Sa belim pula
Daca n-ati intuit din titlu cam ce vom discuta in articol zic ca va meritati soarta, recte sa dea sefu' peste voi in timp ce cititi murdare si ori sa va violeze, ori sa va concedieze, ori ambele dimpreuna, intr-o oarecare ordine.
Noi pe de cealalta parte continuam netulburati : pula are pe ea piele, o teaca de-o acopera da' se poate la nevoie retracta, eliberind glandul (adica in vorbirea populara capu' pulii). Glandul este evident partea activa, acolo sta smecheria pulii, asa cum am explicat cu ocazia articolului despre orgasme si nu vom mai reveni cu aceasta ocazie, ajunge unu' si bun, ce sa tot repetam orgasmu' pe-aici.
Pielea formeaza zisul preput, un spatiu intre gland si ea insasi in care se poate cu succes colectiona o mica cantitate de brinza. Acest produs animal are un miros specific, respingator pentru aproape toata lumea (dar nu chiar absolut toata), aproximabil in sens descriptiv-odoric prin referinte la tap (care si el, idem, doar ca nu are unde face dus). Numele stiintific al respectivului miligram de chestie albicios-galbuie este smegma, si contrar asteptarilor contine in mare parte nu jeg ci secretie, cu rol in lubrifierea si alte tratamente aplicate vulvei si vaginului partenerei.
Cu alte cuvinte, este un produs eminamente sexual, care insa nu-si mai gaseste locul in practica sociala a sexualitatii din zilele noastre in virtutea faptului ca miroase prea tare pentru nevoile noastre mult reduse. Ca un fel de lumina prea puternica pentru ochisorii incercanati, razuiti maruntel pe monitoare, tot astfel smecma jeneaza. Ca rezultat mai toata lumea (da, da, ma includ, ce-ati crezut) o spala cu mare grija. Traiasca civilizatia, victorie sapunului.
Alta victorie a civilizatiei, mai indoielnica, este bineinteles circumcizia. Obicei absolut barbar al evreilor, ca sa se bage si ei in seama (sau mai exact ca sa fie imposibil sa te dezici de apartenenta, ca odata taiata pielea pulii nu mai creste veci la loc) s-a raspindit in mod absurd si inexplicabil (afara de cazul ca acceptati teoria unei mari conspiratii sioniste) in Statele Unite, pina in halul in care gagici prin cluburi ma intrebau daca le dau voie sa-mi suga un pic pula, ca n-or mai vazut niciodata netaiata (si auzisera de la amice de-ale lor ca a mea nu-i, cum nici nu este de altfel).
Pula circumcisa nu are, evident, nevoie de-a fi eliberata de brinza chiar asa frecvent (pentru motivul evident ca nu are unde s-o colecteze, impartind-o cu generozitate pe lenjerie si alte suprafete textile cu care vine in contact) cum nu retine fluide si alte produse ale acuplarii normale, si deci chipurile practica ar fi "igienica" (ma rog, igienica sau nu tot un barbarism ramine). Pula circumcisa nu are, de asemenea, nici nevoie de-a fi belita, ca-i belita gata (imprejurare care e si principalul dezavantaj al practicii respective, dat fiind ca glandul e de la natura prea sensibil pentru a intra in contact direct cu diversele tesaturi, odata circumcis isi creeaza un al treilea strat epidermic, care functioneaza ca un fel de prezervativ de facto, in sensul ca impiedica simtirea gaurii).
Ei, si-acum, dupa aceasta lunga dar productiva predoslovie, sa venim la subiect : in vremurile noastre pula se beleste cu mina, de catre apropitar. Intr-o vreme ceva mai veche, da' tot a noastra, pula se belea tot cu mina, de catre partenera. Zic asa, in general. Sigur ca-n particular ea se beleste de catre partenera pentru a o linge corespunzator in toate partile, act normal de incipit al oricarui futai (la care poate sa duca sau nu, dupa cum are chef pulalau' in discutie - indeosbte eu), ca vorba ceea, barbatii adevarati apreciaza un preludiu bine facut.
Intr-o vreme inca si mai veche, insa, pula nu se belea cu mina, precit nici nu se atingea cu mina, ca-i murdara. Asa ca se baga in pizda (de asemenea murdara) doar daca era suficient de erecta cit sa stea dreapta si suficient de norocoasa cit s-o nimereasca pe domnita-n gaura, ceea ce nu-i neaparat lucru trivial (mai ales la copchii, ca-s dinsii mai bunghiti de fel, ca sa nu vorbim nici o vorba de cit is de grabiti).
Ei, dragii mei antropozografi amatori, scrieti pe blogurile proprii un eseu despre ce credeti ca a cauzat aceasta mutatie de practica sexuala, sau daca preferati, un eseu despre ce cauzeaza aceasta mutatie de practica sexuala. Ca sa nu se zica despre mine ca nu incurajez actul opinarii la oameni care n-au nici un fel de temelie pe care sa opineze.
Poftiti, ca-s curios.
Monday, 9 May 2011
OMG! Despre ce trebuie să scriu?!!!! :)))))))))))))
Monday, 9 May 2011
Pai numa' daca vrei lol.
Monday, 9 May 2011
Ştiu, dar tot mă amuză ideea în sine.
Monday, 9 May 2011
Gasisem acum vreo 4 ani o chestie scrisa de niste medici romani despre rolul smegmei si cat de eronat este sa iti speli penisul, documentata cu multe poze foarte... yummy, dar cred ca a disparut in negura internetilor.
Eu nu cred ca as putea strange si transpune in text destule informatii pentru un articol intreg intr-un timp util, dar ma gandesc ca la origini ar fi putut avea rolul de a mari durata actului sexual, atat ca nu cred ca le pasa prea mult de asta pe vremurile alea.
Monday, 9 May 2011
Da' ce-i ala un timp util ?
Monday, 9 May 2011
a) pe vremuri locu' fiind umed şi păros probabil chiar arăta şi mirosea oribil - poate testa oricine stând neras şi nespălat inghinal cam o săptămână aşa, ambele sexe; de când a descoperit omenirea beneficiile apei curente am descoperit şi că nu e nevoie să puţim în jurul găurilor ăstora?
b) nu era figura aia "să nu intervii în cele ale naturii"? doară s-or înfoiat de-or pleznit toţi religioşii la invenţia prezervativului şi pilulei ...
Monday, 9 May 2011
Pai ce facem aici, eseu sau telegrafie ?!
Monday, 9 May 2011
@Mircea Popescu Timp util la mine in cazul chestiunii de fata ar fi minim un an. Creierul meu avand un fel de multitasking simulat care acorda prioritate si deci timp de procesor mai mare gandurilor a caror importanta o percep eu a fi mai mare.
Monday, 9 May 2011
Care-i graba ? Pofteste, te asteptam prin Mai 2011.
Monday, 9 May 2011
Smegma (Greek smēgma, "soap")
lol and trollololol.
intotdeauna am considerat absurd cum ca taierea and shit a pielii e necesara si ar fi din motive igienice.
imi imaginez ca oricum din moment ce religia ta te face sa te futi oricum sa faci puradei cat iti pofteste inima, ce mai conteaza feromonii.
Monday, 9 May 2011
Pot sa pun si poze daca fac un eseu? :D
Monday, 9 May 2011
eu fac telegrafie. tu faci ce vrei cu ea.
nu-i ca şi cum n-ar fi glory hole Trilema :D
Monday, 9 May 2011
mei, apropo.
eu am inteles aia cu " cum am devenit ateu + pe Trilema - blog de MP ". cat de cat are logica.
acuma " sa belim pula pe Trilema - blog de MP " .
wadda fuck.
Monday, 9 May 2011
@Critic Uite cine se prinde de punurile cele grecesti, brava.
@Vlad Sigur ca da.
@dAImon Lolz ok.
@Critic Pai tu beleste-o unde doresti, nu-i ca si cum n-o poti duce unde-ti vine tie. Sper.
Monday, 9 May 2011
Americanii nu pot folosi expresia din titlu, se consoleaza cu alte expresii.
Noi o putem beli si prin vorbe, dar oare ne ajuta la ceva, prin vorbe adica?
Tuesday, 10 May 2011
aceasta mutatie sexuala este care de vina cu internetul.
si nu numai
Wednesday, 25 May 2011
povestea belirului, varianta MiPo |||lema
Wednesday, 25 May 2011
La la la >D
Sunday, 5 June 2011
Pt autor: prapaditule! Ai belit-o toata viata si acum mai vii si cu descrierea fenomenului. Trist sa vezi cum unii barbati ajung ratati datorita lipsei de ocupatie. Specializarea ti se cuvine: esti un mic belitor de pielea pulii. Fa si tu ceva util pe lumea asta: invata sa fii om civilizat, badarani sunt destui, dar tare imi este ca te vei simti ofensat de faptul ca esti prost si vei reactiona ca atare. Tot ce iti pot ura este mult succes! :) Anca
Sunday, 5 June 2011
Zic sa ne pastram calmul, domnita.
Sunday, 5 June 2011
haters gonna hate?
Sunday, 25 March 2012
BELESTI PULA LA TOTZI....
Sunday, 8 July 2012
Ar trebuii sa belesti pula singur cu gura.
Saturday, 17 August 2013
Cu ce frecventa o belesti, Popescu ?
Saturday, 17 August 2013
Noa ca nu stiam unde se aduna smegma internetilor. Acu' stiu.
Sunday, 18 August 2013
https://en.wikipedia.org/wiki/Maladolescenza
Your father?
Friday, 29 August 2014
Daca sperma-i smantana atunci smegma-i iaurtul cu bifidus
Saturday, 30 August 2014
Deci au, Eleanora Stefanescu. Au.
De ce ma stringi in pumnul tau, fetita rea ? Tu nu stii oare ca-s tinar si impresionabil ?