Superbia ex angelis demones facit

Monday, 04 April, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Sunt foarte mindru in aceasta dimineata (la mine e dimineata), din motive pe care vi le-oi expune pentru ca iata, un blog corect folosit dezvolta abilitati terapeutice pentru detinator (inca unul dintre nenumaratele avantaje ale platformei).

Sa purcedem cu citate, de pe fain (Daca acestia vor tacea pietrele vor striga - bun titlu, nu gasiti ?) :

Shayna, no ofense, dar cred că o iei în tragic. Uite eu cred că Serafim are oricum cititorii lui care intră la el pe blog, indiferent că este postat sau nu pe fain, asta pe de o parte, pe de alta un blog mult prea promovat intră în banalitate aşa că în loc să-l vedem în locul binemeritat, îl vom vedea surclasat tocmai datorită preapromovării. Adică este un aspect, care eu zic că nu e de neglijat, fiindcă cei care îl cunosc pe Serafim intră oricum la el să îl citească, cei care nu îl cunosc, posibil şi subliniez posibil, să dea click mai departe plictisiţi de promovarea agresivă. Este doar un aspect, nu spun că aşa se şi întâmplă. Dar eu personal, sinceră să fiu, mai degrabă mă urc pe un blog pe care nu l-am mai văzut, curiozitatea e mult mai mare, decât pe un blog pe care îl văd zilnic pe Fain, căci oricum, dacă îmi place blogul respectiv e la mine în favorite, iar dacă nu îmi place, apariţia lui prea deasă şi agresivă îmi dă senzaţia de băgat pe gât.

Dar părerea mea desigur că poate fi combătută

~ Mtzaabiciclista, aka Zefira

Nu, Mitza, nu sunt genul care sa ia nimic in tragic. Sigur ca Serafim are cititorii lui, din cercul de prieteni fideli scriiturii lui. Fain e aici ca o editura care ar avea posibilitatea sa-l promoveze si sa-l faca si mai citit. Serafim e un autor care se promoveaza si singur, dar care nu dispune de mijloacele Polimedia pentru a se face intr-atat de raspandit, zic ce cred... paradoxal insa, editura asta si-a zis ca autorul care pana acum "vindea" foarte bine a suprasaturat piata.De unde a tras concluzia asta, din moment ce "cartile" i se cumparau pe nerasuflate? Probabil din propria gusa.Sigur, cititorii au libertatea de a se delecta cu orice fel de lecturi considera ca le fac bine probabil ca vor da cu banul si vor incerca marea cu degetul, rejectandu-si autorii preferati, doar ca sa-si diversifice orizontul de cunoastere, dupa logica ta. Dupa a mea, se vor bucura de paginile autorilor pe care ii pretuiau, iar in timpul liber, vor cauta ceva nou si... de calitate, nu numai nou, diferit.

~Shanya, aka aia mica care-i #1 dupa karma

Dincolo de socanta prin improbabilitate civilitate-a discutiei, ca eu unul n-am mai vazut pina acum romani cu "interese" contrare discutind asa in limba romana, niciunde si nicaieri, nici la televizor nici in parlament nici in piata nici prin aule, nicaieri absolut, cititorii versati in problemele istoriei culturii au remarcat imi inchipui o chestie aici.

Iar daca nu, s-o spunem explicit. Ati vazut The Name of The Rose, filmul acela dupa un roman de Umberto Eco, cu Sean Connery ? Daca nu, poate ca va faceti timp, nu-i un film tocmai prost, iara daca da, probabil ca va amintiti principala disputa de idei din cadrul filmului : este cunoasterea un fapt al noului, si-un rezultat al cercetarii, sau este ea data dinainte, gindirea lumii nereprezentind alt nimic decit o continua si superba* recapitulare ?

Aceasta disputa, reflectata acolo pentru a da savoare si culoare locala este prima si cea dintii incalzire globala a acestei planete, prima disputa serioasa dintre intelectualii spatiului care-a inventat lumea (si am numit aici Europa, si am numit aici albii, pentru ca asta este adevarul). Disputa intre antici si moderni este o tema eterna a istoriei culturii, si ciocnirile dintre Temple si Societatea Regala, dintre Boileau si toata lumea nu-s decit instante.

Ciocnirile dintre shayna si mitzaabiciclista nu-s decit instante. Dar faptul ca aceasta tema larga si absolut fundamentala culturii respira astazi pe fain demonstreaza ceva foarte important, si foarte magulitor : demonstraza ca astazi cultura romana se petrece pe fain. Si-n raport cu acest ceva, putin conteaza ca fain trimite mai multi cititori autorilor romani decit google.

Cum sa nu fiu mindru ?

Stat rosa pristina nomine; nomina nuda tenemus.

---------
* Zic superba si nu sublima pentru ca drac impielitat cum ma gasesc nu pot sa nu observ nesfirsita fala din presupunerea continuta, anume ca omul stie deja tot Cuvintul.

Category: Oda Superbiei
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

7 Responses

  1. Mitzaa Biciclista`s avatar
    1
    Mitzaa Biciclista 
    Monday, 4 April 2011

    Adevărat ai grăit şi bine ai şi înţeles căci după cum ai şi adus aminte "Trandafirul rezistă prin însuşi numele lui" iar asta a fost şi ideea mea de bază de la care am plecat încercând să liniştesc temerile Shaynei, meritorie de altfel prin grija ei faţă de calitatea deja dovedită.
    Adevărul este că ideile sălăşluiesc în noi toţi, faptul că există ambientul unde să expunem cu curaj aceste idei dă savoarea şi culoarea locală. :D

  2. "lauda-ma gura"

  3. Mircea Popescu`s avatar
    3
    Mircea Popescu 
    Monday, 4 April 2011

    @Mitzaa Biciclista Mnoa.

    @F Da. Ca sa se stie.

  1. Superbia ex angelis demones facit pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu-...

    Ie despre fain....

  2. [...] A, da, ca era sa uit : Pi-Es. “lauda-ma gura” [...]

  3. [...] Academiei Fain, ca pina la urma cam la asta convingere am ajuns, cum ca pe AFF se petrece discutia de limba romana asupra textului scris (eu pentru mine, nu-mi dau seama daca asa concluzie survine din unicitatea [...]

  4. [...] asta-i marele avantaj al unei educatii umaniste solide : nu mai aveti nevoie de-un Umberto Eco care sa va scrie si sa va sublinieze inefabilul din lume, cu atit mai putin aveti nvoie de o trupa de actori care sa se apuce sa-l [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.