Precizia prospectiva

Orice act de educatie se intemeiaza pe niste principii.

Eu de exemplu urmez principiul ca scopul educatiei nu este educatia, ci selectia. Nu ne intereseaza o metoda de a-i transforma pe toti invataceii in fierari, cantori sau ceasornicari, nici poveste. Tot ce ne intereseaza este sa ne asiguram ca nimeni nu va supravietui procesului educativ fara sa fie neaparat si-un fierar, cantor ori ceasornicar perfect. Nu "acceptabil", nu "bun", ci perfect. In acest sens educatia nu-i neaparat diferita de genocid, mai ales daca priceperile alese sunt dificile si populatia de pornire netalentata, neinclinata, netcetera.

Nu sustin ca aceasta abordare particulara a educatiei e neaparat "cea mai buna", si nici macar nu sustin ca-i neaparat adecvata scopurilor, nevoilor ori posibilitatilor altora. Putin ma intereseaza, cum probabil intuiti deja, scopurile, nevoile ori posibilitatile celorlalti. Ii privesc, sa si le descurce. Tot ce spun este ca-i perfect adecvata scopurilor, nevoilor si posibilitatilor mele, si altceva chiar nu mai conteaza.

Ca un studiu de caz al acestei teorii, o domnisoara oarecare, intr-o stare intermediara a procesului educativ de a-mi fi sclava (stare intermediara care inseamna, in principal, ca a supravietuit pina astazi) n-a reusit sa tina pasul cu mine. Chestia nu-i neaparat de uimire, avind in vedere ca inalt si ciolanos cum ma gasesc am in specificatii o viteza de croaziera pe la 12 noduri, si-o viteza maximala masurabila-n parseci pe secunda, in timp ce tipul feminin pe care-l favorizez, incarcat cum se gaseste cu moliciuni specifice... mnoa, intelegeti.

Asta nu schimba bineinteles nimic, toata trupa are obligatia de-a putea sa tina pasul cu mine, fara sa gifiie, ca doara avem de povestit chestii importante, asa incit am trimis-o inapoi acasa. Cam pe cind am socotit c-ar fi ajuns am trimis-o de-a dreptul hapt de ailalta parte a orasului. Cind ar fi ajuns si-acolo am sunat-o iar, da' n-ajunsese, asa ca i-am mai dat un ceas, pe care doara ca l-o petrecut asteptind la punct fix, dupa care iara de-a latu' si iara si iara. Sa-i dam cuvintul.

Ea : Am petrecut 6 ore si 32 minute umblind/asteptind prin oras.
Eu : Miine ai a folosi Google Maps ca sa calculezi distanta totala.
Ea : Vrei sa faci o estimare a distantei, pentru Compendiumul de Estimari Ingrozitoare ?
Eu : 17.8km

Pentru neinitiati avem a explica o proprietate ingrozitoare a teribilei mele persoane, care-i de toata legenda intre intimi, anume, abilitatea de-a oferi numere corecte prin simpla extragere a lor din atmosfera. Deci, "care-i greutatea acestei pietre ?" "atitea miligrame". Se cintareste, se constata identitatea, se noteaza in Compendiu.

Aceste abilitati oraculare nu-s in principiu limitate, daca-i cu numere se aplica, pur si simplu. De ce ? Nu stiu. E, sa zicem, o boala.

Azi dimineata,

Ea : Esti ingrozitor. Deci nu pot crede. 17.6.
Eu : whoa ?!@ ahahaha
Ea : Da!
Eu : Partea cu adevarat ridicola este ca-i perfect posibil ca eu sa fi nimerit corect, si tu sa fi gresit cu un 1%.
Ea : Absolut.

Pentru interesatii de metodologie, pot sublinia ca locatiile au fost alese practic aleatoriu, atunci pe loc si fara nici o premeditare, si ca nu mi-am batut capul cu distanta totala pina-n momentul in care fetei i-a venit ideea sa-mi ceara o estimare, pe care-am produs-o fara incercari rationale, in vre-o secunda maximum.

Morala ar putea fi ca numai din scolile unor minti puternic tulburate pot iesi fete sanatoase la trup, sau daca nu atunci orice altceva poftiti dumneavoastra, precum si din contra.

Lasam ca exercitiu la aprecierea cititorului.