Adevarata Istorie a Crailor de Curtea Veche ~ Duelul

Mă încunoștiință de acestea toate, aiurit încă, Pirgu, putin după ce primisem de la cei doi luptători câte un răvășel. Fiecare mă ruga ca, în vederea unei răfuieli cu celălalt pe calea armelor, să-i slujesc de martor și să-i găsesc un al doilea. Îmi paru dintr-unceput mai ușor decât orice să împiedic ieșirea pe teren, ori din ce capat. Știam frica ce, în ciuda ruperii lui de lume, Pașadia avea de părerea acesteia, așa că înfățișându-i greaua atingere ce ar fi adus renumelui său de "monsieur" darea în vileag a dedesubtului acelei "afaceri", care numai de "onoare" nu se putea numi, nu s-ar fi putut sa dau gres in apararea sa. Stiam... sa nu ii zicem lasitatea, sa-i spunem usurinta si naivitatea visatorului meu amic, nepedepsit macar c-o palma in copilarie, nedeprins cu mestesugul armelor, neinstare sa aduca-n rind un cal ori sa invete ascultarea un ciine. Cum s-ar fi infruntat Pantazi pe cimpul de batare cu teava mortii ?! Nu, nu, ridicul! A-i impiedica de la aceasta nebunie pe cei doi buni prieteni, intre ei cit si fiecare mie era joaca de copil, la fel de dificil ca si a conjura focul sa nu arda piatra iar piatra sa nu se suie singura in sus spre ceruri.

Si totusi... dădui greș. Lucrul nu se putea face, vorbii cu amindoi fara sa-ndrept macar cu o linioara absurda partitura care mi se desfasura, scapata din mina, in fata ochilor. Am alergat intii la Pasadia, sarind din cupeu inainte sa opreasca caii, sclintindu-mi un picior. Nici nu voi s-auda, din tot ce i-am ridicat in fata ochilor impotriva planuitului duel imi zise net ca nu-l intereseaza nimic. A platit cinstit, negustoreste, sa i se-aduca ori marfa - asa iti zise, marfa! - ori singele potrivnicului. Si ma pofti pe us-afara nu inainte de a-mi lamuri ca daca n-oi fi-nstare sa ma achit de datoria ce prietenia ce-o clamez mi-o impune, are sa cear-aceeasi favoare unuia mai potrivit - lui Poponel! Era nebun, Pasadia era nebun. Inteligent, da, cu o vointa de fier, cu calitati de invidiat, avere, nascare, da, da, da. Dar sanatos la minte ba.

Pierzind orice nadejde am alergat la Pantazi, gindind, sperind ca unde ratiunea prea ascutita si otravita in cinism da gres si judeca strimb cu siguranta gustul estetic si nobletea sufleteasca va indrepta, va repara, va indulci in fine ascutimea nepotrivita. Amicul ma asculta tacut pin-am zugravit, cu tot talentul pe care disperarea-l imprumuta la nevoie, trista situatie. Ramasei fara voce, gifiiam inspumegat. Amicul ramase tacut. Intr-un final, privindu-ma cu ochii lui visatori, privindu-ma dar vazind departe, prin mine, imi spuse ca viata lui demult trebuia sa sfirseasca, si ce sfirsit mai nobil decit in mina unui asa merituos barbat, un om asa inteligent, asa aprig si hotarit. Imi incredinta dintre hirtiile scrinului adiata - iti lasa precum bine stii toata averea tie si-apoi se-ntoarse catre perete, pierdut intr-o visare ca de opiu, ca o rugaciune.

S-au omorit a doua zi, precum bine stii, mireasa lasata fara sot in noaptea nuntii ca-n povestirile stravechi. A fost un ce feroce, am vazut in urma rapoartele medicilor. Pasadia a tras intii, nimerind pe Pantazi-n umarul sting, fara a-i atinge inima dar distrugind incheietura. Atit si deja era destul, dar Poponel si Pirgu - martorii Iadului - n-au oprit lupta. Pantazi a tras lovindu-l pe Pasadia in sale. Glondul l-a strapuns, singele siroia. Pasadia a dat gres. Pantazi l-a lovit din nou, in piept, plaminul drept. Pasadia a tras ultimul foc si s-a prabusit de la atita pierdere de singe. Pantazi, uluit, cu ochiul fruntii larg deschis, rosu aprins, a ramas in picioare pina cind o pala de vind l-a rasturnat. Pina s-ajunga doctorii erau reci amindoi, caci martorii nu se-ngrijisera a avea la indemina si chirurgi.