Veniti sa luati canoane - partea I

Prolegomena :

Ajungând trei împăraţi, pe Iustin, pe Tiberie, şi pe Mavriki: cu sfătuiri însă a lui Eutihie patriarhului Constantinopolului celui din scolastici, se numără în cler şi se hirotoneşte diacon. Iar după ce s-a săvârşit Eutihie, apucat fiind spre a se hirotoni, nu se îndupleca. Fiind însă că a văzut o înfricoşată
uimire, şi îngeri a auzit zicându-i să tacă, şi la aceasta să nu se împotrivească, şi nevrând s-a ridicat la patriarhicescul scaun al Constantinopolului, al patrulea fiind în şirul patriarhilor Constantinopolului, celor ce se numesc cu numele de Ioan. Şi cel întâi acesta a început a se scrie însuşi pe sineşi cu titlul acesta, patriarh ecumenic. Pentru care, iar mai vârtos, pentru numirea aceasta, au urmat smintelile cele ce se istorisesc, între acesta şi între papii Romei, Pelaghie al doilea şi Dialogul. Şi atâta nevoinţă şi post a întrebuinţat pururea pomenitul, încât în şase luni nici apă a băut. Iar în 13 ani şi jumătate, în care a patriarhit, altceva n-a mâncat, fără numai marole, sau puţin pepene (zămos), sau struguri, sau smochine. Şi somn încă preapuţin şi măsurat primea.

Sper ca sunteti bine impresionati cu superputerile personajului, care n-a baut sase luni apa prin pustietatile Anatoliei. Trecem la subiect.

CANONUL 1 (sau apologie [dezvinovăţirea*])
A împuţina noi anii pocăinţei precum socotesc eu, nu s-ar părea că nu este cuvânt mântuitor la cei ce drept cugetă. Că de vreme ce, nici de marele părinte Vasilie, nici încă de cei mai vechi dumnezeieşti Părinţi ai noştri, oarecare ajunare, sau priveghere, sau număr de plecări de genunchi, s-au hotărât pentru cei ce păcătuiesc, fără numai depărtare de sfinţita Împărtăşire. Am socotit că trebuie noi, pentru cei ce cu curăţenie se pocăiesc, şi cu sârguinţă îşi chinuiesc trupul cu aspre petreceri, şi cu mulţumire îşi schimbă viaţa împotriva răutăţii celei mai dinainte, după măsura înfrânării să cumpănim pentru dânşii şi împuţinarea timpului pocăinţei. Adică, dacă cineva ar primi a nu bea vin în zile rânduite, am judecat şi noi să-i ridicăm un an, din anii certării celei rânduite de Părinţi pentru greşeala lui. Aşişderea şi de ar jura înfrânare de carne până la un timp, alt an am socotit a-i curma. Iar dacă de brânză şi de ouă, sau de peşte, sau de untdelemn, şi aşa, pentru fiecare înfrânare din felurile cele ca acestea, un an să-i ridicăm. Aşişderea şi, de va alege cu dese plecări de genunchi a îmblânzi pe Dumnezeu, să facem asemenea. Şi mai ales de va arăta filotimie către milostenie, şi nu-şi va opri voinţa cea după putere. Iar dacă după greşeală cineva a luat şi viaţa cea singuratică şi iubitoare de Dumnezeu, încă mai scurtă să-i facem lui lăsarea, am
socotit a fi bine, cu acest fel de petrecere potrivită, a petrece viaţa în viitorime cu pătimire rea.

Teza e urmatoarea : Istoric biserica nu introdusese cai de indreptare pentru pacatosi, ci folosea simpla lor oprire de la comuniune cu restul tirlei de prostani. Cam toate incercarile de control social (definitie in care intra orice religie, cum intra si orice secta, de la Scientologie la bautorii de urina cosmica ai lui Bivolaru, cum intra si aiurelile nondenominationale precum comunismul, kimiongilismul scl) vor incerca sa supravalorizeze interesul pentru societate si grup al omului, acel zoon politikon de care vorbea Aristotel, si sa-i controleze manifestarile in sensul "pedepsirii" prin independenta.

Chestia functioneaza asupra mintilor netede (din care se alcatuiesc in general tirlele de prostani din capul locului) pentru ca singuratatea-i o angoasa universala a mintii omului, si ce-i mai simplu pentru un idiot pe care-l doare burta decit sa-si inchipuie ca-l doare burta pentru ca l-a blestemat samanul satului ? Iata cum functionarea normala a sufletului uman e valorizata in sensul unui interes foarte pamintesc al unei trupe de sarlatani : toti oamenii simt, ocazional, disperarea singuratatii. Toti. Fara nici un fel de exceptii. Cei arondati la staului credintei X, arbitrar aleasa, vor considera insa ca ei nu. De ce ? Pai pentru ca exceptionalism personal. Si apoi, culme a perversitatii prostiei, cind li se va vadi ca ba da, si ei, ca si toti ceilalti oameni, exact la fel, vor trage concluzia ca-s defecti (pentru ca nu se potrivesc in fapt cu imaginea defecta propusa de credinta X, arbitrar aleasa). Dar pin-atunci, se poate folosi respectiva ca sperietoare de oi. Hey, anything to pay the rent, cum zice englezu', mai ales ca dintr-o turma suficient de mare se pot cumpara niste cantitati destul de impresionante de struguri si smochine.

Ca atare, metoda opririi de la comuniune cu restul tirlei functioneaza ca un fel de arma atomica : fiecare oaie se teme atit de mult de aceasta eventualitate ingrozitoare incit isi ia rezerve, si nu face nici chestii care ar putea in principiu sa fie acceptabile, de teama sa nu cumva s-o pateasca. Asta este si avantajul unui sistem in care nu exista "let the punishment fit the crime", ci exista o singura pedeapsa pentru tot, de la vorbit prostii pina la viol cu perversiuni, de la parcat aiurea si pina la aruncat otrava-n rezervoarele cu apa, de la neplatit ratele la banca pina la crima organizata : trasul in teapa. In asa conditii, nimeni nu-si va permite sa parcheze nicaieri, de teama sa nu cumva sa se dovedeasca mai apoi c-a parcat aiurea si sa moara-n chinuri. Cu alte cuvinte, potentialul beneficiu al unei posibile incalcari este mult prea mic in raport cu riscurile, si asta tine oitele intr-o situatie foarte importanta : nu sunt simple victime, ci sunt victime care participa activ la victimizarea lor.

Un soi de sindrom Stockholm avant la lettre, in care oitele nu se preocupa sa gaseasca gaurile din gardul staulului, ci se preocupa sa gaseasca acele locuri in care s-ar putea presupune ca cineva cauta gauri, si sa le ocoleasca. De la mare distanta. Chestia vi-e sigur familiara, macar din auzite, pentru ca exact asa a functionat teroarea comunista. Logic de altfel, toate incercarile de control social functioneaza la fel, ca altfel n-au cum. Si, ca observatie subsidiara, in caz ca va uimiti de ce trupa de sarlatani de-si zice Biserica Ortodoxa Romana a coabitat atit de comod cu regimul comunist, aveti raspunsul gata : sigur ca au coabitat comod, fiind ambele exact acelasi lucru. Si-n caz ca va uimiti de ce aceeasi sarlatani n-au protestat la demolarile bisericilor de-atunci : sigur ca n-au protestat, pentru ca nu mai era nevoie de biserici. Jucau judetenele de partid si sedintele de sindicat rolul de biserici fara probleme. Tot de-asta insista sa construiasca biserici acum : e nevoie. Intr-o societate libera, sarlatanii au disperata nevoie de cit mai multe staule, cu garduri cit mai inalte, cit mai impresionante.

Pe masura ce aparatul birocratic al sarlatanilor s-a rafinat si s-a complicat, fudulia a inceput sa-si faca si ea loc in sufletul stapinitorilor tirlei. Au trecut la sa-si inchipui ca nu mai au nevoie de metoda primitiva de control, in care oitele evita ele de la mare distanta locurile dubioase. In loc, vor pune vechilii lor sa le supravegheze, si-n felul asta se pot inghesui mult mai multe oi in exact acelasi staul. Cu alte cuvinte, odata cu progresul stiintific si tehnic, costul capitalului fix a crescut, costul muncii a scazut, si-a devenit astfel mai ieftin sa folosesti vechili decit sa construiesti noi staule, cu largi spatii de evitat gaurelele incorporate-n ele.

Asta-i toata povestea reformelor lui Ioan al 4-lea, s-a atins un moment in cursul istoriei in care raporturile intre producatori si mijloacele de productie s-au schimbat semnificativ, si aceasta schimbare trebuia cumva reflectata-n doctrina. Ca atare, Ioan a trecut de la metoda autoguvernarii oilor la metoda guvernarii oilor de catre ditamai structura procedurizata, care urma a fi aplicata de tehnicieni special antrenati.

Progres, cum se zice.

(Pentru doritorii de izvoare primare, aveti aici sursa. N-am sa mai repet la fiecare articol din serie.)

---------
* Apologie nu inseamna "dezvinovatire", si aceasta confuzie il desface pe comentator de la a-si mai da cu presupusul pe mai departe asupra sensului termenilor. Apologia, απολογiα, inseamna a vorbi in sustinere.