My Summer of Love

My Summer of Loveⁱ e un film despre doua fete. Doua fete intr-o vara.

Este ceea ce englezii ar numi contrived, adica fals, sau mai propriu spus o constructie teoretic convenabila da' practic necredibila, un artefact didactic. Fata bogata calareste un cal, fata saraca o motocicleta, fara motor, sau ma rog, fara lant, diligenta zace-n sant alea. Una bea vin cealalta fumeaza vedeti adica ce putere are regizoru', pina si ploaia bate-n geam dramatic sub bagheta lui. Si, ca bonus, fetele discuta Nice sau cum ii zice la neamtu' ala ce le vizita pe bunele lor cu biciu'.ⁱⁱ Filosofie, chestii. Este ca-i contrived ?

Noa, bine, o fi, atita ca io l-am vazut cu una care atita o avut de comentat ca si ea il citise cam tot pe la virsta aia si n-ar fi crezut ca nu-i singura. Si stiti ce ? Am intrebat, nu-i singura. Ideea asta ca pizdutele n-au alt in cap decit muzicanti si actori e desigur perfect adevarata, doar ca n-or fi toate adolescentel pizdute acuma : n-ar mai avea cine ne trage ciubotele.

Filmul contine o excelenta ilustratie a caracterului antisocial si fundamental antiuman al insanitatii numita crestinism. Intr-o lume frumoasa si complexa asa cum era ea la aparitia acestui flagel, niste indivizi marginali, ciunti si defecti, incapabili si inutili se aduna ei intr-un grup, ca si trogloditii "renascuti" din bar de-aici, ca si toate "bisericile" crestine din toate timpurile si din toate locurile si... declara.

Pur si simplu, declara. Declara ca ei sunt oameni, cind de fapt nu-s. Declara ca au o viata spirituala, cind ei n-au. Declara ca stiu cind habar n-au, ca simt cind sunt vesteji si uscati ca orice tufa fara radacini, fara frunze, fara apa, fara soare, numa' tulpini si vint. Declara ca iubesc cind nu ca nu iubesc, da' nici n-ar putea neavind cu ce. Si pe urma se sprijina unul pe altul in minciuna asta, recurg la tot soiul de scamatorii (ca de-un exemplu varsa alcoolul, singele societatii, care evident ca lor nu le face oricum nici un fel de trebuinta, scaieti cum se gasesc) si gata, si-au construit un model al rezistentei prin prostia de grup. Sceleratii pulii, romanii aveau dreptate, singura utilitate posibila a crestinului e dogfood, sau ma rog, lionfood daca tineti lei. Simpla aderenta la institutia rezistentei prin prostia de grup e recunoasterea neta a lipsei calitatii individuale, a oricarui merit care sa deschida vietuirea. Crestinii traiesc degeaba si-atunci macar sa foloseasca la ceva in singurul mod in care se pot fi utili : ca hrana, pentru necuvintatoare.

Apropo de nimic : nu vi se pare c-ar fi o idee buna sa scrie cineva un roman bazat pe premiza ca personajul principal descopera, in loc de inelul lui Gyges, inelul lui Pawel, un artefact magic care ingaduie purtatorului sa vada privind o femeie contextul cit si desfasurarea ultimei ei acuplari ? Cre' c-ar iesi ceva de-acolo.

E mai bine facut decit Trainspotting, poate si din cauza ca parerile puletilor despre lume nu intereseaza pe absolut nimeni, nici macar pe ei insisi, in timp ce fetele macar is fete. Sau poate din cauza ca de unde sed ele se vede mai bine, si deci tinara domnita din clasa de jos se va face mincinoasa, isi va gasi un iubit care-i un gaozar, va face o groaza de copii cu probleme mentale dupa care va astepta menopauza. Sau cancerul. Adica, alege viata, cum ar veni.

Natalie Press e o actrita chiar foarte buna, are o finete a zimbetului ce nu se-ntilneste decit la fete ce-au trait in precaritatea specifica saraciei. Blunt mi-e indiferenta. Filmul reuseste sa evite toate solutiile facile care-i ies in drum, desi ni le arata zimbind complice, iata ce smecher e el ca e intelectual si rafinat si ocoleste solutiile facile har har.

Chiar si-asa, merita vazut. Unul din putinele filme turnate dupa 2000 despre care se poate spune asta.

1. 2004, de Pawel Pawlikowski cu Natalie Press, Emily Blunt [↩]
2. Atita ma distreaza obiceiu' de handicapati a englejilor de-ai spune Nice de nu va puteti inchipui. [↩]