Top metode de-a te otravi singur si cu incetul

Saturday, 05 February, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Pe mine ma preocupa mai demult frecventa crescuta si-n crestere a cancerelor de toate felurile. Poate ca va amintiti de exemplu "Cancerul din noi", mai ales daca sunteti cititori cu vechime. Preocuparea este de fapt anterioara expresiei pe acest blog, data fiind si intimplarea ca eu exist dinainte de-a aparea Trilema.

In raport cu datele agregate statistic explicatia mea, pe care-o sugeram atunci, si pe care-o creditez in continuare este contaminarea chimica. Poluarea, daca doriti. Substante chimice complexe produse sintetic, care prin mecanisme necunoscute anume (de exemplu perturbind functionarea normala a sistemului imunitar, a semnalizarii celulare interne sau externe scl) induc neoplasme in populatie, cu ordine de marime mai frecvent decit ne-am astepta pornind de la experienta unui mediu infinit mai curat acum o suta, sau chiar cincizeci de ani.

Aceasta explicatie, care pe mine ma chiar convinge, nu este totusi o explicatie stiintifica. Ea este in fapt mai degraba o convingere religioasa a mea, dat fiind ca n-am ajuns la ea in urma unui rationament metodic si riguros, stiintific, ci in urma unei ghiceli (care ar putea la fel de bine sa fie "comunicare imediata cu Divinitatea", de ce nu), religios. Ma rog, heuristic daca doriti, dar in tot cazul ea nu este mai mult decit o opinie, si nici intr-un caz nu-i obligatorie pentru nimeni (asa cum rezultatele uzului normal al ratiunii sunt, fara exceptii).

Totusi, ma gindesc ca poate fi, daca nu neaparat instructiva pentru auditoriu, macar amuzanta, asa incit ingaduiti-mi sa ma adincesc in autism producind mai jos un top ordonat (de catre savantii britanici din buzunarul meu) a chestiilor din casa de zi cu zi care va vor nenoroci sanatatea pe termen lung. Este ca promite ideea ?

I. Cumparati obiecte mari de plastic pe care instalati-le direct in spatiul de locuit.

Ftalatii cu care sunt tratate diversele mase plastice - pe care ii puteti detecta la produsele noi de-a dreptul cu nasul, ba chiar ati ajuns sa-i identificati cu "mirosul de nou" - sunt fara exceptie toxici (si in principal vinovati de aparitia pestilor cu cite sase-sapte organe genitale de 2-3 genuri diferite, sa fie acolo). E destul de clar stabilit stiintific ca respectivele chimicale au un impact negativ asupra functionarii normale a sistemului de reproducere la adulti, a formarii lui la copii, si se suspecteaza un numar de alte efecte nocive.

Solutia paleativa : cumparati totul la second, dupa ce alti fraieri s-au intoxicat deja cu cea mai mare proportie din toxinele respective, sau tineti in carantina, in aer liber, minim o saptamina de zile, orice obiect nou achizitionat. De preferinta undeva la distanta de spatiul de locuit.

II. Ardeti o oala de teflon pe luna.

Teflonul este in principiu toxic, dar tot in principiu nu poate ajunge sa va cauzeze probleme (si da, gatesc fara jena in oale teflonate). Acest "in principiu" se bazeaza pe ideea ca nu veti folosi suprafetele respective la temperaturi peste 180-190 de grade, pentru ca de pe la 200 incolo teflonul devine instabil, iar de pe la 300 se descompune de-a dreptul, eliminind prin piroliza diverse gaze fluorocarbonate. Care sunt, la fel de "in principiu", deosebit de toxice.

Solutie paleativa : folositi uleiuri cu punct de fumegare scazut (ca de exemplu ulei de in - 105 grade, ulei de cinepa - 165 de grade, unt - 170 pina la 180 de grade, ulei de cocos - 180 de grade, grasime de porc - 180 de grade, ulei de rapita - 205 grade, ulei de bumbac - 215 grade, ulei de simburi de strugure - 200 de grade, ulei de nuci de Macadamia - 200 de grade, ulei de migdale - 215 grade, ulei de masine virgin - 210 grade si extra virgin - 160 de grade, dar nu zama de tescovina care trece usor de 250 de grade) dar evitati restul de uleiuri improprii pentru gatit pe o suprafata teflonata (floarea soarelui, palmier, susan, soia).

Chiar daca uleiurile respective sunt in sine perfect adecvate gatitului, folosirea lor intr-un vas teflonat nu-i sanatoasa, pentru ca ingaduie cresterea temperaturii tigaii semnificativ dincolo de limita de siguranta, adaugindu-va astfel o cantitate de minuni in sosul zilnic. Si evident, daca uitati oala goala pe foc si-o ardeti pina la scrum tocmai ce-ati reusit sa impregnati peretii, covoarele, hainele si majoritatea suprafetelor poroase cu o buna cantitate de otrava. Felicitari, aerisiti, nu mai faceti.

III. Cumparati obiecte ignifugate.

Toti agentii ignifugi sunt fara exceptii toxici pentru manifere. Motivul principal pentru care un incendiu in Romania e periculos strict prin caldura, in timp ce in Statele Unite majoritatea deceselor survin nu in urma arsurilor, ci prin intoxicare cu fum, este raspindirea maniacala a ignifugarii acolo, de-au ajuns sa produca si pijamale pentru copii ignifugate. Motivul secundar este proasta calitate a materialelor de constructie si mai ales finisare.

Solutia paleativa : nu participati la incendii.

IV. Folositi materiale de constructie de proasta calitate.

Parchet de plastic. Izolatii cu diverse spume in loc de vata minerala, plastic in loc de bitum, cauciuc siliconic in loc de ghips, plastic in loc de lemn, plastic in loc de piatra, plastic in loc de orice. Vopsele pe baza de plumb, izolatii din azbest, lista este destul de lunga dar faptul simplu ramine ca e cel putin la fel de important ce-ati pus in betonul din care-ati turnat sapa pe care va asezati masa unde mincati de prinz precit e de important ce puneti in blid.

Solutia paleativa : balega, probabil.

V. Beti apa de la robinet.

Cea mai mare parte a apei in circulatie la suprafata scoartei Pamintului a ajuns acolo in urma urinarii ei de catre un numar de [intre patru si sase] alti oameni. Din care jumatate sunt femei. Din care o jumatate spre toate consuma produse anticonceptionale, care se compun din hormoni adresati nevoilor sistemului endocrin feminin. Care se elimina in urina. Pe care-i beti apoi dumneavoastra, in apa de la robinet, alaturi de ramasite de antibiotice si tot soiul de alte substante cu care se trateaza semenii.

Solutie paleativa : apa minerala. Prin care sintagma nu numim apa de robinet carbogazeificata si imbuteliata de cacanari precum European Drinks (sau Coca-Cola Company, daca-i pina acolo). Incercati Buzias, de-un exemplu. Perla Harghitei merge, Borsec pare inca ok. Si, daca tot suntem la subiect, "sucurile" in sticle de plastic nu sunt nici sucuri, nici potabile.

VI. Cumparati un cuptor cu microunde (si folositi-l cu diverse obiecte din plastic).

Nu exista utilizare legitima a unui cuptor cu microunde.

VII. Fumati.

Fumatul este nesanatos. Nici pe departe atit de nesanatos precit sunt numeroase alte chestii pe care lumea le face fara sa-si puna problema, dar este, totusi, nesanatos.

VIII. Mutati-va intr-un oras dezvoltat.

Asa cum este de exemplu Timisoara. Sa folosim acest exemplu, ca-i mai convenabil : Continental are o fabrica aici, unde produce oarece pneuri. Aceasta fabrica hraneste o parte din forta de munca a orasului, angajata acolo, o parte din functionarimea orasului, direct prin impozite si indirect prin spagi, si-o parte din sectorul privat al orasului, prin subcontractari diverse. Toti acesti oameni au nevoie de acesti bani, si ca rezultat n-au incotro si mai inchid un ochi de cite ori Continental nu-si foloseste filtrele, ca-s scumpe, deversind de-a dreptul in atmosfera aer uzat (ceea ce inseamna, incarcat cu diverse toxine). Pute jumatate din oras, aproape saptaminal, da' ce ne intereseaza pe noi, doara pute jumatatea saraca, mai da-i si-n ma-sa.

Problema asta se va repeta peste tot, din New Dehli pina in New York : lumea are nevoie de bani, si e dispusa sa faca chestii pentru banii aia, la rigoare chiar si cu aerul dumneavoastra si chiar fara sa va intrebe. Solutia paleativa este evident un cimp undeva, dar nu-i clar cit de practica este dinsa.

IX. Consumati semipreparate.

Maioneza in borcan. Are conservanti ? Are. Are maioneza ? 5%. Ce-i restul ?
Ketchup la "sticla" de plastic. Faceti experienta, cumparati la toamna zece kilograme de rosii, fierbeti-le sase ore pe foc foarte mic pina cind se ingroasa gluma, turnati-va in palma stinga niste ketchup de-ala de la ce firma doriti dumneavoastra si-n palma dreapta zama concentrata de rosii si vedeti daca nu va vine sa va trageti palme (notati cu care mina).
Prajituri, mai ales sorturile ieftine, facute cu margarina aia jegoasa de-ti ramine pe dinti ca-i lanolina sintetica pura.
Parizer. Cremvursti. "Cas de carne". Cas, sortimentul de plastic (pline supermarket-urile de el). Gemuri si dulceturi ieftine si proaste. Ciocolata falsificata (Primola si restul de mizerii).

Lista nu-i neaparat exhaustiva, voi mai adauga daca descopar ca mi-a scapat ceva, si nici neaparat inchisa, ba chiar foarte supusa discutiei, ca pina una-alta de-aia am si scris-o. Poftiti cu incredere.

Category: Lifespiel
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

7 Responses

  1. uitati-va la teveu ca sa va stresati cu nerviii... etc... bla bla.
    solutia e o casuta la tara, langa un rau cu generator propriu, fosa septica si pompa la fantana :D si gradina de zarzavaturi langa livada

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Sunday, 6 February 2011

    Bun, si singur acolo-se ? Nu ti-i plictisi ?

    PS. Gradina de zarzavat probabil mai bine linga fosa septica. Numa' zic.

  3. O faza amuzanta pe o sticla de apa plata : pe sticla scria apa plata de munte...la producator x firma, imbuteliat intr-o comuna din Ilfov...

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Sunday, 6 February 2011

    Ce, in Ilfov nu este munte ? Sa nu discriminam acum Ilfovul mey ppl.

  5. Cum adica apa de la chiuveta e naspa.

    Dar firmele respective trateaza apa dupa extragerea din rau.

  6. Apa de la ghiuveta e infecta, mai ales in unele zone ale tarii, mai bine bei cola decat apa de la ghiuveta.

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 14 March 2012

    De curiozitate : ghiuveta asta are si ea punct g ?

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.