Apropo de "io comentind pe bloguri".

Demaram cu un citat, ca n-are ce sa strice.

imi amintesc acum vreo 4 ani de unul din blogosfera romaneasca care lua toate blogurile din zelist in ordine descrescatoarea, citea ultimele articole - el zicea ca da - sau macar un paragraf doua, acolo si apoi comenta. si punea mereu la nume link spre blogul sau. sunt curios, daca acum la maturitate si-ar mai permite sa faca asta, cu o blogosfera pe care atunci o cunosteam iar acum imi e vag necunoscuta si ma sperie?

de la Mihai B, care avea blog cind era mai tinar da' intre timp s-o facut fricos.

Faptele sunt asa : Pe de-o parte cind mi-am deschis io blogu' asta am petrecut ceva timp din zi (fiecare zi!) citind articole scrise de altii, si comentind la unele. Ca sa citam concret,

In aceasta luna de cand mi-am tras si eu blog, am citit mii de bloguri (cam sase) si-am comentat pe sute (cam cinci). Petrecandu-mi ultimii cativa ani in SUA/Mexic/Costa Rica, am avut ocazia sa neglijez cu aproape desavarsire fenomenele culturale ale patriei muma, si pot spune ca m-am bucurat de atare ocazie cu voluptate.

Pe de alta parte odata intors, m-am trezit stapanit de curiozitate pe masura voluptatii trecute, si daca tot mi-am facut blog, m-am dedat satisfacerii ei (curiozitatii). Cu… sa zicem pasiune.

Articolul citat se intituleaza "Ce am inteles eu din blogosfera romaneasca" si uite ca deja e mai vechi de trei ani (de experienta). Deci aparent se poate.

Vreau sa zic ca-i de bun simt : atunci cind intri intr-un domeniu nou iti revine sa citesti pe-acolo, sa te edifici cam care-i starea. Ca majoritatea lumii e lenesa si proasta, nefiind deci capabila sa digere mii de bloguri nu este o problema a aluia care nu-i nici lenes nici prost. Sigur ca incercarile de transfer de-asta ieftinache is cam cele mai comune preocupari pseudo-normative ale multimii lenese si proaste - si deci tu esti de vina ca noi nu stim, nu putem, n-avem timp si in general "este extrem de neplăcut [...] să te fi născut într-o familie modestă din punct de vedere financiar" - da' asta pina la urma conteaza destul de putin. Ca asa-i traditia pe lumea asta, sa nu conteze lenesii si prostii, indiferent de orice altceva.

Pe de cealalta parte azi nu mai las comentarii aproape nicaieri. Am mers deci de la citeva sute pe luna la poate cinci ? Cam asa ceva.

Noa cum explicam faptele astea ? Ca e o intrebare pina la urma legitima, intr-o vreme faceam ceva si ziceam ca-i corect si exemplu de urmat, azi fac altceva. Noa cum o fost, era sau nu era exemplu de urmat ? De unde vine schimbarea in actiune ? Care-i secretu' ? Pai sa vedem pe rind.

Sub un aspect o meritat, sigur ca o meritat, din motivu' ca nu se poate pune problema daca o meritat sau nu. Ce-am zis acolo la inceput, ca "atunci cind intri intr-un domeniu nou iti revine sa citesti pe-acolo, sa te edifici cam care-i starea" este un imperativ categoric, asta trebuie sa faci, asta faci. Nu se poate sa merite sau sa nu merite, e in afara discutiei aleia. Deci... o meritat, dat fiind c-ai facut ce trebuia sa faci. Da, stiu ca suna absurd, imperativu' categoric e o chestie necunoscuta pe aceste mindre plaiuri din pacate locuite, da' faptu' ramine ca daca tu te duci de exemplu judecator apai ce conteaza ii daca ai judecat drept, ala e imperativu'. Daca "ti-o meritat" e un considerent absolut stupid, ca n-are sens in context, si numa' niste trogloditi s-ar apuca sa isi gindeasca activitatea in termenii aia.

Sub alt aspect n-o meritat, adica in urmatorul sens : cei mai multi dintre aia s-or lasat de blog intre timp. Ca asa-i chestia asta, tinutu' de bloguri : bariera de intrare minima, cerinte uriase. Ca rezultat multi se ratacesc incoace, rezista cit rezista si pe urma dispar, fara sa se observe.

A vorbi cu cineva inseamna a construi o relatie, ca io nu vorbesc ca prostu', deversind din mine chestii in contextu' meu propriu. Io vorbesc in contextu' adrisantului, ceea ce inseamna ca intotdeauna cind vorbesc cu careva am facut un minim efort documentar. Si pe urma el dispare si eu mi-am pierdut vremea. Deci sub acest aspect nu merita de nici o culoare sa comentezi pe blogurile autorilor romani, si in general nu merita sa comentezi pe blogurile incepatorilor : efortul ala de contextualizare se putea investi mai bine in alta parte. Iar daca tu te afli la un nivel suficient de inalt, efortu' tau de-a scrie un singur comentariu poate valora mai mult decit plateste tot blogu' respectiv, ori e o idee proasta sa pui motoare scumpe in caroserii ieftine.

Alt aspect sub care n-o meritat e ca o larga sectiune dintre blogurile romanesti sunt tinute de catre pustani corditi, pizdute proaste rau si diverse alte non-entitati nedemne de interes. Chestia asta e o necesitate statistica, dat fiind ca oricum o-ntorci populatia se va compune din pustani corditi, pizdute proaste rau de tot scl etc, si oricum e responsabilitatea ta sa-ti alegi deci n-ar trebui sa fie un considerent. Din nefericire este un considerent, pentru ca din motive inca obscure pe la noi nu prea ai ce alege, cel putin deocamdata. Chiar si aia care cit de cit s-ar ridica ceva mai sus de genunchiul broastei pe taria propriei competente cit ce privese scrisul is tot epsilon la ceea ce-am numi... hai sa nu-i zicem intelepciune ca-i mult, sa nu-i zicem nici maturitate intelectuala ca suna pompos, da' cum sa-i zicem, frate ? Nu-i zicem. Lasam asa.

Pe linga aste doua considerente teoretice mai exista si niste considerente practice. De exemplu, io nu folosesc rss, n-am rabdare (si nici incredere) sa-mi bag emailu' la cutiuta si "trimite-mi notificari cind se mai comenteaza", si-atunci depind de inteligenta si harnicia blogerului de a raspunde in timp util. Concret vorbind, las blogu' deschis in ceva tab, ceea ce inseamna ca daca el nu isi citeste comentariile de multiple ori pe zi si nu-mi raspunde in citeva ore degeaba are blog, ca eu voi inchide tabu' si sanatate buna. N-am ce-i face, rulez intr-o zi citeva mii de taburi, ce sanse are sa scape pina miine ?

De alt exemplu, si asta-i chestia care si pune capac problemei, am fainul la dispozitie. Deci, citesc ceva si am un comentariu de facut ? Pai ori ma apuc si-i scriu autorului, folosind cutiuta lui, un comentariu care poate ajunge publicat sau nu, poate va fi citit de cineva sau nu, poate va obtine un raspuns sau nu etc ; ori altfel ma apuc si-l bag in fain, cu comentariul meu cu tot. Solutia din urma are avantajul ca stiu sigur ca va fi publicat ce-am eu de zis, ca nu va sterge nimeni veci pururi, ca va citi lumea si asa mai departe.

Pina la urma fain-ul e un proiect reusit, in sensul ca a reusit sa-mi canibalizeze orice inclinatie de microblogging (de-aia am renuntat de fapt la twitter - pentru ca mi s-o parut ca fainul e de fapt un twitter mai bun) si aproape orice inclinatie de-a mai comenta pe bloguri.

De cind wordpress a facut timpenia funesta de-a insista sa te loghezi la ei pe site ca sa poti folosi gravataruri am renuntat aproape complet la a mai comenta pe bloguri (la blogspot renuntasem cu mult inainte, din motive comparabile). De cind twitter a facut timpenia funesta de-a isi strica pagina am renuntat complet la a mai produce continut pentru platforma aia. Iata deci cum din ingemanarea dintre o problema structurala, care creeaza fundalul, si-o timpenie funesta, care da impulsul, rezulta mari miscari structurale.

Sper ca v-am edificat pe tema, da' daca nu v-am edificat nu ezitati sa intrebati dinjos, unde probabil ca n-o sa va edific cu nimic mai mult, da' poate ca incerc. Si-n rest... mda. Bine.