Elemente disparate din care izvoraste-un necrutator efluviu de optimism

Aici e un rind in care eu nu zic nimic despre titlu, chiar daca ma maninca degetele sa zic ceva, da' nu zic pentru ca deja se transforma-n obicei si seamana ingrijorator cu masturbarea, metaforic vorbind.

Acum cinci minute am vazut pe fain precum urmeaza : Vreau cartea- Nascuti pentru a alerga - Valentin Bosioc. Dupa un articol al zisului Bosioc in care zisul zice ca :

Cred ca e prima data in viata mea cand aflu de o carte nelansata si astept lansarea ei sa o cumpar :D.

Cetateanul-descoperitor don Bogdan de las Cartas se exprima-n termeni diminutivi, ca adica vai ce prost ii asta (personaj colectiv, nu neaparat Bosiocu' anumit, ci mai in general hipsterasii nutriti cu Ted si restu' popculturii televizuale). Io nu-s de aceeasi parere. Nu neaparat ca n-ar fi prost asta, da' mai degraba pentru ca in acelasi sens suntem prosti cutotii si-atita timp cit prostu' tine-o carte-n mina deja nu mai exista diferente. Atita timp cit o tine-n mina corect putin conteaza ca-i plina de prostii - de fapt cam toate manualele de fizica de merita citite is pline de prostii, ca intelepciunea-i un proces nu o stare.

Si-atunci ii uram tinarului (in ale culturii tinar, zic) distractie placuta cu cartea lui, chit ca-i o idiotenie funesta, si de asemenea ii uram sa nu se deprime cind va descoperi mai la vale-n procesul practic nesfirsit al lecturii ca intr-adevar ea biata chiar fusese o idiotenie funesta : port cu mine-n veac si-n lume exact aceleasi descoperiri despre carti infinit mai respectabile cit si despre autori infinit mai respectati (pe care nu le mai mentionam aici dat fiind ca nu conteaza).

Acum doua minute am vazut in cadrul lecturilor independente precum urmeaza :

De curând am fost la o sedinţă de departament. Are loc destul de rar aşa că sala a fost arhiplină. Genul de sedinţă inutilă în care vine şefu’ şi prezintă fie situaţia dramatică, fie că am reuşit să facem din rahat bici sau ceva între. 100% genul de sedinţă care nu spune nimic nou dar o face cu grafic.

Linişte, vocea şefului, slide-uri de power point, X-ulescu care a adormit în colţ şi dincolo de aparenta linişte o mişcare continuă a indivizilor. Nimeni nu stă practic nemişcat mai mult de 10 secunde. Frecat la ochi, scărpinat, rotit capul, strâns din buci, îndoit mână, frecat chelia, şamd. Mi-am adus aminte de muşuroaiele de furnici aflate într-o continuă agitaţie… Furnici, furnici, furnici… Văzându-le mi-am propus să stau un minut nemişcat. Am reuşit. Fără să clipesc, fără să mă scarpin, fără să tresar. Am fost furnica dizidentă…

Blogul fiind anonim nu primeste link, da' nici nu se pierde nimic : fara comentarii, abandonat acum niste ani, e practic vorbind tarina.

Da' chiar si tarina fiind nu pot sa nu ma surexcit nervos, dragilor. Deci, in cea mai apasatoare hruba din strafundurile de muci si guma-n care traiesc aceste fapturi oarbe si surde (dumb and deaf ar zice englezu', o forma a nebuniei degradanta din punct de vedere legal) iata ca spontan si fara cauza precit in totala lipsa de motiv aparent sau decelabil, una dintre ele brusc aspira la umanitate.

De ce ?

Pentru ca se poate.

Se poate, si atita timp cit se poate toate agitatiile reformistilor sociali, progresistilor morali si idiotilor militanti in general vorbind sunt sortite exact aceluiasi succes ca si pina acuma. Din fericire lumea este un construct fundamental stabil, si aceasta perpetua, universala si indomitabila inabilitate a oricarui individ precit si-a speciei in totul ei de-a face ceva care sa conteze ma umple de un nesfirsit optimism.

E, daca doriti, ecologia cea mai radicala. Sau poate teozofia cea mai banala ?