Tibi Nebunu', Zorilor represent

Am sa deschid festivitatile daca tot am fost cu ideea.

Fiind din Cluj (contrar opiniilor haterilor) v-oi scrie neaparat de nebunii Clujului, da' nu despre Lulu pentru ca ala era un nebun elegant, batea centrul si Andrei Muresanu, zonele bune, oameni cu dare de mina. Ori eu am fost din cartierul Zorilor (un fel de Aparatorii Patriei asa, ca sa va faceti o idee, am pipait la fete de plutonieri majori, locotenenti si maiori pina m-o luat sindromu' carpal, si pe mine si pe restu' de baieti), o cu totul alta mincare de peste.

Iar in Zorilor au fost de-a lungul timpului si fara indoiala inca sunt mai multi nebuni cit si nebune de ambe sexe intr-o fascinanta diversitate de ambalaje si culori, da' pe mine ma intereseaza aia de cind eram eu copil mic, ca aia te fascineaza, banalul de pe vremea cind erai tinarⁱ. Si cind eram eu copil mic era un nebun de frunte-n Zorilor, pe numele lui Tibi. Tibi Nebunu'.

Tibi asta era un zdrahon brunet, inalt si spatos, cu niste miini cit lopetile asa. Tuturor mamelor le era clar ca daca apuca nebunu' de plozi li-i gusuie ca pe giste pina sa zici pis asa ca-si dascaleau progenitura sa nu se apropie prea mult si sa "aiba grija", ceea ce plozii si faceau (in sensul ca-l urmareau pe asta-n ciurda vesala oripeunde se invirtea). Ca pe-atunci asa mergea treaba, in mod suspect dintr-o mie (minim) de mame cu o mie (minim) de plozi agitati nu s-o gasit nimeni sa fie de parere ca ar trebui inchis Tibi pentru ca daca le gusuie plodu'. Ce, el nu-i om ? Asta asa, apropo de lipsa de drepturi civile din comunism, iata ca nebunu' avea dreptu' de-a se preumbla-n voie prin cartier ca-i si el om. Nuca azi.

Tipul era foarte de treaba, n-a agresat pe nimeni din cite stiu, n-a gusuit nici un plod, n-a violat nici o prunca (mai mult decit se poate spune despre Gore de exemplu, un alt nebun colorat al orasului, da' asta era prin cartierele proletare pe-acolo, nu stim, nu cunoastem ca nu ne-amestecam, Marasti povesti). Mergea cu pas mare si-o viteza nebuneasca in diverse directii, in general dinspre sau catre "statie"ⁱⁱ vorbind el cu sine intr-o limba destul de bolborosita si greu inteligibila. Raspunedea in general la salut, nu incerca sa te lamureasca sau sa iti explice nimic ci raminea preocupat de interioritatea lui indesine. Uneori copii-l intaritau in care caz ii fugarea putin da' isi uita repede si revenea la ale lui. Uneori se suia in autobuz, unde nu platea bilet si nu primea nici amenda (coruptia de pe vremuri, vedeti voi).

Nu-i clar cum sau de ce a ajuns sa fie nebun, umbla zvonul foarte convenabil ca fusese student la [orice-i nevoie, de exemplu medicina] si invatase atit de mult incit se dilise de cap. Asta asa, ca poveste moralizatoare-n caz ca parintii pierdeau dreapta masura si ce, voiau sa ajungi ca Tibi sau ceva ?! Nu-i prea credibil, nu cred c-o fi prostit citania pe nimeni, oricit de draga ar fi povestea asta celor care se tem de-a citi (si idem se zicea despre curatenie ca-i sursa de boli, de exemplu in satele de trogloditi fara apa curenta, sunt niste avataruri ale "simplitatii" sa-i zicem astfel chestiile astea).

N-am idee ce s-o fi ales de el, avea mi se pare ceva parinti dar eu nu i-am vazut niciodata (cu siguranta cineva-l imbraca si hranea dat fiind ca nici la mila publica nu apela nici prea hartanit nu l-am vazut niciodata ci intotdeauna destul de curat si ingrijit, sigur mai bine decit media salahorilor si lucratorilor cu ziua). Doctorii au incercat sa-l vindece de minim o duzina de ori, rezultatele au fost aceleasi ca si de obicei, de la facerea profesiunii care pretinde ca se ocupa cu bolile de nervi si pina astazi, adica nule. Macar n-au stricat, tot e ceva.

Si cam atit. N-am nici poze n-am nici cine stie ce anecdote, n-am decit un nume. Tot e ceva.

1. Singurele lucruri noi pe lumea asta sunt istoria pe care n-o cunosti. [↩]
2. Cartierul era deservit in principal de-o linie de autobuze (36 si 45) pe-un fel de sosea de centura asa, statiile survenind la distante de-un kilometru aproximativ, una importanta la cotitura din Calea Turzii (la itece), apoi una neglijabila in sensu' ca nu se dadea mai nime' jos acolo da' importanta pentru mine ca vre-un an sau in tot cazul o vara una dintre "mai nime'" aia era o fata draga mie, si-n fine "capatul", de unde pornea "varianta" catre Manastur. [↩]