Lindicul

Aceasta incercare literar-inlocuitoare cit si de ersatz s-a nascut din fecunda inspiratie a somnipatiei ischemice la adulti. Ii multumim pe aceasta cale.

Se scutură dintre sini o ploaie de orgasme.

Lindicul sta in pizda. Se codeste. De ce se codeste? De nimic. Înnumără pulile care trec. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină de cap. Iar înnumără pulile stoarse de miere.

Pletele lui negre şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de solutii de stinga la problemele tarii : lipsesc cu desavirsire. Deasupra pe pubis, in laturi pe labii, peste tot au pustiit lama si ceara.

Numai virful lindicului a ramas ca odinioara : umed si frematator.

Cine plezni boarfa ?

- Credeam că s-a slobozit vântul... o, bată-vă norocul, cocoşeii moşului!

O putulica si-o pizdulice, roşii şi bucălai, sărutară sfircurile damei de rosu.

- Damo de rosu, zise pizdulicea, de ce-s chioare pulele ?

- Fincă n-au nasuri, răspunse tuguietul sorbind-o din ochi.

- Poi, gistele au nasuri ? De ce nu-s chioare ?

- Is chioare, zise putulica, doara nu se chiorasc la tine ?

Lindicul coprinse c-o bala pizdulicea si cu o alta bala putulica

- O, voinicii moşului!...

Şi zâmbi pe sub preput, şi le privi cu atâta dragoste că ochii lui era numai smegma şi juisare.

- Damo de rosu, da' smecleii un' se duc când se duc?

- În ţara smecleilor.

- În ţara smecleilor ?

- Da.

- Dar climaxurile un'se duc când se duc?

- În ţara fandoselilor.

- În ţara fandoselilor ?

- Da.

- Damo de rosu, aş vrea să-mi crească şi mie coaie şi să ma bag adinc, adinc de tot, pina-n buza uterului, zise pizdulicea netezindu-i labia.

- Daca ti-o creste tie coaie, zise putulica, mie sa mi-o bagi pe git, si-n fund un crastavete.

- Da... hâ... hâ... poi ce fel... şi mie?

Pizdulicea se întristă.

Lindicul o mângâie şi zise putulicii:

- Bine, să-i bagi si ei pe git, sa-ti bagi si tie. Si-n fund cite-un castravete.

- Ţie două şi mie două... nu e-aşa, damo de rosu?

- Fireşte, ţie două, lui două şi mie una.

- Vrei şi tu, damo de rosu ? întrebă putulica cu un inceput de mindrie.

- Cum de nu?! Mie un candriu.

Ce fericiţi sunt!

Putulica încălecă din genuchi şi pizdulicea din spate. Lindicul îi joacă. Copiii bat în palme. Lindicul le cântă "Măi borace, boracele, ce caţi prin trompele mele"...

O hoasca uscata intră pe poartă cu două masuri de pisat. Copiii tăcură din râs şi lindicul din cântec.

E spaima lor şi nevoia lui.

Cum îl văzu, începu:

- I... tată, şi d-ta... iar îi răzgâi... o să ţi să suie în cap...

Lindicul ridică mâna în sus, aducând deştele ca un preot care binecuvintează, şi zise prelung:

- Lăsaţi copiii să vie pe mine!

- Biiine, tată, biiine... dar ştii... o, bată-i focul de copii!...

Hoasca se sfirseste în budă.

- Să-i bată norocul şi sănătatea, şopti rosul ca şi cum ar fi mustrat pe cineva, şi sărută în creştetul capului şi pe una, şi pe alta.

Şi iar începu râsul, şi jocul, şi cântecul.

Se osteni linducul. Stătu din joc. Copiii începură să-l mângâie.

Din vorbă în vorbă, copiii se făcură stăpâni pe labiile lindicului.

- Partea asta este a mea.

- Şi partea asta, a mea!

- Micuta asta este a mea.

- Şi asta, a mea!

La gluga se-ncurcară. Lindicul îi împăcă, zicându-le:

- Pe din două.

Şi copii o şi dăspicară, cam repede, că lindicul strânse din ochi.

- Jumătate mie.

- Şi jumătate mie.

Şi după ce o împărţiră frăţeşte, începu lauda.

Putulica :

- Micuta mea e mai uda.

Pizdulicea :

- Ba a mea e mai uda!

Şi putulica întinse d-o micuta şi pizdulicea de alta, ba a lui, ba a ei să fie mai uda.

Pe lindic îl trecură lacrimile, dar tacu şi-i împăcă zicându-le:

- Amândouă sunt dopotrivă.

- Ş-a mea, ş-a ei!

- Ş-a mea, ş-a lui!

La alea mari cearta se aprinse mai tare.

- Partea mea e mai frumoasă.

- Ba a mea, că e mai albă!

Lindicul zâmbi.

- Ba a mea, că e mai caldă!

- Ba a mea, că e mai dulce!

- Ba a mea, că nu e ca a ta!

- Ba a mea, că are un par mai rosu!

- Ba a mea, că are un par şi mai rosu!

Lindicul abia se ţinea de râs.

- Ba a mea!

- Ba a mea!

Şi putulica, înfuriindu-se, trase o palmă în partea pizdulicii.

Pizdulicea ţipă, sări de pe genuchiul lindicului, se repezi şi trase o palmă în partea putulicii.

Putulica, cu picaturile curgindu-i din ochi, sărută partea lui, şi pizdulicea, tremurind, pe a ei.

Hoasca ieşi pe uşe şi întrebă restit:

- Ce e asta, viermi neadormiţi!

Labiile lindicului erau roşii şi calde. Şi surâzând fericit, răspunse hoascei:

- Lăsaţi copiii să vie pe mine!