De ce nu-si gasesc ciudatii prietene

Aflu de la Mogosanu ca un trist pe numele lui Tristan Miller (care in mod inexplicabil si foarte probabil neavenit se ocupa cu cercetari asupra inteligentei, el fiind mai prost ca o ciubota) si-a produs o justificare statistica a incompetentei intelectuale.

Adevaru-i ca eu n-as fi gasit articolul respectiv niciodata, circumstanta care-i amuzanta in modul metareferential care-i amuza in general pe tipul asta de oameni (pe ciudati, adica). Si anume, n-as fi gasit niciodata articolul respectiv din acelasi motiv pentru care prietena-sa nu l-ar fi gasit niciodata pe tristul Tristan : selectia sociala implicita, sau cu alte cuvinte faptul ca eu nu citesc asa ceva. Sa fiu in locul lui Lucian probabil ca m-ar ingrijora intrucitva aspectulⁱ.

Si-acum sa lasam astea si sa venim la carnita subiectului direct.

I. Inabilitatea de-a gasi o prietena este un simptom cert al incompetentei intelectuale. Nu este o problema statistica sau sociala, nu tine de lume, nu este o chestie de noroc sau de fenotip (adica de aratosenia individului), nu tine de bani decit in masura in care banii masoara inabilitatea individuala. Este pur si simplu un defect intelectual, prezent atit la nivelul direct (al greselii, adica) cit si la meta-nivel, la nivelul reflexiv (al prostiei, adica). Oricine poate sa nu stie ce-i un grad de confidenta Wilson, dat fiind ca nu ne nastem invatati, ci inocenti. Dar a considera ca e foarte bine ca n-ai habar ce-i ala un grad de confidenta Wilson e deja certa macula prostiei, indiscutabil. Tot la fel, oricine se poate afla in situatia ca-i incapabil sa-si gaseasca o fata. Justificarea respectivei situatii ca altceva decit un semn al incompetentei intelectuale proprii insa, aia-i deja prostie.

II. Prezumptia ca toate caracteristicile sunt echivalente e stupida. Cetateanul Tristan produce-n textul lui prezumptia implicita ca orice caracteristica oarecare a unui individ e echivalenta cu oricare alta, si ca atare comite absurde distributii normale,

Naturally, finding a suitable girl who I really like is no guarantee that she'll like me back. Assuming, as previously mentioned, that personal attractiveness is normally distributed, there is a mere 50% chance that any given female will consider me even marginally attractive. In practice, however, people are unlikely to consider pursuing a relationship with someone whose looks and personality just barely suffice. Let's make the rather conservative assumption, then, that a girl would go out with someone if and only if they were at least one standard deviation above her idea of average. In that case, referring to our previous calculation, only 15.8655% of females would consider someone with my physical characteristics and personality acceptable as a potential romantic partner.

In realitate, sansele ca o fata sa fie interesata de un tip care gindeste astfel sunt mai mici de trei deviatii normale. Sub 1%. Tradus in limbaj omenesc, pentru ca o pizda sa se umezeasca la vederea unuia care tinind un joint in mina are sanse egale sa-l aprinda sau sa si-l bage-n cur (respectiv sa i-l infiga ei in ureche, sa-l lipeasca de un stilp de iluminat public cu aracet etc scl) trebuie sa fie foarte, foarte, foarte ticnita. Trei deviatii normale, vedeti ? E posibil ca o pizda care-i doar foarte foarte ticnita sa se minta singura pe intervale limitate ca-i atit de speciala incit o intereseaza chestii atit de ciudate, da' asta cam trece dupa a doua decada de viata si problema mare a tipului este ca el si-a ocupat fereastra aia cu "invatatul". Ori hapciupalitice emo nu mai prea gasesti de la 32 de anisori incolo.

In realitatea obiectiva, comportamentele umane sunt un ce foarte ingust tolerat si foarte fin controlat. In 1970 trebuia sa-ti faci parul intr-un anume fel si sa porti nadragi de-aia. Aceleasi chestii in 1980... vai mama. Faptul ca rms nu se spala sau ca-i ingrozit de cactusi sunt probleme mult mai grave decit faptul ca un oarecare isi poarta pantalonii in jurul coapselor sau un altul se tatueaza. Privite din avion, cu lipsa de bias a cercetatorului aceste comportamente sunt toate bizare, si-atit. Privite cu biasul corect pentru sarcina in discutie (gasirea unei perechi) divergenta intre ele e de nenumarate deviatii standard (o duzina minim). O duzina de deviatii standard, ma intelegeti voi ? Pur si simplu nu exista alte procese-n natura care sa fie mai ingust tolerate si mai aspru respinse decit comportamentele perisexuale.

Si-atunci aici avem prima eroare concreta a Tristanului : ideea ca toate comportamentele-s in principiu egale il blocheaza de la a renunta la comportamentele respingatoare si a-si cultiva comportamentele apreciate.

III. Modelarea interactiunilor intre indivizi ca molecule de gaz ideal e naiva. Tipul are impresia ca pentru a evalua un grup de 18`726 de pizde eu am nevoie de 18`726 intilniri fata in fata cu ele, una cite una. Fals. Inainte de Internet aveam nevoie de aproximativ o suta de intilniri. Odata cu nasterea Internetului nici macar nu mai e nevoie sa ma intilnesc cu cineva.

Nu ne aflam in situatia in care ne gasim sapte miliarde de atomi de hidrogen intr-un recipient teoretic si asteptam sa ne ciocnim toti intre noi sa vedem care ne potrivimⁱⁱ. Oamenii sunt blagosloviti in plus fata de atomul mediu cu inteligenta (care evident ii lipseste tristului) si cu abiliati de comunicare. Ca atare, daca eu cunosc o suta de pizde care cunosc fiecare cite o suta de pizde am evaluat deja in cinci minute zece mii de pizde, ca ele au atita minte-n capul lor cit ar fi de sec cit sa-mi spuna ca stii ce ? O cunosc pe una Maricica, asa bine v-ati fute voi doi...

IV. Mai mult decit inteligente si comunicative, pizdele sunt programabile. Exista un motiv pentru care am zis "pizde" in loc de fete de exemplu, pe tot cuprinsul acestui articol. Motivul nu are absolut, dar absolut nimic de-a face cu aberatiile descrise la mina a doua de soricelul de care-am vorbit recent. Motivul este ca selectia unei partenere nu-i degeaba legata-n mentalul colectiv de asa-zisul "umor", un comportament uman care e foarte slab inteles de tristi in general. Cheia umorului este asa cum i-am explicat unei pizde surpriza, dar respectiva surpriza vine tocmai din programabilitatea codurilor. Sensurile pe care intelectele oamenilor le aloca faptelor si evenimentelor sunt programabile (de exemplu prin metoda arhicunoscuta si rasfolosita a contextualizarii) si ca atare manipulabile. O abilitate de-a manipula in mod placut intelectul fetei probata prin umor promite o abilitate similara de a-i manipula in mod placut intelectul prin relationare, si pina la urma asta-i miza unei relatii si garantia reusitei ei.

Si nu, "manipulare" nu inseamna ce se intelege pedestru prin acest termen, tot asa cum frustrarea nici nu se reduce nici nu se reprezinta prin frustrarea sexuala. A fute inseamna a manipula, pizda cu pula, si astfel va faceti o idee cam de ce manipulare-i vorba. Sper.

Observatiile dinsus nu-s nici exhaustive (din lene, nu din cauza ca nu s-ar putea transforma textul prin adaugare de cuvinte intr-unul mai obositor dar mai acoperitor) nici complet justificate explicit (nu din cauza ca nu pot fi, ci din cauza ca nu mi s-o parut ca-i util sa fie), si se gasesc notate aici in speranta ca macar un singur trist va intelege ca tristetea vine din interior. Si anume, din asumptii gresite considerate gresit drept corecte.

Asta-i tot.

1. Adica, pe de-o parte-i un cert avantaj ca ajunge-n locuri in care nu ajung eu, asta-l face ceva mai mult. Pe de cealalta parte conteaza cum a ajuns acolo. Daca a ajuns acolo cautind deliberat varietatea are evident mijloace de cercetare superioare, cel putin sub acest aspect. Daca a ajuns acolo inconstient, sau ma rog, "natural" e posibil sa aiba in comun ceva prostii cu respectivul, care atunci se cer neutralizate prin analiza si deconstructie. [↩]
2. Exercitiu pentru cititor : calculati durata de timp necesara pentru ca 90 si respectiv 99% din cele sapte miliarde de atomi sa se ciocneasca cu fiecare alt atom, ca o functie de temperatura gazului (care, daca va ginditi bine, e o functie de presiune si volum, sau cu alte cuvinte va da tot ce aveti nevoie). [↩]