We're No Angels

We're No Angelsⁱ e o comedie excelenta, in stilul umorului ceva mai fin si ceva mai subtil care se practica inainte de raspindirea peste masura a democratiei, cu toate intolerabilele ei vicii-ntre care-n primul rind, bineinteles, prostia rabolita si mindra de sine.

Bogart, Ray si cu Ustinov joaca un triplet de puscariasi (actiunea se petrece pe Ile du Diable - ceva insulita pe linga Martinica, parte din colonia penitenciara a frantujilor, vestita Bagne de Cayenne) oarecum intre three stooges si Marx brothers. Parca mai apropiat de astia din urma, chit ca Bogart n-are o mustata stufoasa : Ustinov e genu' de gheu care ne este precum ne-a si fost dintotdeauna simpatic, delicat, cultivat si inteligent iar Ray are niste dume-n el de sedus fata de 17 aniⁱⁱ a familiei peste care-au navalit de nu se poate povesti. In tot cazul am ris in mai multe rinduri, ceea ce-i notabil, ca eu rid greu. Sigur in mai multe rinduri decit la tralaiala lu' Bob Hope. Joan Bennett joaca foarte convingator rolul femeii adulte care-a ales o cale din doua, o-ntelege si pe cealalta, n-are neaparat "regete", cel mult nostalgii. E ceva frumosⁱⁱⁱ.

Filmul este de asemenea notabil pentru una din rarele depictii ale barbatului neinteresat de-o femeie anumita. Chestia asta se intimpla-n viata de zi cu zi mult (dar mult) mai des decit reversul, cu femeia neinteresata de-un barbat anumit (chiar daca Shaw zice ca nici vorba si nu-i posibil). Totusi proportia reprezentarii artistice e inclinata-n absurd. Inteleg ca aceasta divergenta fata de realitate survine-n urma aplicarii-n practica a observatiei simple si de bun simt ca femeia nu conteaza (si-atunci eforturile ei de-a seduce un barbat neinteresat sunt neinteresante si deci nereprezentabile) dar totusi, mi se pare ca se exagereaza. Sau poate ca-s eu defect.

Am apreciat cu siguranta onomastica sarpelui. Si cu asta, va doresc vizionare placuta, pe cit posibil in conditii comparabile.

"People like that. How can you cut their throats ?!"
"It isn't easy..."

1. 1955, nu dubiosenia mai recenta cu de Niro, de Michael Curtiz cu Humphrey Bogart, Aldo Ray, Peter Ustinov si Joan Bennett [↩]
2. Intimplarea este notabila pentru c-am privit acest film invatind o tinara domnita cam de-aceeasi virsta si pe jumatate fugita de-acasa sa aprecieze cultura relativ recenta a speciei cit si sa se futa pasiv. Cum filmele din anii '50 nu v-or fi chiar cu totul straine ma gindesc ca mai ramine sa va edific asupra fututului pasiv.

   E cam asa : fata se intinde pe burta, dumneavoastra va suiti peste ea si-i bagati pula-n pizda. Si stati acolo la caldurica. E comod, priviti un film, ii mai framintati titele, va mai stringe din cind in cind, va povestiti una-alta... Pina-n final ea pleaca la scoala si dumneavoastra ramineti sa scrieti recenzie de film. Asta in cazul fericit, zic. [↩]

3. De exemplu, cinta la un moment dat la pian ca "all those crazy things that lovers do... when love is new". Bai... ne-am hahait. Probabil din motive diferite, da' nici nu-i posibila identitatea de motive-n lumea asta. [↩]