Shine

Filmulⁱ e o explicatie simpla, directa, limpede si la obiect a importantei sociale a curvei : nu oricine are timp sa umble dupa femei. Nu oricine are chef, nu oricine are dispozitia, nu oricine are inclinatia si nu oricine are capacitatea. Totusi, femeile sunt o necesitate biologica, ca si hrana (si idem in acest context obiecte, iara nu fiinte, dat fiind ca nu mincam vacile de vii ci copanul vacii moarte, obiecte nu subiecte, nimeni sanatos la cap nu intretine-o relatie cu antricotul din farfurie). O relatie anormala cu hrana-i nesanatoasa, idem o relatie anormala cu pizdele-i nesanatoasa. Efectele pot fi neglijabile dar adesea sunt destul de grave. Si-atunci, e mai bine, din punct de vedere-al bunastarii publice si-al bunului mers al societatii sa existe curve.

In afara de asta, filmul spune povestea trista a falimentului familiei. Sigur, familia poate fi o constructie echilibrata-n care indivizii se maturizeaza "normal", ce-o mai fi insemnind aia si din care ies apoi in lume. Dupa un stagiu de noua luni din femeie-n budoar, apoi dupa inca un stagiu de-o decada si ceva din budoar in societate. Teoretic fara sechele prea grave, cu cite-un buric ici si colo, urmele unor rani ciudate. Cite-un ductus arteriosus ori foramen ovale ramase pe Oedip si Electra-n urma complicatelor echilibristici pe care viata comprimata-n conserva le reclama fiintei (sau mai propriu-am spune cvasi-fintei ?).

Familia poate fi o constructie echilibrata dar la fel de bine poate fi si-o constructie complet dezechilibrata-n continua prabusire indesine, si-atunci solutiile a la Brave New Worldⁱⁱ par mai degraba rezonabile. Hai sa citam :

And home was as squalid psychically as physically. Psychically, it was a rabbit hole, a midden, hot with the frictions of tightly packed life, reeking with emotion. What suffocating intimacies, what dangerous, insane, obscene relationships between the members of the family group! Maniacally, the mother brooded over her children (her children) … brooded over them like a cat over its kittens; but a cat that could talk, a cat that could say, "My baby, my baby," over and over again.

In absolut ultimul rind si mai degraba irelevant filmul spune inca o data eterna poveste a geniului creator alea-alea, Mozart blabla. Actori prafuiti si provinciali, idei de duzina, executii de bilci. Neinteresant.

Pina la urma, revenind la problemele care cu adevarat conteaza... ce ne facem ? Ca am senzatia neplacuta ca de vreo doua spre douazeci de mii de ani ne invirtim fix in cerc, am pus calculatoare cit sa umple-o camera pe-o pastila cit sa ti-o bagi in fund intr-un mod placut, da-n ce priveste altul, celalalt, subiectul o frecam la rece si azi taman ca-n antichitate.

Ce ne facem ?

PS.

The world was full of fathers–was therefore full of misery; full of mothers–therefore of every kind of perversion from sadism to chastity; full of brothers, sisters, uncles, aunts–full of madness and suicide.

1. Shine, 1996, de Scott Hicks cu Geoffrey Rush. [↩]
2. Despre care, apropo, sunt foarte curios sa aflu cam cita lume l-a citit din amarul de lume care-l foloseste drept referinta convenabila si la moda ? [↩]