Lowell, Massachusetts

Imediat dupa ce-am iesit la pensie deceniul trecut am petrecut citeva luni foarte agreabile-n Turcia si Egipt dupa care mi-am luat zboru' catre Statele Unite, unde-am petrecut cam un an.

Aceasta sedere tihnita s-a compus din doua perioade distincte : cam jumatate de an sau ceva peste intr-o etapa sedentara, in care-am locuit in Lowell, Massachusetts si cam niste luni intr-o perioada nomada, in care-am parcurs distanta de-acolo pina la Nuevo Laredo, Texas cu autobuzul. Deci, mers de-aici pina acolo, acolo oprit la hotel, stat cit stat, povestit cu lumea, dupa o zi doua sau o saptamina doua iarasi, si-asa incet-incet pina am ajuns la granita. Pe care am trecut-o si-am continuat tot astfel de-a lungul golfului prin Mexic pina la Chiapas, si de-acolo-n Guatemala, si-asa mai departe. Luni de zile, ma intelegeti voi dragilor ?

Noa si-atunci daca ma intelegeti sa va zic doua vorbe despre Lowell asta.

Initial problemele erau de doua categorii. Una la mina ca mie nu-mi place SUA (cum adica nu-mi plac nici rusii cum nu-mi place absolut nimeni ca-s un intolerant si-un motan) si chiar daca in anumite puncte ale culturii inalte mi-s familiari pina la aproape dragi, in massa manifestarilor de massa mi-s aproape la fel de intolerabili cit mi-s si romanii, ceea ce va dati seama cit ii de imens. A doua la mina ca eu eram cel putin la vremea ceea absolut obisnuit cu un anumit... context, sa-i zicem. Microclimat. Un microclimat in care daca se facea un filtru pe Feleac in care ma nimeream si eu politaiul isi cerea umil voie daca nu ma deranjeaza sa se uite in portbagaj respectiv daca exagera vre-un careva odata-i gaseam un amplasament mai permanent pe undeva sa nu se mai chinuie cu complicatiile vietii asteia.

Noa si-n care conditii evident ca poate parea cel putin neinspirat sa te duci la americani acolo : iti mai comenteaza vre-un compostor de donuts de-alea, ii mai scoti vre-un ochi, pe urma ce faci, vinzi drepturile la film sau ceva ? Nu prea merita.

Da' prin grija atenta a unui colectiv de redactie condus cu abilitate de-o locotenenta competenta iata ca s-au putut rezolva in practica si concret toate aceste probleme, cu multa grija si probabil si mai multa inteligenta. Preemptiv in tot cazul.

Orasul de rezidenta fu selectat dupa o lunga lista de criterii diverse cu care nici nu-s familiar nici nu pot spune ca le inteleg da' important imi pare c-a functionat. Am stat acolo, la etajul trei al unei foste mori recent refurbished in apartamente cochete pentru artisti si alti speciali ca parte a unui program mai larg de rejuvenare, intre o bacanie tinuta de-o sudaneza inalta si mladie venita tocmai din Sudanezia (unde-mi gaseam de exemplu San Pelegrino, singura estimare aproximativa cit de cit acceptabila a apei minerale-n partea ceea de lume) si-o brutarie tinuta de niste spanioli la a doua generatie. Mi-a mers bine, am avut de toate si-am fost fericit, semn ca da, se poate. Tre' numa' sa te pricepi putin la lumea asta. Sau daca nu te pricepi la lumea asta macar atita sa stii, cum sa-ti alegi pe cine te bazezi.

Totalul altercatiilor in toata perioada a constat intr-o punere la punct a unui taximetrist care aparent nu intelegea ca io vorbesc cu el cind am io chef si el vorbeste cu mine tot cind am io chef, ca-i servitoru-n relatia asta, de-o trebuit sa i se spuna explicit ca ba servitorule, vorbeste cind se vorbeste cu tine de era sa moara acolo-n apoplexie eliberatu' si egalu' de american ce se credea el, respectiv un moment in care in fata la Dunkin Donuts erau sase politai locali ce clefaiau si io am zis asa intr-o doara ca oare daca ma duc si-i intreb unde gasesc o gogoasa ? Spre groaza manifesta a celor de fata, da' io glumeam ba! Bine ?

Precum vedeti nu-i mare lucru, chiar aproximabil cu zero (si fara indoiala un record pentru mine la vremea ceea). Ei, da' sa lasam la o parte astea si sa ajungem totusi intr-un final si la oras dupa sapte pagini de minutie narsiaca. Deci, Lowell este un oras vechi, in termeni americanesti, doua-trei sute de ani acolo. Revolutia industriala, un proces economic care-a inceput de fapt cu folosirea fortei apei in industrie, si abia apoi s-a mutat la folosirea fortei aburului, ca incet-incet sa treaca prin toate etapele pina la robotizarea de azi, isi trage o buna radacina si din Lowell.

Si-acum sa trecem la a doua jumatate a acestui articol monstru, cea fotografica :

1	2	3	4
5	6	7	8
9	10	11	12
13	14	15	16
17	18	19	20
21	22	23	24
25	26	27	28
29	30	31	32
33	34	35	36
37	38	39	40
41	42	43	44
45	46	47	48
49	50	51	52
53	54	55	56
57	58	59	60
61	62	63	64
65	66	67	68
69	70	71	72
73	74	75	76
77	X	X	X

Ce vedeti deasupra este in principal riul Merrimack, ale carui ape invirteau mori acum niste secole, din care mori isi trageau forta motrice razboaie de tesut, care-au fost primul razboi economic cistigat de americani, mutind productia de textile pe bumbac cultivat in Sud din Anglia-n Nord. Ca era si asta o problema-n discutia aia transata violent de tradatorul Abraham Lincoln, toata teoria cu sclavii si libertatea e asa... o forma.

Si-n jurul morilor alora, o intreaga populatie de fete sarmane, disperate sa scape din foamea, bataia & violu' din a caror clisa groasa se constituia destinu' si existenta femeii-n universu' rural la momentu' ala, ca si la toate momentele celelalte, de-acolo si din Europa si de peste tot. Ca asta-i pina la urma problema, ruralitatea e o mizerie si o porcarie si-o situatie intolerabila din care orice fiinta cit de cit inzestrata cu ratiune se straduieste sa scape, iar distrugerea ei ca act de progres si pina la urma usurare a organismului social, cam asa cum te-ai lepada de-un cacat, a survenit peste tot de indata ce s-a putut si nici o clipa mai tirziu. Doar ca-n America s-a putut de pe la 1850 si in Romania s-a putut de pe la 1950, da' altfel distrugerea satului traditional e cel mai sigur semn ca societatea a avansat o idee peste genunchiul broastei si aproape ca se poate respira.

Si-acum, o mie sau zece mii sau cincizeci de mii de copile, scapate din sat si adunate in dormitoare imense da' macar cu ziduri de piatra nu de balega, pasindu-si una alteia tuberculoza prin sarutul suveiciiⁱ, mergind la biserica sa afle cum e de rau sa te futi din motivu' simplu ca nu era loc, spatiu, nu se gaseau concret resurse sa se poata fute toate si-atunci mai bine stau cuminti si muncesc in liniste, sub atenta cit si industrial-utila obladuire a lu' unu' Gizas, n-ati auzit de el probabil...

Morile respective au fost incet-incet abandonate (cam pe masura ce incepea "industrializarea" si-n Romania), si-acum recent s-au refacut in apartamente. Intre timp a mai stat pe-aici Kerouac, au mai venit vietnamezi si portoricani si tot felu' de neamuri, oraselul e aproape de Boston si are chiar si-o universitate de sex mijlociu comunal (Middlesex Community College) si-n rest apa curge in continuare.

Cam asta.

Explicatii mai detaliate :

• 1 - 4 Riul Merrimack, la inceputul verii.
• 5, 6, 7, 24, 25, 26, 31 Elemente de arhitectura culta, ceea ce-nseamna de fapt stupida, ca-i de cult. M-ati inteles ce-am vrut sa zic.
• 8 Colegiul de sex comun.
• 9 Rate.
• 10 - 20 Acelasi riu in desfasurare de-a lungul verii, verii tirzii si-a inceputului de toamna.
• 21, 22 Eu construind sisteme de calcul.
• 27, 28, 33 Tot ca un fel de arhitectura culta de-aia de cult. Obiceiul pe la americani (si care incepe sa se lateasca si pe la noi da' in 2003 nu se cunostea inca) este sa se duca mortu' la o casa speciala de tinut morti, unde se aduna familia rudele scl. E mai bine asa ca nu se face deranj, plus ca nu tre' sa iti faci probleme ca esti sarac si n-ai mobile aratoase sau chestii : iti dau aia in chirie. Standardizarea, atit de draga spiritului americanesc la lucru : toti mortii sa moara-n acelasi loc, care sa semene totusi cu o casa, da' sa fie de fapt depozit.
• 29, 30 Case. Porcarii de-alea de-ale lor facute din plastic si acoperite cu vinil, nu pot sa le sufar, da' si betonu-i [prea] scump pentru niste neica nimeni din ziua de azi.
• 35 Artarilor le-a cam venit toamna.
• 36, 38 Locks, adica de-alea cum le zice de-s facute sa controleze cursul apei. Practic vorbind un fel de Canalu' Morii, doar ca acolo nu se pisa nimeni in el.
• 37. Un copac, foarte batrin, inca fericit.
• 39 - 59 Acelasi riu, intrind incet-incet in iarna.
• 60 - 62 Razboaie de tesut, modele vechi, din epoca.
• 63 Lista de preturi pentru diverse bogasierii.
• 64. Instalatie de controlat locks alea.
• 65. Cecuri si alte documente comerciale din vremea ceea.
• 66, 67 Un barbat si-o femeie de mare importanta-n epoca. Daca priviti mai cu atentie tabloul de le 67 puteti constata ca "realismul socialist" adica pictura incompetent-naiva promovata de-ai nostri socialisti este pina la urma exact identica productiilor imperialistilor cu doua miini stingi si fara scoala de specialitate de-acum doua sute de ani, dovada vie ca incompetenta uneste oamenii dincolo de orice pretentii la ideologie si alte aferatii naive isi ridica ei in capul lor.
• 68 Regulament de ordine interioara, la care vom reveni mintenas intr-un articol urmator.
• 69, 71 Doua camioane care mi-au placut. Ca-s faine.
• 70 City Hall da' nu mai retin exact de unde. De pe-acolo din zona oricum.
• 72 O veverita, prinsa din masina.
• 73 Cum arata coltisoru' cu destinatie de garderoba dupa ce s-au dezbracat fetele. In caz ca n-ati vazut niciodata. Americanii au obiceiu' asta ciudat de-a pune tot si orice pe jos. Chilotii y compris.
• 74 No admittance. De-atunci incoace.
• 75 Faget de Massachusetts.
• 76, 77 Munca cu posta.

Alte referinte : ⁱⁱ

• Fotografii din muzeul de vechituri din Luxor.
• Povestea calatoriei si aterizarii-n Logan Intl Airport.
• Fluturariumul din Westford.
• Cu ceva taranoi prin Virginia parca.
• Din orasul meu favorit, San Antonio, Texas.

1. Nu e o gluma : in fabrica nu e vreme de asteptat, atele tre' repuse pe suveici de indata ce se termina, gura lucreaza cel mai repede si tuberculoza se transmite prin saliva. Ca atare, exact cum va spui. [↩]
2. Citeva asa la reprezeala, poate or mai fi si altele. Asa cum probabil intuiti mi-o fost prea lene ca sa aduc pe Internet vasta majoritate a povestilor, fotografiilor, discutiilor si restului de chestii produse-n cei citiva ani de cind am plecat si pina cind m-am intors. Ceea ce inseamna intre altele ca evident nu de materiale, idei ori inspiratie duc eu lipsa. [↩]