Pitipoanca decuplata

Titlul este, bineinteles, o gluma. De-aia cu cheie, cum se practica pe-aici. De data asta dau si cheia.

Am o amica. Ma rog, cel putin sper c-o mai tin nervii. Ea este o fata inteligenta si educata. Si e maritata, asa ca trenu' asta l-ati ratat. Stie matematici, pricepe fizici, programeaza masini numerice, e fix ce va doriti. Da' dac-ati ratat trenu'...

Mnoa, si are preocupari artistice. Se duce prin muzee, se uita la Laptarese (ironia carei intimplari o vom trece sub tacere) si are revelatii profunde. In Rijksmuseum acolo, mai sa-i inunde pe aia bietii, rataciti si ei in muzeu, turisti plictisiti, ajunsi pe-acolo ca asa se face. Eu, el, dumneavoastra...

Fata cu aceasta imprejurare-a infiorarii pielitelor din interioru' sufletului, amica mea si-a creat niste reprezentari (absolut naive, da' daca nu-ti place filosofia ai incotro ?!) despre cum e cu originalele si copiile, pe care eu le-am tratat cu tot dispretul pe care ele de altfel il si merita. Imprejurare care fara indoiala a trezit oarecari indoieli in auditoriu, mai ales in acele parti din auditoriu care nu disting prea bine intre prosti si prostii, incarcati cum se gasesc de grele angarale intelectual-sufletesti in a caror discutie&diesctie nu mai intram (iarasi).

Pe acelasi subiect tocmai ce-am stat si de vorba, precum urmeaza :

Ea : La chestia cu discutia a propos de copii nu pot zice ca mi-a dat ceva idei noi. Adica da, ce zici a propos de contextual vs. profund este, dar nu prea era vorba de experientele contextuale.
Eu : Da' atunci de unde stii ? Cum te deosebesti tu cu vermeeru' de-o piti cu dg ?

Ea : Pai zic eu ca as sti ceva? Mei, eu m-am dus acolo asteptandu-ma sa... nimic. Ca la restul de nimic. Si cum ii ziceam nu mai stiu cui acolo, si daca se dovedeste ca ala din muzeu nu-i in fapt Vermeer ci o fi facut de altul mi-e perpendicular. Ba nu, imi pare bine, ca o fi poate mai ieftin atunci :))))
Eu : Nu conteaza. Si eu am dus-o-n magazin pe tarancuta prin surprindere. Da' numa zic, ori tre' reevaluata pitipongeala, ca traire artistica autentica, ori e ceva aici.

Ea : Pai in esenta chestiunea de o ridici cu pitipongeala ar fi cum masori daca e traire interioara reala sau interiorizarea unui context in fond. Ceva de genul asta.
Eu : Chiar mai profund : ce inseamna "reala" dat fiind ca totul e interiorizarea unui context.

Ea : Asa, da. [dupa o pauza] Vreo sansa de raspuns? :)))
Eu : Mai, nu e clar. Are de-a face cu dispozitia de-a muri azi.

Ea : Daca trebuie, trebuie :D
Eu : Cred ca raspunsu' ar veni cam asa : oricit am dori sa ne construim universul din demonizarea alteritatii, totusi, pitipoancele celea sunt nu doar niste oameni fix ca noi, da' chiar mai reusiti : isi urmeaza gustul, asa needucat cum e el, pe poteca unor certe chiar daca marunte impliniri estetice. Sunt, cu alte cuvinte, un exemplu si-un model.

Ea : Cum masori tu ca ar fi intr-adevar estetice implinirile alea?
Eu : E o traire ?

Ea : Ca are sau nu are rochie ca a lui X.
Eu : Cite piti cunosti ?

Ea : Relativ putine, recunosc.
Eu : E fals ca ar fi "are rochie ca a lui x". E intotdeauna ca "are rochie frumoasa". Uneori e "ca a lui x" unde x e un simbol comod, gen Madonna. Da' abstract si impersonal. Ca Afrodita.

Ea : Pai e frumoasa da' in general pana luna urmatoare, cand nu mai e frumoasa.
Eu : Si ? Si tu esti frumoasa pina decada urmatoare. E soarta lucrurilor, sa treaca.

Ea : Mhm. Intai ca nu-i consens ca as fi frumoasa :))))
Eu : Pai nici ca rochia-i frumoasa nu-i consens. Important ii ca ii pare astfel proprietarei.

Ea : Chestiunea aici nu-i de frumusetea rochiei in sine...
Eu : Adica cum in sine ?

Ea : Ca tip de experienta pe care o ofera celorlalti.
Eu : ... Adica in "curvisine" ?

Ea : :)))))
Eu : Pai :D

Ea : N-am idee ce-i aia.
Eu : O absurditate, ca "tipul de experienta de-l ofera celorlalti" e calitatea profesionala a curvei. Nu-i "in sine".

Ea : Mbine, pai experienta aia e ceea ce putem cumva evalua, asta nu inseamna ca e esenta chestiunii. Ma rog, poti sa iei o anumita definitie e frumusetii si sa o aplici pe aia, ca sa vezi frumusetea obiectului in sine, gen armonie, etc.
Eu : Da' nu inteleg de ce-ai face asa ceva.

Ea : Pentru o alegere nu-i musai s-o faci, dar pentru o discutie... chestiunea e ca altminteri in fapt schimbi definitia pt "frumos" la fiecare enunt. Deci ce sens are sa zici ca "rochia e frumoasa"? N-are un sens pentru o discutie, ca peste doua fraze inseamna alta.
Eu : Deci obligatia e sa tacem Wittgensteineste despre estetica ?

Ea :


Probabil Popescu: apai tot ce se poate spune
Probabil Popescu: pentru ca despre restul trebuie sa tacem

:D
Eu : Mnoa, asta e si sursa profunda a problemei, iata ca am descoperit-o : romanii sunt prea civilizati. Tiganii nu-s. Asta le ingaduie o traire mai rotunda a propriei existente-n lume. Romanii-s ceva mai acri, pe motiv ca n-au voie sa aiba o rochie frumoasa, pe motiv ca nu poate fi frumoasa, pe motiv ca ce-i aia frumusetea. Promit ca data viitoare cind imi juiseaza-n miini o copila am s-o intrerup, sa explice ea ce intelege prin orgasm intii. Sa fiu si io civilizat.

Ea : Vezi ca iar ignori in fapt chestiunea de mai sus. Cum ziceam, nu aplici, cauti ori ceri definitia frumusetii cand e sa te bucuri de ea care o fi aia, dar o aplici cand ai pretentia ca discuti pe tema frumusetii, nu pe tema "ce-mi place mie".
Eu : "Pentru o alegere nu-i musai s-o faci" < aici ?

Ea : Da
Eu : Mi-a scapat.Totusi, am voie sa folosesc o drujba fara sa fac protectia muncii ?

Ea : Pai cine trebuie sa-ti dea voie? Daca e drujba ta?
Eu : Deci exact. Rochia ei, vocea ei. cine tre' sa-i dea voie sa vorbeasca despre frumusete ? Fix aia e si problema.

Ea : Mei, ea vorbeste despre ce-i place ei. Nici ea nu are pretentia ca vorbeste despre conceptul de frumusete, mai da-o in fras, nici nu incearca sa traga concluzii generale.
Eu : Pai n-are pretentia, neavind esafodaju' teoretic sa faca distinctia.

Ea : Exact. Deci nu inteleg care zici ca-i restrictia de i-o impune careva ei? Fix ca si la drujba, n-are nevoie sa-i dea careva voie sa vorbeasca despre frumusetea rochiei ei, si nici nu-i.
Eu : Insasi numele, faptu' ca exista el e deja destula proba. Exista cuvintu' de pitipoanca. El nu-i traductibil in alte limbi pentru ca alte limbi n-au conceptul de "femeie, in general tinara, care-si ignaduie sa vorbeasca despre frumusete".

Ea : Apai pe ala eu nu l-am prea priceput complet de altfel, inca ii mai explorez definitia ca nu mi-e clara. Aia zici ca e definitia? Ca mie nu mi-a parut deloc.
Eu : Parerea mea de antropolog, cit o fi valorind, este ca da.

Ea : Mie imi pare atunci ca definitia cu pricina e data de ceva ornitorinci :))))
Eu : Este. Ai vazut articolul cu curva ?

Ea : Nu, care?
Eu : Barosanul porno sau pasiunea pe Internet.

Ea : Dar nu-mi pare ca-i vorba de o problema de prea multa civilizatie oricum.
Eu : Ba da, doar ca sa vezi chestie : civilizatie inalta in miinile unora care n-o mai inteleg, si-o pastreaza ca relicve. Ca "bunul simt" : ramasitele neintelese si indigerabile de la niste inaintasi mult superiori.

Ea : Ah. Asa s-ar putea potrivi, intr-adevar. Din pacate.
Eu : Uite sechelele comunismului, astea sunt : am ramas in continuare trunchi fara cap.

Mnoa, vedeti voi dragilor avantaju' de-a sta de povesti cu o fata cu tite mari ? Mai afli chestii, despre lume. Pentru ca scopul existentei umane este, pina la urma, comunicarea.