Taxi!

Taxi!ⁱ e unul dintre cele mai vechi filme care se poate viziona ca si cum ar fi un film (si nu o piesa de muzeu, ramasita arheologico-istorica, curiozitate amuzanta si asa mai departe). Fie si numai acest merit si deja ar cam fi destul sa-l recomande, cred eu.

Loretta Young e draguta, tipologia femeii iuti si hotarite pe care s-a cladit, de fapt, America. De distrus s-a distrus pe curu' gheilor comunisti cu fumuri in cap ("arta", pazea) da' inainte sa se poata distruge numaidecit c-a trebuit sa se si cladeasca. Altfel n-avea ce. Ei, si femeiustile astea voluntare si descurcarete pe care le mai vad ocazional chiar si prin Timisoara au stat capra la baza pe post de temelie.

James Cagney e echivalentu' exact, batos si "sigur pe sine", incapatinat si cu idei clare-n cap, pai ce facem aici ? Stereotipiile-s amuzante, sau poate mai corect ar fi sa zic ca dragherotipiile-s amuzante. Cind eram mai tinar, daca va intereseaza anecdota, aveam o carte despre chimie, "laboratorul din camara" sau asa ceva, scrisa pe la 1930. Si mai aveam si-o carte despre cum sa devii ceasornicar, compusa fara indoiala tot pentru nevoile ucenicilor, pe la 1920. Ei, si-n ele, desenati din creion tehnic, tineri barbati exact, da' exact, leiti-poleiti lu' Cagney asta, cu frizura, cu postura, cu toate celea. Anii au cam trecut, astazi pare vetust si fara indoiala putin ridicol, da' e si cumva interesant. Ca si Luvrul, sa zicem.

Subiectul e bineinteles povestea dintre un baiat si-o fata, pe fundalu' instructiv-eroic decupat din viata al infruntarilor dintre taximetristi. Ca asa-i la oamenii activi si preocupati de bunastarea proprie, tendintele-s mereu contrarii si nascatoare de conflicte. Asa ca ceva companie rea ("Consolidated") se straduieste sa-si asigure un monopol, si independentii in prima faza o cam incaseaza sub basca da' mai apoi se organizeaza ca sa opuna rezistenta si asa mai departe. Nemuritoarea naivitate Jeffersoniana, ca adica "poporul" si e capabil de actiuni si chestii, intru bunastarea proprie pe deasupra. Tineti-ma proptit de ceva ca lesin aci ni.

Mersi. Deci baiat si-o fata, au ei o dinamica relationala foarte curioasa, ea-i capoasa, el agresiv, ei "nu-i place", el promite, o intreaga tevatura. Da s-o plezneasca da' o pupa, ea se supara da-i trece, zici ca-s oameni sau ceva. Chiar interesant, m-am distrat.

Stilul discursiv e ceva incredibil. Tre' sa-i auziti vorbind, zici ca-i fugaresc otomanii si au de scos repede niste replici kilometrice. Cam ca-n comicsuri, cind actiunea de-i reprezentata se petrece intr-un interval finit (gen cade unu' intr-o groapa, zboara un glont, ceva) si personaju' debiteaza un discurs infinit, eventual cu extensii de hirtie care se desfasoara ca o pagina secundara sa incapa toata bulinimia.

Deci pe scurt : merita saptezeci de minute. Distractie placuta.

1. 1932, de Roy Del Ruth cu James Cagney, Loretta Young. [↩]