urma v-o mai si indoit crucea de pe coroana, tu-va-n trompe de boangheni.

  88. @Mircea Popescu: doar pe cei ai domnișoarelor.

  89. doamne :))=))):-j ungurele cred ca iti e cald tie cu dinti in gura ai si tu grije draghe de tine ca nu sti cum te va lovi si pe tine ceva =))))nedreptatitule auzi parintele genitorul care ei gustos este :-j nici nu am ce pretentie sa am tu nu ai nici dumnezeu nici tata ca se vede nici mama bine ca o mai ai pe strabunica ta

  90. Ungurele Prietenosul`s avatar
    90
    Ungurele Prietenosul 
    Tuesday, 13 September 2011

    Strabunica Geza este mortul de multi multi anii. De ce gyaur vorbe proaste despre Geza?!?

  91. ce vorbe proaste gyaur draghe am zis bine ca o mai ai pe strabunica ta imi pare rau ca numai e, eu sunt cu frica de dumnezeu si nu imi permit sa vb urat de oamenii care numai sunt asa cum faci tu ;)

  92. deja m-a luat durerea de cap cu ungurel prietenosul latinul nedreptatitul :-j

  93. Ungurele Prietenosul`s avatar
    93
    Ungurele Prietenosul 
    Tuesday, 13 September 2011

    Domnul proprietarele aici la blogul!

    NU ESTE POSIBIL ASA TOLERATIE! Atunci cand gyaur blestemat fekete kutya kurwa pycika materina bosmeg face insult de injuriu la adresa cel sfant GEZA din care toti ungurele tragem rachete si altele beneficiurile bunastarilor civilizate si limba latina care se zicem precum dupa caz devine nedreptate si cum nu este posibilul!!!

    Rog la dumneavoastrul faceti la procedati dreptatea care nu este posibil fara! Asteptam cu sufletul pentru care este unlegalitar cum spune faimosa.

    ALTFEL DACA NU DUPA GYURI SCOTEM KUTIT DIN CENTURA!

  94. Mircea Popescu`s avatar
    94
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    Io pot spune c-am inteles tatatat mai putin partea scrisa.

  95. mai ungurele ai probleme cu bibilica mataluta dute la un control , doamne parca e un horror

  96. Mircea, cred că te-au ajuns blestemele oanei:

    Parse error: syntax error, unexpected $end in /home/polimedi/public_html/fain/param_secure-v2.php on line 41

  97. Mircea Popescu`s avatar
    97
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    @oana Nu dispera domnita, asa ie pe interneti. Mai intra si unguri.

    @Cristian Mmm. Sa nu panicam, zic.

  98. @Mircea: de fapt era Lorena?

  99. Mircea Popescu`s avatar
    99
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    Crezi ? Io n-am idee cine era.

    Da' daca tot veni vorba, Oano, nu ne dai tu ceva detalii ? Ai un blog, un profil de feisbuc, ceva ?

  100. Un număr la pantof de telefon, o brutărie. Când ai prima zi de școală?

  101. detalii despre ce ?

  102. Mircea Popescu`s avatar
    102
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    Ai un blog, un profil de feisbuc, ceva ?

  103. in sfarsit mircea recunoaste ca-i ungur.

  104. Mircea Popescu`s avatar
    104
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    Nu mai is evreu ?

  105. de ce trolezi sub nickname de ungur atunci? ;D

    pai poti sa fi hungarian jew, nu vad problema

  106. Mircea Popescu`s avatar
    106
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    Da' io nu trolez decit in nume propriu.

  107. adica dadatroll?

  108. Mircea Popescu`s avatar
    108
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    Pai dadatroll is mai multi.

  109. pai si mircea popescu e mai multi.

  110. Mircea Popescu`s avatar
    110
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 13 September 2011

    Ntz. Mircea Popescu e atit unic cit si irepetabil.

  111. plm, m-am exprimat ca o ciubota dinsus. ma gandeam la chestii facute publice de institutii oficiale - gen rezultate examinari etc.

    altfel is perfect constient & de acord ca nu-i republicabil tot ce publica entitati particulare.

  112. @Mircea Popescu: te-am prins cu minciuna. Hai recunoaște că ești avocat, nu mai indu fata în eroare.

  113. Mircea Popescu`s avatar
    113
    Mircea Popescu 
    Thursday, 15 September 2011

    Neah. Ala-i altu'.

  114. pai parca mircea popescu era unic ;D

  115. Mircea Popescu`s avatar
    115
    Mircea Popescu 
    Friday, 16 September 2011

    Feriti-va de imitatii puse pe piata de producatori nescrofulosi.

  116. Cristian`s avatar
    116
    Cristianinsigna de trolinsigna de tehnologinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Friday, 16 September 2011

    Da' de când e Mircea Popescu o marcă de țigări?

  117. Mircea Popescu`s avatar
    117
    Mircea Popescu 
    Friday, 16 September 2011

    Dintii.

  118. Cristian`s avatar
    118
    Cristianinsigna de trolinsigna de tehnologinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Friday, 16 September 2011

    Ai uitat să faci cu ochiu.
    O mică explicație pentru cei care nu fumează țigări contrafăcute.

  119. Mircea Popescu`s avatar
    119
    Mircea Popescu 
    Friday, 16 September 2011

    Ai si-o explicatie pentru aia care nu fumeaza flash ?

  120. Cristian`s avatar
    120
    Cristianinsigna de trolinsigna de tehnologinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Friday, 16 September 2011

    Da, dar s-ar putea să nu-ți placă.

  121. Mircea Popescu`s avatar
    121
    Mircea Popescu 
    Friday, 16 September 2011

    Apai cam ca apa sfintita, nici incolo nici incoace.

  1. [...] Alaptarium. Cu asta am zis [...]

  2. [...] de cealalta jumatate, alaturi de benevolenta fata de straini descrisa cu ocazia articolului despre Alaptarium care-i imperiul femeii maturev expunerea la mila publica a adolescentei este o piatra fundamentala [...]

  3. [...] noroc. ———Citindu-l pe cetatean mi-a venit ideea c-ar fi buna o lista. [↩]Alaptarium ; Dragele mele, sa va dau o idee de fapta buna [↩] Category: Gandesc, deci gandesc [...]

  4. [...] that together with the other half, together with the benevolence to aliens described in the Alaptarium article, which is the empire of the adult womanx, the subjection to public pity of the adolescent [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.