Urme sarate - XII
[...]se prabusi in scaun fara vlaga si in acelasi moment simti ca scapase putin. Era plina, vezica o durea, spatele o durea, nu mai putea. Sosi ospatarul, barbatii comandara de mincare si vin, Maria traia ca printr-un vis, nu-si putea lua gindul de la vezica si de la nevoie.
Ciuguli putin, barbatii mincara cu pofta, Adina avea in fata o salata - tinea cura de slabire. Fiecare bau cite un pahar de vin, restul sticlei i-l turnara incet-incet ei in pahar. De fiecare data Petru i-l tinea la gura pina cind il termina, si apoi il umpleau din nou.
"Nu mai pot" [...]