Adevarata Istorie a Crailor de Curtea Veche ~ Un Soi de Luceafar

Friday, 13 July, Year 4 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Pașadia era un luceafăr. Un joc al întâmplării îl înzestrase cu una din alcătuirile cele mai desăvârșite ce poate avea creierul omenesc. Am cunoscut de aproape o bună parte din aceia ce sunt socotiți ca faime ale țării; la foarte puțini însă dintr-înșii am văzut laolaltă și așa minunat cumpănite atâtea înalte însușiri ca la acest nedreptățit ce, de voie, din viață, se hărăzise singur uitării. Și nu știu un al doilea care să fi stârnit împotrivă-i atâtea oarbe dușmănii.

Auzisem că aceasta și-o datora în parte înfățișării. Ce frumos cap avea totuși! Într-însul ațipea ceva neliniștitor, atâta patimă înfrânată, atâta trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire tulbure între pleoapele grele. Iar din ce spunea, cu un glas tărăgănat și surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă.

Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere!

Dar grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un uriaș pentru el cel mult platira de amuzament si distractie. Din apasari care-ar fi ciobit pe-oricine această făptură de fier ieșise călită de un fel ca putea musca span si scuipa metal topit. Pașadia nu fusese omul resemnării, încrederea în sine și sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea țelului, el înfrânsese vitregia împrejurărilor, o întorsese cu dibăcie în folosul său. Ca dânsul nimeni nu știuse să aștepte și să rabde, neclintit el pândise norocul la răspântie, îl înșfăcase și-l siluise, cetluit in funii si-odgoane, ca să-i poată smulge ceea ce, în chip firesc, i s-ar fi cuvenit de la început fără caznă și zbucium. Dupa ce dadu ochi in fine cu Pasadia norocul fugi chelalaind, insemnat cu fierul rosu si cu urechile crestate intru aducere aminte.

Odată ajuns se întrecuse, luase văzul tutulor, îi uluise și-și făcuse, jugănar cumplit dar cu mănuși, toate mendrele. Calea măririlor i se deschidea largă, netedă. Acum însă, că putea năzui la orice, nu mai voi el nimic și se retrase. Poate că la temelia acestei hotărâri ciudate a fost întrucâtva și teama de sine însuși, fiindcă, sub învelișul de gheață din afară Pașadia ascundea o fire pătimașă, întortocheată, tenebroasă. O fire care, cu toată stăpânirea, se mai trăda în sclipiri de cruzime. Cu veninul ce se îngrămădise în inima sa împietrită, puterea l-ar fi făcut lesne primejdios, nu doar pentru el - nici ca-i pasa - dar pentru toata lumea. Mai ales pentru toata lumea, si nici o încredere la el în virtute, în cinste, în bine, nici o milă sau îngăduială pentru slăbiciunile omenești de cari arăta a fi cu totul străin. Sau poate ca fara o mie de angarale asezate pe celalalt taler al balantei mincinoase, ridicat singur si triumfator pe sine insusi nu-i mai venea sa joace, cum nu i-ar mai veni brigistului la club sa joace daca in orice mina i s-ar da ar regasi nesmintit patru asi, patru popi, patru dame si-un valet.

Retragerea sa din politică mirase mai puțin totuși decât schimbarea ce se petrecuse în felul său de trai. La vârsta când la alții începe pocăința, el, care totdeauna slujise de pildă vie de cumpătare, se năpustise deodată la desfrâu. Era aceasta darea pe față a unei vieți ce dusese și până atunci în întuneric, sau reluarea unor vechi deprinderi de cari râvna de a izbuti îl făcuseră să se dezbere un lung șir de ani? - căci firesc nu era ca o asemenea năpârleală să fi avut loc de azi pe mâine.

Oricum sa fi fost, rar însă s-a mai vazut jucător așa frumos, crai așa ahtiat, băutor așa măreț. Dar se putea oare spune că decăzuse? Nicidecum. De o sobră eleganță, plin de demnitate în port și vorbire, el rămăsese apusean și om de lume până în vârful unghiilor. Nascut in zodia Scorpiei era, ca toti cei infierati de-acel demonic semn, la fel cu sine si-n betie si-n marire, acelasi fioros si trufas domn. Cazut pe ling-un felinar, nauc de beat in lupanar, cu jobenul spart si jiletca sfisiata de-l gaseau vardistii mereu cu-acelasi respect il salutau far' sa-l recunoasca macar. Fiara din el impunea oricui, caii-l fornaiau speriosi si de se-ncrunta la vre-un copil de tita nu-l mai potoleau din plins nici toate doicele tirgului. Ca să prezideze o înaltă Adunare sau o Academie, altul nu s-ar fi găsit mai potrivit. Cineva care nu l-ar fi cunoscut, văzându-l trecând seara, când ieșea, țeapăn și grav, cu trăsura la pas după el, pentru nimic n-ar fi voit să creadă în ce murdare și josnice locuri mergea acel impunător domn să se înfunde până la ziuă. Pentru mine, priveliștea acelei vieți avea ceva copleșitor, în ea bănuiam că se desfășura o întunecată dramă sufletească a cărei taină-mi rămânea nepătrunsă.

Dacă, încercând a reda întrucâtva trăsurile acestui nobil chip am stăruit atât e pentru că n-am voit să scap prilejul de a-l face să retrăiască înaintea ochilor mei. Amintirea lui mi-e scumpă, mai scumpa decit mi-ar fi lucruri de azi ori miine. Deosebit de cutreierătorul culcușurilor de noapte ale destrăbălării bucureștene, în Pașadia eu am cunoscut un alt om, dar pe acel alt om îl întâlneam aiurea. La câțiva pași de Podul Mogoșoaiei, într-o uliță singuratică, în umbra unei bătrâne grădini fără flori, se ridica, neprimitoare și posomorâtă, o casă veche. Eram unul din rarii privilegiați ce treceau pragul acelei bogate locuințe unde, până în cel din urmă ungher, se resfrângea, sever si uscator, sufletul stăpânului.

Category: Cuvinte Sfiinte
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

One Response

  1. [...] Anul 4 d.Tr. | Autor: Mircea Popescu I. Coprins Partea 1 : Vremea de Lacrimi Partea 2 : Un Soi de Luceafar Partea 3 : O Lichea Fara Seaman Partea 4 : Pe Sus, Pe Jos Partea 5 : Sora Evei Partea 6 : Un Anume [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.