El suicidio del periódico, de David Jimenez

Saturday, 07 January, Year 4 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

De pe eternul fain am dat pe blogul lui Mihai Mateas de-un articol surescitat despre David Jimenez, care include si o traducere a unui articol al aceluiasi. Asa face citeva observatii :

In primul rind, ca e usor excesiv sa ceri oamenilor permisiunea pentru a-i traduce. Pe de-o parte ca nu stiu cine are timp sa gestioneaze asa ceva dintre producatorii de sens demni de atentie, pe de cealalta ca nu vad ce-i intrebi de fapt. Ce-o sa-ti zica, nu ? Si daca-ti zic nu pe cine intereseaza ? Ce-ai sa faci, n-ai sa-ti traduci ca nu ti-au dat voie ? Sigur, ca un semn de respect poti sa le dai ocazia sa zica intii da, dar in principiu fa traducerea, pune link catre original si gata povestea. Si, ca sa si ridem putin : cu google translate cum procedati, tot asa ?

In al doilea rind, ca eternele mentiuni sparte ale unor irelevanti denota pe de-o parte o slaba intelegere a functionarii Internetului, pe de alta parte o oarecare confuzie axiologica (daca nu consideri ca merita link, de ce consideri ca merita mentionati ?) si-n fine intaresc impresia generala de frustrare ca resort al actiunii.

Deci, in calitate de cititor as aprecia un Mateas mai putin surescitat si mai putin sensibil la curtea scolii. Un Mateas mai putin adolescentin, cu alte cuvinte, c-avem destui adolescentini.

Si-acum, ca tot ne-am apucat de treaba, am sa va traduc ad-hoc al doilea articol nominalizat de cetatean, El suicidio del periódico. N-am cerut nici o permisiune pentru asta, daca sunteti curiosi. Poftiti :

Intreaba-ne pe noi astia care ne ocupam cu productia de ziare si-ti vom spune ca stim formula care ne-ar salva de la disparitie. Urmarirea de teme proprii. Asumarea faptului ca deja nu mai putem participa la competitia pentru noutati, si oferirea-n schimb a adincimii si reportajelor de amploare care sa adauge valoare. Renuntarea la a mai aduce azi stirile de ieri. Ca si-n precedentul 26 Decembrie toti ne-am zis ca tema principala de-o vom trata nu va fi stirea zilei de ieri. Am folosit, in loc, o stire de-acum doua zile.

"Regele e foarte preocupat de daunele aduse Coroanei de cazul Urdangarin", zicea Luni El Pais, in legatura cu discursul pe care monarhul l-a sustinut Simbata (Duminica nu sunt ziare). "Regele a trecut examenul" scria El Mundo. "Justitia este egala pentru toti", oferea ABC recurgind la deja celebrul citat regal. E dificil sa ne inchipuim vre-un cititor cumparind ziarul pentru a afla ce s-a intimplat in zilele precedente, dat fiind ca discursul a fost transmis live de toate posturile de televiziune, discutat pe larg pe toate paginile de Internet si comentat pina la satietate pe retelele sociale. Chestia asta nu are legatura cu criza, asistam pur si simplu la o tentativa de suicid.

Pacientului [obez] i se spune ca tre' sa-si abandoneze viata sedentara si sa faca un pic de miscare. El stie ca-i asa, si chiar se ridica de pe canapea din cind in cind, dar inertia il impinge inapoi la obiceiurile proaste. A facut lucrurile intr-un anume fel atita timp incit nici macar certitudinea sfirsitului nu-l mai face sa reactioneze. Continuam sa tiparim discursul Regelui cu doua zile intirziere cu aceeasi incapatinare cu care dedicam o pagina Operatiunii Iesirea din Saptamina Luminata [Catolici, probleme]. Ii povestim cititorului ca ieri a fost rece, cind el a citit pe Internet ca a iesit Soarele. Ca ieri a fost cutremur, cind azi e criza nucleara. Ca ultimul atentat ar fi putut fi comis de Iluminatii in Actiune, cind liderul l-a revendicat deja pe Twitter.

Disparitia recenta a cotidianului ADN si falimentul Publico nu par sa aduca schimbarile radicale pe care situatia le necesita. E vina crizei. E vina vinzatorilor. E vina Internetului. E vina cititorului, care nu doreste sa plateasca. Oricum o intorci, vina nu poate fi a noastra si nu poate fi a produsului de-l oferim. Daca un restaurant ramine fara clienti, se intelege ca ori mincarea ori serviciile au lasat de dorit. Daca ziarele pierd cititori, problema e ca cititorii sunt niste zgirciti. Oare-i posibil sa fie din cauza ca le oferim un produs care nu le pare demn de-a fi platit ? Oare-i posibil ca-n timp ce ne dedicam analizarii, evaluarii si criticarii muncii altora (politicieni, sportivi, actori...) neglijam sa facem acelas lucru cu cei care ne sunt ceva mai aproape, noi insine ?

Doua treimi din continutul ziarelor e acelasi, indiferent de sapoul care se cumpara si se distinge strict prin dichisuri ideologice. Sunt zile-n care toti editorialistii unui ziar zic aceeasi chestie-n cuvinte diferite. Zile in care treci prin pagini si nu gasesti nimic sa-ti reclame atentia. Zile in care se publica declaratii ale politicienilor care-au iesit de atitea ori zicind aceleasi lucruri incit nu se mai poate evita observatia ca paraziteaza sistemul : stiu exact ce sa declare ca sa ramina agatati. Un corespondent in Pinto sau in Kabul stie ca-i probabil ca stirea zilei sa-si ocupe locul in ziarul de miine, cind deja va fi fost repetata de mii de ori de agentii si digerata de web, dar daca dimpotriva, trimite un reportaj atemporal si fara legatura cu actualitatea, indiferent cit de bun sau exclusiv s-ar intimpla sa fie, sansele lui de-a fi publicat sunt reduse. Rezultate zero, tot aceiasi politicieni dintotdeauna isi zic aceleasi mascarii dintotdeauna, ceva mai ingrosate azi fata de ieri.

Rezultatul se poate verifica luind o cafea in fata unui chiosc de presa. E improbabil sa apucati un cumparator mai tinar de 45 de ani. Ziarele se cumpara pentru produsele promotionale care le acompaniaza. Exclusivitatile de ieri sunt bune de impachetat carnea miine : ne-am abandonat ultimului set de pahare, oferite-n speranta ca cititorul nu ne va abandona. Daca tot ne parasiti in toate modurile, daca tot ne spuneti a produsul nostru nu-i suficient de bun poate ca-i cazul sa ne agatam supravietuirea de ziaristica fara vechiul ziarism. O noua diferentiere fata de competitie, si nu doar ideologica. Independenta de agendele politice ale partidelor si de rutinele informarii. Cu reportaje pe care cititorul sa nu le poata gasi nicaieri altundeva. Un ziar mai bine scris la fiecare editie, prezentat atractiv si fara senzationalisme in vitrina in care ne expunem cele mai bune parti, coperta.

Intreaba-ne pe noi cei ce facem ziare tiparite si-ti vom spune ca stim perfect formula care ne-ar salva de la disparitie. E cea impotriva careia rezistam. Cind intr-un final ne vom hotari, e posibil sa fie tirziu, si ne vom trezi publicind stirea propriei noastre disparitii. Cu o zi intirziere.

PS. Bucati intinse de text italic sunt o idee proasta. Doar zic.

Category: Trilema Presei
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

7 Responses

  1. "(el domingo no hubo periódico)"
    N-au fost, nu ca nu e. Ca atunci scria no hay.

    tl;dr n-ai?

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Saturday, 7 January 2012

    Am adaptat. Problema in discutie e ca no hubo e aspect progresiv in spaniola iar "n-au fost" e aspect perfectiv in romana. Avem nevoie de ceva precum "nu au fost atunci si nici de-atunci incolo", care imi pare mai degraba "nu sunt" (care-i diferit de "nu erau", ca si de "nu au fost").

  3. Mda.
    In romana s-ar detalia aiurea nu a fost pentru ca nu se gaseste, nu-i, nu a fost de gasit. Duminica nu-i ziar da.

    Plm sunt valabile ambele ca nu specifica cauza, nu se tiparesc sau nu s-a facut special la data aia. Ma gandisem ca n-a fost pentru ca stiu ca-s suplimente dumina, gen.

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Saturday, 7 January 2012

    Apai n-am stat sa analizez pina-n adincimea de-a verifica daca intr-adevar, da' am presupus ca face o figura retorica, vorbind in general.

  1. [...] Mircea Popescu Tipul s-a apucat si-a scris un articol. Eu m-am apucat sa-l ajut. I-am dat link, i-am tradus celalat articol, l-am mai invatat una-alta, chestii [...]

  2. [...] pe cuvint de onoare daca exista prostalai mai ridicoli la ora actuala in Romania decit sinucisii astia, “jurnalistii”. Vezi ca va cauta Base sa mai “nu se poate cistiga razboiul cu [...]

  3. [...] El suicidio del periódico, de David Jimenez Chiriasul [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.