Practica ratiunii pure

Spre deosebire de critica ratiunii pure, care-i o preocupare rezervata celor mai priceputi dintre traci (si goti, vizigoti, sarmati), practica ratiunii pure e accesibila, eventual in doze mici la inceput, oricarui intelect constient. Tot ce se cere este observatia simpla ca un act nu-si poate fi siesi scop, sau ca dincolo de o minima complexitate nu pot exista sisteme de reprezentare care sa fie in acelasi timp complete si coerente (eventual bonus ca respectiva coerenta nu poate fi dovedita cu uneltele lor), sau, la rigoare, ca nu se pot efectua masuratori oricit de precise asupra tuturor caracteristicilor unui sistem de obiecte.

Sau orice alta forma preferati sau vi-e cultural accesibila, pentru ca in definitiv sunt toate manifestari ale aceluiasi fapt simplu, si anume ca realitatea nu-i circular-reprezentabila (ceea ce pentru unele abordari revine la a spune ca nu-i universal-reprezentabila, desi acest pas nu-i rational obligatoriu). Nefiind circulara lumea reprezentarilor, orice reprezentare anumita care presupune un sistem complet de echivalente e cu necesitate si universal falsa, din care cauza orice demers reprezentativ asupra realitatii trebuie cu necesitate sa distinga minimum doua clase disjuncte de procese de reprezentare, pe care sa le puna intr-o ierarhie oarecare. Nu conteaza care-i ierarhia si nu conteaza cum sunt alese clasele, desi ca un semn de minima civilizatie s-a incetatenit cutuma de-a descrie undeva explicit si criteriul de selectie si criteriul de ierarhizare, mergindu-se pina intr-acolo incit acei oameni versati in practica ratiunii tind sa desconsidere din capul locului orice text care nu are atasate, recognoscibil, raspunsurile la cele doua cerinte.

Initial aceasta explicatie a pornit de la un exemplu practic, asa cum ii sta bine oricarei practici, dar n-am sa-l discut, din motivul tot practic ca nu discut si nu voi discuta niciodata pe Internet scriptele barbarilor care-si a) sterg sau b) modifica articolele, tot asa cum nu cumpar de la hoti in viata de zi cu zi. Cele doua sunt exact echivalente de altfel, si notional si practic : intocmai ce-i unul acolo e celalalt aici.

In loc, voi purcede alegind la intimplare un articol publicat cit de cit recent, scuzati-ma o clipa, da, am revenit : norocul pica pe articolul Despre sclavie publicat pe o chestie zisa criticatac.com de care sincer sa fiu n-am mai auzit pina acum. Pare ceva proiect tineresc (in Romania tinerii au adesea cincizeci si peste de ani, c-o fi bine, c-o fi rau), tema e aerisita, motto-ul e-un foarte reusit "Este suveran acela care alege în ce capcană să intre.", per total prima impresie este buna, ni-s simpatici, sa traiasca (asta ca sa n-avem discutii).

Articolul pe care mi-au cazut intimplator ochii nu este un articol mai bun sau mai prost decit media productiilor intelectuale in limba romana, autorul (G. M. Tamás*) nu-i nici mai rasarit nici mai oropsit decit "media" intelectualilor, a, cu care ocazie ne lamurim en passant care-i treaba cu site-ul, vazind afiliatia eurozine etc. Mbine. Sa citam.

Sclavia este de multe feluri – deşi este o condiţie universală – iar suferinţa are nenumărate forme, a căror descriere cu ajutorul acestei imagini sau a acestei metafore nu e necesară.

E in principiu incetatenit obiceiul de-a defini in termeni de gen proxim-diferenta specifica, in aceasta ordine. Sigur ca din considerente stilistice se poate incepe cu diferenta specifica, dar in practica a purcede la o discutie asupra unui simbol (deci nu o discutie care se bazeaza pe un simbol incercind sa discute un proces, ci o discutie de-a dreptul a simbolului) cu traditionalul "X este de multe feluri" nu promite foarte mult : practic singurul mod rational de-a interpreta expresia respectiva este ca autorul intelege ca nu are inca niste idei limpezi pe tema, dar sub presiuni administrative (publish! publish! publish!) s-a hotarit sa publice chiar si asa. Un prost obicei adus noua de si mai prostii administratori ai coloniilor noastre de peste ocean.

Dacă medităm asupra modalităţilor de eliberare, atunci prima sarcină e să identificăm simptomele sclaviei.

Si de-aici deja am bulit-o iremediabil, stimate Tamas. Ce este "eliberarea" si de ce face ea parte din universul notional al "sclaviei" ? De unde stim ca este posibila, in ce masura am discutat daca-i de dorit sau cum s-ar face, despre ce sclavie si despre ce eliberare vorbim ? Care-i raportul dintre ele, de unde survine el, sunt oare mai multe posibile ? Mister.

Textul si-a dat drumul in jos pe panta irationalului, el nu mai poate aduce nici un fel de beneficii pentru ratiune de la a doua fraza incolo, ci este cel mult frotiu, mijloc de-a produce placerea prin frecarea unor organe predispuse intru aceasta utilizare (cunoscute indeobste in popor drept "idei fixe"). De ce ? Pentru ca presupune o echivalenta universala, sau in alti termeni, mai familiari programatorilor de masini numerice (unii dintre cei mai experimentati practicieni ai ratiunii pure, apropo) textul presupune ca toate simbolurile sunt explicit globale. Pai de ce presupune asa ceva ?! Ce facem aici, BASIC ?

Ne-ar reveni noua, daca am avea chef (n-avem) sa urmarim cu mintea interesantele (nu-s) teorii ale autorului sa construim fara nici un fel de indicatii, experimental, un univers de reprezentari care sa nu contrazica textul. Practic vorbind echivalentul ar fi sa incercam sa construim o casa care nu are usa plasata in nici un loc anumit si dat dinainte, ci "acolo pe unde Tamas va dori sa intre in casa". Pai... cam scump asa plan arhitectonic, mi se pare.

Tot asa cum browserele se lupta zi de zi cu pagini html scrise aiurea, incercind sa trateze cumva chestia numita "tag soup", tot asa cum compilatoarele se muncesc sa extraga sens din programe prost scrise (nu in sensul ca-s eronate, ci in sensul ca-s scrise de un om care are impresia ca vorbeste cu Dumnezeu nu cu o masina programata intr-un anume fel), tot asa cum cele mai proaste dintre femei ne roaga sa "mergi acolo si-ada-mi aia de dupa ala", tot asa si exact la fel ne revine noua sa alergam cu ditamai infrastructura in brate ca sa nu iasa autorul din cadrul ratiunii, ne revine sa mutam soseaua pentru ca Tamas nu stie tine de volan. Ridicola asteptare pentru un autor, n-are cine face asa minuni pentru el.

Ca o concluzie, odata ce-am trecut de bucheludeazla si bucheritazdra, de-am ajuns la ceaslov, si ne dorim miine-poimiine a trece la psaltire, care-i cheia tuturor invataturilor inseamna ca deja putem sta drept pe cele doua picioare metaforice ale ratiunii noastre si e cazul sa ne eliberam de paturica unui mediu de reprezentare intru totul fictiv, asa cum e el construit pentru uzul intelectelor tinere in cadrul diverselor alma mater. Ne revine, cu alte cuvinte, sa ne definim corect simbolurile si sa ne ingrijim de-a nu le amesteca aiurea si la voia intimplarii, ca nu facem mamaliga.

Ne revine sa dam, (si pe cit e practic si omeneste posibil explicit) seama de cele minim doua clase de procese de reprezentare sau eventual - ca un minim de decenta - sa ne afiliem unei astfel de descrieri pre-existente. Sa fim rationalisti, si atunci prima clasa sunt masuratorile si-a doua clasa-s reprezentarile, sa fim mistici si-atunci prima clasa sunt cunoasterile nemijlocite si-a doua clasa cele mijlocite, sa fim ceva si sa ne tinem de aia. Dar nu, nici intr-un caz, niciodata sa nu ne inchipuim ca putem fi "absolut orice" si "lasa ca se intelege". Nu se intelege nimic, si numai copiii pina pe la vreo 10 anisori isi pot permite sa creada ca ei "pot fi orice".

Pina acolo este totusi un drum lung. Primul pas - pentru ca orice drum, oricit de lung, incepe totusi cu un singur pas - este practica diferentierii, si dezvatarea de ciorba in care faptele devin justificari pentru opinii care devin explicatii pentru fapte care devin fundamente pentru concluzii care reinterpreteaza datele de pornire cumva magic fara sa se anuleze prin aia si asa mai departe. Pentru ca acest proces nu-i gindire, e frotiu.

Sau cu alte cuvinte laba.

---------
* Absolvent la Cluj, profesor de filosofie pe la Budapesta daca memoria serveste.