The reds of 1879

This article started life as a the third paragraph of the first footnote of a piece on radical feminism that I'm working on ; but then I discovered I need footnotes within it, and as footnotes don't work within footnotes (nor do I want them to) I took the only sane step available : divide this chunk out of the other and into its own article.

It's really as it should be -- and let this be remembered, that more often than not the tools contravening the auctorial intention is a sign the auctorial intention'd be best served by revising its designs, rather than revising the functioning of the poor tools. It's rarely their fault!

Here's what Ion Luca Caragiale has to sayⁱ on the topic of "The Beoble", putting the matter into quite a different perspective from his original, satirical, easygoing report thereof :

La fiecare act, mai mult sau mai puțin însemnat, săvârșit de guvernul roșu, orice om imparțial trebuie să-și fi făcut întrebarea: dacă actul acesta ar fi fost săvârșit de guvernul conservator, aflându-se roșii în opoziție, ce ar fi zis și ce ar fi lucrat aceștia ? De exemplu, convenția cu Rusia, trecerea armatei peste Dunăre, rechizițiile, războiul, răpunerea a peste zece mii de oameni de focul inamicilor, de foame și de ger; apoi pierderea Basarabiei, apoi scăderea rublelor, apoi umilirea cu Arab-Tabia, apoi cestiunea israelită și în fine cestiunea pretinsei răscumpărări a căilor ferate; dacă toate acestea le-ar fi făcut, sau măcar ar fi încercat să le facă guvernul conservator, aflându-se în opoziție roșii, ce s-ar fi întâmplat ? Fiece om cunoscător de țara sa cunoaște cu cât de aprigă rea-credință știu roșii să facă opoziție, și cum pentru dânșii, în lupta politică, orice mijloc, cât de înjositor, cât de mișelesc, este bun, — calomnia, intriga, minciuna, toate învăluite frumos în eticheta românismului și liberalismului și debitate fără preget și fără nici un pic de pudoare prin toate locurile publice în tirade șarlatanești. N-avem nevoie prin urmare să stăruim aci mai îndelung a face icoana moravurilor politice a acestui soi de oameni, ce alte talente n-au, altă meserie nu știu, de altă treabă nu sunt în stare decât a face negustorie de principii liberale și de patriotism. Să luăm numai două, trei cazuri din cele enumerate spre a răspunde la întrebarea de mai sus, anume cazul șederii armatei atâta vreme peste Dunăre și al cestiunii evreilor.

Roșii, netăgăduit, mai ales când sunt în opoziție, n-au absolut nici un respect de ordinea publică, meșteri în scandaluri, oratori de cafenele, caricaturi de martiri politici, conspiratori de operetă-bufa, ei sunt capabili să toarne în fiece săptămână câte o republică microscopică. Într-o stare liniștită, cu puterea militară toată în țară, cu deplină ordine în viața publică, a luat într-o noapte naștere celebra republică de la Ploiești, al cărei prezident era d-l Candiano Popescu, mai târziu polițai foarte dinastic, și al cărei consiliu de miniștri se compunea din domnii Stan Popescu, Pătârlăgeanu, Grigorescu, Stanian și alți trei iluștri patrioți. O zi, sau mai bine douăsprezece ceasuri a trăit republica ploieșteană. Ea a fost pusă la cale într-un birt, la o cină ce s-a prelungit, ca după firea naționalilor, până spre ziuă, când, în culmea înfierbințelii s-a și proclamat cu mare entuziasm. Proclamarea republicii a avut loc pe la patru ceasuri în revărsatul zorilor, și uciderea acestei frumoase instituțiuni s-a săvârșit pe la patru după-prânz, când, odată cu stingerea înfierbințelii naționalilor, a și sosit în Ploiești reacțiunea, adică o companie de vânători. Să nu uităm a spune ceea ce e mai interesant: când reacțiunea intra de spre București pe streaja de la miazăzi a republicii Ploieștilor, prezidentul acestui stat ieșise pe streaja de la apus de spre Buzău, și așa de cu vreme ieșise, încât și ajunsese aproape de satul Lipia, iarăși un cuib celebru de republicani; ce e drept, distanța dintre Ploiești și Lipia nu e așa mare, cam de vreo două poște și ceva. Când a pus reacțiunea mâna pe el și l-a întrebat că ce caută noaptea împrejurul Lipiei, d-lui a răspuns că a ieșit nițel să se plimbe: o plimbare cu viteză republicană.

Considerând dar că compania de vânători era în țară și a putut fi în Ploiești despre douăsprezece ceasuri de la proclamarea republicii, totul rămâne o scenă, cel mult un act de operetă-bufa sau de parodie. Știindu-se cât de iute pot să se plimbe, și știind asemenea foarte bine că din capitala țării până la capitala republicii lor, o companie de soldați zdraveni poate veni în câteva ceasuri pe odihnite, naționalii noștri au cutezat totuși a face acel scandal ridicul.

Dar — punându-ne tot în ipoteza că conservatorii ar fi fost la guvern și roșii în opoziție — dacă acea reacțiune, adică compania de vânători, împreună cu toată armata și cu Domnitorul în frunte s-ar fi aflat peste Dunăre, oare scandalul s-ar fi mărginit numai la a fi ridicul și la o singură localitate ? Și în București chiar, și mai ales aci, ce s-ar fi întâmplat ?

Dar apoi, punându-ne în aceeași ipoteză, cu ocazia cestiunii israelite ?

Lăsăm să dea răspuns la aceste întrebări acei ce-și cunosc țara, și, în genere, publicul imparțial, care, pare-se, a cam început să judece mai bine asupra lucrurilor și oamenilor.

Câtă vreme au fost conservatorii la putere, roșii n-au încetat un singur moment cu insinuarea și cu calomnia; ei nu numeau altfel, prin organele lor, pe conservatori decât cu epitetul de "guvern al angajamentelor cu străinii". Insinuând că conservatorii luaseră acele angajamente spre paguba și aservirea intereselor țării, ei erau singurii apărători ai acestor interese, ei singuri aveau dor de inimă pentru biata patrie. Și cu toate astea acel "guvern al angajamentelor cu străinii" nu făcuse nici convenția cu rușii, nici război fără zapis, amanet sau chezășie, cu bună și prealabilă știință că avem să pierdem Basarabia, și nici negociase cu Alianța Israelită să împământească cu grămada pe evrei. Nimic din toate acestea nu făcuseră acei oameni, pe cari roșii îi numeau "guvern al angajamentelor cu străinii". Nefăcând nimic din toate acestea, erau astfel calomniați; dar dacă ar fi făcut măcar ceva, ce ar fi fost !

Roșii au venit la putere după aceea. Ei au făcut, în adevăr, de cinci ori cât ar fi meritat să poarte numele, ce ei îl aruncau conservatorilor fără nici o dreptate.

Am făcut paralela convențiilor de răscumpărare a căilor ferate, a conservatorilor și a roșiilor. Care este cea mai avantajoasă pentru stat ? Mai poate sta cineva la îndoială ? Și ar avea chiar adversarii noștri atâta lipsă de pudoare să mai conteste și în privința aceasta, unde vorbim cu bob numărat, adevărul ? Și afară de aceasta, de câte ori a fost vorba pe timpul guvernului conservator de răscumpărare, nu guvernul român a început tratările în această privință; propunerile și stăruințele au venit totdeauna din partea societății acționarilor, și negocierile numai cu dânsa s-au făcut, iar nicidecum cu guvernul german. Când a căzut orice putință de înțelegere între guvernul român și Societate, lucrurile au rămas în starea de mai înainte urmându-și mersul lor regulat, fără a lua cestiunea un caracter internațional prin amestecul guvernului german.

Tot astfel au mers lucrurile și astăzi ? Din nenorocire, nu. Guvernul român a făcut propunerea, guvernul român a stăruit, guvernul român, fără nici o rezervă în privința ratificării învoielii de către corpurile legiuitoare, s-a legat față cu guvernul german asupra tuturor clauzelor convenției de răscumpărare. Cestiunea dar, de natură în ea însăși cu totul interioară, este acum o cestiune internațională.

Și aceștia sunt oameni care numeau pe conservatori "guvern al angajamentelor cu străinii". Să judece dar astăzi țara ce fel de oameni sunt acești onești negustori de principii liberal-naționale, acești patrioți de industrie.

Which'd come to :

With every deed, howsoever insignificant, of the redⁱⁱ government, any impartial observer must've wondered in his private self : were this undertaken by the conservatives, with the reds in opposition, what would they have said and what would they have worked ? Take for an instance the convention with Russia ; the crossing of our army over the Danube in support of their desperate sovereign prince, the war requisitions and the war in general, the death of well over ten thousand people under enemy fire, and from exposure and from hunger ; then the loss of Bessarabia, then the devaluation of the rubleⁱⁱⁱ, then the humiliation around Arab-Tabia^iv, then the Israeli matter^v, and finally the matter of the demanded repayment for the railroads^vi ; if all these were done, or even attempted to be done, by the conservative government, with the reds in the opposition, what'd have occured ?

Any man who knows his country thereby also knows what deeply and unrepentantly bad faith the reds bring to the table, what "opposition" means by their lights, how for them any means, howsoever shameful, are perfectly adequate, even preferrable for being dishonorable -- calumny, intrigue, outright lies, all spuriously wrapped in mass produced wrappers stamped with "Romanism" or "Liberalism" or whatever other fashionable marks of the day and poured, without hesitation or pause, in all public places, by the mouths of mountebanks. There's no true need to further delve on painting the sad daguerreotype of the political mores of this kind -- they without other talents, without other callings, without other occupation besides cheap trade in "liberal principles", "patriotism" and other hen's leather ; yet let us take but two, three examples to illustrate the matter, merely for art's own sake.

The reds never have shown the slightest respect for public order ; their chief measure for the self being public scandal^vii it necessarily follows their principal occupation would be unprepared and out-of-place oratory. These charicatural political martyrs, Opera buffa conspirators, are perfectly capable of inventing an imaginary republic each week. During peace time, with the whole army at home, with internal affairs perfectly ordered, the famous Ploiesti republic took to life overnight, presided by Candiano Popescu (later a policeman of the most dynastic persuasions), ad-ministered by a council including Stan Popescu, Pătârlăgeanu, Grigorescu, Stanian and three other illustrious lovers of their country. Only one day, or rather, twelve hours, lived this winery republic. It was brought to life in a dive, over a dinner extended in the manner of the locals into the hours of dawn -- when it was proclaimed with great heat. It was proclaimed around four in the morning, and it ended around four after dinner, with the entry of "repression" personified by a company of jagers^viii. But let us not forget the most interesting detail : as the reaction was coming in through the South, from Bucharest, the "president" had left already through the Northern barrier, towards Buzau. So early did he leave, in fact, that by the time they caught up with him he had made it to the village Lipia, another famous stronghold of "republican sentiment"^ix. True enough, the distance between Lipia and Ploiesti isn't so great : a little over two leagues^x. When they caught up with him and asked him what's he doing walking at night by the village, he said he went out for a little walk : a walk with the speed of red!

With the jagers in question quartered in Bucharest and quite ready to march into Ploiesti within a few hours, the whole thing remains as rather a comedic scene, a sort of parody. But then consider : knowing full well that the average soldier can pay them a visit at the end of a pleasant walk, no need to break a sweat even, yet our patriotic fellows dared nevertheless to provoke that ridiculous scandal. What if, sticking to our original hypothesis of having the reds in power and the conservatives in opposition, what if that company, together with the rest of the army, the King at its head and all were across the Danube ? Would then the scandal just as readily have limited itself to ridicule, or to a single locale ? What'd have more likely been the results ?

What, then, taking to the Israelite matter ? For as long as the conservatives were in power, the reds never for a moment let calumny or spurious insinuation grow cold. In all the reds' press organs the conservatives were always "the government of foreign engagements" and never otherwise named. All the while insinuating that the government had engaged the foreign powers with a view of the utter ruin of the citizenry and for the destruction of the State, the reds saw, or at least claimed to see themselves as the only protectors of legitimate rights and interests, they alone with the poor fatherland in their hearts. Yet in spite of all this puff, said "government of foreign engagements" made no convention with the Russians, nor a war without papers, without guarantees or any kind of surety. They didn't make a war knowing full well they'll be lightened of Bessarabia at the end of it, nor negotiated with the Israelite Association so as to give out Romanian citizenship to foreigners as an organized group rather than individuals, and through the offices of a foreign organisation at that. Nothing in that vein was undertaken or even contemplated by those men whom the reds called "the government of foreign engagements" ; not doing anything of the like they were thus maltreated, what if they had done something, something at all whatsoever ?

The reds came to power afterwards. They did, indeed, five times what'd be worthy the name they were throwing upon the conservatives with no right whatsoever. I made the comparison of the railway nationalisation^xi conventions, as drafted by both conservatives and reds. Which is the more advantageous for the State ? Can anyone produce some cause of dispute ? Will they summon the cheek to contest even this, where there's a numeric accounting of the truth ? Whenever it was talked, during the conservative government, of nationalisation, the government was approached by the company, and all negotiation was conducted with it, never with the German government. When the deal floundered between the government and the company, things carried on as before, without the matter becoming an international consideration.

Are things the same today ? Rather, the opposite. The Romanian government made the proposition, the Romanian government insisted, the Romanian government, with no reservation whatsoever as to Parliamentary ratification, engaged itself with the German government on all the clauses of the nationalisation convention. The matter is now, notwithstanding its purely internal substance, very much a point of international relations.

These are then the respectable fellows, the englightened politicians calling the conservatives "a government of foreign engagements" ? Let the country judge what kind of honesty is red honesty, and what kind of produce they deliver to the misfortunate soul so confused by their words as to trade good silver for the altogether doubtful products of industrial wordage.

Clear enough, I should hope.

1. In "Timpul", tome IV, no 278, published on December 18th 1879. [↩]
2. Yes, the word for radical socialists slash marauding morons was "reds" at the time.

   The deeds are quite commensurate with the implication of that color in your mind today, too! For instance : one of the most moronic "Romanians" to ever befoul public discourse in that (quite sufficiently foul on its own power and emanation) swamp (one C. A. Rosetti ; vaguely related, chiefly famous for "Patria e in stare rea si nu pot face nimic, invatatura nu am destula") came up with the deeply idiotic notion of

   Sateanul era legat de pamind si noi cei acuzati ca inamici ai proprietatii si ca demagogi, am luptat doi ani cu tot ce este mai insemnat in aceasta tara, am luptat necurmat silindu-ne sa-i facem sa inteleaga ca trebuie sa faca act de adevarati proprietari si conservatori, improprietarind pe sateni.

   Which is to say, he wanted actual people to recognize the plebs as "owners", through some violation of the concept of ownership the likes of which only radical feminists can conceive of. All this because, to his insufficient learning (not to mention entirely absent mind), recognition is the substance of property. That's why my slaves are mine, because you, dear reader, "recognize" this, whatever the hell that might mean. And if they weren't and you recognized their being they'd be just as much, I'm sure. What, you don't become female through "recognition" ?! Who says!

   What's more (and quite unsurprising, at that) : in spite of the ageamiu's patently false claims (brought, as you'd expect, under color of scholarship, because obviously) as to the "historical necessity" and the "broad support" for the measure, dividing agricultural resources among two million utter retards resulted in such sad failure, his own fucking party had to undo it barely half a century later! Here's Ceausescu in 1971, celebrating at Neptun a decade since... undoing of the reds' moronic fin du siecle "forward thinking" nonsense :

   Nicolae Ceausescu : Anul viitor avem 10 ani de cind s-a terminat cooperativizarea. Noi tot asteptam ceva de la scriitori, dar vad ca se lasa mult asteptati.

   Eugen Jebeleanu : Se lucreaza.

   Nicolae Ceausescu : Un balet pe tema aceasta, a cooperativitatii, o piesa de teatru, care sa reprezinte satul trecut, mosierii, chiaburii, viata aceasta, eliberarea, toate framintarile acestea cu cooperativizarea, si pentu si contra, si viata de astazi.

   "Reforms", amirite, and "progress" and whatnot.

   This is what they are, and what they will be because they always were : reds, another name for idiots, aka socialists. [↩]

3. Of fucking course the Russkis cheated out of their promises. What did you expect ? [↩]
4. Berlin Treaty of 1878 gave Romania a county without its seat, just a fortress at the outskirts, an arrangement the Romanians took rather badly. [↩]
5. The London Jewish lobby wanted Romania to permit Jews the citizenship without conditions, which Romania eventually accepted. The matter was chiefly economical, much like the problems of blacks in period United States, say. [↩]
6. Period railroads were a complicated web of back-and-forth, comingling "government" and "private" capitals, interests, etcetera. [↩]
7. Because that's how anal children work, see ? Their notion of self-worth is derived from the original caregiver's agitation. [↩]
8. In original "mountain hunters", but it's very much an item taken from Transylvania where it came straight from Willian, the landgrave of Hesse. Something like the Texas Rangers, if you'd rather. [↩]
9. Rather, a place of lazy people doing little work, coincidentally the fellow's birthplace. [↩]
10. About 65 Km, 40 miles. [↩]
11. At the time nationalisation happened rather in the manner it now works in the United States : at the unyielding insistence of the company being nationalized. [↩]