There's Methot To His Madness

Saturday, 04 February, Year 4 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Marked Woman e un film din 1937 facut de-un regizor anodin (Lloyd Braun) dupa un scenariu indiferent, marturie a modului industrialist in care functiona Hollywood-ul in perioada respectiva si dovada incontrovertibila ca filmele (sau muzica, de altfel) nu au pierdut calitate "in ultima vreme". Toate produsele companiilor americanesti au fost la fel de proaste acum optzeci de ani cum sunt si astazi, pentru ca produsele artistice ale unei companii nu pot fi nicicum altfel decit proaste, ca-i vorba de compania Partidul Comunist Roman sau ca-i vorba de compania Partidul Profitului Californian indiferent. Iar Ford e antihristul.

Singura calitate a filmului este ca vedem un Humphrey Bogart tinar (ma rog, el fizic nu-i tinar, da' cariera i-e la inceput) si ezitant, timid si nesigur pe sine. Replicile taioase-n felul care l-a consacrat exista ("uite, foloseste asta" de parca o batista-i ceva inovatie tehnologica) da' nu-s livrate cu siguranta de mai tirziu ci tolerate ca zorzoane. Bogart a urit rolul asta cum a urit tot restul de roluri in filme de duzina produse pe banda rulanta ca sa aiba studiourile ce pune-n bulk-urii si intr-un fel pe buna dreptate. Pe de cealalta parte am convingerea fara deceniul de chin si batjocura pina la Maltese Falcon nu se alegea nimic de el. Are si tortura rolul ei in formarea personalitatii adulte.

Bette Davis e absolut intolerabila, nu stiu sa-mi explic cum de-a rezistat pe ecran si doua filme, mai ales in perioada aia. E o femeie nesuferita care joaca un rol nesuferit sau mai propriu spus urla o partitura nesuferita cu o voce infioratoare, compusa parca dintr-un regiment de pisici alunecind lent pe-o tabla nesfirsita intr-un liceu din Iad. E un fel de Janeane Garofalo fluierind printr-o traheotomie infectata (chestie care de altfel mi-ar face placere). In special modu-n care tot tisneste ca o nevastuica pe PCP e insuferabil, iti vine sa-i tragi doua cu un dulap ud ceva.

Restul de gagici joaca inept de-a dreptul, schimburile de replici intre ele au calitatea de-o astepti de la o trupa de adolescente de periferie facind pe actritele fara vre-o pregatire dincolo de ce-au vazut si ele pe la printesele mai in etate cu doi-trei anisori de pe strada lor. Mayo Methot e dragutica da' cam prostuta (ca-n realitate). In anul urmator se va marita cu Bogart, mai-mai sa-l nenoroceasca. Din fericire l-a salvat Bacall sase ani mai tirziu. Ea a murit, tot cam pe-atunci, plus-minus.

Eduardo Ciannelli joaca rolul lui Lucky Luciano, doar ca-n film se numeste din ceva motiv "Vanning" (si ca bonus cica "orice asemanari cu persoane reale e pur intimplatoare" - intimplatoare pe focu') cu un accent italienesc deosebit de timpit care de altfel reflecta destul de corect realitatea istorica.

Jane Bryan e dragutica. Imi aminteste de-o pizduta de liceu de-acum zece ani, exact acelasi tip de optimista cu ochi cascati. Sper din toata inima ca si-a mai revenit intre timp (daca judecam dupa extensiunea carierei lu' Bryan astaii as zice ca sansele-s destul de bune).

In rest filmul e o idiotenie, echivalentul cinematografic al lecturilor din Libertatea, n-are alta valoare decit de birfa, pentru aia dintre noi suficient de batrini sa fi prins doua schimbari de secol. Sau ma rog, pentru ochii-tineri-inima-zburdalnica prezinta un oarecare avantaj documentar. Viata fascinanta a curvelor atit de obosite ca nu se mai pot tine pe picioare. Luminile orasului vazute dintr-un apartament cu trei camere-n care traiesc cinci caprite, cu paturi pe hol si tot tacimul. Pasiunile nebune inspirate de bosorogi cu scheme ieftine invatate papagaliceste-n program. Sase prosti intr-o cantina bagindu-se-n seama cu doua fete care nu stau cu ei decit batute. Chestii de-astea. De viata, gen. De lume. Distractie la maximum pentru ca viata tre' traita pina esti tinar.

Pe scurt, o idiotenie.

———
  1. Stiti cum se vindeau filmele pe atunci ? Exact cum se vind albumele de muzica azi, doua melodii bune si una ok imprastiate strategic intre o duzina de cacaturi. []
  2. Warner Brothers o pregateau pentru o pozitie de virf da' dupa vreo cinci ani s-a maritat cu un bogatan si-a lasat "the softest of rackets" in urma. Ceva mai tirziu a contribuit la a-l convinge pe Reagan sa candideze. []
Category: Trilematograf
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

4 Responses

  1. [...] cadru, asta-i spiel-ul ei : pleaca, se intoarce, pleaca, se intoarce... e la fel de enervant ca si data trecuta, da' macar in autobuz se [...]

  2. [...] unul dintre aia care s-au luat in coarne cu "sistemul" studiourilorii. Alaturi de nume cunoscute (Bette Davis n-a jucat intimplator intr-un film numit Market Woman) sau mai putin cunoscute, niste oameni cam [...]

  3. [...] e un film din a doua parte a carierei lui Cagney (care s-a cam razboit cu studiourile la viata lui, Bette Davis style). Nu putem spune "finalul" carierei zisului dat fiind ca inca facea filme-n 1981, douazeci de [...]

  4. [...] piece, with a resplendent Norma Shearer, an utterly terrible Joan Crawford trying to be Bette "We Aren't Done With The Embalming Yet" Davis in all the wrong parts much like a child trying to be her mother through powder and [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.