Malizia

Maliziaⁱ este o pasta de film in care-noata, inglobate, niste coapse tinere-n jartiere pe stil vechi, fara legatura cu ele cel mai frumos fund din Catania, gusa si chelia unui Cavaliere del Commercio care n-a facut profit din negot in viata lui, frizura galinacee a unui pusti agresiv, privirea pierduta a unui mare seducator inca crud, mingea si tipetele unui copil complet strain de lumea adultilor de care se straduieste totusi sa se intereseze-n masura-n care sunt dispusi sa-i serveasca si, pe linga toate astea, putoarea unei babe obraznice care nu-i paralizata, doar obosita, degenerescenta burgheza, multa grandoare de fin de siecle roman, multa decadenta a unui neam care-a ajuns la un moment dat (demult, demult) atit de sus incit i-a luat mai bine de-o mie si cinci sute de ani sa se prabuseasca pina-n haul in care se gaseste astazi, putin sub noi. Carora ne-a luat doua mii de ani, doar ca noi nu ne-am prabusit (neavind de unde) ci pur si simplu am plutit (rezistind prin cultura ovinelor pe pajisti montane).

Precum vedeti chestii grele.

Privind dimpotriva, e un film despre persistenta. E un film despre insistenta, si despre cum femeia se va supune barbatului, chiar crud fraged sa fie, chiar baietel sa fie, indiferent de alte considerente, indiferent de inconvenienta, de inadecvare, indiferent de orice dar cu conditia sa se manifeste cu cruzime. Dac-o arde cu ardoare putin mai conteaza pentru ea ce mina tine nuiaua.

Si cine e curva de Luciana ? Una.

Drama cuplului se gaseste perfect ilustrata, femeia se dezbraca pentru ambii copii pentru ca este o curva, fiind femeie, iar barbiatul are nevoie de-un prieten pentru ca... pentru ca-i este frica, fiind barbat, adica copil. Femeia musca, voi nu credeti, va vine-a ride, dar femeia musca, e-adevarat. O zice si Freud lo stesso, adica el insusi.

Si-atunci... iata.

Laura Antonelli e magnifica in rolul femeii care se prabuseste, biata balena pe plaja, sub greutatea absurda si neverosimila a propriei feminitati (o tineti minte pe Malena dansind singura de nebuna ?) intaritata nici macar de prezenta barbatului ci doar de sugestia mestesugita a prezentei lui, minuita ca un joc de umbre de-un baietel, ucenic vrajitor, mogildeata captiva intr-o imensa sala cu oglinzi. Respirind greu de sine insasi violeaza copilul si se-mplineste ca femeie, canibalism mai destrabalat nu cred c-aveti unde sa vedeti dat fiind ca nu-i clar cum ar fi sa fie. Sub aspectul asta incercarile deliberate n-au cum sa nu treneze-n urma reusitelor intimplatoare. Alessandro Momo e acceptabil, adevaru-i ca are un rol imposibil si tinerii de sex barbatesc oricum nu stiu sa joace (pentru ca nu-i posibil, rolul fetelor e mult mai usor prin insasi natura... naturii, dar baietilor le revine ceva ce nu se poate, literalmente, juca). Turi Ferro pare mai degraba actor de comedie, dar pina la urma rolul lui cam asta este.

E un film obligatoriu pentru oricine, dat fiind ca asta-i pina la urma blestemul artei : sa duca la capatul lor firesc liniile de fuga ale vietii zilnice, practice si concrete. Vizionare placuta.

1. 1973, de Salvatore Samperi cu Laura Antonelli [↩]